Raport de complezenţă

Minciuna prinţe ne demască
Aici se moare în tăcere
Fiecare om devine-o mască
Râzând de propria-i durere

N-ai să duci la cap nici o anchetă
Interesul are mâna lungă
Cu bănuţii strânşi din câte-o chetă
Pe răboj mai tragem câte-o dungă

Cei mai mari o duc întruna bine
Oricine-ar fi în vârful piramidei
Lăcomia-şi trage pentru sine
Partea din strădania omidei

Vei pleca-ntocmind doar un raport
Şi trăgând de păr nişte concluzii
Businessul rămâne doar un sport
Zarurile - la cheremul muzii

N-ai să poţi muta munţii din loc
Fiecare s-ar dori erou
Trecem azi printr-un baraj de foc,
Şi-ncă mai avem pân' la potou

Pe noi ne-a strâns în chingi furtuna
Masca-n sine este un motiv
Să legitimăm de fapt minciuna
Ca pe fiul nostru adoptiv

Alţii-n urma noastră-au să se nască
Fiecare are dreptul să viseze
Până intră-n albia firească
Lucrurile, o să mai dureze

Ai făcut la Bucureşti o haltă
Le vei duce darea ta de seamă
Statuia nu se naşte fără-o daltă
Fără speranţă, trudă. Şi chiar teamă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Şi se îmbată de culoare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Uitându-mă la viaţă cu optimism,
nu e întotdeauna uşor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învaţă că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferenţă.
Da, aşa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câştiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viaţă.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată uşoară, fiecare supărare
şi chiar orice ranchiună pentru că vei înţelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.

poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluţia. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ţine. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna şi pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Şi fireşte, când spun că Sinele este eterna soluţie, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluţii. Pentru Sine nu există soluţii şi nici probleme. Aş putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puţin zen. Aşa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toţi suntem Sinele. Aţi avut momente în existenţă când aţi sesizat acest Sine. Doar că n-aţi realizat, n-aţi recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minţii, pare a fi un zgomot.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat pentru speranţă

La fiecare oază în pustiu
Îmi încarc desaga cu iluzii
Ca să-ntreacă dărnicia muzii
Pomenită într-un interviu

Şi bucuria mi-i puţină
Că supralicitează preţul
Şi nici dispreţul, nici judeţul
Nu au puterea s-o susţină

Eu nu sunt vânător de dividende
Ci numai vinovat pentru-o speranţă
Care-o comut din stanţă-n stanţă
Şi cu scadenţa la calende

E mult mai greu un jug de dus
Decât Sisif cu bolovanul
Sperând că mâine sau la anul
Vei spune tot ce ai de spus!

Şi iar te-nhami la tras din zori
Să duci aceeaşi grea povară
Ce nu durează doar o vară
Ci, din pruncie până mori

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mina de aur

În fiecare copac doborât
moare o pădure

În mănuşa de un alb imaculat
mâna lui era plină de sânge

Omul e un roi
de galaxii neexplorate

ca o mină de aur
pe lângă care trecem
în fiecare zi neglijând-o

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om în sine este o lume care se naşte şi moare odată cu dânsul; sub fiecare piatră funerară zace o istorie a lumii.

citat celebru din Heinrich Heine
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntamplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Şi văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Şi în urechi am continentul rock.
Ai să mă ierţi că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi.
Şi cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Şi tot ai să mă ierţi definitiv.
Ai să mă ierţi în fiecare noapte
Şi-am să te mint în fiecare zi
Şi cât putea-va sufletul să rabde
Cu cât îţi voi greşi te voi iubi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 16

drumul ce duce la temniţa unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ţinem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
şi el ne urmăreşte încercând să fie primul mort dintr-un şir nesfârşit de nenăscuţi.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiţi să ne agăţăm armele de ramurile unor copaci uscaţi.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârşită
şi să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereţi risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranţe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naşte din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare bucurie îşi are anotimpul ei, fiecare durere pe al ei. Să aşteptăm trecerea anotimpurilor. Inutil să alergi, căci nu vei alerga mai repede decât iarna, care vine şi te va ajunge. E o toamnă pentru fiecare speranţă, e o primăvară pentru fiecare deznădejde. În această cursă nu poţi veni nici prea târziu, nici prea devreme; vii totdeauna la timp, fie că vrei, fie că nu vrei.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de valoare, faptul că fiecare persoană este un scop în sine, nu e o simplă abstracţie. Interesul nostru pentru el nu este doar academic. Fiecare protest împotriva oprimării unor oameni de către alţi oameni, sau împotriva actelor de hidoşenie morală este afirmarea principiului că drepturile unei fiinţe umane nu trebuie să fie încălcate. O fiinţă umană nu trebuie să fie tratată ca o unealtă, ci trebuie respectată şi venerată.

citat din Felix Adler
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai vrea să sărbătoreşti cu mine?

n-ai vrea să sărbătoreşti cu mine
ceea ce am alcătuit într-un
fel de viaţă? nu am nici un model.
născută în babilon
deopotrivă ne-albă şi femeie,
am sesizat oare să existe şi altceva în afară de mine?
am construit-o
aici pe acest pod dintre
lumina stelelor şi lut,
mâna mea dreaptă ţinând strâns
mâna mea stângă; vino sărbătoreşte
cu mine faptul că în fiecare zi
cineva sau ceva au încercat să mă ucidă,
dar nu a reuşit niciodată.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oricare stâncă

Noapte albă, stau şi număr
Nişte oi pe care nu le am
Fiecare trage la un ham,
Bine petrecut pe după umăr
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Măul creanga-şi bate-n geam
Fiecare zi, o interogare
Câte sunt medalii cine ştie oare
Faţă sau revers, copil, alegeam

Toată geometria moare-ntr-o mimoză
Purtătoare zâne viselor norocul
Neştiut rămâne tuturor sorocul
Fiecare face parte, din osmoză

Râuri depărtate cată-se întruna
Căile de apă se-ntâlnesc mereu
Peste fiecare strat de minereu,
Pulberi de argint presară luna

Fluieră un tren pierdut în neant
Oh, copilărie dulce ca un vis
Dac-aş şti măcar astăzi, cine mi-s
Slabă pâlpâire, palid diamant

Le vedem sau nu, între noi doar ziduri
Sârmele ghimpate colţii îşi înfig
Fiecărui peşte, soarta, un cârlig
Şi înţelepciunea, adormind sub riduri

Oile, păstorul, intră în revoltă
Sarcinile noastre au ajuns prea grele
Taberele două. Între, doar zăbrele
Fluturi otrăviţi taie din recoltă

Ochii noştri văd doar atât: ce nu e -
Dincolo de forme, doar legi şi esenţă
Urlă raţiunea până la demenţă
În oricare stâncă, doarme o statuie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe lac

Te-aştept, convins că vei veni
La casa de pe lac,
Căci doar aici tu poţi să fii
Şi toate-ţi sunt pe plac.

E micul nostru paradis,
Aici, în astă lume,
Un loc ce poate fi descris,
Fără să-i pui un nume.

Doar vid în care timpul tace,
Iar viaţa-n sine e o clipă,
Un infinit cuprins de pace,
O bucurie zămislită.

E vraja casei de pe lac,
Visul ce dăinuie-n eter,
Nimic din tot ce-ţi este drag,
Nu poate fi la fel ca el.

Dar cum totul e schimbare,
Roata vieţii se-nvârteşte,
Nu există amânare,
Nici măcar nu se opreşte.

Anii vin şi pleacă-n grabă,
Parcă-s traşi spre infinit,
Ne rămâne doar o poză
Cu imaginea sfârşit.

Nici căsuţa de pe lac
Nu mai e ce-a fost odată,
Scârţâie lemnul de fag,
Iar scara-i neluminată.

Chiar de-ar fi să se dărâme,
Să devină doar un vis,
În sufletul meu rămâne
Micul nostru paradis...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci, scumpul meu copil?

Ce faci, scumpul meu copil?
Eşti sănătos, îţi este bine?
Sunt tot aici, într-un azil,
Sper că n-ai uitat de mine...

N-ai mai trecut de-o veşnicie,
Şi aşteptându-te am albit,
Din ochi mi-au curs lacrimi o mie,
Dar tu, copile... n-ai venit.

De la voi n-am nicio veste,
Ce fac dragii mei nepoţi?
Ce le-aş citi câte-o poveste,
Mi-e dor de ei, mi-e dor de toţi.

Moartea parcă-mi dă ocol,
Zi de zi îmi sapă groapa,
Din patul meu, cu greu mă scol,
Mă tem că voi închide pleoapa,

Şi nu veţi fi în jurul meu,
Chiar de ne desparte-un pas,
Trist, voi pleca la Dumnezeu,
Fără să-mi iau bun-rămas.

Nu vreau bani, nu vreau nici pâine,
Vreau doar să te strâng la piept...
Poate n-o să mai fiu mâine,
Pe banca asta, să te-aştept...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!