Sunt mâini

În întunericul sufletului tău
e sufletul meu,
Sunt mâini ce mângâie
şi voci calde,
poate sunt cei ce plâng
dar azi, nu eu..
sau poate cel ce strigă
mai tare ca mine
şi oricât încerci nu-l ajungi..
Dar eu,
încerc sfios să te mângâi
cu gândul,
încerc să te trag cu mâinile
chiar dacă aluneci,
eu nu te voi lăsa deloc
nici de astă dată
nu-ţi fie teamă, eu o să rămân
în acel întuneric
cu tine ca sufletul să-ţi mângâi.
E fantastic
sa fi departe şi totuşi aproape,
mâna mea să o simtă pe a ta,
să şti ca ea
în viaţă va fi, nu te va abandona.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani deja

Aş vrea să-ţi scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ţi scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.

Nu pot deloc să mi te pun în rime
Şi nici să îţi vorbesc ca şi cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă şi mi-e dor de tine
Şi mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.

Tu nu eşti om de pus în poezie
Şi nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.

Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu şi nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că eşti şi tu acasă,
Mă mângâi şi îmi spui să dorm, că e târziu.

Şi te ascult, te-mbrăţişez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Şi nici de dimineaţă fără tine să mă scol.

De ce să-ţi scriu, atunci? Oricum nu pot,
Aşa că stau emoţionat şi te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână şi îţi mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi şopteşti zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas cu sufletul deschis

Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
şi nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creştet.

Cu el de mână minciuna se topeşte ca ceara
şi se luminează la faţă,
mă îmbărbătează gândul că poate creşte drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.

Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înţelegere descifrată-n gesturi
şi-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.

Ochii tăi cu gene subţiri
mă privesc din colţul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi şi nici suferinţă.

Rămân înlăuntrul meu nemişcat
ca un obiect în spaţiul închis
de unde nu paote ieşi
decât adevărul transpus în libertatea
de a topi întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-dor de tine, fată

Suavă, tristă şi nemângâiată.
Mi-e tare dor de tine, fată.
Mi-e dor de păru-ţi mătăsos,
De trupul cald şi mlădios.
Mi-e dor de ochii-ţi luminoşi,
De sânii mici şi graţioşi.
Mi-e dor de firea-ţi de fetiţă,
De gura-ţi ca o garofiţă,
De chipul tău mereu sfios,
De glasul tău melodios.
De-ai şti ce tare te doresc,
Nu m-ai lăsa să pătimesc.
Vino la mine, odorul meu,
Ca să te strâng la pieptul meu.
Intră cu mine-n dulcele joc,
Mângâie-mi trupul cuprins de foc.
Tristeţea vreau să-ţi risipesc
Şi sufletul să-ţi încălzesc.
Te voi iubi şi dezmierda.
Rămâi să fii lumina mea.
şi când în braţe te voi strânge,
Te lasă şi nu mă respinge.
Nu-ţi fie teamă! Iubeşte iară!
Nu lăsa vraja ca să dispară!
Te grăbeşte. Vino n-dată!
Mi-e dor de tine fată!

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fură în gândul Său

mă fură Dumnezeu în gândul Său,
îmi cerne zilele ferit de tot cei rău,
îmi pune drumuri înainte,
să le străbat cu luare-aminte,
mă fură uneori dintr-o strânsoare,
chiar dacă sufletul mă doare,
aşează peste mine zilele ce vor să vină,
pline-n lumina lui de tainică odihnă
şi-ncearcă să-şi coboare calde raze
şi mă împinge către roze oaze

mă fură Dumnezeu în liniştea-i deplină
şi mă aşează să primesc lumină
şi mă aşează unde-i este rădăcină
şi mă absolvă dacă am vreo vină
şi din iertările ce mi le dăruieşte,
învăţ timid şi înţeleg că mă iubeşte,
învăţ să iert şi eu la rândul meu,
pe cei ce îmi greşesc o dată sau mereu,
învăţ să mângâi firi întortocheate,
pierduţi în negrul ce-i învăluie în noapte

mă fură Dumnezeu şi totuşi fac greşeli,
păcat că aflu uneori târziu şi-s aiureli,
sunt o ambiţie pornită într-o clipă,
îmi cer iertare că am judecat în pripă,
îmi cer iertare şi încerc să mă îndrept,
îndrept unde în gând n-am fost un înţelept,
îndrept că mă abat rostind la judecăţi,
punând pe semeni pete în prea multe dăţi,
mă fură gândul în iertările divine,
văd cu tristeţe răul ce se-ascunse-n lume

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt la fel

Suntem acum pe linia pustie
Două inimi sau îndepărtat
Linia vieţii aici ni se desparte
Tu nu mai esti acel bărbat

Eu sunt la fel si te iubesc
Iar sufletul îmi oboseşte
Iertrând mereu să nu greşesc
Rămân aceea care te iubeşte

Şi cât as vrea să te apropii
Să fim acum iubiţi ca altădat
Timpul pare ros de scorpii
Tu nu mai eşti acel bărbat

Eu sunt la fel încerc să iert
Te rog vorbeşte mi tu de tine
Te joci inima îmi pui la fiert
Iubeşte mă la fel şi tu pe mine

Păşim pe şine în tăcerea
Un tren acum suieră sirena
Mâinile strânse doua semne
Să ncetinească vrea căderea

Fluieră nu poate trece de noi
Mergem pe pajişte curată
Treacă vagoane cu război
Uită trecut în picioare te saltă

O altă viaţă nouă se arată
Acelaşi ritm al inimi să bată
Regăsindu ne iubirea ne iartă
Două suflete o inimă bogată

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet gol în plină iarnă

Fulgii grăbiţi ating pământul
La tine iubito-mi fuge gândul
Afară-i cerul negru de tăciune
Încet, rostesc o rugăciune

E frig, o atmosferă glaciară
Tu mi-ai lăsat sufletu' afară
Doar ştii că e cam dezbrăcat
Îmi este teamă ca-ngheţat

De nu ţi-e sufletul păgân
Te rog să-l încălzeşti la sân
Vorbeşte-i de prima întâlnire
Hrăneşte-l cu a ta iubire

Să îl alinţi, rogu-te, în şoapte
Ţi-l las în grijă astă noapte
Dacă de el ţi-e drag, poate
Îl poţi păstra şi mai departe

Îţi pun o singură condiţie
Şi nu e doar o superstiţie
Dar după ce l-ai sărutat
Te rog să-l mângâi ne'ncetat

Iubito, de nu m-ai părăsit
Şi n-ai uitat cât te-am iubit
Nu poţi lăsa fără o haină
Un suflet gol în plină iarnă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Încerc să-ţi fiu departe,
dar te iubesc.
Încerc să-ţi uit chipul,
dar te iubesc.
Apari în visele mele
şi te iubesc.
Tu eşti în sufletul meu
şi te iubesc.
- Cum ai reuşit,
vrăjitoareo?
am să te întreb
mâine.
Eu nu mai văd
decât
tu,
Eu nu mai ştiu decât
să te iubesc
mai mult,
Eu nu mai sunt
eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniştea ta,
Liniştea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiaţi de zboruri frânte
Şi tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ţi-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu eşti aşa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Şi totuşi atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îţi simt tremurul buzelor
Şi mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îţi simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Şi mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Şi visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Şi mă dor absenţele tale,
Şi mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îţi mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Şi totuşi atât de aproape.

poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis real, imaginar

Nu ştiu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuşi vie
Dispărând de aici sau vrând să dispar,
Făcând ceva dar totuşi nimic,
Vrând să mor dar totuşi trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Şi de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Şi mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar şi visul poate fi real,
Imaginar,
Şi eu uit iar că am visat
Şi iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuşi cât de impurificat
Dar iată că aud o voce de copil,
Ce–mi aminteşte cine sunt
Căci eu uit iar, mergând pe drum
Pe drum, ca un hoinar
Pe lâng-un felinar
Şi toată lumea spune că-s poet vulgar...
Dar iată, că mai aud o voce,
O voce disperată, de fată
Ce–mi frânge inima-mi curată
Aglomerată, poluată
De suspine şi dureri, ce m-au făcut să simt ce-i astă viaţă
Ce mă face din nou să ies în stradă
Spunând-ui o triadă...
Îmi spune că-s nebun
Şi că dacă voi dispărea vreodată
Ea mă va găsi şi mă va întreba
De ce pe ea am căutat-o eu disperat...
Dar iată că au dispărut
Aceste două voci blânde cu zâmbete fine
Acum ele sunt departe de mine...

poezie de Corneliu Hudzinschi
Adăugat de Corneliu Hudzinschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O încăpere poate să stea în întuneric mii de ani, dar, dacă aduci lumină în ea, întunericul va dispărea ca şi cum nici n-ar fi fost. La fel e şi atunci când lumina lui Dumnezeu luminează sufletul: Întunericul încarnărilor dispare într-o clipă. Să nu spui niciodată că eşti păcătos, declarându-ţi, astfel, limitele. Insistă, în schimb, asupra gândului că eşti făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu - că în sufletul tău, în adevăratul tău Sine, întunericul amăgirii nu poate să existe.

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă cu Toamna

Îmi mângâi obrajii cu al tău vânt,
Ai uscat şi frunzele de când te cânt,
Şi-mi laşi buzele crăpate de la frig,
Şi mă faci să răguşesc la cât te strig.

Ţi-ai pornit şi ploaia peste mine,
Ca să-mi inunzi gândurile numai cu tine,
Ţi-ai ascuns soarele-n buzunar,
Când vreau căldură tot la tine să apar.

Ţi-ai împrăştiat şi părul peste verde,
Mă uit la codru, gândul la tine se pierde,
Şi încerc în casă să mă feresc,
Dar ceaiul de tei nu mă lasă să greşesc.

Poate dacă doar cerul îl privesc,
Am o şansă gândul să-l risipesc,
Dar ai ajuns până şi în acest loc,
Ţi-ai aruncat privirea albastră-n joc.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superman

Poate n-alerg ca glonţul de tare
Poate nu-mi trag puterea din soare
Poate n-am forţă ca trenu-n mişcare
Când sunt lovit, poate că mă doare.
Poate nu pot să urc pe-o clădire
Poate c-aş vrea să dorm în neştire
Însă când tu ai nevoie de mine
Alerg ca săgeata ca să-ţi fie bine.
Cu tine-aş sta noaptea, cerul să-l privesc
De toată tristeţea să te izbăvesc
Şi grijile tale să le-ndur cu tine
Şi toată tristeţea să o iau cu mine.
Nu sunt deştept, nici nu sunt faimos
Dar când îţi văd zâmbetul frumos
E ca şi cum marea-aş admira
Şi Superman rămâne-n urma mea.

poezie de Ben Estrada, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult

Orice-mi vei spune astă seară,
Şi oricât ar durea de mult,
Nu voi fugi ca astă vară,
Ci am să stau şi-am să ascult.

Oricare îţi va fi răspunsul,
Şi-orice privire îmi vei da,
De-ai pomeni chiar şi de dânsul,
Am să ascult, nu voi pleca.

Oricât de jalnic o să-ţi pară
Discursul meu timid, bătrân,
Nu o să fac ca astă vară,
Am să ascult, o să rămân.

Orice cuvinte o să se zbată,
De ochii mei, sufletul meu,
Cu inimioară sfâşiată,
Am să ascult chiar de e greu.

Chiar de nu-mi pari ca astă vară,
Eu te iubesc la fel de mult,
Şi-orice-mi vei spune astă seară,
Nu voi fugi, ci-am să ascult...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păzeşte-ţi sufletul

Sufletul nu-i de vânzare
Nu-i pentru negocieri
Nu îl ţine-n înnoptare,
Hrăneşte-l cu mângâieri.

Nu-i da pleavă niciodată
Nici otrava lumii reci
Te îndrumă spre răsplată
Nu spre sumbrele poteci.

Nu-l lăsa pătruns să fie
De vreun dor străin de har
Tratează-l cu alifie,
Dă-i un sfânt mărgăritar.

Nu-l închide în rutină,
Nu-l opri de la-nchinări
Vrea contactul să-l menţină
Cu adânci încredinţări.

Sufletul nu-i pentru ceartă
E parte din Dumnezeu
E rănit şi totuşi iartă
Chiar cuvântul cel mai greu.

Când cuprins e de durere
Înseamnă că a văzut
Cum un frate nu mai cere
Darul Celui nevăzut.

Nu-l supune la plăcerea
Ce-ar vrea firea să ţi-o dea
Lui îi place privegherea,
Poartă crucea chiar de-i grea...

Lui îi place să răspundă
Cu-n cuvânt odihnitor
În el poate să se-ascundă
Gândul lin şi ziditor.

Sufletul nu-i de vânzare
(Bine ştiu cei credincioşi)
Dacă nu-i dăm ascultare
Devenim neputincioşi.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (16 aprilie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!