Ca focul şi mocirla, am fost noi amândoi,
Unul lasă cenuşa, altul lasă gunoi.
Ca vântul cel puternic, cenuşa-i spulberat,
Căci în mocirla aia, eu toată m-am băgat!

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitire plutind

Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
şi nu-i pasă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavoli în şir indian

în lumea asta subţire şi netedă
ca o foaie de calc
leşurile noastre se rostogolesc
bolovănos
până la prăbuşirea
în mocirla cerului
iar unii lasă urme
la care şi diavolii se-nchină
în şir indian

dumnezeii scuipă-n sân
de nelocuirea lor
în strana Căii Lactee

ori n-au loc nicăieri
ori nu ştim noi
cum şi de ce îi locuieşte
moartea

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directive funerare

Fie ca ea, a cărei carne-a fost văpaie,
Să nu putrezească, ci să ardă;
Nici cenuşa într-o urnă
Indolent să-i şadă.
Fie ca cenuşa-i s-o revendice
Aerul, soarele şi vântul –
Aceleia care vie n-a accepat să-şi aibă-între
Patru pereţi mormântul.

poezie de Fred Cogswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cu ochii minţii la frunzele din pom
Şi simt că nu mai sunt exact acelaşi om.
Ca frunza legănată de vântul subţirel,
S-a dus amorul meu şi m-a lăsat rebel...

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar sufletul acela crud, tăvălit prin toată mocirla vieţii, fărâmiţat de toate emoţiile tari, desfigurat de măscăriile unui trai comun în mascara unică a casei cu nebuni şi strepezit de aceste nopţi de coşmar şi de sfâşiere, nimeni n-ar mai fi fost în stare să-l apere.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste, Capitolul al IV-lea - "Un suflet crescuse răsucit şi strâmb"
Adăugat de Bejinaru Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă toată noaptea...

Se lasă toată noaptea-n mine
Şi iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Şi tu fugiseşi către altul...

Venise iarna între noi,
Şi ninge prin mine de ieri,
Rămaseră paşi tăi goi
Şi azi pecete-acelei seri...

Nu dorm... şi iar s-aude gerul
Din mine muşcă şi trosneşte
Şi parcă se răstoarnă cerul
Prin tot oraşul, mişeleşte...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...

Scumpa mea soţie,
tu eşti prietena meu eternă,
şi-ţi dăruiesc inima
împreună cu viaţa mea.

Salvează-mă din mocirla singurătăţi,
pe care o trăiesc singur şi plictisit
în cele două universuri.
Primeşte-mă şi fă din mine
un îndrăgostit adevărat.

Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.

Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păşi în afara timpului
... trăind acum şi aici...

De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiţionat de tine,
căci şi eu doresc
să te iubesc necondiţionat.

Căci nimeni nu ştie
de ce eu dau atâta importanţă dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.

Dar, fără să o cunosc bine,
nu poţ nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc taxele şcolare (folclorică)

Bate vântul într-o dungă
Şi ne lasă fără pungă...
Bate vântul dintr-o parte
Şi ne lasă fără carte!

epigramă de Titel Andreianu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai îmbrăcat toată în frunze şi flori
Şi mi-ai pus pe deget un inel din nori.
Inima mi-ai smuls-o şi în locul ei
Ai lăsat în mine esenţă de tei.

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argumentul josnicului: mocirla vindecă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea, bând la pavilionul de vest al Templului Fahua

În dumbrava Jeta,
lângă pavilionul dinspre asfinţit,
turnăm amândoi în cupe
vinul înţelepciunii.

Se lasă o ceaţă albăstruie,
râul lăpăie la praguri,
luna e strălucitoare,
florile învăluie fereastra.

Mai e mult până când
vom fi beţi -
ne privim unul pe altul,
n-am albit încă de tot.

poezie de Liu Zongyuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vieţi eu am

Două vieţi eu am în mine:
Una pleacă, alta vine!
Şi doi poli în mine bat:
Unul cântă, altul-tac!

Între valuri prinse-n iele
Sunt doi poli care mă cere:
Unul visul mi-l cuprinde,
Altul tremură, surâde...

Două poluri nu mă lasă:
Unu-i bolta, altu-i casa!

Pe o strună de vioară,
Cei doi poli se arată iară:
Unu-i zbor prin zări albastre,
Altul cântă la fereastră.

Două ruguri ard în mine,
Unu-i Eu şi altu-s Liră;
Unu-i lumea ce o am,
Altul – eu oglindă-n geam!

Curcubeie colorate,
Legăminte între toate,
Rog, aşterneţi puntea mea,
Între o viaţa şi o stea!

Două poluri nu mă lasă:
Una-i bolta, altu-i casa!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotăm tot mai greu prin mocirla multicoloră a reclamelor.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fost eu

Fiind şi eu un corb ca voi
Ce lasă în urmă oase de noi
Cu multe visuri în gunoi
Încercând să mă albesc
La interior...
Nu afară, să vă atrag pe voi.
M-au simţit nu ştiu cum
Cu mirosul fiarelor
Şi acum singur hoinăresc
Înnegrit, căci de albit
Nici un punct nu ştiu
Dacă am reuşit în umbra
Unui fost eu...
Ce numai ştie ce este
Un punct de final
Sau o poveste

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul îţi este drumul

Mă uit la tine şi suspin, ştiindu-ţi dinainte soarta,
Îţi ţin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristeţe, ci cu ascunsă bucurie,
Conştient fiind de vremea ce va să vie.

Poate că nu înţelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viaţa ţi-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îţi pare departe, şi simţi pământul rece şi neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat şi eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ţine totul laolaltă?

Te-ai îngrijit cu sârguinţă de sarcinile lumeşti,
Ai învăţat să scrii, să citeşti, să desenezi şi să munceşti.
Simţi totuşi că ceva lipseşte, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ţi poveste.
Este această lipsă, cea care nu îţi dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.

Şi poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toţi ceilalţi din jur sunt sănătoşi, şi tu nebun.
Par a fi atât de fericiţi, fugărind apusul şi încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci şi tu la fel, îţi zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?

Opreşte-te pentru doar o secundă, imitând jaguarul ce stă la pândă,
Căci cel ce adevărul vrea să îl ştie, asemenea lui trebuie să fie.
Calm, şi totuşi încordat, aparent de nemişcat, şi totuşi oricând gata de atac.
Este acest tip de vigilenţă, ce face diferenţa dintre ceaţă şi transparenţă.

Rămâi deci atent, la orice vine şi pleacă,
Curios, şi în acelaşi timp pregătit să scoţi sabia din teacă.
Căci cel ce te menţine prizonier, într-o lume a fricii şi nesiguranţei,
Poartă o mască cu propria-ţi faţă.

Falsul îţi este umbră, adevărul îţi este soare, două părţi complementare.
Stai ferm pe picioare, şi adresează-i liniştii o întrebare:

Atunci când luna noaptea o luminează, pe ea cine-o veghează?
Atunci când pasărea pădurea o încânta, pe ea cine-o ascultă?
Atunci când atingerile se unesc şi fiorii pe piele se-nmulţesc, cine tresare?
Atunci când corpul mi-l oglindesc, în ochii cui de fapt privesc?

Şi lasă răspunsul să se aştearnă, ca zăpada în timpul iernii,
Lasă tăcerea să îţi înghită mintea, precum munţii dispar în negura vremii.
Scaldă-te-n dezamăgire, lasă ploaia să te respire.
Lasă focul să îţi consume dorinţa, şi vântul să îi împrăştie cenuşa,
Lasă apa să îţi umple golurile, binecuvântându-ţi totodată fiinţa.

Află acum că altul ţi-a fost drumul,
Că te-ai născut din mulţi, dar ai sfârşit ca unu.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!