Pi-Ramesses

Oare să-mi fi mutat
oraşul gândurilor
mai departe de Delta
lacrimilor zilnice?
Oare Nilul iubirii
îmi va mai aduce aluviuni
pentru ca iubirea
sa aibă în fiecare zi
pâinea caldă
voi gânduri de zei buni
nu-mi dispăreţi
într-un singur suspin
urmele silabelor
paşilor tăi
le-am învăţat în taină
iar ea
m-a învăluit în grabă
unde ne-au fugit clipele
unde ne-au fost strămutate!?
Amphion, poţi să ne cânţi
despre oraşul iubirii!?

poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac,
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resuscitarea României

Săracă ţară bogată
ehehei demult am spus
dar acum ca niciodată
nevoia ne ia pe sus

Ehehei demult am spus
unde ne-au fugit eroii
munţii unde ni s-au dus
în spânzurătoarea ploii

Unde ne-au fugit eroii
ba aici ba niciodată
în prăpastia nevoii
săracă ţară bogată

Românie maica mea
moartea cred te-ar învia

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii ăştia

Copiii ăştia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Şi ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, şi rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.

Copiii ăştia ne-au îndulcit iubirea
Şi-au prelungit din nou simţirea,
Ne-au îmbunat şi ne-au secat,
Ne-au stors şi ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.

Ne mângiie a lor privire
Şi al lor har cu implinire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Ţară

E ziua ta, azi, Ţară! şi-s departe
Şi nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide şi pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munţii tăi cu aur şi păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Şi cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvăţăm.

Şi iată, eşti slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ţi-o pecetluiesc,
Săracă, ţara mea, ţară bogată,
Oare câţi astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câţi dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâşie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Şi nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie şi-s departe
Şi-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îţi urez să ţi se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În a cui viaţă oare n-a încolţit cândva, păstrată în cel mai adânc ungher al inimii, minunata taină a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, dacă vei frunzări vreodată aceste pagini, recheamă-ţi în amintire acea vreme însorită, contemplă pentru a nu ştiu câta oară gingaşul chip al aceleia pe care însuşi duhul iubirii ţi-a scos-o în cale! Ai avut atunci credinţa că numai în ea îţi recunoşti fiinţa, esenţa ta cea mai înaltă. Îţi aminteşti susurul izvoarelor, foşnetul frunzişului, felul în care vântul mângâios de seară îţi vorbea despre ea şi despre iubirea voastră? Mai vezi oare cum te priveau florile cu ochii lor limpezi şi prietenoşi, aducându-ţi salutul şi sărutul ei?

E.T.A. Hoffmann în Elixirele Diavolului (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru băieţii buni

Ne-au înghiţit;
Rege şi ţară,
Hristos Atotputernic
Şi ceilalţi.

Patriotism,
Democraţie,
Onoare –
Vorbe şi propoziţii,
Ei ori ne-au dispreţuit, ori ne-au ucis.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lumini

Între două lumini întunericul are întotdeauna
dreptate...
Oare unde mi-am pus secunda
cu buzele ţăcănite?
Oare unde mi-am pus minutul cu ochii
scorojiţi?
Oare unde mi-am pus ora cu urechile
încâlcite?
Oare unde m-am pus?
Oare ştiţi?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări de limbă

Doamne,
Ştii Tu oare
ce mă doare
când nu-i soare?
Mă doare,
când văd cum moare,
moare om
şi moare floare.
Doamne,
unde am fost,
unde ne-au dus!
Cum am fost,
cum am ajuns!
Dacă ştii,
dă-ne răspuns!

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce,-n credinţele lumeşti,
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e, şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat
în bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc turmentat
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde Universul aşterne Eternitatea

Când iubirea e poezie,
se strămută clipele
unde locuiesc toate visele
catifelate şi curate
de orice impurităţi acumulate...
Când iubirea e poezie,
se parfumează sensurile,
se anemiază trecerile
de la un surâs la o căutare
de caldă senzualitate aninătoare...
Când poezia e strălucirea privirii
din ochii iubirii,
nu se zăboveşte a aştepta sărutări
ci cu ardoare se-nlesnesc
dominantele întâlniri peste mări
ale inimilor în extaz,
acolo unde, pe-un albastru talaz,
Universul aşterne Eternitatea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-au zburat din suflete cocorii

Ne-au zburat din suflete cocorii
spre aceleaşi ţărmuri neştiute
şi de unde nu se mai întorc

Toamna vieţii pare nesfârşită

Ne-au zburat din suflete cocorii
de parcă am plăti un bir
mereu un altu-n fiecare an
cu o nouă generaţie de cocori
mai tineri şi mai trişti

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

Stăm paznici la aceste ape,
Unde ne-au căzut jucăriile
Şi nimeni nu vine să scape
Ascunse-ne bucuriile.

Ne-au crescut şi bărbi de aşteptare,
Ca piticilor dintr-un basm oarecare,

Ne-au fulgerat pe creştet stele,
Că teamă ni-i cu armele-n răstele.

poezie clasică de George Drumur din Suflete în azur (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!