Vânătoarea

Îmi scot ochelarii
Pun alături pixul
Din motive varii
Mă inhibă chixul

Şi cedez rutinei
Care de plictis
Avutul din tine-i
Tăinuit în vis

Dornic de repaos
Dar ieşit din vervă
Fiece adaos,
Trece în rezervă

Câte-mi mor proiecte
Geana mi se zbate
Bogat în defecte
Şi sărac în toate

Că adorm cu duşii
Şi dorm până când
Scârţâitul uşii
M-a trezit plângând

Îmi iau ochelarii
Pun mâna pe pix
Câte sunt contrarii
Unul singur, fix

Poate-i o eroare
Faptul că mă cere
La o vânătoare
Zilnic de himere

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu

de obicei port ochelarii.
când nu scriu, de obicei port ochelarii.
cănd fac sex de obicei
nu port ochelarii şi nu
scriu pentru amuzamentul ciupercuţelor cu
sânii retraşi pentru e
ternitatea pe care tu nu
o vei citi niciodată în cheie
optică sau mecanică!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tândală: Care sunt ochelarii preferaţi de politicienii români, Păcală?
Păcală: După ultimele evenimente, sigur, ochelarii de cal!

replici din Braşovisme de Costel Zăgan (29 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este deosebirea dintre un evreu bogat şi unul sărac?

Cel sărac îşi conduce singur Mercedesul.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversând jumătate din China ca să dorm cu tine

Să dorm cu tine sau să stau adormită-n tine,
care e diferenţa, dacă e vreuna?
Două trupuri se ciocnesc – forţa, floarea deschisă de forţă,
esenţa primăverii izbucnind în floare – nimic mai mult de-atât,
iar noi, greşind, numim asta reînceperea vieţii.
În jumătate din China se petrec fel de fel de lucruri:
Vulcani care erup, râuri care seacă,
prizonieri politici sau oameni fără slujbă abandonaţi,
căprioare şi macarale cu capete roşii împuşcate.
Traversez o grindină de gloanţe ca să dorm cu tine.
Înghesui o mulţime de nopţi într-o dimineaţă ca să dorm cu tine.
Traversez multe suflete-ale mele
şi multe suflete-ale mele se fac unul ca să dorm cu tine.
Şi, totuşi, aş putea fi dusă-n eroare de fluturi, bineînţeles –
şi-aş putea confunda admiraţia cu primăvara,
un sat ca Hengdian cu spaţiul numit acasă. Dar toate acestea,
toate acestea sunt motive absolute indispensabile
ca să dorm cu tine.

poezie de Yu Xiuhua, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul în vis

La insuccese, alergie
Desfac culcuşul panaceu
Şi merg să cer de la morfeu
Protecţie şi energie

De bucurie că-mi permite
Accesul fără cotizaţii
Devin cobai pentru senzaţii
În colonia de termite

Şi trec prin filtre mari de ape
Pe muchia a două lumi
Hai spiriduşule, adu-mi
Aripi să trec peste atrape

Prizonier la câtă zarvă
În jurul meu se stinge lent
M-adun în cercuri indolent
Şi mă fac mic precum o larvă

Şi dorm cu duşii până când
Zăresc o floare de cais
o rup. Şi mă întorc din vis
La fel ca-n alte dăţi: plângând

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt optimist! Ori de câte ori îmi pun ochelarii, văd clar lucrurile.

aforism de Cornel Stelian Popa (28 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul desparte pe cel bogat de cel sărac, întrajutorarea acoperă nevoile şi îl pune pe cel sărac alături de cel bogat.

citat din Eva Peron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dârz stă

cu ochelarii de soare
în soare plin de ciudăţenii
nu-l clinteşte furtuna din cap
adusă de refuzul ei
care i-au întunecat ochii
gândeşte cu ajutorul unei doze
electrolitice luată cu un cocktail
psihotic dis de dimineaţă

stă cu ochelarii de soare
să nu vadă soarele
care vrăjeşte fetele
după un consum de canabis moderat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s ochelarii?

Bunicuţa-i supărată,
Că de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Şi-n papuci, şi-n ciuboţele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân' n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie...

Răscoleşte pe subt scară
Şi pe poliţă-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s şi nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate şi prin tindă,
Dă cu ochii de oglindă,
Şi ce vede, ce nu vede,
Parcă nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare...

Îi cătase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cătat.
Şi de nu-i vedea-n oglindă,
I-ar căta şi-acum prin tindă!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

sărutându-se
el şi ea cu ochelarii
în mâna dreaptă

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un ins...

Sunt un ins ce ţi-am ieşit în cale
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

N-ai să ajungi nicicând iubirea s-o-nţelegi.
Tu dragostea ţi-o dai pe doi arginţi,
Bărbaţii din mulţime ţi-i alegi,
Făcând orice ca să îi scoţi din minţi.

Acum când pleci ce rost mai are
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi câte nopţi n-am adormit
Gândindu-mă la tine!
Dar pentru tine-i ceva obişnuit,
Când unul pleacă, altul vine.

Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci ce rost mai are,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi cântecul pe care zici
Făcut-ai pentru mine,
E-un cântec pe care-l dedici
Cu aceleaşi vorbe la oricine.

Din şirul nesfârşit al dragostelor tale,
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci, ce rost mai are.

Priveşte-n jur şi vei vedea,
Ce-nsemnă mâine frumuseţea ta!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2008)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutieră

Când poliţia e-n vervă
Şi te-opreşte pe şosele,
Ori n-ai roată de rezervă,
Ori rezervă de "lovele".

epigramă de Simion Cătău din Umor aniversar (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un roboţel, Mitică, care când intrai pe uşă, îţi cerea: "Pălăria şi bastonul Dvs." Acuma am avea nevoie de unul care când ieşi pe uşă să-ţi amintească: "Dinţii, ochelarii şi bastonul Dvs" i-aţi luat?

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Femeia,-n viaţa cu tumult,
Activă-i, permanent în vervă,
Nu cere de la viaţă mult...
Doar cât să aibă de rezervă.

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distihul roţii de rezervă

Azi se simte-n mare vervă
Că nu e roată de rezervă!

distih de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, Doamne ajută

Bună seara, Doamne ajută,
Oameni buni şi lume multă
Binele cu voi,
Cu voi şi cu noi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Gătaţi-vă curţile
Şi deschideţi porţile
Că venim la voi,
Pornim amândoi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Adu, măi crâşmare, vin,
Să vedem paharul plin
Să ne petrecem,
De griji să uităm...

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Trec anii unul şi unul
Nu ne iartă pe nici unul
Să treacă frumoşi,
Cu noi sănătoşi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

cântec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

În aparenţă singur,
În mine sunt retraşi
Oameni pe care i-am întâlnit,
Nu întâmplător, în viaţa asta.
Din când în când,
Încep să iasă la lumină,
Unul câte unul,
Îmi arată câte o cale
Iar eu aleg cu siguranţa călătorului
Calea de mijloc.
Uneori, oamenii pleacă din mine,
Pentru totdeauna,
Fără să-şi ia rămas bun,
Îi cuprinde uitarea
Iar eu păşesc în urma lor
Pas cu pas,
Până dispar de tot.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!