Reset amor

Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanșă;
Reproșuri îi iau loc în avalanșă
Și căi din una-s două să parcurgă.

Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Și caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veșnic "nu" la tot ce se petrece
Și libidou-i silă, din orgasm.

Nu mai sunt fluturașii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorința de câștig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.

"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până și gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".

Nu mai răspunzi la simplul "ce mai faci?"
Din telefonul glasului fidel
De multe ori pe zi, tânjit apel...
Nu mai întrebi de-mi place cum te-mbraci.

Nu mai fumăm, să-mprumutăm țigară
Dorind-o udă în dulce sau cu ruj...
Nu stăm de mână-n drum până la Cluj,
Doar gând pierdut pe șinele-nspre gară...

Nefericiți stăteam de mână și-n mașină;
Acum plecăm pe rute separate,
Ferice-n evadări de "job" târziu în noapte
Și-mbujorări de-o voce, ieri străină.

Și florile au dispărut, nu se mai poartă
Ca gelul parfumat de ras, uitat;
C-oricum la modă-i durul, mai bărbat!...
Anacronic e mers la braț, la toartă...

Iatacul de-altădată de extaz
Cu-nfrigurarea nopții-n așteptare
Nu mai e locul de culcat... e doar culcare
Și-arar de-un scurt sărut pe crema de obraz.

Este ca un plictis într-o cutumă
Și straniu strigăte de-ador se aud
De-un flirt nebănuit de lângă, "feeling" crud,
Șoptit de-un vechi cuplet se veștejind în brumă...

... Și tresărirea se renaște-n fibre,
Pe aripi pâlpâind bătăile în piept
În nopți visând cu ochi deschiși; deștept
Și mintea iar plutește-n coardele de libre!...

poezie de (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Același loc mi-e leagăn, de creștin ori mormon
Și, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleași punți... covertă.

E totul diferit dar de-același tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zețar
Și este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câștig, pierdut pe veșnicie.

poezie de (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Componente

Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.

Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.

Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.

Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...

Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup să-ți fiu.

Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...

... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...

poezie de (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În așteptare

Aștept, cu ochi tânjind, să ieși din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeași așteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ți l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieși ca răsăritul
Și n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ți calzi,
Că nu știu dacă rană îți poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeași transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot așteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăștii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aș putea!

Câtă dorință pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, pași să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-și rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse și icniri
de spart bușteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a și uitat de gust, de gură...
Și doar în zare-o luminiță
răzbate, crește-ncet pestriță,
se împărțind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Și-i dus și sfârâit de roți
pe drum pustiu pavat de porți
și-n liniștea de-un câmp de țară
se stinge-o muzică, ușoară
și roșu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învățat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu știu cine?

Aș vrea pardon
dac-am greșit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost mințit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
și-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să riști
să fii un drept;
să nu exiști
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca un fir albastru fumul de țigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îți împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deși de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reușeam să ne înălțăm
și acolo sus ne dezbrăcam de carne și sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
pășeam cumva în moarte ținându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
și totul ținea mai mult de o veșnicie
până când ne aprindeam țigările
iar fumul de țigară ca un fir albastru năuc
se furișa pe lângă noi
și se ridica tot mai înalt tot mai subțire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de țigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
și unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pata brun cu negru

O umbră neagră-n brunuri șterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.

Nici nu-i frumoasă și e mică
Și fuge doar de o privești;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgești.

O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.

Și se răcește timp. Nu crește,
Doar simțuri dă de-un prim amor
Neașteptat, ce nu-și dorește;
Că o haită-ntregă o mușcă, o vor.

Și n-are nicio apărare;
Mai multe nopți și zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viața și-o scurge.

O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mișcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.

Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Și-i tot mai frig și somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.

Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.

Doar se-ngrășase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Și gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.

Alerg la râul, uz de rug
Și văd pe-un ciob de gheață-n mal
Un boț de pânză-n humă; drug
Și-o sârmă-ncolăcită-n val...

... Și de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Și plâng și capul nu-mi mai trece
Și nu mai văd... omul integru!!!

Doar cățelușa-n lemn de cedru...

poezie de (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.

În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!

poezie de (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaște-n recifuri,
Când ploi vor dispare și "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaște dansând
Pe tocuri și, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar și iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferență
Și își uită că viața îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demență...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezență...

poezie de (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de șine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de așteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
și gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viață între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerșind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă și drogul... s-o tresalte?!

E gara un repaos; antonim
doar clipă-ntr-un tumult-accelerat al vieții
ce-așteaptă trenul personal... dar anonim
neștiind nici câte stații sunt, nici ce direcții?!

E lumea parcă sinonim de-o gară
cu așteptări, sosire și plecare;
cu linii trase, drepte... și urcat pe scără?!
... Sau stat la stop?!... C-așa-i semnalizare?!?!

poezie de (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Și, te strecori în caiac strâmt, îți părăsind banchiză
Golit și de veștmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alți atâți înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minții,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranțe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ți până și copii, părinții.

E parcă-n lapsus timp, încețoșat ca-n nesfârșit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând și ultime tranșee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un șușotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nesfârșit de-o iarnă

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieți rari, brun-strâmbii și rupți,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârșit, ani de ani... tot mai scurți.

Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâșneul rece de vânt-
Doar în față-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Așteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.

Și ochii îngheață-n tăiș de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate înghețuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arșituri de viețuri.

Și-i lung anotimpul și-i culmea și-i ultim și-i greu
Și nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veșnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceață... cu negrul ce soarele-apune.

Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când și când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două bețe din crâng.

Și e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credințe că-i totul etern
Și-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.

Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucișul de lemn...

poezie de (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căluț

Trece pe ulița, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu știu de-i fată
Și nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Și-așteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veșnic în picioare
Și-aleargă fără scrâșnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l așteaptă
Târziu, în nopți de trudă
Și-n zori cine-l deșteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluțu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Urleta, sat

Aveam doar consonanța din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce și-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare și nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Și avea la Schelă oameni pricepuți, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colț de țarnă, în sus de la șosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neștiuți,
De-un sat curat ca lacrima, sălaș de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îți faci cunoscuți.

Oricum, ei te salută toți, bărbați, copii, femei,
De-un alt bun-simț, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ți se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... și e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i și ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Și face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Așa că timp m-a învățat să iert, să las răzlețe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ține.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Și degetul pe frunte l-apăs până la scoarță,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoață
Dor din străfund și vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiș mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur și dealuri, de-un pământ...

... Ce brațe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Și să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Și tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-și lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald și peste opreliști
Unde mai sunt de-ai mei- același grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfințită de priveliști.

Sunt tot, un adunat și port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzește
Să nască din căuș o țară ce înflorește...
Dacă țin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acțibild se confundând,
simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimțit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veșnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ți-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranță,
chiar de știam cu toții că-s veșnic dispariții
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopți, luni, dând tot creanță,
cerșind prin rugăciune, ca sfinte repartiții
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Whisky...

... fumul de grâu ars roade nerv cu aromele de câmpuri ciopârțite în boabe,
fermentându-mi gândurile negre într-un extaz inexplicabil
adulmecat în sorbituri de papilare îmbăieri,
făcându-mă să plec cu obrajii îmbujorați, ca globurile bradului plin de podoabe,
în zbor spre vârf strălucitor de un sclipici placabil,
uitând de orice înnegurare de un azi ce-a devenit deja un ieri...
... un ieri ce e și mâine, diluat în cub de gheață, când totul este rău torid,
sau numai simplul caramel, ținut în cald de palme să se nască abur
în elixiric crud de fructe, ca o pâine
ce-o muști să-i simți dextroza cojii până ce-ți pierzi un echilibru invalid
și sânge urcă să răcească ochi, iar trup se înmoaie de îndărătnicul de taur,
cu rău cu tot, ce-ar fi fost lup, dar a rămas doar credinciosul câine
... doar suflet, cât e toată fauna de un pământ întreg, ce se iubește nesfârșit într-un etern de mâine!

poezie de (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar gând

Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopți, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.

Îmi oblojesc gânduri răzlețe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu știam că-i bătrânețe;
credeam doar veșnic primăveri.

Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.

Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
și-o pierd într-un sfârșit... Păcat;
nepregătit, că n-am știut!

Îmi fac din văi circumvoluții
și-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluții
de retrăit, eu, la-ntâmplare.

Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanșă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.

Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...

poezie de (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook