Timiditate - 2

sunt timid
dar nu mă tratez
recunosc
mai vorbesc
din când în când numai
cu mine rareori expediez
un cuvânt
nu e un fluture
chiar şi gesturile mi-s
zgârcit ai zice

între timp am învăţat
printre orgolii se păşeşte
în vârful picioarelor
eroii există doar în poveşti.

poezie de Doru Emanuel Iconar
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
şi-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinţilor
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viaţa cum
tiptil furişează
o rază de speranţă
printre cărbunii încinşi
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
şi
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
şi iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuşi
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reuşită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reuşesc
decât

în fracţiuni de viaţă
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice...

Se zice că dragostea durează
Atât cât un zeu
Serveşte în dimineaţa sa nemuritoare
O ceaşcă de cafea.

Se zice că un sărut
Furat de pe buzele unei fecioare
Ori omoară pe loc,
Ori luminează pe veci.

Se zice că mai trăiesc titanii,
Că singuri îşi făuresc calea
Printre stelele croşetate
De sfântul Creator.

Se zice că numele piere
Doar când cel ce l-a purtat
Îşi permite slăbiciunea
De a uita de sine.

Se zice că poeţii
Sunt trimişii întâiului cuvânt...
Se zice că există fericire,
Trebuie doar să ştii unde să o cauţi.

poezie de Mariana Bubuioc
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în tot şi toate. Toată lumea e D-zeu şi D-zeu e toată lumea. Nu există relaţie de subordonare între D-zeu şi mine. D-zeu e şi în mine şi eu în el deci sunt un D-zeu în manifestare şi merit tot ce e mai bun să ofer şi să primesc. Când înţeleg asta mă liniştesc desăvârşit. Nu există ceilalţi. Eu sunt în tot şi toate şi ceilalţi sunt în mine deci dacă iubesc şi ofer atenţie celor din jur, mie imi ofer. Cum mă tratez pe mine aşa îi tratez şi pe ceilalţi care sunt eu pentru că nu există ceilalţi defapt.

citat din Marius Boeriu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

April e aici

april e aici
răzbate din frunzişuri
cântecul mierlei

în pantoful vechi
o pânză de păianjen
plină de rouă.

poezie de Doru Emanuel Iconar
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o pasăre uitucă

Sunt o pasăre uitucă,
mereu cu dor de ducă.
În zborul meu,
spre Soare – Rasare,
mi-am scăpat
ramura de măslin
din cioc, într-o vale.
Căutând-o, am nimerit
pe creanga unui măr înfrunzit.

Lângă mine, zăcea întins
în plină metamorfoză,
un vierme mic şi zgribulit,
chinuit de psihoză.
Timid, m-a rugat să-l ajut
să se transforme, mai repede,
în fluture.

Am aşezat, cu milă,
plăpânda omidă
sub o aripă, între coaste.
Însă, vai de mine...!
Ce păcat,
am uitat de ea!
Până când, frumos,
tot rozând aşa,
viermele timid
mi-a ajuns la os.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternă

Blând, căutându-ne vârstele,
de la capătul lumii
ne-am zidit una pe cealaltă.

Dintr-o memorie provizorie
înşelător, timpul închipuia
tot mai des
motive de evadare.

În mine aşteptam clipa de-alint
spre liniştită desfătare.

Odihna trupului, trist
doar o visam...

Prin albul ocrotitor, am învăţat să păşesc
în vârful picioarelor
dând nume durerii.

Împrejur, arsura descântului
căuta cu lăcomie
asemeni şarpelui dosit
sub aşternutul moale
plin de cuvinte.

O, Doamne!
Pământul obosit se legăna între noi.
Târziu, se rupea din cadrane
umbritul timp al deznădejdii.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu încă te ador

S-arunci acum doar spini în mine,
Când sunt doar ţăndări şi fărâme.
Doar acuze crude fără scuze,
Când tu faci parte dintre muze.

Când toată viaţa-mi freamăntă cuvinte,
Şi-un dor nebun, un dor de tine,
Mă poartă dincolo de lume,
Printre aştrii fără nume.

Când eu iti spun că te ador,
Tu tot mă laşi să mor.
Când aripa mi-e fără zbor,
Frântă în calea viselor.

Când eu mă-ndrept spre nicăieri,
Tu tot te-ascunzi în depărtări,
Dimineaţa-n roua unei flori,
Mireasma unei adieri.

Când seara strigă tot a tine,
Când vorbele mi-s goale-n mine.
Eu încă-s viu si fără grai,
Tu tot aşa cum tot erai.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu singur

lăsat mai mereu de izbelişte
am învăţat să fiu singur
că nu oricine are privilegiul acesta
şi că atunci când cei mai mulţi dintre oameni nu te pot înţelege
nu merită sâ încerci să te cobori la nivelul lor

am învăţat că tăcerile sunt cel mai bun confident
şi că orice cuvânt care nu îţi este auzit
e ca o rană care nu se vindecă niciodată...

am descoperit apoi umbrele
cât de multă lumină încape în ele
şi că pe întuneric gândurile vin mai uşor

am învăţat să nu am nevoie de nimeni altcineva în afară de mine însumi
că zâmbetele pot fi nişte simple măşti în spatele cărora se pot ascunde monştrii
tocmai de aceea nu e bine să te uiţi prea des în oglindă
sau că în timp chiar şi mâna care credeai că te-a hrănit
va deveni doar o altă gură de şarpe

că în singurătate totul e mai primitor şi solidar
şi nu am fost niciodată mai aproape de absolut
decât atunci când eram ca un sfinx
în deşertul tăcerii

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu eu

Tu crezi că n-am probleme?
Tu crezi că totu-i roz?
Tu crezi că numai ţie îţi e greu?

Te-nşeli! Există doar o diferenţă
Eu sunt eu, iar tu eşti tu!
Eu am învăţat din viaţă
Ce să fac şi ce să nu,
Care-i chipul cu venin
Care-i leacul la suspin.

Zâmbesc... Şi ce?
"Zâmbetul celui care suferă
E mai dureros decât lacrima celui care plânge!"
Nu mă cunoşti aşa cum sunt
Uită-te la mine şi-n adânc
Am învăţat că viaţa e aşa cum e
Şi-am învăţat să trec peste greşeli.
Pentru tine viaţa mea e roz
Pentru mine totul e pe dos.
Dar am învăţat să fiu eu
Şi să ignor, tot ce-nseamnă...
TU!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum

te vreau
ţinut de mână
cu un cuvânt
când visele dau pe afară într-o cumpănă
chiar de nu eşti într-un balsam
şi vorbeşti şi atunci când nu tac
devenim atât de înalţi agăţaţi de raiul nostru imaginar
şi chiar de plouă prea des între noi
mâinile noastre sunt interesate să se atingă
şi chiar de spaţiul e frânt
şi macină existenţa în lucruri mărunte
există o formă neperisabilă
de întreg între noi
aceeaşi goană la sfârşitul plecării
de întoarcere înapoi
ca şi cum un loc rămas neadormit ne aşteaptă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru: Când ar trebui să aibă loc lansarea?
Lucian: Pe 27, dom' profesor.
Doru: Cu "Pacifis", nava ta, proiectul tău de diplomă; interesant! Aş vrea s-o văd şi eu, dacă se poate...
Lucian: N-aţi văzut-o încă, dom' profesor?
Doru: Nu, până acum nu, accesul în zonă era foarte restrictiv... Nu i se permitea oricui să ajungă în apropierea vehiculului spaţial.
Lucian: Dacă vreţi, aş putea să vă duc eu într-o zi, s-o vedeţi.
Doru: Eu aş vrea, dacă eşti dispus.
Lucian: Când doriţi, dom' profesor.
Doru: Nici o grijă, eu n-am s-o zgârii, cum făceai tu cu maşina mea... Bine, mai vorbim noi... Acum întoarce-te în sală şi spune-i profesorului tău de cultură civică s-o anunţe pe domnişoara să intre... Vezi cum dai tu numai peste foştii tăi profesori?! Dar pe Sever nu l-ai supărat niciodată, cu nimic, doar pe mine... De ce oare? Din cauza numelor?
Lucian: Nu chiar, dom' profesor, deşi, se poate şi din cauza asta. Dar, oricum, tot v-am simpatizat mereu. Încă foarte mult!
Doru: Ştiam... Luci, nu-ţi face griji inutile. Nu vom lua măsuri aspre împotriva ta, aşa că linişteşte-te!
Lucian: Mulţumesc, dom' profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de zgârcit

Nu veţi bea niciodată
un leu
din premiile mele literare.
Pentru că eu
urăsc concursurile.
Pentru că nu am de demonstrat nimic
nimănui.
Şi eu urăsc beţivanii
ce se îmbată pe la vreun cenaclu
din ţoiul umplut cu vorbe de clacă
de critici cu aer de cârciumari.
Acei beţivani care se acoperă apoi
cu roua nopţii prin şanţuri.
Şi-apoi
sunt orb şi surdo-mut.
Chiar dacă
mi-aţi da vreo diplomă
n-aş deosebi-o de hârtia pe care o pipăi de atâţia ani
tot încercând să scriu.
Eu nu recunosc în Braille
decât hârtia scrisă de mine
după miros, după foşnet
şi cuvintele grele
ce refuză şirurile ordonate.
Nu veţi bea niciodată
un leu
din premiile mele literare
pentru că eu sunt răsplătit cu aplauze
şi onomatopee
intr-o lume iluzorie la care nu am acces.
Şi-apoi, eu sunt zgârcit
şi mă îmbăt de unul singur.
Eu nu concurez cu nimeni
eu concurez doar cu mine
pentru a nu schimba echilibrul lumii.
Mi-am fixat orizontul
acolo sus
în Parângul Mare
ascuns pe după vârful Mohorului
de vulturii ce se hrănesc cu capodopere
departe de ochii lumii
şi de ochii mei.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!