Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci–patruzeci, chiar cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor şi speră să obţină dintr-odată, ba sunt dezamăgiţi că nu obţin (cel puţin în ochii altora), ceva care să despice lumea în două. Numai că se despică ei în două, prin nerăbdarea lor - şi intră apoi în statistică.

Constantin Noica în Carte de înţelepciune, Îndrumător pentru tineri (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revăd tot Jurnalul. Ce închide el, în fond? Numai două lucruri, două mituri proprii: mitul Şcolii şi mitul Fratelui. Şi poate că nu sunt nici măcar două, ci e unul singur. Căci sunt eu însumi Fratele, care caută, prin Şcoală, împăcarea cu lumea: cu fiii ce vin, cu fiii ce pleacă în lume.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas faţă în faţă, încordaţi, cu ochii ţintă unul la altul, traşi parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele şi eu omul. Simţeam că-i e frică de mine şi nu mă putea împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mişca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simţeam că suntem, el câinele şi eu omul, feţele unui aceluiaşi act existenţial. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relaţii METAFIZICE cu câinele.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
şi patruzeci la fel, de întuneric
şi-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obişnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu ţin minte unde
ţin minte doar priviri şi furibunde
şi scăpărând din fulgere fiori...

aştept să treacă încă patruzeci de ani
şi să putem să ne-ntâlnim în veşnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de Iurie Osoianu (24 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce frumoase lucruri se petrec acum, între 20 şi 25 de ani! Părinţii îi dau brânci în viaţă; profesorii îi eliberează diplome; lumea înconjurătoare îi deschide porţi; instinctele de afirmare îi dau ghes. Şi el? El şovăie încă. Dar e clar, spun ei: uite dincoace o încadrare posibilă. Ce mai aştepţi?
Nu, el aşteaptă. Ceva aşteaptă în el. Ceva întârzie în el.
Ferice de cei care, în clipa aceea de cumpănă, întâlnesc un mare întârzietor!

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte exista sofistica. Învăţau oamenii cum să gândeşti despre orice şi ce să răspunzi oricui. Pe urmă, veacuri întregi, s-a învăţat retorică. Învăţau copiii cum să vorbeşti, care sunt părţile unui discurs, şi cum să spui ceva, chiar când nu ai nimic de spus. Azi nu se mai învaţă sofistica şi retorica. Dar ceva trebuie să le fi luat locul. Oamenirea nu renunţă aşa de ajutor la dreptul ei de a schimba învăţătura vie în învăţătură moartă. Ce le-a înlocuit? Am crezut multă vreme că e dreptul. Nu, e pedagogia.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi oare să-i spui unei femei de patruzeci de ani că arată ca de treizeci - la cei cincizeci împliniţi după şaizeci de ani?

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc şi cu jumătatea de porţie, se află, cătră ora două după amiazi – oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun – o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt aceşti tineri? Asta puţin importă. Să zicem că-i cheamă A., B., C. şi D.

începutul de la Boris Sarafoff!... de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungeam până departe cu anumite proiecte, dar apoi, dintr-odată, voiam să fac altceva. Mai aveam doar două credite până să termin facultatea. Doar două credite. Tot ce trebuia să fac era să scriu un eseu. Ce fel de persoană e un astfel de bărbat? Acel tip de bărbat mă sperie - este genul de om care lasă întotdeauna ceva neterminat.

citat din Brad Pitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ministru care, pentru a-mi da două bilete de tren, îmi ceruse să-i fac petiţia-n versuri; Motto: Când visezi ceva rău, ţi se întâmplă ceva bine.

Am visat o diligenţă,
Praf, drum lung şi nişte ghete:
Asta-nseamnă, excelenţă,
C-o să-mi dai două bilete!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se gândeşte cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ţi acum că soarta organizează jocuri publice şi că revarsă asupra mulţimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogăţii, favoruri;o parte din acestea se fac bucăţi în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărţită cu tovarăşi lipsiţi de credinţă, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfăşcate prea în grabă, se pierd şi scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reuşit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toţi le aşteaptă, dar ele ajung la puţini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulţumiţi dacă apucăm ceva, iar alţii rămân dezamăgiţi în speranţa lor deşartă;un dar slăbuţ îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliţi.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, prin cele două stele luminoase ce formează roatele din urmă ale Carului, duci o linie dreaptă în sus, linie ce e de vreo cinci ori şi ceva mai lungă decât distanţa dintre aceste două stele, veţi da de o stea luminoasă şi singuratică. Steaua aceea are o însemnătate deosebită şi se numeşte "Steaua polară".

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea întrezăreşte ceva, în haosul de azi. Numai istoricul nu înţelege. Se refugiază în trecut, fiindcă i-e frică de prezent. Atâtea istorii care ar putea fi, în locul uneia singure cu care e deprins el!

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul: Sărut mânuţele, distinsă doamnă! Vă reamintesc respectuos că sunt calul unui mare luptător pentru drepturile omului. Nu sunt o simplă vită de povară. Şi apoi, vă mărturisesc: trebuie să umblu în două picioare. Anul acesta, de la bugetul central mi s-au repartizat numai două potcoave...
Făt-Frumos: Două potcoave, ai? Asta numai din vina acelor neisprăviţi de la Isprăvnicie. Un cal serios primeşte două potcoave. Şi asta, în ţara în care puricii se potcovesc cu nouăzecişinouă de ocale de fier...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!