
Două vorbe
Ți-am spus, de dimineață, "Te iubesc!"?
Nu-mi amintesc, dar nu-i nimic, tu știi,
Așa cum știi că pomii înfloresc
Sub mângâieri de raze aurii.
Dar n-am uitat să-ți spun, ți-am spus și ieri
Și îți voi spune încă multă vreme,
Privindu-te sau, poate, prin tăceri
În care ochii mei vor fi poeme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre dimineață
- poezii despre copaci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ți-am spus că te iubesc...
ți-am spus că te iubesc,
știu, ți-am spus și sigur știi,
atât de mult mă răscolești și amăgești
și eu, nebunul, mai mult te doresc.
ți-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înțeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.
ți-am spus, sunt sigur că ți-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare și te cheamă,
să vii furiș, să ne iubim într-un apus.
ți-am spus și taci, zâmbești tacit
și pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre nebunie, poezii despre minciună sau poezii despre dorințe

Ți-am spus
Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul,
În înălțimi să zbori către un alt necunoscut
Și am păstrat din umbra ta parfumul
Și spinii trandafirului din inimi petrecut.
Ți-am spus că te iubesc și te-am eliberat,
Din strașnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ți spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.
Ți-am spus că te iubesc și fără ca să știi,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ștafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat și cerul și planeta.
Ți-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deși de-a pururi, în veci, cerșind am să rămân,
Iubire închipuită, venin și deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ți vreun asalt păgân!
Ți-am spus că te iubesc și ți-am spus totul
Și ce folos de totul, n-ai fi știut, de eu nu ți-aș fi spus,
Și daca-aș fi tăcut, la ce folos secretul?
Ți-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ți-au spus.
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge, poezii despre stele, poezii despre secrete sau poezii despre schimbare
Ți-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus, îți spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îți șoptească fluierând
Că-mi este dor și în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri și văi
Prin ochii tăi!
Ti-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus privește luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Și dorul meu ascuns în ele...
De te trezești din somn buimac
Să-ți fiu vedenie și leac
Acum și-n veac!
Ți-am spus și azi că te iubesc?
De nu ți-am spus îți spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi ești în suflet și în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.
poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre gânduri, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre sărut sau poezii despre suflet

Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste, poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre uitare sau poezii despre prăpăstii
Eu nu ți-am spus
Eu nu ți-am spus, tu poate însuți ai aflat,
cu chipul tău în palma dreaptă am plecat.
Era-n apus, dar sigură-s că, nu ți-am spus,
că ochii mei prin ochii tăi lumin-au plâns.
De ți-aș fi spus că-n piept mi-erai ecou,
bătând cu freamăt și iubire-n mut tablou,
m-aș fi temut că plec ocult, luând cu mine,
și inima și vasele-ți fierbinți sangvine.
Era-ntr-o iarnă, cred că încă eram iarnă,
mă dezghețai pe-ncheietură, mai cu seamă,
Eu nu ți-am spus dar, ar mai fi ceva de spus,
sărutul tău se zbate-n pulsul meu... redus
De ți-aș fi spus c-omătul de cuvinte doare,
aș invoca motiv stocastic: pura depărtare,
dar fenomenele nu-s însuși anotimpul dalb
mă-ntorc curând, cu chintesență, să te-mbrac.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre iarnă, poezii despre frică sau poezii despre descreștere

Ți-am spus...
Ți-am spus mereu, melodios,
Că tu ești cea mai cea din sat,
Că-ntreci cu zâmbetu-ți frumos
Ceata de îngeri din înalt.
Ți-am spus și crede-mă că-ți spun,
Floare mirifică din vis,
Că-s sănătos, nu sunt nebun,
Iubindu-te poeme-am scris.
Dacă-ți recit, dacă-ți zâmbesc,
Dacă doresc șiŹ-ți fac ocheade,
Să te cuprind, să te iubesc,
Viața ni-i fără păcate.
Mereu ți-am spus, melodios,
Că tu ești stea din cerul meu,
Poate din coasta mea ești os
Pictat de bunul Dumnezeu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viață, poezii despre sănătate, poezii despre religie sau poezii despre pictură

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre prostie
Ce mult...
Ce mult te iubesc,
ce mult!
Întotdeauna ți-am spus,
întotdeauna,
mi-e sete de tine,
încă demult.
Ce mult te iubesc,
ce mult!
Ascult cum bate inima,
ascult,
s-au scuturat pomii
în mine întruna,
ce mult se umple aerul cu șoapte,
ce mult,
întotdeuna ți-am spus,
întotdeauna.
poezie de George Pena din Teleormanul literar (9 martie 2010)
Adăugat de George Pena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aer

Fără să vezi
În noaptea care pleacă la apus
Iubito, tot ce-a fost de spus, ți-am spus,
Dar am uitat și-i lucru nefiresc,
Să-ți spun încă odată, te iubesc.
Din atâta forfotă amară
E umed, plouă mărunt afară,
Mă doare clipa ochilor căprui
Goana anilor ce trec, mă nărui.
Fără să vezi că-mi pare totuși rău
Am poposit mai des la patul tău
Și gândurile nu mă mai slăbesc,
Să îți șoptesc într-una te iubesc.
Și nu găsesc mai de preț ofrandă,
Amândoi să citim în verandă
Ca-n trecut, poeme de iubire
Păstrate neșterse-n amintire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre ochi căprui, poezii despre noapte sau poezii despre lectură
Și râd în soare
E prima zi din vară
Și iarăși am ieșit afară,
De după norii grei ai iernii
Se-arată soarele rotund al verii.
De multă vreme te aștept
Să-ți spun, la tine mă gândesc
De vreme multă, însă iată:
Azi soarele pe cer se-arată.
Știi, norii sunt, dar curg la vale
Nu stau ca să intunece-a ta cale,
Și iată, stau de mult și mă gândesc
La soare-ntruna-mi vine să zâmbesc.
Mi-ai spus c-am așteptat prea mult,
Mi-ai spus chiar că și tu ai vrut,
Acuma te opresc din drum
Căci foarte multe am să-ți spun.
Încerc să-ncep prin a-mi găsi cuvinte,
Și chiar incerc să îmi aduc aminte
Și amintindu-mi mă opresc
La soare iar încep ca să zâmbesc.
Dar poate însăși așteptarea
Mă face ca să-mi amintesc
Ce poate face azi visarea
Și dintr-o dată iar încep ca să zâmbesc.
Rupând tăcerea, vreau să-ți spun
Că n-aș fi așteptat nicicum
De-aș fi știut că încercarea mea
Nu-ți va schimba mentalitatea.
Un nor apare pe-a ta față
Întunecând seninul clar
Al ochilor intrați în ceață
Iscând un sentiment bizar.
Dar cum ți-am spus, un nor vine și pleacă
Așa, din nou apare-un soare pe-a ta față,
Căci am știut să îți vorbesc acum
Când suntem la sfârșit de drum.
Și multă vreme a trecut
Și știu pre bine, te-am pierdut;
O lacrimă în ochi mi-apare
Acuma chiar că râd în soare
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre văi, poezii despre sfârșit sau poezii despre nori
Slova-mi educ
Slova-mi educ, să fie atingere sfioasă,
S-alunece suav și gingaș către tine,
Pe aripi de vis blând, armonioasă...
Cu înfiorări calde, diamantine.
Slova-mi educ, să pot a-te cuprinde
În dantelări care înfloresc iubirea
Și atunci când raza zilei se aprinde,
Să-ți lumineze sufletul, trăirea.
Slova-mi educ, să fie și visul de iubire
Când luna despletește în raze moi
Și fluturii dansează în a nopții lucire,
Pe aprinse felinare ușor... doi, câte doi
............................................................................................
Slova educ, sămi fie și cuvânt de-apus.
Cum încă n-am pus frâu la simțâminte
Și încă nu-i târziu să-ți spun, ce nu ți-am spus
Că te-am iubit în felul meu... cuminte...
poezie de Elena Volcinschi din Amurguri și anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre fluturi sau poezii despre dans

Rondelul iertării
De crezi cumva că ți-am greșit
C-o vorbă spusă în doi peri,
Oricând să știi că-s pregătit
Să-ți dau și LUNA, de mi-o ceri!
O iau din cerul înlemnit
În aspre ierni ori blânde veri,
De crezi cumva că ți-am greșit
C-o vorbă spusă în doi peri.
Îți pun în părul despletit
Raze de LUNĂ, flori de meri,
Să-ți dovedesc că te-am iubit,
Că te iubesc mai mult ca ieri...
Și să mă ierți că ți-am greșit.
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre vară, poezii despre păr, poezii despre mere sau poezii despre greșeli

Să vreau...
Să vreau să-ți fiu ce nu ți-am fost
Din prea puținul vieții rost,
Să-ți dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.
Să vreau să-ți fiu un tainic dor
Atât cât sunt și-atât cât mor,
Să vreau să-ți dau crezare iar
Din ce mai sunt și ce nu par.
Să vreau să-ți spun ce nu ți-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ți dau din ce nu am
Măcar puțin din ce puteam.
Să vreau să-ți cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit și n-am trăit,
Să vreau să-ți fiu și nu aș vrea
Din tot ce-a fost și ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic n-am spus
Nimic n-am spus. Și-atâta gingășie
Și-atâta frumusețe să se piardă?
Cât nu-i târziu, cât viața-o să mai ardă,
Despre iubire poate tot voi scrie.
Nu cățelușe hămăind în zgardă,
Iubirea noastra fu, nici n-o să fie,
Ci pajura măiastră ce invie
Mereu, ca lăstărișul de subt bardă.
Știi tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,
Știi viața mea, știu gândurile tale,
Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.
O, meargă anii, meargă ei devale...
Când toate păreau spuse și trăite,
O melodie nouă-și taie cale.
poezie celebră de Maria Banuș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre frumusețe sau poezii despre câini

Nu ți-am spus niciodată
Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Și-a schimbat frunzele
Și acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.
Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în brațele tale.
Nu ți-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Și în toata lumea mea mică,
Era prezența lui.
Nu ți-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoțit
Și în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.
Nu ți-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Și scriu în zori
Când îmi lipsești,
Căci scriu lumină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sunet sau poezii despre ninsoare

Maria: Știi, nu-i deloc corect ceea ce faci acum.
Lucian: Adică?! Nu-nțeleg... De ce anume mă acuzi?
Maria: Mă refer la această separare...
Lucian: Și ce anume nu-i corect aici?
Maria: Știi ce ne-ai spus mereu, nu doar înainte de plecarea în misiune?
Lucian: Cred că da.
Maria: Hai să-ți amintesc eu, să-ți reîmprospătez memoria. Spuneai că vei asculta mereu părerile noastre și că vom decide întotdeauna împreună cum e mai bine să procedăm.
Lucian: Știu foarte bine ce-am spus; n-am uitat niciodată, doar nu crezi că aș fi uituc.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Maria

* * *
Nu-mi ești pură întâmplare;
Nici poveste încurcată;
Îmi ești albastrul dintr-un soare;
Nu te gândi la mine îngândurată!
Nu eram pictat în manuscris;
Prin timp sau prin ce-am scris;
Nu eram ascunsă întrebare;
Eram în tot asemănare!
Și tot vibram în violet;
Și-a trebuit să se întâmple;
Să devenim un tot complet;
În toate lucrurile simple!
Nu-i un simplu fapt că vreau iubire;
Și nici un simplu fapt să zici nu știi;
Chiar după atâta amăgire;
Cu foc si dor te pot iubi!
Ți-am spus că m-am oprit la tine;
Nu doar din pură întâmplare;
Eu căutam și stiu pe cine;
Nu pe altcineva din vieți anterioare!
Te cred că mult te doare;
Tot ce ți-am spus într-un târziu;
Dar totuși nu-i o întâmplare;
Sunt tot ce pot acum să-ți fiu!!!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre arte plastice sau poezii despre albastru

Prietenului de pe Facebook
Nu ți-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoștință,
Nici mulțumesc nu ți-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.
Nu ți-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzește
Lumina gândului tău.
Nu ți-am spus,
Nu ți-am spus...
Doar mă bucuram că ești,
Mă bucuram că sunt,
Mă bucuram că suntem...
Și plâng acum
Și sunt trist
Ca acest sfârșit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...
poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre prietenie, poezii despre negru sau poezii despre mulțumire
Fata care nu e...
Nu-mi spune că râzi
Dacă nu știi să plângi
Nu-mi spune că iubesti
Dacă nu știi să urăști
Nu-mi spune că pleci
Dacă nu știi să revii
Nu-mi spune că ți-e dor
Dacă nu știi să uiți
Nu-mi spune că trăiești
Dacă nu știi să mori
Nu-mi spune că înțelegi
Dacă nu știi...
Nu-mi spune că simți
Dacă...
Nu-mi spune că exiști
....
poezie de Eugen Lovin (6 iulie 2008)
Adăugat de Eugen Lovin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre moarte sau poezii despre existență

Nick: Da și nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să știi că Mihai te iubește pe tine, cu adevărat.
Ly: Așa crezi? Lucian mi-a spus și el același lucru.
Nick: Chiar așa? Ce anume ți-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, inițial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine își poate da seama de asta, numai după felul în care te privește mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă privește?
Nick: Așa cum o priveam eu pe Maria și încă o mai privesc... Crede-mă, știu ce spun!
Ly: Știi ce spui, dar nu prea știi să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuși să fii puțin mai atent.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre dans, citate despre cuvinte, citate despre adevăr sau citate despre Mihail