Lucian o privi fix câteva clipe, apoi cedă. Oftă scurt şi se îndepărtă de ea, clătinând din cap, în semn de nemulţumire. Se reîntoarse în locul de unde se ridicase şi se aşeză din nou, nepăsător. Lia îl privi încurcată, la lumina din ce în ce mai slabă a lanternei, neştiind ce să creadă şi ce nu. Deveni nesigură, iar acest fapt o enerva.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind, Lucian le luă şi semnă de vreo câteva ori, pe câteva foiţe, sub nişte texte scurte, scrise în grabă tot de el, dar tare citeţ şi ordonat. Poliţistul mulţumi din nou, apoi îşi luă pixul şi carneţelul. După acest micuţ "incident", Lucian reocupă locul de la volan, cu papagalul tot pe umăr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioşătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colţul gurii. Era mulţumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Şi dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase uşor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deşi încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiunea aceasta era binevenită, desigur, dacă totul era, de fapt, după cum constată uimit, în favoarea lui. Incredibil... Crezuse că va fi criticat în fel şi chip, dar nu auzise nimic rău la adresa lui, care să-l deranjeze cu ceva. Desigur, nici el nu spusese nimic rău despre Lia; doar adevărul, aşa cum îl vedea el. Mai răspunseră la câteva întrebări, apoi vicepreşedintele Comisiei, domnul Sever Forţan îi invită pe amândoi să-şi semneze declaraţiile date. Amândoi înaintară, venind din direcţii opuse şi inevitabil, se întâlniră în faţă, în dreptul vicepreşedintelui, unde se opriră. "Cadet Enka..." spuse dânsul, indicându-i foaia pe care trebuia s-o semneze. Lucian se aplecă, pentru a semna. Înainte însă, privi o clipă spre colega lui, zâmbindu-i îngăduitor; şi chiar o privi cu admiraţie. Ea se simţi oarecum frustrată şi încercă să nu-l ia în seamă, să-l ignore. Apoi semnă şi ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, blonda necunoscută dispăru în mulţime, dar până ca ei doi să ajungă lângă maşină, pe Lucian îl mai salutară vreo câteva domnişoare; cel puţin încă vreo două, Mihai nu observase sigur acest lucru. În sfârşit, reuşiră să intre în maşină. Uşor jenat faţă de colegul său, Lucian îşi privi chipul în oglindă; scoase o batistă să-şi şteargă urmele de ruj rămase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai plouase de mult, mai ales aşa; în ultimul timp fusese mereu cald şi senin. Ropotul ploii în ferestre o trezi şi pe domnişoara doctor Stela, iar la etajul 13, ploaia părea şi mai înverşunată decât era de fapt; turna cu găleata, pur şi simplu! Stela privi încurcată pe fereastră; mama ei i se alătură.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi Alex îşi primi cadourile de la colegi, îmbrăţişări, urecheli şi urări, aşa cum era obişnuit. Părea însă mulţumit că nu mai era supărat cu Lucian; era foarte important pentru el. De aceea, chiar era vesel; parcă excesiv de vesel. Doctoriţa, vigilentă, îl fixă cu privirea ei albastră, dar nu-i reproşă nimic, neremarcând nimic nelalocul său în comportamentul lui. Seara, spre deliciul lunganului, urma momentul tortului, pe care Alex îl privi admirativ, parcă nevenindu-i să creadă că ar fi real, helixul unei molecule ADN învârtindu-se miraculos sub privirea lui uimită; ştia că Lucian se ocupase de acest tort, doar cu mâna stângă... Geneticianul nu avea cuvinte; câteva clipe rămase tăcut, cu cuţitul în mână, uitând să sufle cele 33 de lumânări care ardeau încet, să-şi pună vreo dorinţă în gând, sau orice altceva... Glasul colegilor îl readuseră la realitate. Stinse lumânările, îşi puse în gând dorinţa, apoi tăie emoţionat helixul ADN, împărţind fiecăruia câte o felie; nu uită să-i ofere mai mult geografului.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îl privi scurt; din nou îi vorbise frumos; ba, în plus, îi zâmbea îngăduitor. Blondul nu mai era nepăsător faţă de el, dar nici supărat; ce bine! Ambii coborâră treptele. Jos îi aştepta Diana, pregătită de plecare; evident, mergea şi ea. Acasă rămâneau bunicii, Rikky, Nero... Două maşini ieşiră din curtea casei familiei Enka; cea gri, nouă, de curând cumpărată şi cea albastră, a directorului. Soarele deja răsărise, începând să încălzească totul cu razele sale luminoase, să usuce totul în jur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum lumina soarelui nu se poate privi cu vederea, care-i slabă şi neputincioasă, tot astfel, ba într-o măsură şi mai mare, nu se poate privi adevărul cu mintea, care-i slabă şi neputincioasă.

citat din Rheginus
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl ştia, îl ţinuse minte, căci nu greşise deloc şi nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în faţa casei ei şi coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieşi, răsuflând uşurată; nu că ar fi stat incomod în splendida maşină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în braţe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu ştia cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemişcat, pe loc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsi şi batista; era, evident, mototolită, în plus, plină de bombonele în ambalaje multicolore, care se împrăştiară pe jos. Lunganul şterse pixul şi i-l înmână colegului său, apoi se şterse pe mâna murdară de ciocolata topită. Mototoli batista, care acum era şi murdară şi o vârî nepăsător la loc, în buzunar, după care se aplecă să-şi strângă bomboanele de pe jos. Lucian luase pixul, încă lipicios şi privi dezaprobator spre colegul său cel înalt. Era cazul să semneze actele şoferului, care asistase amuzat la această scenă. Încercă să utilizeze pixul, dar înainte de pasta albastră a acestuia, pe foaie apărură câteva litere maronii, dulci...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: De ce mă priveşti aşa mereu?!
Lucian: Aşa?! Cum anume?
Lia: Păi, nu ştiu, uneori ai un mod anume de a mă privi, atât de... intimidant.
Lucian: Intimidant, eu?! Şi te deranjează?
Lia: Păi, oarecum, da... Uneori.
Lucian: Şi acum e una dintre acele situaţii în care te deranjează felul meu de a te privi?
Lia: Aş putea spune că da. Şi de ce zâmbeşti?
Lucian: De ce nu? N-o să-mi spui că-i interzis zâmbitul.
Lia: Nu, bineînţeles. Totuşi, de ce zâmbeşti?
Lucian: Nu-ţi dai seama?! Pentru că eu sunt cavalerul, ştii tu foarte bine care anume, iar tu eşti domnişoara cea frumoasă, pe care eu, cavalerul respectiv, o admir acum...
Lia: Ah, eşti imposibil; şi enevant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se împăcară; şi-n acest sens, se îmbrăţişară. Parcă era mult mai bine astfel; aşa simţea Lucian, dar şi blondul. Domnul Enka se aşeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede şi de uşor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnişoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o maşină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă uşor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având şase bulinuţe aurii. Luă păpuşa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) şi o aşeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul şi formă un număr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o privi şi el revenind în sală; era tare mândră! Desigur, doar reuşise să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare... Iar el, el ce era oare?! Era doar neobrăzatul, indisciplinatul, din punctul ei de vedere?! În plus, negreşit, un mare Don Juan... Ea trecu la locul ei, în primul rând, unde se aşeză tăcută. "Oare ce i-a spus despre mine domnului profesor Dragoste?" se întrebă Lucian, dar nu încercă să-şi răspundă. În curând, în sală, lângă domnul Sever Forţan – vicepreşedintele, apăru şi domnul Doru Dragoste – preşedintele acestei Comisii. Lucian simţi cum cădea, involuntar, pradă încordării: urma, foarte probabil, decizia Comisiei Disciplinare în cazul lui. Fostul său profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri foarte aspre împotriva lui; asta însemna că totuşi, se vor lua unele... Care? Care vor fi acelea?! Domnul Dragoste urma să ia cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi atent spre chipul domnului Enka, aflat în prim-plan în acel moment; ar fi vrut să-i spună cât de multă dreptate avusese în privinţa domnişoarei consilier, însă tăcu, nu adăugă nimic altceva. Nici domnul Enka nu mai spuse nimic, iar în curând dispăru din prim plan. Câteva clipe se aşternu tăcerea; o tăcere apăsătoare atât pentru cei de pe puntea principală, cât şi pentru cei din cabinetul directorului Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!