Ardere

Fiinţă tu - găsi-voi cândva cuvenitul
sunet de-argint, de foc, şi ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale?

Al seminţiei mele cel din urmă sunt.
Pumn de lumină - tu, pumn de pământ. Tu rodie,
tu floare mie, cu puteri de zodie,
unde şi când găsi-voi singurul cuvânt
în cercul nopţii să te-ncânt?

Nepriceput pe lângă vetre
dar înţeles de zei şi pietre,
cavântul unde-i - ca un nimb
să te ridice peste timp?

Cuvântul unde-i - care leagă
de nimicire pas şi gând?
Mă-ncredinţez acestui an, tu floare mie,
ca să sfârşesc arzând.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă

cu rotule egale neacoperite
semănând mergi agale
un pumn de lumină
pe cărarea călcată
de rostiri egale
de foc de argint sclipind
şi încântând cercul nopţii

fiinţă ce-ncânţi fără să cânţi
o strofă ai cules iubire
rămân nemişcat o viaţă
îndrăgostit de rotulele tale
de femeie astenică

fiinţă cu părul de foc viu
mă furişez să-mi bag pumnul
în gură de ciudă sângerez

fiinţă care mi-ai golit sufletul
noapte de noapte fug
după tine prin cenuşa iubirii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mormântul unei pietre

Sub această tristă floare
Zace-un pumn de praf stingher,
Ce-a rămas din piatra care
S-a lovit de-un caracter!

epigramă de Leonida Secreţeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unei pietre

Sub această tristă floare
Zace-un pumn de praf stingher
Ce-a rămas din piatra care
S-a izbit de-un caracter.

epitaf epigramatic de Leonida Secreţeanu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă a doamnelor din vremea de-odinioară

Spuneţi-mi, unde, în ce plai-s
Frumoasa Floare din râmlene,
Arcipiada spun, şi Tàis,
Ce-au fost mlădiţe cosângene?
Echo ce auie-n poiene,
De chemi la iaz au pe tăpşan,
Ce-avea frumuseţi nepământene?...
Dar unde-i neaua de mai an?

Dar prea-nţeleapta Eloisa
De dragul cui, în cazne-avane,
Scopit fu Avelar, şi i s-a
Dat lui monahiceşti canoane?
Dar Doamna poruncind cu toane
Vârât în sac, pe Buridan
Să-l svârle Senei în bulboane?...
Dar unde-i neaua de mai an?

Dar Blanca-Doamna, crin în floare,
Ce îngâna cu viers de zână?
Dar Bertha cu piciorul mare,
Alisa, Eremburga? Până
Şi a Ioanei d'Arc ţărână
Mucenicită la Ruan?
Unde-s Fecioară-Atotstăpână?...
Dar unde-i neaua de mai an?

Închinare:
Măria Ta, să nu-ntrebi unde
Au pas, (de-un leat, de ieri) e-n van.
Căci viersul meu îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua de mai an?

poezie clasică de Francois Villon din Le Testament (1461), traducere de Romulus Vulpescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresii - lui Leo Butnaru

Alb de cântec
Poetul a alunecat
În privirea lui,
Făcuse neobosit
Transplant de sânge
Pe-a noastră limbă.

Până şi
Privirea lui Dumnezeu
Mirată
Plutea
Peste nu ştiu care mal
Al Prutului.

Mi-a făcut impresia
Că-şi găsise sensul,
Dumnezeu îşi găsise sensul,
Punând poetului
În suflet semn:
Un pumn de întrebări,
Un pumn de răspunsuri,
Într-un pumn de lumină.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

ce se alege de mine?
un pumn de ţărână
nu cred
un pumn de cenuşă
mai bine
un fum de picături transparente de emoţie
distilate şi contractate în cristale cu memorie
universală
aproape
uneori trăiesc noaptea vise ce nu sunt ale mele
alteori mă simt un punct nevrotic în corpul unui uriaş
când sunt fericit lumea îmi este
până la urmă moartea e cea mai bună lecţie
ca să pot suporta viaţa

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parintii

Coboara-n lut parintii, rand pe rand,
in timp ce-n noi mai cresc gradinile.
Ei vor sa fie radacinile,
prin cari ne prelungim pe sub pamant.

Se-ntind domol parintii pe subt pietre,
in timp ce in lumini mai adastam,
in timp ce fericiri ne-mprumutam
si suferinti si apa vie pe la vetre.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?

Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?

Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărnă un pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.
Botează-mă cu pământ.

Umbra lumii îmi trece peste inimă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii

Inimă-ploaie dintr-o gară de gând
Inimă-nufăr peste ape arzând
Inimă-lan din mătase de maci
Inimă-ciută în cerc de gonaci

Inimă-val cu puteri de Cuvânt
Inimă verde ca un mal de pământ
Inimă-cântec pe-a Porţilor scară
Inimă-far lângă Marea Amară

Inimă-cer pentru pasărea dor
Fluture roşu ce-n stânga răsună
Insulă-pace din lumea-furtună
Baie de aur în care cobor...

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac cale

bătută cu barosul şi ciocanul
de lovit degete când baţi cuie
mă grăbesc să nu vină autostrada
până la tine mănânc seminţe

nepriceput încerc peste timp
să ridic un pod în calea cuvântului
în cercul nopţii fac o poezie

torn şi beton la lumina lanternei
să ajung repede în braţele tale
cu florile mângâiate de vânt

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde-mi, Iulie

Răspunde-mi, Iulie –
Unde-i Albina –
Unde e Roşul –
Unde e Fânul –

Ah, zise Iulie –
Unde-i Sămânţa –
Unde-i Bobocul –
Unde e Maiul –
Răspunde-mi Tu – Mie –

Nu – zise Maiul –
Arată-mi Zăpada –
Clopoţeii arată-mi –
Arată-mi Gaiţa!

O-ntoarse Gaiţa –
Unde-i Porumbul –
Unde, Aburu-n Câmpuri –
Unde e Spinul? –
Aici – spuse Anul –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre pitite

Pitisem un pumn de pietre
După alt pumn de pietre
Să ating în partea nedureroasă
Statuia pe care-mi urc îngerii.

Un lucru am uitat:
Pietrele pitite
Le-am smuls din vertebrele piedestalului
Şi îngerii au lunecat în zbor
Pe-o singură clipocire
De umbre.

Lacrimile unduiesc
Şi la gândul
Că cineva îmi poate fura
Pumnul de pietre pitite.
Privesc ochii statuii,
Masca tăcerii
Mi se pune în suflet
Ca un fum de tămâie
Într-un chiştoc de ţigară.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire în cuvânt

când soarta mă zideşte în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereţi de paie şi pământ
cu acoperiş de albastru cer.

da iubesc viaţa fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiţii mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.

mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întăreşte cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.

dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o oală de pământ

Ieri am îngropat un gând
Într-o oală de pământ
Şi-am mai pus, aşa-ntr-o doară
Şi un bob de lăcrămioară.

Le-am dat apă, le-am vorbit,
Până când au răsărit:
Gând curat, ce floare rară!
Dar... uscată lăcrămioară!

Ce-am greşit de nu s-a prins
Decât gândul? Şi s-a stins
Floare albă, minunată?
N-o să aflu niciodată!

Floare veştedă şi gând,
Într-o oală de pământ.

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!