A fost ca niciodată

Femeia, un dor, o dragoste, un vis
O împlinire pe acest întins pământ
Asemeni norului suflat de vânt
Luand forma sentimentului aprins.

Te-nalţă-n culmi ai căror paşi doar vultururii să-i fi atins
ŞI totul pare-a fi de-un curcubeu păzit
Sunteţi totul în nimicul necuprins
Şi dragostea ce vă uneste pare-a fi de neclintit.

Dar vine-o zi când totul parcă nu era
Pe când iubirea-şi dă şi ultima suflare-n poala ta
Tu in zadar incerci s-aprinzi tăciuni mocniti
Pe când deasupra ta, norii de ură sunt deja porniti.

Potopul va-nceta cât de curând
Lăsând în urma lui un iz de sentiment încins
A cărui dar de a-l crea nu-l poti afla oricând
Si nici puterea de a-ti crea acelaşi rol în vis.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

O vară trece în zadar,
Veni-vor zilele mai rele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.
...
În părul meu, de-acum mai rar
În care nu mai sunt inele,
Apar sclipirile de var
.................... prin firicele.
.....
Pe malul mării de cleştar,
Printre nisip şi pietricele,
Adie aspru, vânt hoinar,
.............. strivind castele.
.....
Se taie codrii de stejar
Şi-n locul lor apar şosele
Iar dealurile iar şi iar,
................... sunt golicele.
.......
Privind pe-un cer de nori murdar,
Plecând un stol de rândunele,
O să simţim ceva bizar
...................... şi dor de ele.
.......
Mă uit acum, c-un gust amar,
Prin veştedele floricele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost si nu mai sunt

Am fost demult ceva ce nu mai sunt
Am fost un om cu sufletul marunt
Am fost un tot in nimicul necuprins
Am fost tresaritul ce te scoate dintr-un vis
Am fost trasnetul ce-anunta o furtuna
Am fost zorii de zi ce-anunt-o zi prea buna.

Acuma sunt ce n-am mai fost demult
Sunt sufletul al unui om marunt
Sunt un nimic in totul necuprins
Sunt roua diminetii care pe iarba s-a prelins
Sunt rasaritul dup-un intuneric de cosmar
Sunt o speranta crezuta in zadar.

Si o sa fiu ce n-am fost niciodata
Voi fi un om cu inima curata
Voi fi cel mai puternic dintre toti
Voi fi desteptul dintre idioti
Voi fi cel care-a izbavit intotdeauna
Voi fi un adevar ce v-a-ngropa minciuna.

Voi fi ce nu sunt in prezent
Voi fi povestea cu un happy end!

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am impresia că am totul

cu emfaza celui care măsoară
clipele în infinit
poezia în cuvinte
iubirea în bătăi de inimă
când cred că am totul
vorbesc despre nimic

nimicul nu-l pot pierde
e tot ceea ce nu stiu
e tot ceea ce nu am
e tot ce a rămas după
e tot ce va fi înainte
de a săruta cast
pământul

dar nu mă poate opri nimeni
să împart nimicul în părţi egale
şi din când în când
să trăiesc cu impresia întregului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veritas

Doamne! necesitatea unui vin...
Şi-a gândului culmi de poezie -
Oare pentru ce, mai mult, acest suspin:
... Că totul, poate, e-o repede magie.

Ca în tăcerea gravă a unui dom,
Viaţa pare-a trece fără nici un sens...
Şi acele aşteptări a vieţii de om,
... Sana mens!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veritas

Doamne! necesitatea unui vin...
Şi-a gândului culmi de poezie -
Oare pentru ce, mai mult, acest suspin:
... Că totul, poate, e-o repede magie.

Ca în tăcerea gravă a unui dom,
Viaţa pare-a trece fără nici un sens...
Şi acele aşteptări a vieţii de om, -
... Sana mens!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziri

eşti forma comestibilă a ierbii
pe care te-am crescut

unde totul se reproduce la nesfârşit
revine dintr-odată

cine înregistrează timpul
alunecă deja prin alt tot

iar tu experimentezi pe cont propriu
poţi ţipa
poţi urla
să fii atins

ţine minte
când ochii văd
atingerea inimii trăieşte cel mai mult

lipindu-te de un zid
te retragi cu frânghia primită
mereu prezentă
dincolo de ea

desfacerea şi capitolul precedent
cu pocnete triste
din coajă în coajă
cădere din cădere
din când în când
bucăţi din bucăţi
neclintirea pădurii

căutătorule
ţi-ai văzut motivul ridicându-se

înţelege
distanţa dintre coajă şi miez

pe acest tărâm atârnă frânghia
de-un singur fir de iarbă
doar unul
în toate
e totul

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mândru şi înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoaşterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar

În zadar mai caut în colbul amintirii,
Iarba va acoperi totul,
În zadar mai vii, făptură de vis, virtual mă săruţi,
Te văd înaintea treziei, goală ca niciodată,
Ei trec şi nu te văd, nepăsători,
Doar seara, în asfinţit, ceva se mişcă, şarpele erotic,
Iar alteori eşti doar o candelă subţire sub bolta-naltă,
Nici vânturile nu te pleacă, nici duhurile altor vieţi,
Ne pasă nouă azi de slava lumii? Dar nicidecum.
Nici bună, nici nebună e lumea, las-o-n pace,
Izvorul tainic va rămâne tainic, nu cerceta nici zodiile, sunt false,
Mă-ncred în propria-mi liră, te-ncrezi în dorul tău fecund,
Să nu te temi, cu mine eşti oricând, eu voi veni din ceruri, din pământ,
Oraşe – furnicar, să le lăsăm, mai este o pădure fără semne?
Ce sunt acele turme-n zare? Sunt legendarii zimbrii sau roboţi dimensionaţi?
Cum mă-nchinam la Kamadeva, eram elev, erai elevă,
Veneai oricând, râdeai oricând, apoi o stea căzu din cer,
Trecură ani, trecură ierni şi ploi toride, nu mai veneai,
Ai existat? Doar tu poţi şti. Am să adorm curând. Ce voi visa?
Dar pentru mine vor scrie versuri norii şi multicolorii fluturi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea Divină

Dragostea Divină

Doamne Tată Sfânt din Cerurile Preaânalte
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubeşti, şi că Puterea Dragostei Divine
Şi pe noi cei ce te căutăm în Harul Tău ne ţine.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt
Ea ne umple viaţa de haruri şi bucurii cereşti
Ne întăreşte când trecem prin încercări pământeşti.

Dragostea Divină ne face puternici şi autoritari
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate şi de armonie
Ea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie
Nu se poartă necuviincios nu caută folosul său
Nu se mânie, Dragostea nu se gîndeşte la rău.

Nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr se bucură
Acopere totul, suferă totul ea este Divina legătură
Ce ne ţine lângă D-zeu atât omul de rând cât şi preotul
Dragostea acopere totul, Dragostea crede totul,

Dragostea nădăjduieşte totul, suferere totul,
Şi când este ferbinte îi simţi în inimă clocotul
Ea este Eternă toate vor trece Ea rămâne mereu
Cuvântul Sfânt ne spune că Dragostea este Dumnezeu.
06.02 2020

poezie de Constantin Sferciuc (6 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva ar fi închis într-o puşcărie şi i s-ar da să citească numai ziare româneşti, şi-ar crea impresia că totul se dărâmă în România, pe când aşa are impresia că totul se dărâmă în străinătate.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu poate fi gândită, dragostea nu poate fi cultivată, dragostea nu poate fi practicată. Practica dragostei, practica înfrăţirii îşi au locul încă în câmpul minţii, şi de aceea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu dragostea. Când toate astea dispar, atunci când dragostea intră în fiinţă, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti. Dragostea nu este cantitativă, ci calitativă. Nu spui "Iubesc întrega lume" ci, chiar şi atunci când iubeşti o singură persoană, ştii, de fapt, cum să iubeşti totul, întregul. Dacă nu ştim cum să iubim o singură persoană, dragostea noastră faţă de umanitate este falsă, fictivă. Când iubeşti, nu există nici unul, nici mai mulţi, există doar dragoste. Numai datorită existenţei dragostei toate problemele noastre pot fi rezolvate, şi doar prin ea putem afla împlinirea şi fericirea.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de hârtie

Pe trotuarul gri ce umbra-mi susţine,
ai mei paşi au uitat de mine.
În această iarnă târzie,
mâinile-mi reci cad în agonie.
Înainte privesc... nici ţipenie de om...
În juru-mi simt cum creşte un imens adenom.
Cum ar fi să fie cineva să-i pot vorbi
sau umbra-mi cenuşie să o pot albi?
Acest pământ de fier îmi oferă
doar umerii împovăraţi văzuţi din spate, precum o barisferă.
În nefericita amintire inima-mi se strânge,
vechi prafuri dezgropate, antice timpuri atinge.
Dar iată! O secundă, un pas o răsuflare
şi totul devine încremenit sub soare...
Fulgerul orbitor mă surprinde
totul e clar şi mintea-mi se aprinde.
Norii se rup, pământul se deschide şi se pleacă,
aerul se opreşte întins între van şi realul închis în teacă.
Acum şi eu sunt încordată...
ochii-i ridic şi văd oameni de hârtie cum n-au fost odată.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creare

Poate-ai să râzi, dar am puterea de-a te face
Să mori de câte ori omori, la rândul tău,
Tot ceea ce-mi doresc şi nu-mi dă pace,
Tot ceea ce mă face să fiu bun din rău.

Te pot, oricând, întoarce împotriva vieţii,
Atunci când eşti cu totul împotriva mea...
Ce crezi? Nu te poţi pune cu poeţii,
Cu toate că nici tu nu eşti o simplă "ea".

Cu doar un pix, o foaie şi un suflet rupt,
Pot face-ntregul Univers să fie contra ta...
Oricând, pot face tot ce m-a durut,
Să facă-ntreaga suferinţă-n tine-a persista...

Atâta timp cât îndrăznesc a mi te scrie,
Nu îmi permit a-mi face griji de ce-ar urma.
Nu m-ar putea răpune nicio tragedie
Şi de ar fi să vină, doar din partea ta.

Pot transforma, oricând, durerea-n cântec
Şi drama s-o preschimb într-o favoare...
Nu e nimic, de care să mă vindec,
Să nu-mi permit, vreodată,-a fi în stare.

Ca să-nţelegi: Nu eu depind de nemurire,
Căci ea ca hrană-şi are nebunia mea...
Tu eşti aceea ce ar trebui ca, prin iubire,
La rândul tău, să poţi ajunge a crea...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (13 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă tot ce te îndeamnă inima dar nu uita nici o clipă că datorezi totul unui Dumnezeu măreţ şi necuprins care A dat totul pentru tine deşi nu meritai nimic şi Care îţi dă cu dragoste totul, în fiecare zi, deşi nu-ţi datorează nimic niciodată!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri de toamnă

Cerul varsă lacrimi cenuşii,
Pământul pare-a fi de sânge;
Totu-n jur pare pustiu...
Totul plânge.

În fagi le sângerează toamna
Şi-n van vrea cerul să îi spele.
Mult prea adâncă-i rana...
Totul geme.

Toamnă-i. O toamnă-nsângerată;
Din copaci cad lacrimi de sânge.
Lumea-i îndurerată...
Totul plânge.

Pe case, gemete de toamnă;
Prin păduri, mii de vizuine;
Peste tot o rană...
Totul geme.

poezie de Cezar C. Viziniuck din Agata literară (2 octombrie 2013)
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e mut...

Afară... timp necunoscut
În cimitir totul e mut,
Azi nu te-am mai recunoscut
Totul e mut...

Şi sufletul îmi este trist,
Iar cimitirul e închis
Nu e la fel ca-n paradis
Totul e trist...

Afară şuieră un vânt
În cimitir coroane plâng,
Tu îmi mai spui doar un cuvânt
Totul e-n vânt...

Amorul devenise mut
În cimitir totu-i urât,
Zarea-i un necunoscut
Totul e mut...

poezie de Alexandra Iulia Nyebela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este stăpână

Dragostea este cea care stăpâneşte toate lucrurile;
Sunt întru totul stăpânit de dragoste.
Din pasiunea mea pentru dragoste
M-am fărâmitat dulce că zahărul.
Oh, vânt furios, sunt singurul pai din calea ta;
Cum aş putea să ştiu unde voi fi suflat pe mai departe?
Oricine se laudă că a făcut un pact cu destinul
Se dă de gol ca prost şi mincinos;
Cine dintre noi nu este decât un pai în furtună?
Cum poate cineva să facă un pact cu un uragan?
Dumnezeu îşi lucrează pretutindeni vasta înviere;
Cum am putea să pretindem că acţionăm din voia noastră?
În mâna dragostei sunt ca o pisică într-un sac;
Uneori dragostea mă înalţă în aer,
Uneori dragostea mă aruncă în aer,
Dragostea mă tot învârte în jurul capului său;
Nu am pace, nici în lumea asta, nici în alta.
Iubitorii de Dumnezeu au căzut într-un râu învolburat;
Ei s-au predat din voia lor poruncilor dragostei.
Asemeni roţii de moară se rotesc, noapte şi zi, zi şi noapte,
Se învârt şi se tot învârt, mereu, strigând.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare capcană a creştinului ca şi a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Şi nu vedem că şi asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu ştii ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiţia unui gând poate crea o emoţie, o emoţie care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credinţă gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereştri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că şi Gogu mă iubeşte! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minţii toate aceste creaţii ale ei sfârşesc, se topesc în liniştea non-duală a vieţii veşnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghiţit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aştepţi moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minţii, VEZI CĂ: tot ceea ce vine şi pleacă şi un miliard de veşnicii de ar trăi este efemerul, nu eşti tu. Tu nu eşti născut, doar în veghe visezi asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!