Albaspina

Creştea un stuf de albaspină
Ce înflorea voios la soare,
Umbrind o cruce în ruină
Pe valea Grecii răpitoare!

În drum, trăsura ni s-oprise,
Ş-apropiindu-ne de cruce,
Din florile ce-mbobocise
Şi ce aveau să se usuce,

Rupsei o ramură-nflorită,
Şi cugetai, că drept în groapă,
Speranţa de om nedespărţită
Cu omu-odată nu se-ngroapă,

Că de-nsoţeşte albaspină
Pe om, şi-n moarte cu constanţă,
Emblema ei de farmec plină
Nu strigă celor vii: "Speranţă?"...

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Poezii (1882)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia nopţii

floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce
va răspândi şi-n moarte miresme de miraj
între lumini şi umbre emoţii produce.

speranţe efemere în stele fac sondaj
destinul meu străbate o răscruce
floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce.

servesc universul ca un smerit paj
cu gânduri ce extaze-mi pot produce
deliciul bătrâneţii- fericire-n ambalaj
melancolia nopţii un luceafăr seduce.

floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Mării Japoneze

Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori
În verdea flacără de soare
De lângă ţărmii ninşi de flori.

Liliachii, se duc izvoare
Sub pomi, plăpânzi ca nişte zori,
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori.

Copii, de griji neştiutori,
Sunt japonezii-ntre popoare,
Ş-orice dureri le sunt uşoare.
Căci poartă-n suflet, zâmbitori,
Smaraldul mării răpitoare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii au avut pururea acel dar d-a fura inima şi d-a cârmui pe nesimţite voinţa stăpânului lor; firea le este a se strecura pe la cei cu puterea şi a le amăgi minţile printr-un farmec, care ar fi o netăgăduită predomnire morală, de n-ar avea mai adesea o făţarnică slugărie drept mijloc şi o mârşavă lăcomie drept ţel.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niponul

Fantasmagoric de colori,
Cu coperişuri lucitoare,
Sub largă purpură de flori
Niponul magic râde-n soare.

Idolatrat de călători
Pe marea lui străvăzătoare
Scamatorie de colori
Şi jucărie răpitoare,
Niponul magic râde-n soare.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai mantuit

Ca verdele de Rai mi-e inima in cantec
Cand glasul mi-l inalt spre slava Ta, Isus...
Tu vrednic esti de-a pururi marire a-Ti aduce
Caci Tu m-ai mantuit, ‘colo pe cruce, sus!...

Un curcubeu de lacrimi mi-e inima-n tacere.
Sunt lacrimi fericite, caci ma iubesti nespus!...
E-aducere aminte de jertfa Ta cea sfanta
Cand Tu m-ai mantuit, ‘colo pe cruce, sus!...

Ca floarea dupa soare mi-e inima-n asteptare
De dor de-a Ta venire, o, blandul meu Isus!...
Caci cum sa se usuce din marea-Ti indurare
Cand Tu m-ai mantuit, ‘colo pe cruce, sus?!...

poezie de Andreea Giosanu (30 noiembrie 2010)
Adăugat de Andreea Giosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (1)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
pentru cei de sus, un proscris era
unui biet poet, îi zicea stăpânul
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu... am venit degeaba
călcând pe cuvinte nu eram ca ei
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars mi-au pus ieri o cruce
sus pe deal, agăţat de-un cui

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers, cine să citească
un străin la masa celor ce sunt sus

mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce unde mă vor duce...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn şi inimă de aur. Acum, au cruce de aur şi inimă de lemn.

Adrian Făgeţeanu în Adevărata călătorie a lui Zahei
Adăugat de Călin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.

Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Şi-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naşte ca o floare
Ah! de-aş muri sub nucul lat.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabia pe cruce!

Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

sunt străinul rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun
se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă nu se deschidea
mi-aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, ţipăt de vioară
au plecat prin ţară cu o tolbă goală
trist, àm rămas de veghe
zidind amintiri sub halatul alb
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii de-un cui agăţat
a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în oameni, azi miros vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia
un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o cruce de marmură

Cu toţii prin lume purtăm câte-o cruce:
Mai grea, mai uşoară, precum ne e partea,
Şi nu ne dăm seama cum timpul ne-aduce
Şi vara, şi toamna, şi iarna... şi moartea!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şedinţă, fratele de cruce simţea cum punea stăpânire pe el o vibraţie spirituală şi naţională puternică şi se aprindea în sufletul lui o formă nouă de trăire creştină şi patriotică care-i lărgea enorm perspectivele vieţii sale. Şedintele aveau loc, de obicei, sâmbăta după amiază, în casa unuia dintre fraţii de cruce sau, de câte ori se putea – era de preferat chiar – se desfăşurau în mijlocul naturii, la câmp sau într-o pădure. Ea era condusă de şeful unităţii. Dar acesta putea delega, rând pe rând, pe toţi fraţii de cruce, ca să o prepare şi conducă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ar fi fost o Cruce... n-ar fi nici o nădejde şi unde nu-i o cruce nu-i nici o speranţă...

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

Îmi place, nu-mi place, aici am rămas!
Îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun.

Ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea

din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip.

Purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun
ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea noastră

E importantă a mea cruce şi pururi eu mă rog,
chiar şi-n întuneric, sau când nu pot să mă-ntorc,
mi alină suferinţa să mai pot exista,
mă sfâşie durerea, dar gânduri rele nu am.
e grea a mea tristeţe şi dulce al meu chin,
mă rog în faţa ta cruce în loc întunecat, pustiu,
acolo unde nimeni nu mă poate vedea,
alung şi lacrima şi dorul, nimic nu las în urma mea.
Alungă suferinţa ce coboară peste mine
şi fug de întuneric că acolo nu e bine,
îmi fac o cruce şi alung durere şi lacrimi şi dor,
să-mi fie mie bine şi mă rog până mor.

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (2)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeţi, se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. Păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii, de-un cui agăţat

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia

un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi
dospind taina din adâncuri scoasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!