Doctorul (Dedicaţie Dr. Florin Aurelian Străoneanu)

Pasant imperceptibil în spaţiul citadin
Îşi dedicând tot haru-n ruralul cabinet,
Cu haina ades pe umăr se aplecând aldin
Îşi cară-n pungi din fişele-ntocmite berechet.

Din neiertată eroare de-un aşa-zis program
Se pierde în steril din Hipocrate-n scrib
Plin de comunicate, raport la kilogram...
Cum pacient dentistul şi-ar vindeca prin ştirb.

E plin de carte suşă de diagnostic, cură,
Dar e polivalent ca o enciclopedie,
Pasionat de-a şti; istorie, cultură,
De animale, ţări, credinţe... E-o Messie.

Un timid incurabil preferă să cedeze
Şi bani şi adevăr la mult tupeu, la ură...
Îşi face meseria cu daru-i să trateze
Şi trupul prigonit şi suflete ce-ndură.

E-ndrăgostit de nou în lumea-i de sihastru,
Nu poate face rău, căci lasă de la sine...
Ştie mai multe limbi, s-a educat măiastru
Modest şi altruist... E simbolul de bine.

Îl am cred de prieten, îi sunt destăinuire,
Ne-ncredem reciproc, ne sfătuim ades.
De neînţeles la alţii, mi-e foaie de citire
Cum drumul în pustiu ce-i singurul de-ales.

E tot mai rar să vezi identică făptură
Fără de ifos, dreaptă, poate un pic bizară,
Dozată la exces; veşminte, alcool, friptură...
E-un epicurian!... Un om s-aline-o ţară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mahmur

E mintea parcă în nevralgie,
Aproape în static apăsat,
Pierzându-şi fir fără să ştie,
Ca-n încâlceala de-un drogat.

Din înăuntru răscoleşte
Emetical propriul de sine,
Iar văzul parcă se albeşte
Şi glas nu se mai leagă bine.

E corpu-ntr-un cutremur fin,
Epuizant, imperceptibil,
Iar moscu' e-un miros de vin
Şi auzul face rău, pestibil.

E-un fizic ca de paralitic
Tot aşteptând înviorare...
Cum adevăr de la politic,
Ce poate fi... o întâmplare...

De vreun mahmur... dintr-o scăpare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compozit de floare

... fir, subţire, un peduncul
parfumat, stamină suavă,
cu obrazul de petală,
vârful de iz fin, pistil,
crudă, îmbobocind rozeu
cu sclipiri de buze maci,
dezgolind perle de nuferi
de sub picurii de rouă
irisată, ades clipind
de-un timid neînţeles,
se închizând ca o mimoză
în mătasea, tot fuioare
răzvrătite-n vânt neastâmpăr,
unduind-o în fină boare,
mişcând soarele... O floare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret de inimă... albastră

Mă uit la Regele Mihai cu sfiiciune;
E ca o filă rară de istorie reală,
Un adevăr gigant de-nţelepciune
La ţara ce mi-o pierd... Ce-i tot mai goală!...

E ca şi mine, răsărit într-o ţărână
Şi pustiit de tot, de drepturi, frânt;
Cu tact se pronunţând s-oprească mână
De uzurpatori, de hoţi de-al meu pământ!!!

E-o foaie scrisă, manuscris; el ştie ieri!...
Şi mi-e vândut falsificat, neverosimil,
Acoperit de graffitti de noi boieri
Ce cred că arta-i mâzgălit... de irascibil?!?

Îmi era singurul drept crez, curaj,
Că lumea va fi iar aici ca o poveste...
Şi n-am prieteni, timpu-n avantaj
Să-l am iar Rege... Să spun; "Ţara, un Regat îmi este!"!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză?!

Sunt vizitator
într-un ospiciu
cu personaje tot cât un popor
şi circumferinţa cât o vamă;
unde cu toţii ţipă din interior
că se simt bine,
da-ntr-o nebunie de-o psihoză maniacală în plin exerciţiu
de convingere a deţinerii adevărului de pus în ramă,
stând atârnaţi să pavoazeze pământul cu reclamă,
fiindcă pe-afară ca un mărăcine
plin de ţepi, mai mult un fel de-aruncător de săgeţi
otrăvite de către nişte aşa-zişi isteţi
-spune masa de pacienţi
gesticulând, ţipând-
se practică nedreptatea închipuită... dup-un bolnav tipic,
fiind locul unde nu-i nici vorbă de vreun diagnostic
sau e refuzat ostentativ! Cu toţii-s genii, sunt potenţi,
deci vindecarea nu se vrea, că-i lumea lor... şi-i din străbuni, se pogorând!

Deci se practică cu succes medicina într-un soi de decadenţă
c-o imensă doză -în funcţie de şpagă- de indiferenţă,
totul se administrând de nişte... organe aşa-zis locale(?)
după mai multele petiţii
prin răspunsuri lapidare,
printr-un grai cu multă violenţă;
căci totul se clădeşte pe bază de ambiţii,
cu mitomania-n semn de bun prognostic
şi unde cleptomania-n lipsă, e-o dovadă d-impersonalitate, ceva moale,
neînsemnat de mic...
Iar de se strigă din exterior, din jur se-oferă ajutoare,
se insistând chiar şi prin porta-voce
că-năuntru se fură -şi-o fac şi cei ce fug şi care mult prea mult se-njură-
nu-s pedepse!...
se păcălesc, plătesc cum să se mintă,
se-aleg nu pentru a-şi face vreo dreptate;
doar se plesnesc
când se găsesc
la apă jucând lepşe
şi nefiind nicio şansă... doar scuipă ades prin garduri
să-mprăştie endemia...
Şi ăştia sunt doar "soft", nu "hard"-uri,
nu vor legaţi, vor "free",
să circule afară,
să strige "Omenia
unde-i? Vrem para egalitate,
să fiţi ca noi... Şi noi, noi voi!...
C-aşa-ţi promis... Dreptate!"
Şi mulţi îs negri; laii care-şi fac copii cu mii,
se spală rar aşa-ntr-o doară
şi strigă c-au nevoi!...
Ăsta-i răspunsu-atroce;
ei zic într-una c-au dreptate,
că nu-i niciun ospiciu, e doar o oază-n vis, un loc de-nvăţătură
şi lumea, ea, e nebună-n jur!... Voi, sunteţi impostură,
că lauri nu se-acordă seminţei de posteritate?!?...

... Să fie o ţară, vreun popor... O parodie?... Şi loc şi pacient, îmi sunt... soră şi frate???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ură

Înverşunare-n circumstanţe motivată,
Ce se prelinge-n spre străfunduri de abis,
Purtată-n hău ascuns, o Iuda, de nezis
În machiavelică justificare; lumea-i vinovată.

Nemotivat, se tot proclamă "sentiment",
Lipsită-n fond de orice simţ, de suflet;
Din om, e-un individ, duşman, într-un răsuflet!...
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment.

Credinţa milenară o repudiază
În timp ce-ai noştrii zilei o practică ades
-Gratuit, sau când banu-i interes-
Ne face viaţa chin, umanu-l explodează.

Nu-şi are merit feminin de-apelativ,
E doar un subterfugiu de nereuşită...
E-o gelozie hâdă la dorinţa-ţi izbândită;
Draconic exemplar, de anti-creativ.

Pentru nu ştiu, nu fac, sunt prost, e-o cuvertură
Şi-ades, final pericol, e-o funestă aritmie.
N-are respect de adevăr, de ştiinţe, este-o alchimie...
E josnicul, e inumanul, e mizeria, e URĂ.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbial

Mă scol cu noaptea-n cap
Şi rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.

Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Şi ştiu că nu-s pereche
De fiu în risipit.

La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...

Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Şi chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce ştiu!

Mă înec ades la mal,
Nu de ţigan sau apă;
De prea mult ideal
Cu ghinion ce sapă.

Rău altuia nu fac
Chiar rău de întâlnesc...
Prost, ştiu să mă prefac
Că sunt, mă povestesc!

Sub pomul lăudat
Vreau pară mălăiaţă
De la bătrâni cu sfat
Ce-ador, miros dulceaţă!

Din codru îs eu, de lemn,
Dorita uscătură
Ce las în cruce semn
De-o minimă cultură.

Şi fund de sac oi fi
Fără de legătură,
Că mă vărs zi de zi
Pe-un drum în scurtătură.

În cap am calendar
Făcut de alţii; popi
Ce-njură în altar
Şi-adună bani din gropi...

... Căci ei de luat au mână
Şi nu de dat au rol
C-un cânt la săptămână
Pe bani, nu benevol!?!

Nici mâneca n-am clin
S-o-ntorc ca la magie
Să pot să fac din chin
La alţii... bucurie.

M-am certat la cuţite
Cu sufletu-mi de faur
Să-mi spun cele simţite;
Tăcerea e de aur!

Şi ochi mi s-au umplut
De multele gunoaie
Ce alţii le-au avut,
Da-n cârcă mi le-ndoaie.

Oi fi vreun gură cască
Ce uit de nu văd ochi;
Închin "chapeau" sau bască
La leac sau de deochi?!

Mă torn ca o găleată
Şi-am pus lupul la stână
Crezând că mâna dată
Nu-i tragere de mână?!...

Şi-aşa găsesc răspuns
La tot ce am meritat
Şi din avut ajuns
Mă chinui scăpătat...

Chiar de-am făcut brăţara
Din cult de meserie,
Nu au nevoie-n ţara
Ce-o vând la fierărie...

... Aşa c-aş da o sfoară
La ce-i bun de legat;
Un nod aşa-ntr-o doară
La prins cu mâţa-n sac...

... Sau poate e mai bine
Nu ninge, nu mă plouă?!?...
Mătuşi m-ar întreţine
Din căutat de ouă...

... Să stau cu bot pe labe
Cu balele-mi curgând
Şi nasul lung ce-mi cade
Pe ochi... nimic văzând!

Nu pot să dau cu sila
Nici vorbe, nici iubiri,
Şi singur îmi plâng mila
De-un crez în amăgiri.

Cu foc mă joc ardent
Şi car ades ulciorul
Să sting cu amor recent
Trădările şi dorul!

Moştenitor de suşă
De-o scoarţă-n cenuşiu
În cap mi-am pus cenuşă...
Dar plânsu-i prea târziu!

PS
Sunt înc-aşa de multe
Din vorbe vechi ce-aş da
În versuri să se-asculte...
Ce-aş mai continua!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
şi ştiu şi-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt aşa de ezitant
de neputinţă,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugăminţile, cu sau fără de credinţă,
nu aduc niciun bine...
şi se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
şi nu spun nimănui, de prea multă ruşine,
c-aşa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calităţile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe şine
în mers accelerat
ştiind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!
Şi-acum,
deşi convingerea o am, de fără şarm,
de complicat,
de fără de talent,
mă încăpăţânez pe-acelaşi drum...
şi c-am un pic de armată, nu dezarm
neîncetat,
latent
mă pierd involuntar, mă irosind... un impotent.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asexie

Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezenţa,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absenţa.

Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui şi nici la acelaşi, pe-al său, tot lung al vieţii,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Acelaşi la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneţii...

E singura aparţinere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-şi esenţa în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânţând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.

Este-un lucru şi-un simţ, e şi-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieţi nu şi-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.

E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incarnaţii

Dacă atât de multele sentimente, suferinţe şi-ar pierde trupul -apă,
ce s-ar evapora- aş fi tot doar cristale de sare, pân' la kilometru-n profunzime,
un fel de lac Assal, un trup crestat Marele Rift, plin de caustice, ce sapă
în mine ca-n pământ, sau poate un flamengo colorat aş fi, din milionul veşnice-i mulţime
pe lac Natron, ori în mai sus, în Bogoria poate şi, peşte-n ape fierte aş fi,
că el nu se scufundă în lacrimi, este în mediul lui, tăcut şi îl înghiţind
să îl strecoare în branhii, să-şi umple fier de roşii hematii...
M-aş putea explica uscat de mine, târâtor pe-o coajă aş fi, tot înotând, zburând mă încarnând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aventura

E-atât de tânără,
fără sfârşit se pare,
căci tinereţea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de şcoală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.

Tinereţea pură
şi-o crede-obişnuinţă,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-şi fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
şi multe duşuri suedeze
şi multe nopţi pierdute treze
cu alte minţi la fel, obtuze,
sex chiar şi fără cunoştinţă...
Doar aventură.

N-are nevoie de cultură
şi face din aspect un cult;
se-mbracă des
şi zi şi noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu ştie despre trup-regres,
nu ştie dialog în şoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!