Edgar Lee Masters

Jacob Goodpasture

Când a căzut Fort Sumter și a început războiul,
Am strigat din amarul sufletului:
"O, glorioasă republică, până aici ți-a fost!"
Când mi-au îngropat fiul soldat
În sunet de trompete și tobe,
Mi s-a frânt inima sub greutatea
Celor optzeci de ani și am strigat:
"Oh, fecior care ai murit pentru o cauză nedreaptă,
Luptând pentru lichidarea Libertății!"
Am ajuns aici sub iarbă.
Și acum, de la temelia timpului, văd:
De trei ori treizeci de milioane de suflete unite
Întru iubire pentru adevăr,
Crezând și așteptând nașterea
Unei Frumuseți noi,
Izvorând din Fraternitate și Înțelepciune.
Eu, fiind acum spirit, pot să văd Sosirea Lui Isus
Înainte ca voi să o puteți vedea.
Oricum, voi, specie de vulturi aurii întemeindu-vă cuibul mereu mai sus,
Rotindu-vă mereu mai sus, urmărind lumina soarelui
În salașurile înalte ale Gândirii,
Iertați orbirea bufniței moarte.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Citate similare

Edgar Lee Masters

Chase Henry

Am fost la viața mea bețivul orașului;
Când am murit, preotul a refuzat să mă înmormânteze
În pământ sfințit;
Chestia asta mi-a purtat noroc
Pentru că protestanții au cumpărat lotul unde zăceam
Și mi-au îngropat rămășițele aici, în cimitirul cel nou,
Aproape de cripta bancherului Nichols
Și de a soției lui, Priscilla.
Luați aminte, suflete prudente și pioase ale crucii,
La curenții vieții
Care onorează morți care au trăit în rușine.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ai strigat... și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât "Zorii Dimineții"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude...
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit....

Ai strigat... și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
- Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire...
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de din Reflecții
Adăugat de Vasile BrendeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu știu de ce-am ajuns aici:
Aveam șaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci și cinci sau patruzeci de ani.
Și n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, șapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Și n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Și n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viața nenorocită pe care a dus-o
Cu soțul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor și amenințările fiilor,
Rânjetele și blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiș la Peoria
Și m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinței lor –
Acum, de ce vă mai mirați că testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune și mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Magrady Graham

Spuneți-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simțea deja prosperitatea adusă de profituri
Și când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democrație
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Și, asemeni unui ceas peste care s-a așezat uzura,
Ți-am simțit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneți-mi, a fost Altgeld ales?
Și ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Și i-am strâns mâna
Ochii lui albaștri, senini și copilăroși,
M-au mișcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă și clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi și noapte
(mai cu spor pentru ceilalți oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie și celorlalți oameni),
pentru ca ceilalți oameni să știe că asta de-aici și de oriunde,
cea de-acum și dintotdeauna, am fost, sunt și voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorințelor celor din jur! Și, fiindcă n-a rezistat și, acum trei mii de ani,
când, câțiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului și să devină poetă!
Și ea i-a dedicat versuri poetului și a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care și-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Și apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerității:
deznădăjduire și speranță, durere și bucurie suferință și iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o șansă!
De lumina zilei și de întunericul nopții;
de albastru cerului și de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineții și de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalți oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveți un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteți sănătoși, frumoși, buni;
pentru că puteți dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucurați-vă..., prieteni...!

poezie de (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sa fie lumina...

Acum pot să respir cu ambele inimi deodată
o luasem pe a ta zălog pentru durerile mele
știai că e dispusă să te mângâie noaptea?
nu, nu sunt stigmată încă
mi-au ajuns piroanele până la suflet
mai e până la mâini
acolo își vor găsi odihna
acolo știu să sfredelească viața
să o guste în bătaia aripilor de îngeri
și sunet de toacă târzie
dacă va curge sânge
sigur va avea gustul tău și al meu
amestecat cu a celor care ne-au călcat obrazul
și pragul casei,
nimic nou sub soare, ai să spui
eu îți zic acum, aici,
că nici o piatră nu a lovit în zadar
trupul și umbra cu care ne-am dus fiecare pe drumul lui
mai e vreme să ne cuminecăm cuminți, sfioși
până apune soarele pe strada noastră
când vom coborî în țărână
va fi miezul unui anotimp inventat atunci pentru noi
le voi spune
îngerilor să aprindă lumina,

miros de tămâie

undeva trag clopote sa anunțe ca intrăm în cealaltă lume..


Ți-e teamă de veșnicie, Pavele?

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viața noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Și-a trăit a vieții lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă și îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălați
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertați
Și curați azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Și este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleși
Puși deoparte și sfințiți
De iubirea Lui culeși
Sus în cer să fim primiți

Hristos ne e biruința
Noi prin El aici trăim
Și îi dăruim ființa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârșire
Cununa ca s-o luăm
De har plini și de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viața fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toți să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Yee Bow

M-au prins la școala Sunday din Spoon River
Și au încercat să mă convingă să renunț
La Confucius pentru Isus.
N-ar fi putut fi mai rău dacă
Eu aș fi încercat să-i fac pe ei să se lepede de Isus pentru Confucius.
Pentru că, fără să mă fi avertizat, de parcă n-ar fi fost decât o glumă,
Strecurându-se în spatele meu, Harry Wiley,
Fiul preotului, mi-a împins coastele în plămâni
Cu o lovitură de pumn.
Acum eu nu voi mai putea niciodată dormi cu străbunii în Pekin,
Iar copiii nu vor sluji cu venerație la mormântul meu.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostașii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Și viața ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toții să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Și-a luat pe veci povoara
Și pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morții Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Și-a dat viața pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a pășit
Și pe cruce a murit
Ca fiul deșărtăciunii

Fără pat㠗 fără vină
Isus viața Lui și-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viața și cărarea
Oamenilor le e țelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieși biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de (26 aprilie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaște dizolvându-se în ea. A. M: E tragic și până ce mulțimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înțelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc și exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum și cine le va anula frica? Doar un Moș, Ion Roata... A. M: Gândul și frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viața veșnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp și de aici frica, înțelegi? Dacă am putea vedea că suntem viața și nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem și care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă așa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu și mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viața veșnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viața pe care o ești rămâne liberă de persoana care pare că o ești. Acum tu unde ești, nu ești Aici? Toți suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înțelegi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viața ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăși și iarăși v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar așa, există prieteni, și prieteni.
Și binecuvântat ești tu, spun eu, care acum știu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alții:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Niște suflete minunate care au trăit viața intens
Și care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Și care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Așa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecat㠖 unde tu ești un străin.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea și foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit și muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toți copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieții – toți, mai puțin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrânețe,
Și cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Și nu mai era de acord cu mine in privința afacerilor,
Și soția lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Și și-a convins mama să fie de partea lui,
Și tot așa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Așa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Any Drăgoianu

Poezia e casa mea

aici trăiesc
aici mă împiedic de iluzii
aici iubesc
până când mi se face rău
de atâta bine
aici devin prizoniera
propriei nebunii
și învăț să mă ridic
analizând toate segmentele grele
când albul și negrul
se împletesc
la marginea unui strigăt
aici vine Isus
să mă întrebe de mine
când urlu din toate puterile că
nu sunt
poezia e casa mea
puteți înțelege
aici nu am garduri
să plâng copacii trădați
de fiecare scândură
aici nu mi-e rușine
să așez sentimentele
pe o coală albă
și să tai cu o linie oblică
trecutul
aici mă simt
eu
pentru o viață
trăită

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Khalil Gibran

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam așa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măștile-mi fuseseră furate, cele șapte măști
pe care le-am modelat și purtat de-a lungul a șapte vieți.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoții, hoții, blestemații de hoți... "
Bărbații și femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piață,
un tânăr de pe-un acoperiș a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară fața;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
și-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântați, binecuvântați fie hoții care mi-au furat măștile."

Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătății
și siguranța celui care nu este înțeles de nimeni,
pentru că cei care ne înțeleg iau în robie câte ceva din noi.

Dar, permiteți-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea –
în închisoare un hoț este ferit de alt hoț.


* Extras din "Nebunul – cântecele și parabolele lui."

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Love Letters in the Sand: The Love Poems of Khalil Gibran Paperback" de Khalil Gibran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -75.99- 47.84 lei.

Doar Hristos este Viața

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Și-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viața și cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Și mi-arată doar iubirea
Ca Ființa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăția
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ține azi ființa
Și ne dăruie credința


Prin Hristos și doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieții sfinte Miel
Ne e scop și ne e țel
El ne e înviorare
Și în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Și de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veșnicia
Viața noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Și e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieții cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Și spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Și viața ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui brațe să o țină
Fiind dar fără de vină
Tatășlui s-o-ncredințeze
Și-n ceruri să o așeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susțină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Și că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viața și-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca și Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ți mulțumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ți dăruim
Mire scump și minunat
Să-ți dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Khalil Gibran

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panicat și am început să alerg pe străzi strigând: Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii râdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat: Uitați-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântați, binecuvântați să fie hoții care mi-au furat măștile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Oprea

* * *

într-o zi de luni
am murit,
am murit pentru a mă vedea din nou
într-o zi de marți.

miercuri a fost un fel
de joi petrecut într-o vineri
în brațele tale

în brațele unei zile de sâmbătă,
cu duminica împărțită
pentru două jumătăți de suflete...

pentru tine
pentru mine

pentru noi
de-a pururea într-o moarte vie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Infractiuni contra infaptuirii justitiei. Tomul 9" de Maria Oprea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -69.00- 55.99 lei.

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferința se vedea.

Am scris și despre teiul care
Știa toată povestea noastră,
Și despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aș mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ți-aș scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te și-n veșnicie.

Știu că și tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ți-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ți-am fost departe.

În veșnicie am luat cu noi
A noastre clipe și iubirea,
Și-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veșmântul veșnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce și tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieții mele
Și regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi ești Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Cooney Potter

Am moștenit de la tata patruzeci de acri de pământ
Dar, cu munca mea, a soției, a celor doi băieți și a celor două fete
Din zori până la asfințit, am ajuns proprietarul
A o mie de acri.
Nemulțumit,
Dorind să ajung stăpânul a două mii de acri,
Am căznit în toți anii cu sapa și cu plugul,
Trudind, refuzând orice bucurie - mie, soției, fiilor și fiicelor mele.
Squire Higbee greșește când spune
Că am murit fiindcă am fumat țigări Red Eagle.
Mâncatul pe genunchi și băutul cafelei la repezeală
În timpul aratului, semănatului și recoltatului
M-a adus aici înainte de vreme, când abia împlinisem șaizeci de ani.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Și cum ar putea să se bucure un om care a făcut un drum lung până la "un închipuit vârf" la care eu nu pot ajunge? Nu cumva este el extenuat de oboseală?. Ești atât de orb, încât nu vezi că tu ești deja Adevărul și el e de o veșnicie aici și acum. Ce călătorie, drum e pentru Aici? Cât de lungă e călătoria ta ca să ajungi Aici? Doar ego-ului ca să ajungă aici îi trebuie o călătorie măreață care să treacă prin vârful bucii anusului. El e atât de umflat în pene încât orgoliul îl împiedică să vadă că ești chiar dinainte de naștere, concepție ceea ce cauți. Dacă e găsit în vârful prostiei pline de efort, când vei coborî firește îl vei pierde. Iată de ce stai cocoțat pe vârful ego-ului și propovăduiești practici întru adevăr, ego-ul nu poate vedea că înainte ca practicile lui iluzorii să apară tu Adevărul erai. Iată de ce crezi că Adevărul nu e Acum, Aici ce e "Altă dată" pe drumul rătăcirii. Tu acum unde ești? Pe vârful ego-ului ultra evoluat, rătăcit pe drum, sau undeva cândva la Sfântul Așteaptă al minții, deci altă dată. Acum ești Aici, nu-i așa? Rămâi Aici și mintea ta nu o să mai creeze atâtea fantezii evolutive, drumuri, întuneric-lumină și alte proiecții ale fricii și închipuite strădanii.:) Doar ego-ul se crede mai evoluat, Sinele este dintotdeauna același.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook