Mă bucuram, pe lângă o bună sănătate, de o linişte sufletească de nedescris; oricum aş fi privit lucrurile, vedeam că, pierzând, câştigasem. Tânăr şi plin de simţire cum eram, natura mi se părea de o mie de ori mai frumoasă decât înainte, când aveam nevoie de societate şi de jocuri, pentru ca timpul petrecut în grădină să nu-mi pară prea lung. Desenam, pictam, citeam şi găseam destui oameni care să mă încurajeze; în locul societăţii înalte pe care o părăsisem sau mai degrabă mă părăsise, s-a format în jurul meu o alta mai mică, cu mult mai preţioasă şi interesantă.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea ca viaţa să nu-ţi dea tot timpul ceea ce ceri, dar cu siguranţă îţi dă ceea ce meriţi şi ce ai nevoie pentru evoluţia ta. Aruncă o scurtă privire în trecutul tău: acolo există situaţii care erau aparent devastatoare şi care mai apoi s-au transformat într-o binecuvântată lecţie pe care nu o vei uita. Cam aşa e tot timpul: când baţi prea mult pasul pe loc, apare ceva care să-ţi dea un şut (poate mai dureros) pentru a merge înainte. Durerea sufletească e doar sămânţa puterii care stă să încolţească. Ai răbdare şi priveşte beneficiile pe termen lung care ţi se oferă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecerea timpului, sunt chiar mai încântată de corpul meu, pentru că este corpul pentru care am depus efort, am o relaţie mai bună cu el. Din punct de vedere strict estetic, corpul meu arăta mai bine când aveam 22, 23 de ani. Dar nu mă bucuram de el, pentru că eram prea ocupată să îl compar cu al altora.

citat din Cindy Crawford
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câţiva ani după ce am greşit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.

citat clasic din John Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Însă datorită faptului că individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia că societatea poate fi schimbată, după care individul se va schimba la rândul lui. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci "societatea" nu este altceva decât un cuvânt; există numai indivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nicio transformare. Schimbarea este posibilă numai în cazul individului, indiferent cât de mică ar fi aceasta. Şi odată ce învăţaţi cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni. Eu cred că într-o bună zi vom avea o societate care să fie în deplină armonie, care să fie mult mai bună decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasă.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mai tânăr, nu-mi aminteam nimic, indiferent dacă se întâmplase sau nu; acum mă simt atât de şubred, încât probabil că în curând nu-mi voi mai aminti decât lucrurile care nu s-au întâmplat, de fapt, niciodată.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Archibald Higbie

Te-am dispreţuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalţ deasupra ta,
Mi-a fost ruşine de tine.
Pentru că ai fost locul naşterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artişti,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Şi că vedeam lumea cu ochii maeştrilor,
Că respiram acelaşi aer pe care îl respirau şi ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume ţinteşti, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Ştiţi că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroşeam de ruşine şi nu-mi găseam pacea.
Şi ce aş fi putut face, alcătuit şi crescut
Din solul acestui ţinut din vest,
Decât să aspir şi să mă rog pentru o altă
Naştere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioasă şi caraghioasă amintire în acelaşi timp: primul salon în care, la optsprezece ani, intri singur şi fără niciun sprijin! Privirea oricărei femei mă intimida. Cu cât voiam să plac mai mult, cu atât eram mai stângaci. Despre toate lucrurile aveam numai idei false; sau mă dăruiam fără niciun motiv, sau vedeam un duşman în oricine, numai pentru că mă privea cu gravitate. Dar ce frumoasă era o zi frumoasă pe atunci, în toiul celor mai cumplite nenorociri datorite timidităţii mele!

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis nocturn

Stau... privesc şi te ador,
Sunt pictor... penelul meu simt cum vibrează,
Mii de culori pe un tablou de amor,
Iar tu stai... goală... trează!

Privesc la păruţi despletit...
Ce lin ţi -alunecă pe umeri...
Un sân ascuns, e pedepsit,
Nu încerca să-l numeri.

A tresărit... e doar un sfârc...
Nu ii găseam culoarea,
Am obosit, sau ochiul stâng
Nu-mi înţelegea chemarea.

Amestecam, culori nebune
Ba roşu... grii, verde, grena...
Unde doamne le voi pune
Eşti goală, cum te voi picta?

Şi-am coborât, pe burtă în jos,
Şirag de perle albe, aurii...
Pielea... un galben catifelat, sfios,
Iar eu... vroiam tu să nu ştii.

Un negru... egoist... vopsea
Striga... am locul meu, pictează -mă
odată!
Şi am răspuns, munte grăbi... e rea,
Ea... nu-şi întoarce faţa... niciodată.

Doar trupul ei prindea contur,
Tablou pictat în miez de noapte
Culori de un albastru pur...
În jur... le-aş presăra pe toate.

Şi... m-ai privit... pe-ascuns bag seamă...
Că trupul tot l-ai dezvelit,
Mantia albă, te înconjoară
Doar pubisul ţi l-ai acoperit.

Pictam ca un nebun... culori fatale,
Sudoarea de pe frunte îmi cădea.
Şi îmi spuneam în gând, sunt lacrimile tale,
Căzute dintr-un chip, ce abia acuma îl pictam, durea!

Am desenat în jurul tău... pădurea, cerul,
Şi... patul pe care tu stăteai.
Şi nu-mi găseam doamne penelul
Cu care trupul gol pe pânză îl pictam.!

Atunci... cu măna înmuiată în vopsele,
Repar tabloul nu prea reuşit.
Te-am mângâiat vopsindu- ţi părul,
Şi sânul drept ascuns,... cel alintat.

Tabloul meu... prinsese viaţă,
Şi gura... mea ai sărutat.
Un trup pictat, pictat pe ceaţă
Dintr-un sărut, a înviat...!

Am adormit... cu şevaletul lăngă mine,
Când m-am trezit m-am speriat.
Erai în pat, aevia... ce minune?
N-a fost un vis... tabloul ce-am pictat.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuţi copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu ştiu...
Pe când era dimineaţa senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aveam aproape opt, nouă ani până la pensie. Aveam 61 de ani şi eram şef de catedră şi membru corespondent al Academiei Române. În timpul unui seminar citeam monologul Clitemnestrei din opera lui Eschil. Monolog plin de profunzime şi pluritate în sensuri. Cum eram eu, plină de patos, un student îmi spune: "Doamnă, ce ne bateţi capul cu prăpădiţii ăştia şi vechiturile astea!?" Când am auzit, am îngheţat. N-am zis nimic, am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat şi am depus cererea de pensionare.

Zoe Dumitrescu Buşulenga în 27 de dialoguri – Construcţii incomplete, interviu realizat de Gabriel Dragnea (2004)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oile nu au nevoie decât de o singură turmă, pe când oamenii au nevoie de două: una de care să aparţină, să îi facă să se simtă bine, şi o alta care să îi ajute să blameze toate problemele societăţii.

citat din James Rozoff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!