Bătrânul

Un unghi drept era bătrânul,
Atât de aplecat umbla.
Era paralel cu drumul,
Nu se putea îndrepta.

De anii grei s-a aplecat.
Sau de prea multă muncă.
Dar tot mai mergea în sat
S-arate că trăieşte încă.

poezie de Dumitru Delcă (28 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui servil

În viaţă, pe unde a umblat,
Mereu la alţii s-a-nchinat.
Acuma, aplecat de spate,
S-ar îndrepta, dar... nu mai poate.

epitaf epigramatic de Dumitru Grama din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-a sfătuit

Ca să transformi în faptă
povaţa ce-ai primit,
Spre muncă te îndreaptă
şi visul s-a-împlinit.
Aşa m-a sfătuit
bătrânul înţelept.
Iar sfatul ce-am primit
şi astăzi îl respect.
Munca îmi dă sănătate,
îmi arată drumul drept,
Mi-aduce prosperitate
şi totul este perfect.

poezie de Dumitru Delcă (30 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om

Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit,
Bolborosea-ndreptându-se spre sat
Spunând: cu ce oare-am păcătuit?

Târând piciorul drept în şchiopătat
Toţi câinii după gard i-a asmuţit
Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit.

-Cine o fi cu chipu-aşa secat
Sub borul pălăriei, vechi, boţit...?
Nu-i tatăl meu, demult el a murit,
Şi n-avea pasu-atât de apăsat

Cu mersul înspre stânga aplecat!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat în lume cât mai aplecat.. Şi din asta i s-a aplecat!

aforism de Ioan Marinescu-Puiu din manuscris
Adăugat de Ioan Marinescu-Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata a fost un intelectual de rasă, dar el mă putea lăsa în voia valurilor, dintr-un sentiment fatalist. Mama a fost cea care s-a bătut să răzbat în viaţă, încă din copilărie. Mama a ştiut, instinctiv, că, înainte de toate, trebuie să învăţ, să stau aplecat asupra pianului, în anii războiului, când am avut cu greu acces la şcoală, ea a hotărât că trebuie să am profesori.

Iosif Sava în Jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.
Să-mi pun fularul la gât,
Să urc muntele cu stâncă,
Să văd luna cum se culcă.

Dacă mai vreau să trăiesc încă,
Mai am încă o poruncă:
Să beau apă de sub stâncă,
Din munţi cu vale adâncă,
Să stau şi la umbră-n luncă.

Aşa, viaţa-mi va fi lungă.
Am timp să strâng bani în pungă.
Relele n-au să m-ajungă,
Greul vieţii se alungă,
Moartea să nu mă înfrângă.

Cu o gândire profundă
Omul de azi nu se-afundă.
Mintea nu îi e bolândă,
N-are nimic să ascundă,
Şi binele-n viaţă abundă.

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre muncă

Dacă vrei să-ţi fie bine,
De muncă să n-ai ruşine.
Cine prin muncă asudă,
Nu va avea viaţa crudă.
Prin muncă are de toate,
Viaţă lungă, sănătate.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, revino iar la mine

Cu trandafiri şi cu lalele
Am venit în faţa ta.
Ţi-am adus şir de mărgele
Şi flori de nu mă uita.

În genunchi am coborât
Şi ţi-am cerut îndurare.
Tu şi mai mult mai urât.
Mai urât în disperare.

Am aplecat capul în jos
Şi iertare ţi-am cerut.
Tu spatele mi-ai întors
Şi te-ai depărtat mai mult.

Hai, revino iar la mine!
Până nu e prea târziu.
Împreună ne stă bine,
Cu noi cerul nu-i pustiu.

Din suflet îţi jur credinţă
Câtă viaţă voi avea.
Nu-ţi mai produc suferinţă.
E promisiunea mea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserţiunea lui Blaga, fac o ingerinţă:
S-o fi născut veşnicia în pântece de sat,
Dar are faţa brăzdată de multă suferinţă!

Cu noduri în gât şi lacrimi în ochi şiroind,
Cu sufletul copleşit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinaţiile infinite ale gândurilor năvălinde.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada încă spune poveşti pentru adulţi

trăieşte o mie de vieţi în o mie şi una de nopţi
zilele nu se pun decât probă martor la dosarul cu spiriduşi
de obicei au prea multă lumină
mult mai multă decât ar putea primi un suflet
înainte de marea călătorie
drept leac pentru absolut toate visele
şi cele color şi cele alb negru
cele gri au nevoie de un tratament cu plastelină în prealabil
oricum casele de sănătate nu decontează iluzii
poate doar dacă se lasă cu efect placebo
la urma urmei aspirina e un miracol
numai bun după beţiile repetate de la grădiniţă ale lui adam
acolo unde încă gânguresc tot felul de lighioane
în aşteptarea evei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au aplecat atât cerul, până când au ajuns, din nou, în bordeie!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ta

Dacă ai:
multă bucurie,
multă lumină,
multă sănătate,
multe flori,
multe împliniri,
dar mai ales
multă iubire,
eşti un om fericit.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui nemernic

Tu Isus, te rog mă iartă
că n-am mers pe drumul tău.
N-am venit să bat la poartă,
să mă-închin la Dumnezeu.
Dacă Tu îmi ierţi greşeala,
cât trăiesc te voi urma.
Credinţa îmi va fi calea,
răul îl voi îndrepta.
Te rog luminează-mi mintea!
Scoate-mă din întuneric!
Stăpână îmi va fi cinstea,
Nu voi mai fi un nemernic.

poezie de Dumitru Delcă (19 mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu va putea ajunge niciodată la supremaţia spiritului pentru a depăşi decalajul dintre progresul ştiinţific şi cel spiritual, dacă va continua să rămână aplecat asupra lui însuşi, închis în imanenţa unei lumi care se vrea autonomă, ci numai în unire cu izvorul prim şi inepuizabil de viaţă, lumină şi iubire, Care este Dumnezeu.

citat clasic din Preotul Dumitru Popescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrânel către babe

La anii pe care-i număr
Reflexele-mi sunt ruginite,
Dar nu plâng la voi pe umăr
Că sunteţi prea ofilite.

epigramă de Dumitru Delcă (20 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinere, drumul care l-ai ales în viaţă este bun. Ai grijă să nu fie prea scurt.

Dumitru Delcă (6 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în aşteptare
vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ţi cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră şi aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un ţărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aştepta să vie la tine celălalt ţărm,
jaf veşnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe şaptezeci şi şapte de uliţi
vei umbla desculţ şi cu capul gol:
ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!