
URARI ANTICIPATE
Când ceasul va bate aspru-n noapte
Trezind spirite, prelungind clipe,
Ascultă văzduhul, ale lui șoapte
Încunună-te toată-n tulipe,
Vei fi frumoasă cu roșu carmin,
Înfășurată în astfel de culoare,
Chipul îți va fi și mai senin,
Luând valențe mult superioare.
Când în mari saloane de baluri
Se va așterne supremă tăcerea,
Mă voi plimba sub a norilor voaluri
Așteptând a noului an Învierea.
Îmbătat de aerul de sărbătoare
Care va pluti în jurul meu,
Voi aștepta în ziua următoare
Să apară chipul drag al tău.
23 Decembrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Încercând mereu
Eu nu pot și nu am cum
Să-ți schimb ceva-n gândire,
Să te abat din al tău drum
Nu pot, îmi este peste fire,
Ar fi un demers zadarnic
Fără de nici-un succes,
Dar m-am înșelat amarnic
În ceea ce era de înțeles.
Te voi căuta mereu cu gândul
Încercând mereu a te uita,
Ocolind latent, Pământul
În suflet cu icoana ta.
Mă voi ruga din când în când
Pentru a-mi îneca amarul
Și voi trăi, luptând, sperând
Că-mi voi uita curând calvarul.
Baia de Arieș Octombrie 1965
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

INCERCARE
Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înțeleg,
Încerc din minte să le șterg
Dar ele stăruie pe mai departe.
Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.
Tac. Supus de forțe importante
Care sunt mici în a lor esență
Și nu pot ocupa locurile vacante.
Dacă sunt trist în aparență
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvență.
24 noiembrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

MEREU
Azi, de am în suflet vreo îndoială,
Mâine sunt sigur se va ameliora,
Chipul tău în timp se va definitiva
Așa cum ești severă, totuși amicală.
Mâine te voi vedea în ziua estivală,
Prin spații mai mult te vei contura,
Călătoria prin univers va mai dura
Admirând la tine aceeași îndrăzneală.
Peste un an, zece sau o sută,
Peste milenii, sau chiar peste ere,
Problema ta va fi tot mai acută.
Căci dragostea mai multe jertfe cere
Fie că mintea nu mă prea ascultă
Nu-mi definitiva tu vreo plăcere.
20 noiembrie 1965
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

TRISTE FLORI
Crezi că am să uit vreodată
Acele clipe care au fost?
Când cu privirea ta curată
Te uitai la chipul meu anost.
Gândul te va căuta mereu
Înconjurând-te cu drag.
Fără tine îmi va fi mai greu
Dar nu voi putea nimic să fac.
Mă voi roti mai monoton
În jurul meu va fi tăcere,
Cu stilul meu, oricum afon
Nu voi simți nici-o plăcere.
Voi trepida de mii de ori
Când mă voi gândi la tine,
Trandafirii vor fi triste flori
Înconjurându-mă pe mine.
N-am să te uit nicicând
Cât voi mai fi în viață,
Voi muri cu tine-n gând
Te voi avea mereu în față.
Valea Călugărească Martie 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

IPOSTAZĂ
Semeață de îți ridici privirea ta severă
Căutând să-i dai nuanțe cât mai dure
Și te preumbli cu gesturi prea mature
Nu vei putea vreodată să te simți lejeră.
În fața mea îți impui o autoritate
Pe care cauți să ți-o accentuezi
Totuși în puține ipostaze te limitezi
Pierzându-te în întuneric, nu în seninătate.
De aceea nu vei rămâne în posteritate
Nici nu-ți vei crea un nou tablou
Care să aibă o cât de mică claritate.
Eu ? Niciodată nu voi fi erou
De mică sau de mare popularitate
În suflet voi avea eternul nou.
15 octombrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

PREVIZIUNE
Zbuciumul meu sufletesc, interior
Îmi strânge inima ca într-un clește
Durerea mea pe zi ce trece crește
Că gândul tău acum e nepăsător.
Tot idealul meu la tine se sfârșește
Și nu mai sunt același visător
Pentru tine sunt un oarecare trecător
La care privirea nu se mai oprește.
De ce s-ar mai opri asupra unui punct
Cu dimensiuni atât de minuscule
Nu mă asculți, căci tu te-ai rupt.
Mă contrazici? Argumente sunt destule
Însă e veridic că tu mi-ai întrerupt
Mersul meu de idealist, prin lume.
11 octombrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

IARNA...
În noapte luna de pe cer
Ne privește cu răceală,
E frig, zăpadă și mult ger
Dar sunt cuprins de o căldură,
Cum să spun? Aproape ireală.
Dar fiindcă sângele în vene
A prins un puls, accelerat,
Îmi bag capul între perne
Și mă las de somn furat.
Viselor veniți la mine
Să mă-nconjurați când dorm,
Chipul ce mi-e drag cu mine
Vreau să-mi fie tovarăș de somn
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

NOAPTE DE PRIMAVARA
Trandafirii de culoare sângerii
Asemănători cu buzele fierbinți,
Îmi creează infinite reverii
Tablouri de copii cuminți.
Chipul tău îmi e imaculat
Stând în fața mea în nemișcare,
Nici nu cred că e adevărat
Când eu te știu în depărtare.
N-am cui să spun că nu te văd
Și dorul îmi tot dă târcoale,
Ceea ce mă face să cred
Că visurile mele vor deveni reale.
Va fi o noapte de primăvară
Plină cu muguri de răchită,
Izbucnind a vieții comoară
Care oricum, este nesfârșită.
Petia Noiembrie 1964
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

NU M-ASCUND
Te aștept tare demult
M-am săturat de așteptat,
N-am uitat magicul sărut
Cu care tu m-ai fermecat.
Tot aștept cu-nfrigurare
Ceea ce a fost să retrăiesc,
Iubito ești în depărtare
Tu nici nu știi cât te iubesc!
Sub apăsarea buzelor fierbinți
Se cutremură trupul întreg,
Căci nu am vrut să fim cuminți
Unde ești iubito? Te întreb?
Orice zi ce trece este mare
Având mai multe ore de parcurs,
Îmi pun o veșnică-ntrebare
Te iubesc iubito îndeajuns?
Și deodată singur îmi răspund
Cu siguranță iarăși îndrăznesc,
De nici-o lume nu m-ascund
Vreau să se știe TE IUBESC.
Baia de Arieș Ianuarie 1965
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor face-o ei
Zeii se vor răzbuna
Din ceruri liniștite,
Totul se va spulbera,
Clipe fericite.
Inima-mi va bate tare,
Tunând dezlănțuită
Mai rezistă oare
Sau e obosită?
Creierul în mari probleme
Se va încurca,
În epigrame și catrene
Se va scufunda.
Sufletul ce-i însăși viața
Va fi mai naiv,
La deșteptare dimineața
Va fi mai pasiv.
Ochii ce privesc o dată
Chipul zvelt al tău,
Cu zâmbire-nseninată
Va zâmbi și ochiul meu.
Buzele aprinse ard
Chiar ca și atunci,
Dacă în genunchi îți cad
De ce mă alungi?
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

EVOLUTIE
Zile și nopți, nopți și zile
Au fost cu mine, vor mai fi
Dar clipe mari de fericire
Cine îmi va oferi?
Săptămâni și luni, trec în zbor,
Lasă-le să treacă, plece
Chiar înconjurat de dor
Eu voi rămâne rece
Timpul se va scurge monoton
Sau poate în tempo rapid
Îmi va seca al dragostei izvor
Va dispare ce-i splendid.
Va curge râul liniștit
Șerpuind ferice
Eu voi fi mai necăjit
Nu știu ce voi zice!
Îmi voi împrumuta timid
Masca mulțumirii,
Mă voi încorseta în zid,
Zidul amintirii.
Peste tot ceea ce scriu
Se va lăsa uitarea,
Nu cred că va fi târziu
Să-ți cânte nepăsarea.
Baia de Arieș 11 Februarie 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut - te chem
Te caut... și nu-ți găsesc nici umbra
Și ochii plâng si plânge-ncet vioara
Ești zbor de flacară-n prag de seară
Și vântul ce-mi bate aspru-n primăvară.
Mai caut drumul ce va-ntoarce timpul,
Când vremea din-naltul ceas
A botezat pământul cu iubire
Și chipul tău în suflet mi-a rămas.
Te-ai întrebat vreodată,
Ce-nseamnă pentru tine?
Fereastra de -ntuneric,
În nesfârșita zare...
Trecutul timp, pământul amintirii
Când liliacul este iar în floare.
Vino să alergăm, așa cum am visat
Și să ne bucurăm în zi de sărbătoare.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze
Ridic privirea, am în față
Chipul tău
Păcat că amândoi în viață
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Și plin de stele
M-aș bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

RASPUNDE-MI !
Să te șterg din inimă de tot,
Nu crezi că e mai bine să rămâi?
Pleacă sau rămâi, sunt de acord
Și aceeași mereu o să fii.
Să te dau uitării vezi, nu pot
Chiar dacă tu vei vrea s-o fac,
Mi-aș aprinde în inimă un foc
Pe pământ nimic nu mi-ar fi drag.
Surâsul blând, sfielnic de unde oare
Să-l mai împrumut atunci?
Rămân încă destule sub soare.
Visările vor fi desigur și mai lungi,
Sentimentele, doar întâmplătoare.
Tu, dacă vrei poți să mă alungi.
6 februarie 1966 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut și eu... era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca ființa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoșteau. Chipul lui ne minuna și pe noi, copiii.
Mihai Mavrodin în ziarul Știrea (1929)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

FAGUL MONUMENTAL
Trăiești pe malul apei line
Când timpul liniștit domnește
Și totul în natură se odihnește,
Iar zările-s curate și senine.
Te clatini În fața vântului puternic,
Iar fruntea-ți înfrântă parcă plânge,
Dar niciodată trupul nu-ți va frânge,
Vântul ăsta cât e de nemernic.
Alături de tine sălbatice stânci
Te înconjură atât de magistral
Între ele tu ești mai colosal
Trufaș coroana spre cer ți-o ridici.
Priviri spre tine au cătat cu drag
De secole ai stăpânit veșnic pădurea,
Spre tine nu s-a îndreptat securea
Rămânând mereu același tânăr fag
22 octombrie 1964
Baia de Arieș Muncel
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec
Era de ziua nunții tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zâmbea în cale
Și lumea, doar iubire-n jurul tău.
Și-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.
Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deși el deșteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,
Care, de ziua nunții tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zîmbea în cale,
Și lumea, doar iubire-n jurul tău.
poezie clasică de Edgar Allan Poe din Tamerlane and Other Poems (1827), traducere de Dan Botta
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău iubito
Chipul tău iubito alb ca neaua
Care se așterne pe pământ.
El este steaua,
Care ne-a călăuzit pe drumul sfânt.
Chipul tău bălai ca fulgul
Care se topește în palma ta.
El este rugul care încălzește
O inimă rece și grea.
Mă închin ca la o icoană
A Sfintei pururea Marii.
Chipul tau e alb ca laptele de mamă
Și dulce ca strugurii din vii.
O să-l pictez în sufletul meu,
O să-l port mereu în gând.
El e ca o piesă de muzeu,
Care o adimir zîmbind.
poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet drag, în umbra pașilor tăi răsare timid chipul dorințelor. Somnul îmi mângâie genele pline de șoapte și leagănul viselor învăluie timpul într-un dulce surâs. Ești cu mine veșnic, în mulțimea străinilor care umple rânduri întregi de prezent și trecut. Câteodată plec și trupul străbate clipe lungi în singurătate. Dar întotdeauna rămân cu tine, sufletul meu drag!
Andreea Palasescu (27 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Floriilor
Ziua Floriilor, 1 Aprilie, ziua în care vom vedea lumina Doamne, ridica-voi ochii spre Tine, lumina spre a vedea Doamne, arată-mi chipul tău atât de frumos!
Nu mă lăsa-ntunericul de afară!
Permite-mi intrarea în Casa Ta, acolo unde voi găsi liniștea
O stare de bine și frumos sufletește.
Ochii să ne fie prezenți la zi de mare sărbătoare
Inima noastră să ni se atingă de Duhul Sfânt
Să gustăm din Trupu-Ți luminat, înmireasmat
Când cerul va rămâne senin și deschis.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!