Am căzut dar mă voi ridica

Ce-aveţi cu mine toţi, de mă priviţi aşa?!
Da, am căzut,... dar mă voi ridica!
Încă mai port în mine harul şi divinul
Deşi m-a îngenunchiat atât de rău destinul...

Nu plângeţi păsări şi îngeri azurii!
Ştiu, am căzut, dar îmi voi reveni.
Prin glezne, din strămoşi, cresc rădăcini
Şi-îmbobocesc iar trandafirii printre spini...

E undeva o geană de-albastru început?
Altă speranţă naşte în sufletu-mi tăcut...
Sfărâm în palme ţărâna creatoare
Să ştie că exist deşi încă mă doare

Şi mă avânt cu fruntea încrezător spre cer.
Ştiu, am căzut,... Ce-i inimă? Da, sper...!
Amurgul îmbracă totul în haină violet;
În mine, soarele răsare încet, încet,...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Destinul mi-e
Să n-am nici un destin.
Destinul mi-e
Să port alte destine!
Un geam să fiu,
Strălimpede,
Străin,
Să vă priviţi pe voi
Prin mine...

Să nu vă aburească
Suflul meu
Deloc fereastra
Către lume!
Să nu exist,
Să nu fiu eu,
Să nu port
Nici un fel de nume...

Destinul meu nu-i este dat oricui.
Măcar să nu-i mai bateţi nici un cui!

poezie de Mariana Bendou din Pierdută şi răscumpărată
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri

Soarele a căzut în panere,
Albastru, violet, auriu,
Soarele dealurilor mele,
Soarele dulce pe care îl ştiu.

Strugurii mei, luminile mele,
Gem în panerele lumii,
Soarele din viile acestea mustoase,
Soarele căzut pe mâinile tale.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu..

... eu ştiu că v-a veni o zi de toamnă, poate
sau zi de primăvară timpurie
şi-n mine totul v-a cădea în toate
şi vor porni încet spre veşnicie

şi-ncă mai ştiu că-n ziua sorocită
tot biologicul din mine, instabil
v-a curge cum curg apele prin sită
şi prin dârmoane cânepa, tiptil

mai ştiu c-am să revin iar la esenţă
şi-ncă mai ştiu că iar voi fi trimis
prin alte lumi să scot din decadentă
subtilul rătăcit şi compromis...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi pe Mine!

Nu mă plângeţi pe Mine femeilor
Ocrotiţi-vă pieptul şi nu-l bateţi cu pumnii
Salvaţi ce mai puteţi din lacrimi
Iar de-au căzut nu le ştergeţi –
Poate’nverzeşte iară coaja uscată a pomilor voştrii.
Nu mă plangeţi pe Mine!
Strângeţi-vă tare pruncii la piept
Pe ei hrăniţii cu lacrimile voastre
Ajutaţii pe ei să crească verzi, drept
Miraţi-vă mai bine de grozăvia uscatelor voastre tulpine
Nu mă plângeţi pe Mine!
Căci dacă pomul verde e tăiat
Şi-l gustă securea cât are încă sevă
Şi-l gustă rugina din cuie şi fier
Ce se va face atunci celui uscat?
Tânguiţi-vă şi bociţi-vă mult,
Îndepărtaţi lacrimile şi priviţi-mă bine
Uitaţi-vă adânc la lăuntru’ din voi,
Loviţi-vă, bateţi-vă, bociţi-vă,
Însă nu mă plângeţi pe Mine!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căzut din cei în ce-i...

Am căzut din cei în ce-i...
Şi m-ai îndrumat pe loc,
Între noi este tăcere,
Dar în fond suntem în joc.

Tu la capăt de lumină,
Eu de întuneric stors
Din durerile din suflet
Şi din măduva de os.

Nu mai judec clipa-n care
M-ai ţinut în lacrimi grele,
Despărţindu-te de mine
Ai prins înălţimi de stele.

Mă priveşti din cerul nalt,
Te admir de pe pământ,
Am căzut din cei în ce-i...
Lipsa-n care mă frământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv şi cenuşiu.

Să nu mă cerţi, că am bătut la uşă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenuşă
Şi l-ai înaripat spre univers...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exist

Exist în clipa strivită de paşii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit şi fără speranţă
Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca să iubesc înca măcar odată
Exist ca să vreau încă să mai fiu eu

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 73

Te uiţi la mine - toamna m-a înfrânt
Şi frunzele uscate au căzut
Doar câteva pe ram tremură-n vânt,
Nu mai sunt păsări, corul a tăcut.
În mine vezi lumina din amurg
Când soarele e jos, la asfinţit,
Dar noaptea care vine cu mult sârg
Ca moartea totul a pecetluit.
În mine vezi arzând un foc mocnit
Pe-a tinereţii lui cenuşă gri
Ce pare-un pat ce-a fost de ea hrănit
Pe care-acum un vârstnic va muri.

Iubirea-ţi va spori când mă priveşti,
Dar ce iubeşti, mai bine părăseşti.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi...

M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuşi, că sunt încă vie
Deşi... în mine iarăşi am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absenţa ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele şi ştie
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele şi mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aş schilodi un veac, de nebunie,
Să şterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deşi... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Deşi pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime simple

Mai scriu şi simplu... din păcate?
Poate că nu, poate că da.
Cuvântu-ncearcă să-mi arate
Şi un alt fel de-a exista.

Eu ştiu că-n cercuri elevate
O să mă fac puţin de râs,
Dar cine râde, uită poate,
Că după zâmbet vine plâns.

Mă uit atent prin dicţionare.
Atât de groase, de frumoase,
Dar mă întreb mereu, de oare,
N-au devenit cumva spumoase?

Atât de multe sinonime
Pe care nu le înţeleg.
La fel de multe antonime...
Prefer sămânţa s-o aleg.

Ştii, totul creşte din sămânţă,
Într-o sămânţă se întoarce.
Tot ce-i stufos parcă anunţă
Ceva, ce nu ştiu dacă-mi place.

Prea multe crengi, prea multe vreascuri,
Ce s-au uscat la timpul lor
Şi au căzut, de-atâtea veacuri,
Sub lovitura de topor.

Eu am să-ncerc să scriu mai bine,
Poate-i voi mulţumi pe toţi,
Deşi... m-aş mulţumi pe mine
Dar cum să faci şi cum să poţi?

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeţi pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - şi-aceasta-i cel mai greu;
şi ce e mai uşor - să n-am un nume.
Familia o am şi nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ţi-i poate anotimp.
Eu totu-i dau şi nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Şi aş fi vrut, atâta aş fi vrut
într-un urmaş să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naşte de-obicei sfârşitul.
Şi nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine...

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!