Evadatul / Poezii legionare

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

Si-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute.
Cleioasa e glia ce glezna mi-o tine
Dar iau in spinare padurile slute
Si tarina toata o trag dupa mine.

Pe strazile noptii, in targul sarman
Naluca-mi pribeaga acum se strecoara,
Cu fuga marunta de ciuta usoara,
Sa-si stinga oftatul si dorul avan.

Stai, umbra! Aceasta e casa batrana.
O, cum de cazura'n paragina toate?
Ciulinii, ca anii, urcara pe coate
Si poarta se tanguie, stramb, in tatana.

Maicuta, maicuta! cu maini de zapezi,
Jaraticul dorului stinge-mi-l bine!
Taticule, tata! nu iesi sa ma vezi?
De ce va jucati de-a ascunsea cu mine?

Sunt eu, evadatul din temnite crude,
Venit sa va strang langa pieptu-mi o clipa.
Dar nimeni nu vede si nimeni n'aude.
O bufnita numai, ce sare si tipa.

Prin camere goale cu usile sparte,
Zadarnic tot caut, zadarnic tot strig.
Doar bufnita tipa-a pustiu si a moarte,
Strangandu-ma, vajnic, cu gheare de frig.

O! cum a pierit veselia de-alt' data
Cu zburdalniciile copilaresti.
Si sora serafica, grija de tata,
Si mama ce coase si spune povesti.

Dar unde sunt anii - feericii-mi, sacrii-mi?
Gasesc intr'un colt de odaie pustie,
In praf, jucarii dintr'o copilarie
Si lemnul icoanelor sterse de lacrimi.

Ruina a zidului amaraciunii!...
Iar Eclesiastul mi-apare in gand
Rostindu-si versetele desertaciunii.
Si trist, ma trezesc din cosmare, oftand!

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadatul

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

Si-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute.
Cleioasa e glia ce glezna mi-o tine
Dar iau in spinare padurile slute
Si tarina toata o trag dupa mine.

Pe strazile noptii, in targul sarman
Naluca-mi pribeaga acum se strecoara,
Cu fuga marunta de ciuta usoara,
Sa-si stinga oftatul si dorul avan.

Stai, umbra! Aceasta e casa batrana.
O, cum de cazura'n paragina toate?
Ciulinii, ca anii, urcara pe coate
Si poarta se tanguie, stramb, in tatana.

Maicuta, maicuta! cu maini de zapezi,
Jaraticul dorului stinge-mi-l

poezie de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, mama, haide, tata

Haide, mama, haide, mama, hai
Niste liniste sa-mi dai,
Haide, tata, haide, tata, hai
Niste liniste sa-mi dai.

Haide, mama, haide, tata,
Mai priviti-va o data
Si, pe urma, daca-i bine,
Sa ma faceti tot pe mine.

Mi-ati dat suflet, mi-ati dat nume,
De cand sunt si eu pe lume,
Mi-ati dat multe si de toate,
Dar si zbucium peste poate.

Buna ziua, noapte buna,
Separat si impreuna,
Dar si buna dimineata,
Dragii mei, mai dragi ca viata.

Cand mi-e jale, cand mi-e teama,
Ma gandesc la tine, mama,
Cand mi-e viata tulburata,
Ma gandesc la tine, tata.

Haide, mama, haide, tata,
Mai claditi-ma o data,
Fara nume si avere –
Numai liniste v-as cere.

Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut vesnic o poveste,
Un ochi rade, altul plange,
Pe-amandoi va port pe sange.

Ca nici unul n-avem parte,
De la nastere la moarte
De o viata linistita –
Frunza-n plop mereu se- agita.

Inapoi la tine ia-ma,
Sa ma stergi de lacrimi, mama,
Lasa-ti mana sa ma bata,
Sa ma – nveti cu viata, tata.
Bune, rele-amestecate,
V-ati obisnuit cu toate.
Creste noapte, creste iasca
Pe iubirea pamanteasca.

Bate vantul dinspre viata,
Si eu lacrimi simt pe fata,
Dinspre moarte bate vantul,
Lacrimeaza si cuvantul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se-ntampla...

Aud picuri curgand,
Si lume-ncet mergand,
In negru imbracati,
Cu capurile aplecati,

Imi vad a mea mama,
Si nu-mi dau sama,
Ce se-ntampla,
De ce lumea-ncet umbla,

Imi vad neamurile,
Printre ele si surorile,
Si-al meu tata,
Tinand in mana o roata.

Dar eu nu sunt,
Pe cine duce la mormant,
De ce lumea nu ma aude,
De ce chipurile le sunt ude,

Eu nu apar,
Unde sunt, nu am habar.
Si vad ca se opreste,
Dar ceva ma uimeste...

Ma vad pe mine-n loc de mort,
Ce se-ntampla, eu nu mai suport,
Nu am cum sa fiu eu,
Dar de ce pe cruce e numele meu...

Si strig... Nu-nchideti capacul,
De ce-mi dati de poamana colacul.
De ce nu ma aude mama,
Eu nu-mi dau sama...

De ce plangi mama dupa mine,
Stau aici chiar langa tine,
Dar nu ma aude,
Nici nu ma vede,
Sunt mort si nu pot crede...

poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puţin prin copilărie

albă şi rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ţinea zâmbetul rotund
nu era frig
derdeluşul pustiu îşi lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuţinată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă linişte
am nevoie de linişte

greu de înţeles de ce nu
a schimbat sfoara
ştia că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
şi că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
şi el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluş

casa e crăpată pe la colţuri
şi frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoţii
să pună sfoara şi puţin zâmbet
o să iau din visul de demult şi
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

şi poate puţină linişte
să o păstrez pentru atunci
când alţii vor vorbi despre mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil catre parintii plecati

O, draga mea mama te rog sa te-ntorci
Fara tine sunt pustiu ca un lan,
La scoala sunt batjocorit ca nu am parinti,
Si invatatoarea ma face orfan.

Dragul meu tata te rog sa revii
Ca banii nu sunt importanti,
Ai plecat cu mama printre straini
Si pentru averi tu te zbati.

Eu nu vreau jucarii nici haine mai scumpe
Nici telefoane de fite, nici casa,
Doresc sa am o copilarie frumoasa
Si parintii sa imi fie acasa.

Cand ma pun in pat seara sa dorm
Eu cer intelepciune si minte,
Parintii mei dragi da nu aveti griji
Ca eu sunt destept si cuminte.

Mama, la televizor cand vad accidente
Mi-e frica si ma trec fiori,
Ca pot sa raman de mic fara tine
Si mi-e teama ca poate tu mori.

De ce ati plecat dragii nostri parinti?
Ne-ati lasat acasa de mici,
Sa va ducem lipsa, dragul si dorul
Sa ne creasca matusi si bunici.

Mama, sunt voinic si nu m-ai vazut
Tu nu stii ca deja imi cad dintii?
La serbari nu ai fost si imi este rusine
Ca ai lipsit de la sedinte cu parintii.

Tata, sa stii ca am note bune
Si la fotbal sa stii ca sunt bun,
Abia astept sa te vad pe "facebook"
Si dupa program sa ma suni.

Tata, eu tie iti duc foarte mult lipsa
In suflet te port tot mereu,
Nu are cine sa ma apere tata
Si cu cine sa inalt eu un zmeu.

Parintii mei dragi veniti iar acasa
Ca nimeni nu ma mai baga in seama,
Degeaba imi trimiteti bani si pachete
Cand deja bunica-i bolnava.

Copilarie eu n-am dar nici sarbatori
De zile, de luni, si de ani,
Din cauza saraciei si a unor corupti
Am crescut ca un semi-orfan.

poezie de Boros Otto (22 mai 2019)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatal invins

Unde va duceti, puteri parintesti
Si va tot stingeti mereu,
Tata, ce faci si de ce-mbatranesti,
Frate mai mare al meu?

Cand eu eram mai tanar si tata era tanar
Jucandu-se cu mine, ca-n basme si minuni
El ma purta pe brate si m-arunca pe umar
Sau ne tranteam prin iarba ca doi prieteni buni.

Era barbat puternic, intra cu sacu-n moara,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Si ma-nvingea la lupta in fiecare vara
Si protector si tandru spre mine suradea.

Dar a venit o toamna cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamna cum n-as mai vrea sa vad,
In mine era ziua, in tata era noapte
Si-a inceput al varstei neinfranat prapad.

Noi ne jucam de-a tranta stand umar langa umar
Si l-am simtit ca pica sub umarul meu stang
Si-am inteles ca tata, de-atunci nu mai e tanar
Si-nvingator in lupta, am inceput sa plang.

Ca un copil sub mine voia sa se agate
De-un umar mai puternic ca sa nu-i fie greu
Si imi venea sa urlu si-apoi sa-l port pe brate,
Tu, iarta-ma de toate, parinte bun al meu.

A fost cea mai cumplita si cea din urma tranta,
Latrau in departare si-n sangele meu caini,
Am ajutat faptura parintelui meu sfanta
Si lacrimi de iertare imi siroiau pe maini.

As vrea sa se intoarca iar vremea minunata
Cand tu in batalie ma invingeai usor,
Mai bate-ma o data si fii puternic, tata,
Ca tu crescand in varsta si eu incep sa mor.

Indreapta catre ceruri puternicul tau umar,
Tu, care-n biruinta mai cald ma ocrotesti,
Invinge-ma in lupta, sa cred ca mai esti tanar,
Asaza-ma sub bratul tutelei parintesti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babylon '89

Au venit copiii pe străzi deodată,
Soldaţii i-aşteptau cu lancea ridicată
Şi-n ceruri i-au întors
Cu fruntea îngheţată.

Zadarnic mă agit, zadarnic îi strig,
Pustiul îi prinde cu gheare de frig.
Soldatul cu lancea mai poate a ne spune
Că Irod-ul copiilor are un nume,
Pe Hristos nenăscut au voit să sugrume.

Speranţele fug cu geamurile sparte,
Mulţimea de cruci de copii ne desparte,
Mă lovesc în urechi muzici fără ton,
Lănci sângerate-ntocmesc un Babilon.

În cimitirul rece de sub urzeala ploii,
Te chem să vezi române
Că iar domnesc strigoii.

poezie de Stelian Platon (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Platon Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ea

Totul este ea! vazut, nevazut, doar simtit,
Poate doar ghicit, chiar si cararea catre infinit
Inverzita de iarba uda, grea
Da! este chiar si ea
Sarutata de ploaia marunta si incalzita
De rasuflarea ei placuta... aurita.
Ziua de ieri, ziua de azi, zilele care vin
Toate poarta a ei umbra, totate ii apartin
Desertul, marile, padurile
Muntii, soarele, aripile
Ce o poarta in zbor prin a mea gandire
Zi de zi fara oprire,
Pasii ei neobositi de cat au alergat
Prin rimele mele, prin visele mele in care ne-am plimbat
De mana amandoi privind rasaritul cum se aprindea
Iar eu ii sopteam ca totul... este ea.
Glasul marii, sarutul ploii, atingerea
Curcubeului pe chipurile ude, chiar si durerea
Unei stele cazatoare se transforma in bucurie
Caci ea a vazut-o... si a salvat-o doar cu o privire.
Totul, chiar si inima mea, care poate s-ar fi oprit candva
Dar a fost salvata si obligata de cineva
Sa bata macar pentru ea, pentru acei ochi caprui
Care m-a schimbat in bine, m-a facut sa cred in minuni.
Este clipa iubirii, o copila ce apare si in clipa grea
Este totul... totul este ea.

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec in ceata

Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clatinate sunt fum.

O spaima tacuta ne-nvaluie rea.
Poate vantul ne poarta prin lume ori poate o stea.
Ne tinem de maini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mintim, poate dragostea minte.
Candva ne-am plimbat prin soarele diminetii,
Acum bajbaim prin padurile cetii …

Ori poate pe marginea vietii …

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
in zeci de amintiri frumoase,
dar cad doar lacrimi dureroase
mi-e greu sa cred ca s-a terminat
acum esti altu, te-ai schimbat.

Te caut,
Caci nu mai pot suporta
durerea din inima mea,
dar nu te gasesc si plang mereu
cu zeci de lacrimi in sufletul meu.

Te caut,
iar atunci cand te gasesc
cu durere in suflet te privesc,
cum treci pe langa mine
parca nu as fi existat pentru tine

poezie de Adriana Monica Burtea (29 ianuarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo de unde nimeni nu se intoarce

cand toti sunt fericiti si eu sunt melancolic,
cand toti au placerea, in lume sa traiasca,
cand toti se iubesc si pe mine ma ignora,
atunci mi se vad pasii, lenti, nefericiti
as vrea sa plec din lumea asta, trista, mohorata,
sa nu mai stiu de nimeni dar sa mor fericit,
sa ma ingropati fara mila in groapa cea adanca,
sa plec din lumea in care nimeni nu m-a iubit,
caci moartea este vie, s-am sa traiesc etern,
etern in natura, in campul inverzit
am sa plutesc in aer precum o porumbita,
atunci in acea clipa am sa fiu fericit,
dar sunt un muribund, neiubit de nimeni,
nimeni nu ma poarta macar in al sau gand,
cand frunze ingalbenite, se vor asterne peste mine,
nimeni nu va veni la al meu mormant,
dar sunt nevoit sa traiesc nefericit,
nezambind nicicand fiind mohorat,
as vrea sa plec acolo de unde nimeni nu se intoarce,
caci sunt un biet baiat cu chipul prea urat

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de tine

Am nevoie de tine,
Cand plang si oftez,
Cand dimineata vine
Si nu te gasesc.

Am nevoie de tine,
In timp de ma pierd
Tu stii mai bine,
Unde ma opresc.

Am nevoie de tine,
In somn m-ascund,
Sa caut prin vise
La chemare raspuns.

Am nevoie de tine,
Sa-ti spun: te iubesc!
La greu si la bine,
Cu mine te doresc.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invata-ma

Invata-ma te rog sa te urasc
Cu fiecare dimineata in care ma trezesc
Tot mai abatut, tot mai trist, tot mai suparat
Pentru ca degeaba te-ai dus, daca din suflet n-ai plecat.
In suflet ai ramas, si-ai inflorit o floare rara
Ce imi otraveste inima si-o face mai amara.
Invata-ma sa gasesc o lume in care
Vantul nu-mi inspira a ta rasuflare,
Iar stropii de ploaie ce cad din cerul caprui
Sa nu fie a tale lacrimi, te rog sa-mi spui
Unde pot gasi un soare rece si intunecat
Care nu va straluci, care nu-mi va aminti de chipul tau delicat.
Invata-ma sa am curajul sa-mi ucid visele
Caci toate sunt cu tine, iar toate amintirile
Invata-ma sa le inchid intr-o cutie
Cu lacate de piatra si cu o cheie de hartie.
Invata-ma sa-ti urasc zambetul ce ma incalzea
De fiecare data cand in jur ceata se lasa, iar frigul ma cuprindea
As vrea acum sa inghete sentimentele ce inca ard in mine
Chiar daca as ramane gol, fredonand aceasta melodie
Pe care ti-o cant doar ca sa te rog
Sa ma inveti sa uit privirea pentru care ma rog
Sa-si gaseasca un alt taram pe care sa-l poata lumina
Un alt templu de iubire unde se poate inchina.
Invata-ma sa-ti sterg urmele
Pe care destinul le-a pictat pe a mea cale
Iar in locul in care se opresc, invata-ma sa construiesc zidul care
Nu imi va da voie sa ma intorc, oricat de mult ma doare.
Invata-ma sa fiu puternic, cand de astazi am sa trec
Pe langa tine fara sa ma mai opresc, chiar daca nu am unde sa plec.
Minte-ma ca nu am slabiciuni
Invata-ma sa cred minciuni.

poezie de Manuel Gabriel Danca (22 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedublare

Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate, obosite, cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua Polara

Visez la Steaua Polara
Nu pot ajunge la ea niciodata.
Am nevoie de ea
Sa-mi fie calauza,
Sa nu-mi pierd drumul,
Sau sa mi-l gasesc
Urmand lumina ei, neabatut.

Incerc sa nu ma ratacesc
In intunericul din mine.
Caut Steua Polara.
Daram intuneric dupa intuneric
Si gasesc in mine lumina ei
Si, o vreme, ma calauzesc
Dupa stralucirea ei.

Apoi ma pierd din nou
Cand Steaua Polara paleste.
Ma aflu intr-un hatis,
Ma cuprinde panica,
Simt forte potrivnice in atac.
Strig numele Lui Dumnezeu
Si lumina stelei apare.

Nimeni nu e singur pe pamant
Si, totusi, cat de singur e fiecare...
Dar daca e singur, cu Steaua Polara,
Atunci e impreuna cu Dumnezeu
Si poate merge mai departe,
Cu fruntea sus si fara-ncovoiere
Pana la ultimul... apus.

poezie de Iulia Comaniciu (ianuarie 2000)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!