Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Și ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aș putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o ființă umană, ca toate celelalte; am totuși, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îți închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aș fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i așa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greșeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înțeleagă...
Lucian: Cum să înțeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înțeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberație! Atunci, de ce, totuși?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greșit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greșeala, atunci nu regret deloc, nimic...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.