Andrada răsfoia în continuare manuscrisul gros. Pe măsuţa din lemn de lângă canapea erau mai multe teancuri de cărţi vechi; le studiase până la întâlnirea cu tatăl ei. Alături de culorile şi parfumul hortensiilor din jurul lor, se adăugau tufele de trandafiri. Ele completau paleta cromatică cu flori roşii, galben-portocalii, albe, roz. Trandafirii agăţători era fixaţi pe spaliere înguste de metal, sub formă de acade, în jurul foişorului.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada este împreună cu tatăl ei în grădina casei lor, în unul din puţinele momente, pe care nu şi le petrece în laborator. Discută relaxaţi despre ultimele experimente şi rezultatele la care reuşiseră să ajungă. Sunt aşezaţi pe o canapea confortabilă din foişorul de lemn, înconjurat de arbuşti de genul Hydrangea, hortensia care este înflorită toată vara, cu inflorescenţele ei mari, asemănătoare unor bulgări de flori catifelate, ciclamen şi turcoaz.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada îşi îmbrăţişează tatăl; el şi profesorul Costa erau singurele persoane pe care le tolera, care o puteau atinge, iar florile erau fiinţele pe care ea le mângâia.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea era străjuită de Clematis cirrhosa, plantă tot timpul verde, nu-i cad frunzele, iar florile ei seamănă cu zorelele şi rezistă până la prima zăpadă. Toate lianele erau agăţate pe spaliere din lemn alb, acestea împreună cu coniferele Thuja sp, Cuprressocyparis sp, formau un gard viu, Abies alba (brad), Pinus sylvestris (pin), Picea abies (molid), veşnic verzi prin frunzişul lor, constituiau foarte bune paravane pentru privirile indiscrete.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca şi acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme şi parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori şi florile mov-violacee de Crocus (Brânduşa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofiţe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe şi roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele şi frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele şi crizantemele toamna.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin...
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

Ce blând îţi este pasul, doamnă,
Ce delicat se atinge talpa de pământ,
Sub ea se aştern culorile de toamnă,
Şi-n jurul tău valsează frunzele în vânt.

Se scaldă glezna în parfum de dalie,
În mersu-ţi nobil pe alei cu flori,
Iar vântul lin te prinde uşurel de talie,
Dând crailor din jurul tău fiori.

Şi cât de admirat îţi este mersul lin,
Şi zâmbetul şi trandafirii din obraji,
Privind nesăţioşi la trupul tău felin,
În urma ta bărbaţii se prefac în paji.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii şi parfumul lor

Cât de mult ne-am iubit
Mai ţii tu minte?
Câţi trandafiri ţi-am dăruit,
Parfumul lor şi acum se simte.

Dar tu m-ai părăsit,
Copilă fără minte,
Trandafrii s-au ofilit,
Dar parfumul lor şi acum se simte.

Eu acum sunt singur,
Şi tu nu mă mai ţii minte,
Dar eu ştiu că
Trandafirii şi parfumul lor
Vor rămâne pe veci în a ta minte.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se ridică grăbită de pe canapea şi părăseşte foişorul. În acel moment sesizează prezenţa lui Marck în apropierea ei, chiar dacă nu-l vede. Tânărul este omul ei de încredere, este asistentul ei, garda de corp, o însoţea pretutindeni încă din copilărie. Marck este mai mare cu şapte ani decât ea, este un bărbat înalt, blond cu ochi albaştri, cu părul tuns scurt, are un corp atletic. Este ca o maşinărie de luptă, lângă el se simte în siguranţă. Bărbatul îşi face apariţia, parcă răsărise din pământ. O însoţeşte tăcut.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dăruit cu el un colţ de rai

Mi-aduc aminte când mi-ai dat în dar,
De ziua mea, c-aşa mă răsfăţai,
Un ultim trandafir; era brumar...
Mi-ai dăruit cu el un colţ de rai.

Stătea plecat cu capul în pământ,
Văzând cum flori aidoma-ntomnau.
Părea că aţi făcut un legământ,
Iar ochii tăi o pavăză-i erau.

Era de-un roşu nemaiîntâlnit.
Sărutu-ntre petale ascunzând,
Tăcerea-ţi povestea cât mai iubit;
Mi l-ai întins cu ochii surâzând.

De când ai îmbrăcat veşmânt de lut,
Al tufelor de trandafiri suspin,
Mi-aduce-aminte ultimul sărut,
Uitând pe buze roşii răni de spin.

Azi, tufele de trandafiri n-au flori.
Lipsind chiar mâna ta ce le-ngrijea
Şi nesimţind ai dragostei fiori,
Refuză a-nflori de ziua mea...

poezie de Mihaela Banu (30 septembrie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko ştia că o găsea de obicei pe Andrada în foişor, citind, înnconjurată de cărţi, de manuscrise, sau în laborator, experimentând tot felul de formule. Tânărul medic era înalt, brunet, cu ochi negri, părul uşor ondulat, cu bucle care-i cădeau pe fruntea înaltă. Fluiera o melodie la modă, avea un aer distrat, neatent chiar; era doar o aparenţă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă-ţi frica în jurul pereţilor

Mă plictisesc obsesiile
mă plictisesc cele două femei
învârtite de pe un picior pe altul
parol
cuvintele astea nu sunt pentru tine
tu eşti online
te acuplezi virtual cu prezentul
şi-mi insulţi mie inteligenţa
cu atenţia ta distributivă
pe care n-o ai
preferi să te concentrezi la o sferă neagră
în care o minoră tolănită pe o lamă de cuţit
îţi smulge sămânţa
aleargă-ţi frica în jurul pereţilor
e mai sigur
poate n-o să te răneşti în crăpăturile zidurilor.

poezie de Viorica Hagianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nu ar putea să precizeze unde stătuse ascuns Marck, era maestru în camuflaj, tehnici de luptă, arte marţiale etc. Merg în laborator, unde Andrada rămâne mai multe ore. Acolo timpul şi spaţiul nu mai aveau sens, dispăreau, tânăra uită de tot. Se concentrează numai asupra studiului, se pierde printre experimente, până când vocea lui Marck o trezeşte la realitate, anunţând-o că e timpul să meargă la profesorul Costa.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu, Andrada părea protejată de un glob de cristal. Era intangibilă fizic, dar şi mental. Doar Marck era prin preajma ei permanent, fără să-i stea în cale, era o prezenţă nevăzută, discretă, o umbră. Când îl întreba dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, Marck răspundea mereu "Nu am nevoie de nimic, sunt fericit alături de dumneavoastră".

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FLORI ROŞII, ALBE DE MUŞCATĂ DINTR-O STÂNCĂ APĂ AR SORBI
Flori roşii, albe de muşcată dintr-o stâncă apă ar sorbi.
Dacă-n lumea noastră bulversată. o floare am putea iubi
Şi-n izvorul milosteniei, de păcate traiul îl spălăm
Până când luxoasa viaţă şi-ngâmfare, n-ar putea a ne orbi.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori negre

(Lui Al T. Stamatiad)

Flori negre
Flori galbene
Flori roşii
Flori albe

Flori negre
Flori galbene
Flori roşii
Flori albe

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce vorbea s-a răspândit o mireasmă parcă de mii şi mii de trandafiri, fiindcă fiecare lemn din rug făcuse rădăcini şi scosese ramuri. Rugul era acuma ca o tufă mare de trandafiri roşii, care toţi erau înfloriţi, în vârf cu o floare albă şi strălucitoare, care lumina ca o stea. Craiul a cules-o şi a prins-o Elizei în piept. Şi atunci ea s-a trezit uşoară şi senină.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul Trandafirilor

În memoria victimelor de la Auschwitz, Dachau şi Treblinka (1933-1945)

Când pământul a sângerat întâia oară
Atunci a început războiul trandafirilor.
Îmbătaţi de ideologia luptei de specie,
trandafirii floribunda, cei cu flori grupate,
precum crucile de fier: Das Eiserne Kreuz,
S-au lăsat manipulaţi de propaganda
trandafirului teahibrid Generalfeldmarschall,
cel cu flori mari,
plin de decoraţii,
recunoscut drept filozoful existenţialist al trandafirilor.
Fără să gândească,
trandafirii teahibrizi au declarat război fulger
Trandafirilor plângători,
considerându-i o subspecie a regnului;
Iar în tovărăşie cu trandafirii japonezi
i-au prins pe toţi cei marginalizaţi,
i-au deposedat de petale
şi i-au concentrat într-un lagăr de exterminare
Situat pe insula şerpilor veninoşi.
Indignaţi de cele petrecute,
de aceste crime împotriva umanităţii,
trandafirii roşii socialişti
S-au grăbit să intervină
Ca să-şi elibereze semenii schingiuiţi.
Numai că în loc să le întindă o mână,
Trandafirilor căţărători,
Care printr-o minune au reuşit să supravieţuiască –
socialiştii le-au întins toţi spinii,
adânc până în carne,
Să nu cumva să rămână în picioare Trandafirii urcători, Trandafirii supravieţuitori.
Apoi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat,
duplicitari din fire,
trandafirii roşii s-au declarat presei mondiale
drept eliberatorii tuturor speciilor inferioare de trandafiri.
Când ultimii Trandafiri căţărători,
Specia aleasă de Creator,
Şi-au înapoiat spre stele duhul,
Atunci, şi numai atunci,
A început să sângereze pământul pentru întâia oară!

10 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!