CASA BUNICILOR

De ce-mi stăruie în minte,
Vechiul bucium de la stână,
Prins de cureaua cu albe ţinte,
Lângă uşa scârţâind, bătrână?

De ce mi se pare frumoasă,
Acea construcţie simplă de lemn,
A bunicilor veche casă?
Cred că e al amintirilor semn.

Odăile cu duşumele de pământ,
Ferestre mici, tăiate de vergele,
Pentru mine este locul sfânt,
Al copilăriei mele.

Nu pot să alung din amintiri,
Să pun în locul lor palate,
Să înlocuiesc vechile trăiri,
Vă spun! Asta nu se poate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn este ceva care ţine locul a ceva pentru cineva, în anumite privinţe sau în virtutea anumitor însuşiri. El se adresează cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creează îl numesc interpretantul primului semn. Semnul ţine locul a ceva, anume al obiectului său. El ţine locul acestui obiect nu în toate privinţele, ci cu referire la un fel de idee, pe care am numit-o uneori fundamentul representamentului.

citat din Charles S. Peirce (1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de casă

Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă şi frumoasă,
De înverzitul meu meleag.

De-ar şti bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Şi să stau cu ai mei la masă,
Şi să n-am niciun regret.

Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Şi să sărut mâna mamei
Veşnic muncitoare.

Să alerg peste dealuri şi câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!

poezie de Vladimir Potlog (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscoleşeti biletele, îmi împrăştii apa din blid şi-mi arunci seminţele în zăpadă şi noroi? Pe flaşneta mea, mă gândesc, cocoşat în mine, la ţara mea depărtată, contropită de soare, cu papagali stacojii, verzi şi albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ţi-am stat împotrivă niciodată şi nici nu ţi-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi şi corbi, în marele tău drum de viscole şi vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupăaret de lângă cutia cu bilete şi lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu ştiu să cânt, în locul meu cântă fluierele aţipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi şi cu treziri de flaut...

Tudor Arghezi în Ce ai cu mine, Vântule?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palate

Printre stele luminate,
Pe la vechile palate,
Se strecoară albăstrele,
Cu mici prafuri pentru stele.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri în lume, toamna nu e mai frumoasă ca în uliţa veche din Bucureşti. O toamnă ca un vis de aur al copilăriei covârşite de miresme tari şi de aduceri aminte... În fiecare piatră stăruie un vis...

Isac Peltz în Ţara bună (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineaţa
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric şi linişte
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat
şi papuci de casă chinezeşti

acum de dimineaţă ştergi cu mâna geamul aburit dintre noi
ca un nătâng cred că mă întâmpini şi mă chemi
zâmbesc fericit

realizez târziu că
treci pe lângă mine
cu indiferenţa unei dimineţi
pe lângă o staţie fără călători

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SENECTUTE

Bătrâne păstrează
În suflet,
Amintiri albe,
Ca părul tău.
Albul te va face
Mai puternic,
Pentru a continua
Paşii în timp.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (VI)

Şi iar se schimbă visul. Pribeagul s-a întors
Şi-l văd păşind în faţa altarului, la braţ
Cu tânăra-i mireasa suavă. E frumoasă,
Dar nu ca steaua dalbă a tinereţii lui,
Şi iată cum, deodată, pe chipului lui apare
Aceeaşi tulburare ce l-a cutremurat,
Pe vremuri, în capela bătrână; pentru-o clipă,
Ca şi atunci, noianul de gânduri tăinuit
I-acoperă obrazul şi piere fără veste
Cum a venit, şi iată-l în linişte rostind
Cuvintele cerute de legământ, dar glasul
Străin îi pare, totul se-nvârte-n jurul lui,
Nu vede nici ce este, nici ce-ar putea să fie,
Ci casa veche, sala familială, largă,
Odăile şi locul şi ceasul anumit,
El vede umbra, vede lumina cum coboară,
Prilejul care-l leagă de-acel suprem minut
Şi-o vede pe femeia care i-a fost menită
Cum se strecoară iarăşi umbrindu-i ziua. Dar
De ce, în astă clipa, i se-arătase iarăşi?

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Vezi, pentru mine, nasturele acela este în locul cel mai prost.
George: Serios?
Jerry: Bineînţeles. Al doilea nasture este cheia. Efectiv ţine sau rupe cămaşa. Uită-te la el, este prea sus, este în ţara nimănui.
George: Nu am mai avut noi discuţia asta?
Jerry: Crezi?
George: Cred că da.
Jerry: OK, poate am mai vorbit de asta.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem, dulce rafinat...

Uitate-ar moartea pe pământ!
S-ajungi un filozof iubit,
Să n-ai temeri cât trăieşti,
Să fii iubit, cât iubeşti.

Uitate-ar necazul cel mare!
Să nu ştii de el sub soare,
Să-ţi piară din calea vieţii,
Ca roua la finele dimineţii.

Uitate-ar duşmăniile!
Multe cum sunt florile,
Să nu te poată atinge,
Cum vara nu poate ninge.

Uitate-ar toate bolile!
Lacome ca şarpele,
Să nu te poată muşca,
Cât timp vei putea sufla.

Uitate-ar nefericirea!
Cum îşi uită vremea firea,
Să îţi piară din destin,
Ca frunza veche de-arin.

Uitate-ar veşnic sărăcia!
Că este mai rea ca râia,
Să te ocolească în viaţă
Până ai pământ pe faţă.

Să ai mereu domnesc veşmânt,
Cu tot ce-i mai frumos, mai sfânt,
Şi nobleţe alintată,
Lângă cei dragi laolaltă.

Să ai minte sănătoasă,
În trup cu viaţă frumoasă,
Far de înţelepciune vie,
Pace în casă, omenie,
Şi să nu uiţi măi copile,
Blestemul bun să te ţie!

poezie de Valeria Mahok (15 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, Doamnă!

Am rămas mut de uimire
În faţa frumuseţii tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.

Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc şi te admir
În întuneric şi pe lună,
Feeric fir de trandafir.

Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating corpul tău superb
Şi rămân entuziasmat.

Doar acea îmbrăţişare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Şi în glas fără răspuns.

Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei şi tu
Tot ceva ne mai rămâne...
Amintirea de acu'.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu smerenie

Doamne, nu pot să te mint,
Tu ştii bine cine sunt.

Tu cu Înaltat-ţi bunătate,
Pe Pământ mi-ai dat de toate.

Tot ce-mi dai consider Sfânt,
Şi din suflet eu Te cânt.

De Tine, sufletul mi-e plin,
Cu smerenie mă-nchin,

Cu puterea ta Divină,
Poartă-mă doar în Lumină.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele cuvinte...

Vezi cum totul se învârte
Te întoarce şi te minte,
Până mintea ţi-o aprinde
Prin frumoasele cuvinte.

Tu cuprins ca de o vrajă
Uiţi ce-a fost mai înainte,
Fiind prins în acea mreajă
A frumoaselor cuvinte.

Totu-n jurul tău valsează
Ritmul dansului te prinde,
Nimic nu interesează
Doar frumoasele cuvinte.

Prins în al vieţii joc
Nu mai eşti aşa cuminte,
Chiar dacă nu ai noroc
Ai frumoasele cuvinte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul: Domnule ofiţer Crane! Ne-ai mai spus povestea asta de atâtea ori. Acum am două situaţii de rezolvat. Prima este să te las în această celulă până când îţi revii şi vei învăţa să respecţi reputaţia funcţiei mele...
Ichabod Crane: Îmi cer scuze. Dar de ce eu sunt singurul care îşi dă seama că pentru a rezolva crime trebuie să ne folosim atât de uzul raţiunii, cât şi de tehnici ştiinţifice de ultimă oră?
Primarul: Fapt ce mă face să-ţi vorbesc despre a doua situaţie. La o distanţă de două zile de călătorit spre nord în ţinutul Hudson se află un oraş. Locul se numeşte Sleepy Hollow. Ai auzit de el?
Ichabod Crane: Nu.
Primarul: Este o comunitate izolată de fermieri, în mare parte olandezi. În decursul a numai 14 zile acolo au fost ucise trei persoane. Toate au fost găsite cu capetele tăiate.
Ichabod Crane: Tăiate?
Primarul: Se pare că fără niciun strop de sânge. Te vei duce în Sleepy Hollow unde te vei folosi de intrumentele astea ale tale şi vei găsi ucigaşul. Îl vei aduce aici pentru a fi supus judecăţii noastre drepte. Vei face asta?
Ichabod Crane: Da.
Primarul: Ţine minte, acum tu, Ichabod Crane, eşti cel pus la încercare.

replici din filmul artistic Legenda călăreţului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!