Bucuria-i tot mai rară

În vara asta norii-au plâns
Cu prea puţine lacrimi.
Cât a plouat, n-a fost de-ajuns
Să stingă-a noastre patimi.

Tristeţea mai greu ne apasă.
Bucuria-i tot mai rară.
Lipseşte pâinea pe masă,
Viaţa noastră-i mai amară.

Speranţa pentru viitor
E din ce în ce mai sumbră.
E blestemat acest popor
Să rămână doar o umbră.

Mai marii ţării au orbit.
Nu văd cum naţia dispare,
Cum tot românul e sortit
Să meargă peste hotare.

Natura nu ne ajută,
Ei de noi nu au habar,
România e pierdută.
Rămâne fără hotar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerile prezidenţiale din România şi ecoul lor peste hotare

Înfrângerea a fost amară,
A declarat Mircea aseară,
Mai amară ca pelinu',
Că s-a şucărit... Kremlinu'.

epigramă de Mike Farkas (10 decembrie 2009)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Branduri de ţară

Românul are în sânge, genă Decebal-traiană.
Moartea nu poate înfrânge viţa lui daco-romană.
Are-n suflet eminenţă cât lanţul Carpaţilor.
Exportă inteligenţă prin Columna dacilor.
Coloana brâncuşiană arată lumii întregi,
Că rămâne verticală România-n veci de veci.
Brandul ţării e poporul, este naţia română,
Este ramul şi izvorul, e istoria străbună.
Tricoloru-i brandul ţării. Roşu-i sânge ce pulsează.
Galben, lan în largul zării. Albastrul pacea aşează.
Sunt branduri ce definesc întregul popor român.
O veşnicie dăinuiesc pe pământul meu străbun.

poezie de Dumitru Delcă (4 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

Ce te doare şi nu-mi spui
România nimănui?
Cum te fură hoţi şi hoţi
şi te vând bucăţi, bucăţi.

Cum îţi taie din păduri,
goală de rămâi, înduri
şi de ce eşti mohorâtă
şi eşti tristă şi pierdută?

Cum copiii tăi te lasă?
Şi-şi găsesc o altă casă...
Ce te doare şi nu-mi spui?
Românie a oricui.

De ce lacrimi verşi în ploi
limpezite în noroi,
prea puţini brazii pe culmi,
prea puţin români şi ulmi.

Prea puţine flori pe câmp
te mai colorează blând
şi de ce din zi în zi,
mai puţine poezi...

Te cântau în vers de dor,
fii tăi doar un popor,
erau toţi doar unul şi unul,
patriot era românul.

Ce te doare şi nu-mi spui,
România nimănui,
de ce munţii tăi se crapă,
sub ciocane care sapă?

Doar speranţe limitate
ţi se scurg azi înspre moarte
şi privesc copiii tăi
cu ochi reci şi gânduri hăi.

Sorbi otravă şi otravă,
mult noroi şi multă pleavă,
nu credeai c-o să ajungi
părăsită şi te frângi.

Fără un senin pe cer,
nu ai umbră şi mister,
ce te doare şi nu-mi spui,
de ce plângi şi ţi-e pustiu?

De ce apele ţi-s tulburi,
de ce uiţi să te mai guduri,
de ce frunzele ţi-s reci,
căzând moarte pe poteci?

De ce eşti aşa de blândă
fără să blestemi de ciudă,
de ce vânturi te usucă,
şi de boală eşti pe ducă?

De ce îţi doreşti să mori?
Dacie în primi zori,
am uitat să te slăvim
şi de noi nu ne-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-o ierte.Amin!

În adâncul întuneric
mama sub pământ suspină.
Acolo-i ceva himeric,
nu e licăr de lumină.
Pământul greu o apasă.
De plâns, nu poate să plângă.
Moartea hâdă nu o lasă
la copiii ei s-ajungă.
Se simte neputincioasă.
Zbaterea e în zadar.
Întunericul n-o lasă
să vadă lumina iar.
Speranţa îi e deşartă.
Rămâne ca la-început.
Din pământ a fost creată,
va deveni iarăşi lut.
Chiar dacă acolo n-are
lumină şi cer senin,
Lumina eternităţii are.
Dumnezeu s-o ierte. Amin!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

La mulţi ani, frumoasă ţară!
Să ai viaţă milenară!
Să ai viitor de aur,
Românul să-ţi fie faur.
Să ai în câmpie grâne,
Pâinea zilelor de mâine.
Românul cu suflet bun
Să-ţi fie în veci stăpân.
Cu drag, glia să muncească,
Averea să ţi-o sporească.
Să ai ape curgătoare,
De la brazi să ai răcoare.
Soarele să te-ncălzească,
Dumnzeu să te iubească.
Să coboare peste tine
Tot ce-n lume este bine.
Să trăieşti, iubită ţară!
Pacea-ţi fie primăvară.
Să n-ai parte de război!
Pace lungă s-avem noi.
Şi pe glia românească
Românul să dăinuiască.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeluişte şi albastrul

Suflet de cer se închină
Jeluind codrului rană
Rămas fără rădăcină
În lacrimi fără tihnă

Într-un bătrân copac
Ajuns la sicriu capac...
Chinuind pe cel prea sărac
Ce pluteşte în catafalc.

Vândut cu josnicie hâdă
Cu mir măsluit în noroaie
Să divină şi îndoaie!
Ţării tânără-i mladă...

Cu vocea tristă-n baladă
Fugind de tina-n cavalcadă...
Ce-ntunecă totu-n zare
Zvârliţi peste hotare!

Lăsând bătrânul ce moare...
Codrul ce braţe nu are!
Să oprească acest noroi
Ce sa ridicat peste noi...

Roşu şi ciumat de hiene
Ce sfâşie cu baliverne!
Trupul ţării nostru sfânt...
Plâns de nori pe mormânt.

Săpat cu găuri de colaci
Aruncate la săraci!
Ce-au uitat că sunt daci
Sub talpa acestor draci...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu mai este...

Mă doare sufletul când văd
că-n România e prăpăd.
Că-n frumoasa noastră ţară
viaţa e tot mai amară.
Că România nu mai este
Fata Morgana din poveste.
Nu mai este,
"ţara mea de glorii"
şi nici "ţara mea de vis".
Ducem bătălii fără victorii
şi crunta sărăcie ne-a învins.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

poezie celebră de Alexei Mateevici (17 iulie 1917)
Adăugat de A. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare au făcut haz de propria lor condiţie: auto-ironia nu lipseşte la niciun popor chinuit şi oprimat. Este cu toate acestea rar ca auto-cunoaşterea să meargă mână în mână cu auto-dispreţul, aşa cum se întâmplă excesiv de des cu românii. Am fi prea nedrepţi cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficienţă, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificaţie. Nu este popor care să-şi priceapă mai bine insuficienţele şi care să simtă o mai rară voluptate de a şi le mărturisi la fiecare ocazie. Este o auto-denigrare colectivă, "un scuipat în sân" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat şi fără conflicte, pentru ca la alţii - la cei puţini - să devină sfâşieri. "A fi român", să nu fie oare o evidenţă plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanţă de el însuşi, care indică o particularitate unică.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

El este firescul
Luceafăr al poeziei.
Este Eminescu
Lumina României.

Eminescu va fi
Pentru noi făclia.
Versul lui va dăinui,
Cât va fi România.

Cum soarele îşi pune
Lumina peste astre,
Eminescu rămâne
În inimile noastre.

Cântecul şi poezia,
Eminescu ni le-a dat.
Stăpâni peste România,
Dumnezeu ne-a aşezat.

În "ţara" lui "de glorii",
În "ţara" lui "de dor",
Înscriem noi istorii,
Sub mândrul tricolor.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgit de viaţă

În viaţa mea
n-a fost o zi în care,
fruntea să-mi fie senină.
Mereu în alergare,
lipsită de lumină.
Hrănit doar cu speranţa
că mâine va fi bine,
Doamne, îţi dau viaţa
primită de la Tine.
Aşa-mi voi împlini
speranţa ce o voi
Şi fericit voi fi
în viaţa de apoi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ne sfinţeşte locul

La noi în Bărăgan, vara,
E de aur câmpul-
Grâul şi secara,
Le sărută vântul.

Soarele blând aureşte
Lanul de grâu şi secară.
Cuptorul, pâinea dospeşte
Pentru truditori de-o vară.

Cerului ei mulţumesc
C-a plouat când le-a fost sete.
Pe Dumnezeu îl slăvesc,
Şi muncesc pe îndelete.

La noi, aici, în Bărăgan,
Curge grâul an de an
Cum curge apa în val,
Dintr-un munte, sau un deal.

Satul hambarele umple,
Pâinea e asigurată.
Rău nu are să se-ntâmple.
La noi criza e plecată.

Ziua recoltei sărbătorim
Şi încingem tare jocul.
Cu ce facem, ne mândrim:
Munca ne sfimţeşte locul!

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino Ţepeş

Vino Ţepeş ca să vezi
că munţii nu mai sunt verzi.
Din "codrul frate cu românul"
dispare bradul şi gorunul.
Dealul rămâne golaş,
oile fără imaş.
Vino Ţepeş, bagă groază,
că ţara ne-o ruinează,
românii se-înstrăinează.
Char de nu-s copaci de ţeapă,
scoate sabia din teacă
şi loveşte-i la grumaz.
Scapă ţara de necaz!
Nu mai vrem, ca altădată,
să cerşim din poartă-n poartă.
Vino Ţepeş, ia puterea
că ăştia ne vând averea.
Ne vând tot aşezământul.
Ne vând viaţa şi pământul.
Vino Ţepeş de îi leagă!
Ţara nu mai e întreagă.
În tine ne-am pus speranţa.
Vino, să ne redai viaţa!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul timpului e rupt

Viaţa trăită-n trecut,
În trecut rămâne.
Firul timpului e rupt
Şi nu mei revine.

Gândeşte bine acum!
Când ai viitoru-n faţă.
Hai, descoperă alt drum!
Să clădeşti o nouă viaţă.

Nu lăsa să treacă timpul
Fără să clădeşti ceva.
La viitor să-ţi stea gândul
Şi viaţa o poţi schimba.

În trecut o să rămână
Şi prezentul ce-l trăieşti.
Viitoru-îl ai în mână
Doar dacă bine gândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!