Umbrele nopţii

Umbrele nopţii încet se-mplineau
Şi deveneau, sub lună, aprinse-aurării
Şi ne miram că nopţile mai au
Scări lungi cu trepte albe şi cu vii
Reflexe, ce-n agate se-ntorceau.

Pe treptele de scări din nopţi, crestate
La mijloc de oţele şi lumină,
Se înălţau atunci, sfios şi nepătate,
De pară inimi, călcând mersul târâş,
Spre spaţii de culori necercetate.

Era spre-o vreme plină şi senină.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii (câţi or mai fi) cu suflet, minte şi trup sănătoase urcă spre cer pe scări şubrede, iar cei ce par a fi oameni - pe scări cu trepte de fericire bolnavă.

aforism de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziuni şi... viziuni

Vai, câte spaţii goale prevăd la orizont –
viziuni şi cuiburi pentru păsări şi vulpi,
şi câte scări întru căderile spre Cer,
s-ajungi la Dumnezeu, să te disculpi...

Şi câte viziuni ţi se dezvăluie-n cădere,
căci spaţiul dintre visuri nu este limitat,
Doamne, ne lipseşte, nevolnic, Infinitul,
suntem lipiţi cu fruntea de câte ni s-au dat.

Ne trebuie o vreme, să definim zădărnicia,
în echivocul dulce şi amar al limitei vieţii,
vai, cîte spaţii goale prevăd la orizont
şi câte scări înfipte în roua dimineţii!

În vastitatea şi curgerea sfâşietoare a vremii,
născuţi dintr-o ţărână, ne îngropăm în alta,
gustăm din vid dodoloaţe felii de zădărnicie
şi ne sculptăm pe creier muririle cu dalta...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val: Odată vorbeam despre muzică şi m-a ameninţat că mă împinge pe scări.
Psihiatru: Şi ce s-a întâmplat?
Val: A funcţionat. M-a împins pe scări.

replici din filmul artistic Final ca la Hollywood, scenariu de Woody Allen (3 mai 2002)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe persoane fac mişcare şi nu ştiu că fac mişcare. Gospodinele care spală geamuri, fac curat în casă, merg la piaţă. Dacă şi un antrenor care le-a antrenat pe J. Lo sau Cindy Crawford te pune să urci scări, atunci ce e aşa greu, avem scări în toate blocurile.

citat din Valentina Pelinel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit în tăcere

Te-am iubit,
pentru că erai cel mai înalt,
puternic şi mândru
dintre toţi copacii.
Primeai lumina orbitoare
a răsăritului, rogvaivul văzduhului
descătuşat şi liber.
Te-am iubit,
pentru că păsările albe
se înălţau spre nesfârşirea albastră,
culegeau stele argintii,
te împodobeau cu lumină,
străluceai în nopţile întunecate,
stând la taifas cu luna.
Te-am iubit,
pentru că te-ai aplecat sfios,
mi-ai adunat lacrimile,
le-ai aşezat printre frunzele
risipite pe ramuri,
transformându-le în vise,
răsfrânte în rădăcinile tale.
Atunci m-am agaţat
de trunchiul tău,
m-ai îmbrăţişat timid,
ai scuturat stele peste mine
şi am simţit că plutesc.
Totul încremenise.
Te-am iubit în tăcere!

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleci să laşi iubire

Vine o vreme
când azi e strâns din ieri,
când albul de lună
raza de soare
safirul din mare
se adumbresc
şi noaptea se aşează-n zi,
atunci să te-ntrebi
cu câte mâini ai dat
cât soare-ai răsărit
cât zâmbet ai rostit,
atunci pe buze să-ţi rămână
dulce surâs,
o candelă senină,
senină ca un clar de lună
ştiind cât ai iubit...

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat

Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip

Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă

Suspendată
de un fir nevăzut de-ntuneric,
o seceră îngustă
– curbată semilună –
se plimbă neobosit,
ferind steluţele cu trup plăpând,
de vârful său ascuţit.

Delicata făptură
poleită cu aur
împodobeşte cerul nopţii
cu minunea puţină,
discretă,
amintind timid
de Luna plină.

Acoperită o vreme
de umbra Soarelui
– magician neîntrecut –
Doamna nopţii, eliberată,
îmbracă
fâşii de lumină nocturnă.
Pe cer domneşte iar Luna plină.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet...

picături de timp strâng
în mici flori de tristeţe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez şi în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roşu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om pe nişte scări

In lumea plina de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
In sus ce e, în jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Si-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu praseşte ciori,
Vecina mea praseşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Si-un câine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât câzute foste garduri.

Vecine... Domnule... Straine...

Nu înţeleg ce-aveţi cu mine,
Stiu... scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însusi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supăraţi cănd vin,
Agale talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.

Vecinul meu praseşte ciori
Vecina mea praseşte farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Si mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe nişte scări.

Si dacă vreţi să fiu baladă
Si fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.

Si-acuma, vă implor, zâmbiţi
In lumea plină de urmări
In care fard şi ciori praşiti
Intunecaţi şi spălăciţi
Lăsaţi-mă să fiu pe scari.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există asemenea lucru, o viaţă. Termenul e în sine contradictoriu. Fiecare începe prin a fi mormoloc, şi urcă pe 2 scări paralele, trup şi suflet. Din întâmplare, una din scări - trupul, e continuă, şi fiecăruia îi e dat să-şi atingă marginea: moartea. Cealaltă scară se opreşte pe o anumită treaptă, între 11 şi 15 ani, şi de acolo începe să se învârtească pe loc.

Mircea Eliade în Întoarcerea din Rai
Adăugat de Moa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurdităţi

pe afara copiii se jucau fericiţi
capul tău era mingea lor
se rostogolea pe nişte scări
fără vreo logică anume
durerea mea era sclipitoare
cerul era o aeroambulanţă
îngerii cu demersul lor isagogic
ieşeau dintr-o biblie cu
micromotor şi creau o lume

forma mea de viaţă te striga
tot mai tare mai tare
o căprioară îmi tresălta
sub cămaşă căci fugeam după
tine fugeam după capul tău
pe nişte scări ca pe nişte pagini
de carte copii plîngeau
după mingea lor măi copii
veţi creşte mari şi voi veţi creşte
şi nu veţi avea scăpare

mingea aia nu era un cap
era o anarhie aveţi grijă
de capurile voastre
nu le împrăştiaţi nu le lăsaţi
să vă sară să vă doară
să se rostogolească pe scări

pe-afară zidarii unei toamne violet
ieşiţi din capul acela
ca dintr-o ladă cu arme
mă reconstruiesc migălos indolent
şi încet îmi scot unghii din carne

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metanie

Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velintă
Ca într-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din înfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.

Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
Şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lastun albastru
Şi fă zâmbet înţelept...

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumărel

Brumărel şi-a aşternut un covor de stele albe
Ce lucesc în zorii zilei peste iarba de smarald
Iar pe frunzele arămii a-nşirat perlele-n salbe
Ca un dregător destoinic cu insigne de herald

Coborât de prin văzduh lasă urme ale Doamnei
Cu o mantie de-aramă şi parfum de struguri copţi,
Curcubeu de crizanteme pune-n baierele toamnei
Şi deschide printre nouri lungi şi fermecate nopţi

Îi dă vântului aripi să se-agite printre frunze,
Le desprinde de pe ramuri ca pe fluturii în zbor
Şi aşterne pe alei un păienjeniş de pânze
Desenate în pasteluri, pe sub talpă viu covor

Între zile şi-ntre nopţi brumărel iscă-o dispută
Zilele se micşorează cu apusuri violet,
Astrul vieţii tot mai slab din lumină împrumută
Zânei nopţii să inspire un artist şi un poet

Nopţile sunt tot mai reci şi cern brume în,, creuzet"...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrară toţi în blocul respectiv, chiar şi cei doi body-guarzi, colegi cu Petra Neţoiu. Neştiind că liftul fusese reparat şi funcţiona, se îndreptară spre scări, să urce până la etajul 13, însă tocmai când să-şi înceapă ascensiunea, uşile liftului se deschiseră, iar din interior ieşi chiar domnişoara doctor Stela, medicul echipajului. Îşi întoarseră toţi privirile spre lift şi renunţară la ideea de a urca pe scări. Veniră toţi până în dreptul doctoriţei, care privi atentă spre domnişoara Petra Neţoiu, pentru a constata cât de gravă ar fi rana; nu se arătă foarte îngrijorată din acest motiv.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

Urcând pe scara vieţii
Câteodată greşeşti
Si trei patru scări regresezi.
Dar realizând acest lucru
Şi nerepetându-l
De fapt avansezi
Cu trei patru scări
Faţă de locul unde erai
Pe scara vieţii
Inainte de a greşi..
Căci din greşeli
Invăţăm a fi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de şoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă uşor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopţi neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate de roua amintirilor.

Fiori de dor, gingăşii dorite,
Veşnic nepreţuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieţii, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absenţa ta, vis nemuritor.

poezie de Valeria Mahok (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!