Meditaţii

Obosită cale
Drumu-i încă lung
Picură petale
Crinii îndelung

Jumătate patru
Timpul trece greu
Body guard mulatru,
Lăzi cu minereu

Mângâieri feline
Linişte-n urechi
Cu ispite fine
Dinspre vinuri vechi

Şi cu astea totuşi
Nu mă simt stingher
Fiecare potu-şi
Pierde-ntr-un mister

Monoton tic-tac-ul
Taie fără zor
Secundelor tracul
Fiecărui zbor

Crapă-se de ziuă
Ochii-mi se adumbră
Pace şi numai o
Languros penumbră,

Intră în odaie
Luminând pereţii
Tot ce poţi să dai, e
Frumuseţe vieţii

Câte duse-n spate
E sau nu e greu -
Lucrurile toate
Altfel sunt mereu

Că nu ştii de unde
Începi să cobori
Nici unde se-ascunde
Sacul cu comori

Oprit la un pas de
Grea melancolie
Nici nu mai fac haz de
Ce lumea nu ştie:

Ce-i mai rău decât
Să ştii că nu ştii
Fie doar atât:
Ce numim a fi?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

SCRISOARE LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR
Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!

Costel Zăgan (4 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă întreba

tu nu mă întreba, tu ştii
că pe cărarea mea pustie
şi tot ce n-a mai fost să fie
doar tu la mine o să vii

am să te strig din agonii
pre nume care nu mai este
fior de tainică poveste
tu nu mai întreba, tu ştii

am să te duc printre stihii
pornit de unde nu se vine
şi tot ce n-am e pentru tine
tu nu mai întreba, tu ştii

tu nu mă întreba, tu ştii
ce-a fost, nicicând n-o să mai fie
nici clipă de melancolie
nici sentiment de veşnicii...

poezie de Iurie Osoianu (8 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare

Îmi cer iertare! Ştii cât mi-e de greu...
Doar tu ştii jugul sufletului meu,
Tu ştii, nu poţi uita, cât ţin la tine.
Oh, am greşit! Îmi e aşa ruşine!

Din mine (asta simt), s-a rupt ceva,
Plâng şi mă-ntreb dacă mă poţi ierta.
Ai fi putut greşi în locul meu,
Atunci te-aş fi iertat desigur, eu.

Ce boală-amară sărăcia, da!
Nu-i nici iubire, viaţa este grea...
Nici sănătate nu-i... Ar fi păcat
Să ni se dea sentinţa: "VINOVAT"

Orbiţi în suflet, veşnic în exil,
Nici noi pe noi, normali nu ne simţim...
Aceeaşi sunt... Şi iată,-mi cer iertare!
N-aş suporta o nouă exilare.

Putem greşi, putem greşi oricând,
Cu fapta, cu privirea, cu-n cuvânt,
Ce măreţie este în iertare!
Şi sufletul iertat, oh, ştii cât doare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nici nu ştii (odiseea ploilor de noapte)

Tu nici nu ştii c-afară plouă
Şi nici nu ştii că mă iubeşti
Când noaptea, pe la ora două
Numai la mine te gândeşti.

Tu nici nu ştii să joci prin ploaie
Ca paparudele, ca mine
Să te usuci la foc de paie
După ce ploaia pleacă, vine...

Tu nici nu ştii cine sunt eu –
Poet ştiut pe dinafară
Întreabă-L doar pe Dumnezeu
Din ploaia Lui de primăvară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu general

E-atâta pace în ogradă
Că dulăul s-a lungit la umbră
Un glob de jar cărările-mi adumbră,
Nici pic de vânt căldura să mai scadă!

În jurul meu un dans de buburuze,
Dorm întins sub două pălării
Furnici şi melci răsar din bălării
M-a părăsit şi ultima din muze;

Timpul parcă s-a oprit în loc
Printr-un armistiţiu general
Amintirea unui mareşal
Răzbate prin hrisoavele de foc

Ce mi-am dorit, nu mai doresc de fel
Caravanele nu mai pornesc la drum
Sahare, dune, amintiri, un fum
Furtuna bate doar prin portofel

Nici grijă, foame, datorii scadente
Dar nici pretenţii la vreo scară
De unde să mă dea din nou afară
Nu mă mai simt silit să fac la fente

Un dolce vita cu program redus
La mine-n curte risipit prin iarbă
Azi nici revolta n-a mai prins să fiarbă
Că toate, toate astea m-au sedus!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de vară

tu nici nu ştii
dormeai somn greu de vară
când linia vieţii tale
din palma-ntredeschisă
îşi înălţase vipera tăcută
privindu-mi faţa mereu umbrită

tu nici nu ştii
îmi arătai in zare munţii
ori marea învechită-n fumuri poate
ori un tărâm în care nu mi-era
sortit să intru
decât muşcat de linia vieţii tale

tu nici nu ştii
se pregătea să plouă-afară
când fulgerul făcu-nceputul
cazând pe fruntea mea
cu linia vieţii tale laolaltă
şchifuind-o

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 89

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămâne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu ştii că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să ştii,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, până-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să şi mori.

poezie celebră de George Ţărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive) (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, Doamne ajută

Bună seara, Doamne ajută,
Oameni buni şi lume multă
Binele cu voi,
Cu voi şi cu noi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Gătaţi-vă curţile
Şi deschideţi porţile
Că venim la voi,
Pornim amândoi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Adu, măi crâşmare, vin,
Să vedem paharul plin
Să ne petrecem,
De griji să uităm...

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Trec anii unul şi unul
Nu ne iartă pe nici unul
Să treacă frumoşi,
Cu noi sănătoşi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

cântec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic n-am spus

Nimic n-am spus. Şi-atâta gingăşie
Şi-atâta frumuseţe să se piardă?
Cât nu-i târziu, cât viaţa-o să mai ardă,
Despre iubire poate tot voi scrie.

Nu căţeluşe hămăind în zgardă,
Iubirea noastra fu, nici n-o să fie,
Ci pajura măiastră ce invie
Mereu, ca lăstărişul de subt bardă.

Ştii tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,
Ştii viaţa mea, ştiu gândurile tale,
Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

O, meargă anii, meargă ei devale...
Când toate păreau spuse şi trăite,
O melodie nouă-şi taie cale.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

ştii tu pasăre să te bucuri că poţi zbura
şi-atinge înaltul senin?
căci eu nu pot decât visa
şi doar mersul am
ades cabotin
eşti tu nemuritoare
că nu ştii nimic despre lume
şi nici a timpului măsură
fie că-i ziuă sau este noapte
cum toate se petrec?...
numai eu – rătăcitorul nume
mă pot gândi la viaţă şi la moarte
şi număr clipele cum trec...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar vorbeşti despre reîncarnare, alte lumi, evoluţie accelerată, despre Dumnezeu, etc. etc., Dar de unde ştii toate astea? De la minte, nu-i aşa? Păi cum de mintea ta ştie toate astea, lucruri atât de măreţe pentru ego, dar nu ştie câte gaze ai tras în somnul de azi-noapte?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de greu să urmăreşti de la zi la zi încordarea progresivă a ostilităţilor. Te trezeşti deodată încolţit din toate părţile, fără să ştii nici cum, nici când. Mici fapte răzleţe, mici gesturi fără însemnătate, mici ameninţări aruncate în vânt. Astăzi o ceartă în tramvai, mâine un articol de gazetă, poimâine un geam spart. Toate par întâmplătoare, fără legătură, pe jumătate glumeţe. Într-o bună dimineaţă, simţi că nu mai poţi respira. Ce este mai greu de înţeles e că nimeni, absolut nimeni nu are în povestea asta nici o vină.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fugit...

Am fugit ades de mine,
Fără să mai iau în calcul
Că nu ştiu unde mă duc...
Lovindu-mă iar cu capul
De propria goliciune!

Am fugit mereu de lume,
Chiar dacă nu am putut
S-o evit, cum am sperat,
Dar măcar am început
De ea, a nu mă mai teme!

Am fugit mereu de tine,
Cel ce ştii atât de multe!
Mai puţin esenţa vieţii...
Ştii tu? Lucrurile sfinte –
Cele care-ţi sunt străine!

Am fugit de toţi şi toate,
Mai puţin de slăbiciuni...
Am fugit, dar nu mai fug –
Nu mă mai tem de minuni,
Nu mai fug de realitate!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (13 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea vieţii

Să faci din viaţă, poezie
Şi dintr-o poezie, viaţă
Nu-i nici uşor, dar nu-i nici greu
Ca-n viaţă, totul se învaţă...
Mai greu e când apuci pe o cale
Şi dai mereu tot de răscruci
Te uiţi în faţă, te uiţi în spate,
Şi nu ştii pe ce drum s-apuci.
Noroc cu Bunul Dumnezeu
Care cu grijă ne veghează
Ne ocroteşte şi ne ajută,
Şi calea EL ne luminează.
Şi-n totdeauna ne îndeamnă
S-avem încredere în noi,
Şi să păşim pe drumul vieţii
TOT ÎNAINTE, nu ÎNAPOI.

poezie de Mariana Simionescu (4 ianuarie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito, nu mai adormi pe telefon
doar ştii că n-o să sune
ştii prea bine
că nici un tril nu va mai sparge orizont
în zările plecatului din mine

iubito, nu mai picura pe canapea
cu vise şi iluzii zbucumate
căci lumea unde sunt
nu-i numai lumea mea
şi-s interzise-n ea
iubiri telefonate....

poezie de Iurie Osoianu (3 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!