
ODE...
Ode, imne, elegii
Eu le scriu doar pentru tine
Când sunt orele târzii,
Dar mă simt așa de bine.
Gândul liber îmi aleargă,
Peste-ntinsele câmpii
Peste toată lumea largă,
Se cufundă-n reverii.
Adun în suflet amintiri
Prinse din viața-mi toată,
Pozele cu trandafiri,
Prin gândire îmi dau roată.
Tu te-ai instalat în mine,
Și n-aș vrea să te mai scot,
Cu privirile-ți divine,
Tu ești universu-mi tot.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Zdrobită geme inima-n mine
Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viața-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Ești tu o fee? Ești zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De ești aproape, pieptu-mi palpită;
De ești de față, eu mă uimesc;
La glasu-ți mintea îmi e răpită;
Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc...
Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine;
Mă uit la lume, și, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Ființa-mi toată ție-ți urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu ești suflet corpului meu.
poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine știe?
Cine știe câte amintiri
Strânse ani și ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?
Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ți-au adus și trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.
Eu ți-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Și cuvintele sonore.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil nove
Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai obosești zadarnic,
În orele nopții de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.
Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ți amintiri cu gândul harnic,
Căci știu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.
Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aș chema știu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.
Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța omului cu trandafiri
Știi, îmi amintesc
Uneori de tine...
Aveai parfumul tău
De trandafiri
Și îmi spuneai
"je t'aime"
Cu glasul blând
Și arzător
De trandafiri...
Și iarna când
Nu aveam trandafiri
Nu ne vedeam
Decât "un jour"
Pe lună, și atunci
Doar când simțeai
Mirosul lor
Și când viorile
De toamnă
Ți-au adus în
Sfârșit și ție
Melancolia...
Tu te-ai gândit
Ce bine ar fi să mori...
Și în franceză
Îmi vorbeai...
Iar eu nu-nțelegeam
O boabă
"avec mes mains"
Te atingeam
Și totul căpăta
Un sens...
Când ai decis
În iarna aceea
Că fără trandafiri
Mai bine mori
Eu te-am rugat
Să nu faci asta
"Mai stai că...
Îți aduc eu trandafiri"
Dar nu ai vrut
Căci eu credeam pe-atunci
Că trandafirii-s
Numai niște flori
Și azi am plâns
Gândindu-mă din nou
La tine și la
Trandafirii tăi
Am învățat franceza toată
Și zi de zi ascult Dassin:
"Et si tu n'existai pas
Dis moi pourquoi j'existerai?"
Și mâine dacă
O să mai plâng
Din nou
Am să învăț
Franceza toată
Și o să ascult
Iar Joe Dassin
Și o să scriu
Poate
Vreodată
Romanța omului
cu trandafiri
poezie de Adina Pietrosanu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plenitudine
Când mă gândesc la tine devin un visător
Prin aburii-așteptării, când stelele mă dor,
Simt că din ochii tăi o noapte-mi curge-n cuget,
Fără vreo apăsare, fără poveri în suflet.
Îți simt infinitatea din răsăriri divine,
Căci soare strălucește-n privirile-ți saline.
Când mă gândesc la tine devin zeu în cuvânt,
Nu este bucurie mai mare pe pâmânt,
Și nicio lacrimare nu este-o apă pură,
Ca gând ce bea lumină din frageda-ți făptură.
Și vie mi-este lumea pe care-am strâs-o-n mine,
Din adâncimea zării sălășuită-n tine!
poezie de Aurel Petre (19 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Perfect
E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineață când vorbești cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale și știu ce-mi propui.
Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aș vrea să-ți arăt ce mult te iubesc.
Și când sunt departe și ți-e dor de mine
Adu-mă în minte și voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o știe
Tu vei fi cu acolo pentru veșnicie.
poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești primăvara mea
Tu ești primăvara mea,
Emoțiile mele înfloresc,
Când sunt cu tine iubirea mea.
Tot ce simt este firesc
Ești dulce ca o bezea,
Tu ești toată lumea mea!
Sunt îndrăgostită lulea
Fără tine nu aș mai putea
Ori de câte ori te văd inima-mi tresaltă
Simt o grămadă de fiori deodată.
Nu uita, scumpa mea iubire
Că tu ești totul pentru mine
Fără tine nu vreau să trăiesc
Și momentul de față să rămână amintire.
poezie de Petruș Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-Andreea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsați-mă....
Nu mă căutați în sonore ipostaze
Nici pe culmea înaltelor gândiri
Nu mă pierd niciodată în miraje,
Doar câteodată în roze amintiri.
Nu aruncați spre mine violete raze,
Nici acele duioase, gingașe priviri
Ce mi le-ați da ca false suveniri.
Chiar fără ele încă multe se durează.
Deci, lăsați-mă să fiu cum sunt
Simplu în gândire, inimă și port
Rămânând cu capul totuși pe pământ.
Și-ntotdeauna optimism am să export
Chiar și dincolo de mormânt,
Vei rămâne universu-mi tot.
sonet de Mihai Leonte (30 septembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmpii la lăsarea serii
Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Șosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenușii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de țiței și de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanță,
Prin sateliți, prin stratosferă, prin ceață.
Te-aș ține în căușul palmei, iar cu cealaltă te-aș mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aș ține toată ziua
Și ți-aș cânta să adormi. Un cort de raze aș înălța pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aș pierde, aș merge mii de leghe,
Aș întreba din om în om și până la urmă te-aș găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulțimile. Pentru că tu ești floarea de tamarin,
Tu ești vânticelul de aprilie care adie dimineața,
Tu ești soarele de amiază care mângâie șirul de chiparoși,
Tu ești marea în crepuscul, când toate țărmurile se auresc,
Tu ești aburul nopții care îmbracă lucrurile. Tu ești minunea,
Tu ești flacăra, tu ești dogoarea, tu ești sângele,
Aleluia, tu ești cea mai frumoasă!
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore târzii
Nu mi-am pierdut melancolia
Mereu îmi amintesc de tine,
Și-mi vine-n minte reveria
Clipelor trăite și sublime.
În ritmul unor melodii
Îmi port gândurile departe,
Acum în orele târzii
Te însoțesc în noapte.
La ora asta nu cred că te-ai culcat
Chiar dacă dormi, în vis mă vezi,
Cum te mângâi foarte delicat
Și foarte tandru, poți să crezi.
Nici nu știu care melodie
Inima mi-a rupt sau m-a mișcat,
Dar știu că numai ție
Din suflet ți-am cântat.
poezie de Mihai Leonte (aprilie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc
Te iubesc cu toată încrâncenarea zeilor uitați
Cu toată ființa mea ce te așteaptă doar pe tine
În toate acele dimineți... când sunt sau nu a ta
Și chiar și-atunci când plouă sau când ninge.
Te iubesc la fiecare colț de întâmplare
Și te aflu în fiecare întrebare și răspuns
Cu tine mă încălzesc când anotimpul moare
Cu mine ești când toamna a apus.
Nu-s încercări să nu cuprindă dorul
Nici lacrimi nu-s să mă-nspăimânte
Cu tine sunt-atâta știu- și martor... zborul
Ce ne-a unit pe veci și dincolo de lut.
Te iubesc gândind mereu să-ți fie bine
Cand ești absent sau îmi lipsești
În toate nopțile în care stau de veghe
Și când cu zeii mie îmi vorbești.
Nu simt dureri să mă doboare
Nici suferințe să mă-ncătușeze
"Tăcerea ta"- ar fi o ultimă eroare
Suflet pereche în mine să te-așeze!
poezie de Roberta Sanders
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din amintiri
Cu miros de orhidee
Și cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.
Nu știu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Și asta nu întâmplător.
Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Și prezent dar și trecut.
Acum când ești departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.
Aștept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.
poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimiri
Acum, după ce ne-am cunoscut
Pentru mine altă lume nu există,
Căci cu tine viața a reînceput
Și din nou nu mi se pare tristă.
Cerul nesfârșit nu are nori
Ziua e cu soare, noaptea e cu stele,
Mă simt așa de bine iar în zori
Căci te am pe tine printre ele.
Văd în jurul meu doar flori
Sufletul mi-e plin de noi uimiri,
Inima-i cuprinsă de fiori
Scăldată-n miros de trandafiri.
poezie de Mihai Leonte (iunie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea zboară, Floare-nfloare
Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Ești un înger pentru mine,
Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Și simt că te doresc...
Și aș vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...
Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....
poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai plină de mistere ca Egeea
Mai plină de mistere ca Egeea,
Decât Olimpul mult mai înălțată,
Tu pentru mine nu ești doar femeia,
Ci timpul tot și veșnicia toată.
Te caut mereu, deși ești lângă mine,
Îți fac statuie din îmbrățișări,
Toate zeițele le-adun în tine,
Iar nimfele ți le alung pe mări.
Iubirea mea, ești noua Afrodită
Și frumusețea zărilor eline,
Numai a mea, doar mie dăruită,
La tine vine lumea să se-nchine.
Mă simt ca Zeus și chiar Zeus sunt
Când sufletele ni se-ntrepătrund.
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (septembrie 2008)
Adăugat de Nicolae SILADE

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine
Cu tine aș vrea să mă avânt
Spre înălțimi amețitoare,
Spre abisuri!
Din inimă să-mi zboare un cânt,
Inegalabil de frumos
Și plin de visuri . . .
Cu tine aș vrea să mă avânt
În rotirea lentă a unui vals,
Să-mi înflorească-n inimă un gând,
Iubirii mele să-i dau glas.
Cu tine aproape lângă mine
Mă simt atât de fericit,
Văd toate lucrurile sublime.
Când nu ești tu,
Mă simt tot necăjit.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva ca tine
Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nțeleagă bine
Să îmi iubească râsul și ochii să-i iubească
Și-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Și-acum când ești aici eu nu știu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că ești real și toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viața mă lovește cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu ești mereu aici
Ești lumea mea, ești cerul, ești o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aș putea
Probleme și necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ții în brațe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru și-l spun fără rușine
Că n-aș putea trăi fără un om ca tine.
poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu mă întrebi
De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Voi tace căci răspunsul tu îl știi
Și n-aș putea în sufletu-mi de plumb
Să răscolesc prin amintiri și zile mii.
De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
De nopțile pustii și fără tine știi
Când ruga-n lacrimi mă îngenunchia,
Iar zorii mă prindeau fără să vii?
De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Răspunsul a crescut mut între noi,
Ieri erau mici dealuri, azi de piatră munți
Și-au împărțit destin și amintiri la doi.
De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Vreau tu să îmi răspunzi mai știi
Când mi-ai promis că ne vom regăsi,
Dar azi e prea târziu, să nu mai vii.
Ești liber azi chiar dacă încă sunt,
Nu mă mai roade gândul că nu vii
Și-n nopțile în care-s trează și nu ești
Pe cine strângi la piept te las doar tu să știi.
poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

DEPARTAREA
Unde ești iubită floare?
Te caut printre amintiri,
Să te atrag din depărtări
Cu parfum de trandafiri.
Mă uit în jur. Tu nu ești
Cu zâmbetul încântător,
E fantastic când iubești,
Dar timpul este trecător!
În mine gânduri de copil
Chipul tău ți-l înrămează,
Într-un fel foarte subtil
Cu trandafiri te încadrează.
Niște kilometri ne despart
Dar avem o stea comună,
Tot cerul ne-a înconjurat
Cu a stelelor cunună.
Lesul Ursului! Septembrie 1964
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!