
Printre visele inteligibile se găsesc și cele al căror conținut este penibil și care, totuși, nu generează la cel care doarme nici un sentiment de angoasă. Ele nu pot fi puse în rândul viselor de angoasă și servesc drept argument celor care vor să conteste orice semnificație și orice valoare manifestărilor visului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre visare, citate de Sigmund Freud despre visare, citate despre valoare, citate de Sigmund Freud despre valoare, citate despre somn sau citate de Sigmund Freud despre somn
Citate similare

Nu este clar dacă limbajul current desemnează prin angoasă, frică, groază, același lucru sau lucruri deosebite. Angoasa se raportează mai degrabă la stare și face abstracție de obiect, pe când, în cazul fricii, atenția este precis concentrată asupra unui obiect. Cuvântul groază, în schimb, pare a avea o semnificație cu totul specială, desemnând îndeosebi un pericol în legătură cu care nu am fost pregătiți printr-o stare prealabilă de angoasă. Se poate afirma că omul se apără împotriva groazei prin angoasă. Oricum ar fi, cuvântul angoasă este folosit în sensuri multiple, ceea ce îi dă un character vag și nedeterminat.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre groază
- citate despre frică
- citate de Sigmund Freud despre frică
- citate despre schimbare
- citate de Sigmund Freud despre schimbare
- citate despre pericole
- citate de Sigmund Freud despre pericole
- citate despre cuvinte
- citate de Sigmund Freud despre cuvinte
- citate despre apărare
- citate de Sigmund Freud despre apărare

Cauza cea mai frecventă a nevrozei de angoasă este excitația frustrată, excitația libidinală provocată care nu este nici satisfăcută, nici utilizată. Anxietatea apare atunci în locul acestui libido deturnal din funcția sa. Cred că pot afirma că libidoul nesatisfăcut se transformă direct în angoasă.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sex sau citate de Sigmund Freud despre sex

Ar fi ușor de demonstrat că situația din vis care generează angoasă nu este altceva decât o dorință veche nerealizată și refulată de multă vreme.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe sau citate de Sigmund Freud despre dorințe

Acumularea manifestărilor ne relevă o perseverență greu de atribuit hazardului, dar care se acordă pe deplin cu ipoteza unui plan. Înlocuirea unor acte ratate prin altele ne arată că ceea ce este important și esențial în acestea nu trebuie căutat nici în forma, nici în mijloacele de care se servesc ele, ci în intenția pe care ele însele o servesc și care se poate realiza prin mijloacele cele mai variate.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate de Sigmund Freud despre superlative sau citate despre perseverență

Legătura cu o excitație exterioară nu este esențială pentru formarea visului. Cel care doarme poate neglija această excitație, el poate fi trezit de către ea, fără a avea vreun vis, sau o poate include în visul său; există numeroase vise ale căror conținut nu este determinat de excitarea vreunuia din simțurile celui care doarme.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre simțuri, citate despre existență sau citate de Sigmund Freud despre existență

Mi s-a părut interesant să aplic imaginilor visului același procedeu de investigație care și-a dovedit virtuțile față de imaginile psihopatice. Ideile de angoasă și ideile de obsesie sunt străine unei conștiințe normale, exact cum sunt visele față de o conștiință în stare de veghe. Originea lor, ca și cea a visului, se cufundă încă în inconștient.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imagine, citate de Sigmund Freud despre imagine, citate despre conștiință, citate de Sigmund Freud despre conștiință, citate despre idei sau citate de Sigmund Freud despre idei

Maladia numită agorafobie, spre exemplu, debutează cu un acces de angoasă în stradă. Acest acces s-ar reînnoi la fiecare ieșire, dar formarea simptomului, care poate fi considerat ca o inhibiție, ca o îngustare funcțională a eului, aplanează accesul de angoasă.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre debut

Am studiat angoasa nevrotică și am spus că ea se manifestă în trei maniere diferite: mai întâi ca anxietate generală, angoasa imprecisă, gata să se atașeze oricăror interpretări noi; capabile să-i furnizeze un pretext; aceasta este ceea ce se numește anxietatea de așteptare, așa cum este, de exemplu, în nevroza de angoasă tipică. Apoi, ca angoasă puternic legată de unele reprezentări determinate, așa cum este cazul a ceea ce numim fobii; totuși, putem găsi chiar și aici o legătură cu un pericol exterior oarecare, dar teama de acest pericol pare extrem de exagerată. În sfârșit, ca angoasă isterică sau angoasa care însoțește nevrozele grave.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit sau citate de Sigmund Freud despre sfârșit

Distincția între o angoasă reală și o angoasă nevrotică este următoarea: prima este o reacție la perceperea unui pericol exterior, adică la o eventuală rănire, iar a doua rămâne întru totul misterioasă și inutilă.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Analizând angoasa reală, am redus-o la acea stare de atenție senzorială și de tensiune motrice pe care o numim dispoziție către angoasă, din care decurge reacția de angoasă. Această reacție poate avea două consecințe alternative: sau formarea angoasei, când repetarea vechiului act traumatic este doar un semnal și în acest caz, restul reacției servește la preîntâmpinarea unei noi situații periculoase, fie prin fugă, fie prin apărare; sau, vechiul act traumatic își păstrează întreaga putere, reacția fiind atunci în totalitate de angoasă și ca urmare, starea afectivă paralizantă se dovedește inoportună în condițiile actuale.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre semnale

Se va obiecta, susținându-se că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur și simplu că visul este investit cu două funcții, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe somnul atunci când trebuie.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regulă unică și procedeele multiple de compoziție se aplică tuturor imaginilor compozite de care abundă visul și din care ar fi superfluu să se dea exemple. Ele ne apar mai puțin stranii din momentul în care renunțăm să le asimilăm obiectelor percepției noastre în stare de veghe și ne amintim că ele rezultă din acțiunea de condensare a visului și servesc la punerea în valoare, într-o manieră concisă și frapantă, a caracterului comun diferitelor motive care intră în combinare. Analiza este aceea care ne permite să descoperim acest caracter comun, căci tot ceea ce putem conchide cel mai adesea din conținutul visului este că există o necunoscută, o valoare x, comună tuturor acestor imagini eteroclite. Disociind aceste imagini, analiza ne va conduce direct la interpretarea visului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare parte a lucrării visului constă în a crea aceste tranziții care sunt uneori foarte ingenioase, dar care ne apar adesea forțate. Ele servesc la stabilirea asociației care există între conținutul visului și ideea latentă însăși, diferită în forma și materia sa, elaborată în circumstanțele care au condus la vis.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai un vis poate fi absurd și tocmai această absurditate constituie principalul argument al celor care refuză visului calitatea de act psihic pe deplin valabil și-l explică printr-o mișcare haotică a forțelor psihice.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre absurd
- citate de Sigmund Freud despre absurd
- citate despre mișcare
- citate de Sigmund Freud despre mișcare
- citate despre forță
- citate de Sigmund Freud despre forță
- citate despre calități
- citate de Sigmund Freud despre calități
- citate despre calitate

Din comportamentul eului care se servește de o investire de încercare și pune în funcțiune, prin semnalul de angoasă, automatismul plăcere-neplăcere, se pot produce diferite reacții, uneori mai mult sau mai puțin încâlcite: sau accesul de angoasă ajunge la deplina sa înflorire și eul renunță atunci să mai joace vreun rol în emoție, sau eul instituie în locul investirii experimentale o contra-investire; acest ultim caz se asociază cu energia emoției refulate și poate, fie să formeze simptomul, fie, odată captată de către eu, să se instaleze definitiv, în calitate de formație reacțională, unele dispoziții fiind întărite.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre jocuri, citate de Sigmund Freud despre jocuri, citate despre energie sau citate de Sigmund Freud despre energie

Lucrarea visului are o acțiune încă și mai surprinzătoare, căreia i se datorează, fără nici o îndoială, visele noastre cele mai incoerente. Luând un vis oarecare, dacă-i evaluăm numărul de imagini, fie direct, fie notându-le în scris și facem apoi același calcul al ideilor latente relevate prin analiză, a căror urmă a fost păstrată în vis, vom observa că lucrarea visului a operat o comprimare, o condensare aparte. Este greu să ne facem o idee a priori despre importanța acestei condensări, dar ea nu va putea decât să ne frapeze și mai mult, pe măsură ce înaintăm în analiza visului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre numere, citate de Sigmund Freud despre numere sau citate despre calcule

Subzistă, totodată, o diferență: ceea ce visul desfășura amplu drept esențialul conținutului său este chiar ceea ce se va dovedi, în urma analizei ideilor latente, a avea un rol cu totul secundar. Dimpotrivă, aluzia cu greu perceptibilă, care abia se ivește din regiunile cele mai tenebroase ale visului, este cea care va revendica primul rol printre ideile latente.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În fondul psihic care alimentează ideile latente se întâlnesc frecvent amintiri ale unor fapte trăite, impresionante, a căror origine se află în prima copilărie. Ele oferă visului o situație care se prezintă totdeauna sub formă concretă și constituie un element foarte important, deoarece exercită asupra formării visului o influență activă, servind drept nod de cristalizare, în jurul căruia se ordonează și se grupează restul materialului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Sigmund Freud despre viață, citate despre copilărie, citate de Sigmund Freud despre copilărie, citate despre amintiri sau citate de Sigmund Freud despre amintiri

- religie
- Religia este o nevroză colectivă, o angoasă în masă, iar în ultimă instanță, o iluzie.
definiție celebră de Sigmund Freud
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie sau citate de Sigmund Freud despre religie

Marele responsabil de angoasă și alte nevroze este, după părerea mea, procesul de refulare.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate