Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

citat celebru din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţia

"Beţia nu este altceva decât o nebunie voluntară."
Seneca

Prima dată om când bea
Începe cu mintea sa
Dacă nu are stopat
În pahar s-a înecat.

Apoi bea în băutură
În paharul ce tremură
A femeii lacrimi vii
Şi viaţa la lui copii.

Şi în fond ce e beţie
Drumul ce dă la prostie
Drumul ce o să te poarte
Către ceartă, către moarte

Drumul spre nenorocire
Spre necaz şi păgubire
Deci zic vai şi iarăşi vai
Acest viciu dacă-l ai

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina fericirii este ţesută din suferinţă. Aşa cum rugăciunea este drumul către mântuire, suferinţa este drumul către fericire...

citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cetatea ochilor

Către cetatea ochilor
orbecăiesc
însetat de lumina
ce o doresc,
din întuneric iubesc
adunarea vulturilor,
pe culmea grea
a vânturilor,
desfăşor
o dorinţă de zbor
infinită fugar
spre o idee doar,
de a ajunge color
la casa mea
şi-a lor
în cetatea ochilor.

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plângem din cauza tristeţii. Tristeţea urmată de iubire, de bucurie sau, în general de o cauză oarecare, face ca inima să împingă mult sânge prin artere şi de acolo mulţi vapori spre ochi care se transformă în lacrimi. Este nevoie pentru aceasta de tristeţe, fiindcă răcind tot sângele, îngustează porii ochilor. Dar întrucât, pe măsură ce îi îngustează, micşoreză şi cantitatea de vapori pe care ei trebuie să-i lase să treacă, producerea lacrimilor nu mai este posibilă, dacă în acelaşi timp cantitatea acestor vapori nu este sporită de o altă cauză oarecare. Şi nu există ceva care să o sporească mai mult decât sângele care este trimis spre inimă în pasiunea iubirii. De aceea observăm că cei trişti nu varsă neîncetat lacrimi, ci numai la intervale, atunci când meditează din nou asupra obiectelor pe care le îndrăgesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte şi de alta a şoselei, chiar şi-n afara oraşului, în drum spre Institut. Bineînţeles şi-n oraş, peste tot: roşu, galben şi albastru. Şi fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălţător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci şi-n sufletele lor, a celor doi tineri aflaţi în maşina directorului, care deja intrase în oraş. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avântul către civilizaţie poate fi pentru un popor o foarte mare primejdie, dacă uită două lucruri: ce are şi ce poate. Tradiţia poate fi uitată dar ucisă nu, dacă i se taie drumul în clasele de sus, ea rămâne şi se adânceşte tot mai mult în clasele de jos... A admira o civilizaţie străină, vrednică de respect, este o datorie. A o imita, fără schimbare, este o umilinţă, şi una fără folos. Popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos şi armonios nevoile sale cele adevărate, înălţate către un ideal care întrece cerinţele vieţii elementare şi biruie egoismul individual.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cu mie mi s-a insuflat din copilărie să-mi canalizez întreaga energie spre vitejia vânătorii şi a războiului, putem insufla copiilor să-şi îndrepte întreaga energie către lupta cu sine, către sporirea iubirii.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită mecanismului invidiei care este natural în om, atunci când un om dintr-un grup social încearcă să îşi depăşească limitele, ceilalţi se agaţă de el şi încearcă să îl tragă în jos prin orice mijloace. Dacă acest om ambiţios ar reuşi, i-ar lăsa pe ceilalţi în urmă şi conform mentalităţii de trib, ar avea şanse mai mari să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. De aceea, invidia este un mecanism social menit să înăsprească concurenţa şi care încurajează sabotarea adversarului. Prietenii " adevăraţi", poate ai auzit expresia, sunt acei oameni care te iubesc necondiţionat şi care se pot bucura de succesul tău. Aceştia există însă sunt la fel de rari ca şi sufletul pereche dintr-o relaţie de cuplu. E nevoie să fii evoluat ca să poţi fi un prieten adevărat iar majoritatea oamenilor încă sunt controlaţi de instinctul de trib. De aceea, este aproape o regulă ca oamenii care vor să zboare spre succes, îşi vor lăsa vechiul anturaj în urmă. Este inevitabil. Foarte mulţi oameni din comunitatea personalitate alfa îmi spun că atunci când s-au apucat de dezvoltare personală s-au lovit de obiecţii şi ironii din partea prietenilor. "Prietenilor!" Pentru că s-ar putea ca în nebunia ta, chiar să reuşeşti în viaţă. Invidia cea mai mare este între oamenii care au avut condiţii egale la start însă unii au reuşit iar ceilalţi au rămas pe loc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare Graţie! Exact: Dacă ai înţeles cu adevărat Graţia realizând-o, ai înţeles Totul! De abia acum realizezi că A-Fi în prezenţa maestrului înseamnă a te bucura de cea mai nestăvilită Graţie. Graţia de a vedea Graţia, când râde, când plânge, când doarme, când mănâncă, când e furioasă, când iubeşte, când părăseşte efemerul pe care nu l-a vizitat niciodată. Susţin că această binecuvântare de a fi în prezenţa maestrului este cea mai mare şi cea mai eliberatoare Graţie ce te va face să realizezi că tu însuţi eşti GRAŢIA! Aceasta este taina ashramului, a sangha, a satsang-ului de a te aduce cât mai aproape în prezenţa Graţiei ca şi tu să te topeşti în ea. Dintre toate clipele petrecute pe acest tărâm de vis numit "Terra", cele petrecute în prezenta Guru-lui sunt cele mai pline de graţie, chiar şi atunci când "eu"-l pretinde că nu e aşa şi că mai bine ai petrece timpul în prezenţa lui plină de suferinţă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii nopţii

Mai spune-mi, iubito încă o data
Ca ne vom reîntâlni in noapte.
Mai lăsaţi parul să-ţi acopere sufletul
Cu vocea ta frumoasa,
cânta-mi încă o data
Eşti ca o candoare, spre cer ma conduci
Prin frumuseţea versului tău,
in drumul spre Soare,
spre Viaţa unităţii divine.

Hai sa-mi dai mâna şi sa ne descoperim
Sufletele in dansul lor spre stele.
Lumina va deschide calea dreptăţii şi pământul ce-l călcăm va deveni o stea.
Lasă-te condusă şi tu de şoferul nostru
Către lumea de vis... către lumea-fereastra.
Ferestre 3 D devin versurile noastre in duet.
Flacăra iubirii va sta permanent in lumina.
Îngerii nopţii ne vor veghea...
aprofundând sentimentul iubirii divine.

Iubirea ta ma şcoala noaptea din pat
Iubirea ce ne duce spre stele
Conducandu-ma printre îngerii de lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - III

Cuvintele rănesc mai mult din trufie;
În sânge ura arde grijile-n amar...
Îngenunchiat e cel nu vrea să ştie
Că-n orice luptă... să existe un IDEAL!

Tăcerile au veşmânt de seară adâncă;
Pe cruce trupul pare tot mai uscat...
Fără de iubire nimic nu ne mai încântă
De-atâta trufie... sufletul de el a şi uitat!

Mă uit spre ceruri şi mă rog mereu...
Fără de ţel; mie-mi fi-voi martir...
Aştept să mă iubească Dumnezeu,
Aştept să curgă din mine dor şi mir!

Mă uit către pământ şi plâng şi plâng...
Atâta trufie oarbă pare sieşi zăcământ...
Metaforele vieţii în taină vai, se frâng,
Suferinţa mă face să nu mai ştiu cine sunt!

Mă uit la semeni; toţi trec pe lângă mine...
Mă uit la ei, mă rog să fie blânzi şi buni...
De-atâta trufie ard lacrimile-n noi destine:
Doamne, nu uita să-i ierţi, să-i îmbuni!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alice Kingsleigh: Îmi pare rău, Hamish. Nu mă pot căsători cu tine. Nu eşti bărbatul potrivit pentru mine. Şi îmi pare rău dacă asta îţi va cauza probleme cu digestia. (Se întoarce către sora ei.) Te iubesc, Margaret. Dar asta e viaţa mea şi eu sunt cea care decide ce face cu ea. (Alice se întoarce către Lowell, întâlnindu-i privirea aspră.) Eşti foarte norocos să o ai pe sora mea drept soţie, Lowell. Să te porţi frumos cu ea. Te voi urmări cu atenţie. (Alice se duce la mătuşa Imogen şi o ia de mână.) Nu există niciun prinţ, mătuşă Imogen. Trebuie să vorbeşti cu cineva despre halucinaţiile tale. (Alice trece pe lângă Lady Ascot, uitându-se urât la ea.) Se întâmplă să-mi placă iepurii. În special, cei albi. (Se duce la mama ei.) Nu-ţi face griji, mamă. Voi găsi eu ceva folositor de făcut cu viaţa mea. (Se întoarce către surorile Chattaway.) Voi două îmi amintiţi de doi băieţi hazlii pe care i-am întâlnit într-un vis.
Lordul Ascot: Pe mine m-ai uitat.
Alice Kingsleigh: Ba nu, domnule. Dumneavoastră şi cu mine avem de discutat despre afaceri.
Lordul Ascot: Am putea merge la mine în birou? (Alice zâmbeşte şi se îndreaptă spre casă, când, deodată, se întoarce cu faţa către mulţime.)
Alice Kingsleigh: Şi încă ceva. (Alice îşi ridică marginea fustei până la genunchi şi începe să dansese futterwacken.)

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am putea toţi să ne uităm cu mintea limpede la istoria noastră, atunci nu am mai vedea această atitudine nostalgică către trecutul sovietic, care este predominantă acum printre cei care au fost mai puţin afectaţi din societatea noastră. Nici ţările din estul Europei sau fostele republici sovietice nu vor mai simţi nevoia să vadă în Rusia istorică sursa nefericirii lor. Ar trebui să înţelegem că numai acceptarea voluntară şi conştientă a unei vine de către un popor poate asigura vindecarea unei naţiuni.

Aleksandr Soljeniţîn în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina unei frunze

Încerc ca să găsesc în zborul unei frunze,
O geană de lumină, un leagăn pentru muze,
O aripă de flutur, un zbor cu eleganţă,
Mereu către aceeaşi zburdalnică speranţă!

In zborul său e-o tainâ, de vrei, o s-o zăreşti,
N-o simte orişicine, dar, de te străduieşti,
Ca într-o adiere de pulbere uşoară,
Te va atinge zboru-i, chiar dacă ea coboară!

Ce minunat e zborul şi ce frumos pluteşte,
Şi cu-ale tale vise, ades călătoreşte,
Şi îţi arată ţie, că drumul nu e lin,
Dacă-ţi îneci speranţa în lacrimi şi suspin!

Când pe pământul rece, ea vrea să se aştearnă,
Îţi mângâie privirea cu zborul ei spre iarnă,
Nu poţi să nu te bucuri, că multele culori,
Ţi se aşază-n cale, ca un covor de flori!

Chiar şi atunci când zace, pe banca noastră tristă,
Ne-ntâmpină cu-aceeaşi privire optimistă,
Şi nu ar vrea prea multe ca noi să îndrăznim,
Decât să urmăm visul şi să ne întâlnim!

Ce taină poate-ascunde o frunză optimistă,
Plăpânda ei aripă abia dacă există,
Şi-n timp ce eu prin viaţă, tot urc şi mă cobor,
Ea duce strâns in braţe un prim şi ultim zbor!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!