Poem sub sticlă

frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri

ochii obosiţi de verde
trec peste păduri
în culori

fetele se închipuie mari
prin germinaţia seminţei
în pântecul negru

toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă

cu suferinţa săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viaţa curge la vale

nopţile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare

eu dezleg drumurile
primăverilor care vin
prin muguri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de trandafiri galbeni

Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopţile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
şi aşa o să-mi fac livadă.

În faţa casei am trandafiri agăţători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.

Nu se mai vorbeşte de tine
au pus garduri între zile şi nopţi.
Nimeni nu le mai sare
toţi aşteaptă,
un deznodământ.

Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare şi pleacă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome peste amintiri

Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălăşluiesc frumos.

Trăirile lor topesc orice obstacol
şi nu se sfârşesc,
se zidesc în piatră şi se înconjoară
de cetăţile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
şi ajung în ţinutul fermecat.

Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopţi friguroase,
doar salcâmii şi teii înfloriţi
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regină a nopţii

Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopţile se termină cu gulere de lumină
în dimineţi cu mugurii ce se deschid norocoşi.

Din ce ape se adapă curcubeul devreme?

Trezit în plină zi cu mască de prinţ
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopţii.

De voi fi oştean o să mă lupt
până-i câştig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea copilăriei

Nu ademeniţi noaptea cu păduri adormite,
ori râuri cu peştişori de aur
când mamele îşi culcă copiii cu poveşti
şi-n ochii lor somnul e sub gene,
ca un freamăt care te acoperă cu frunze
de-ţi înfăşoară liniştea după trup
şi sufletul cade ascuns
în simfonia dragostei.

Noaptea asta mi-e o mamă iubitoare
îmbrăcată-n straie pe care razele lunii
o fac mai frumoasă decât o zână
şi nu pot să adorm decât privind-o
ca un bărbat uitat
în copilărie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de dimineaţă

Aştept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinţii din întuneric
şi se grăbeşte să apună.

Se crapă de dimineaţă prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roşie
abundent sângerândă.

Soarele îşi desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul inimii

Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinţii cum muşcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvaşe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristeţe şi unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandreţea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu braţele tale înlănţuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele

Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopţii,
le aşează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.

Dimineaţa le spală cu lumina
pe faţa vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrenţuite
de formele de relief.

Doar oraşele şi satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
şi oamenii se opresc să privescă
ambarcaţiunile care trec într-o parte şi alta
cu ochii flămânzi de frumuseţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina curge cu solzi

În frunze de un verde luminos
seva rădăcinilor capătă culoare
în chimia îndumnezeirii din trunchi,

de pădurile se îmbracă frumos
în culori nebănuite.

Întomnarea cu ploi reci, vânturi şi brume
dospeşte năbădăios,
lasă din ramuri căderea liberă
un fel de moarte lividă.

Lumina curge senină şi aspră
cu solzi lichizi
prin aerul răcoros şi violet
peste o întinderea deluroasă
pregătită pentru o altă înfăţişare
cu răbdare de invidiat.

Târziul cu aura somptuoasă
simţe cum se apropie învelişul
vremii nu-i inspiră grabă,

de se strânge în trup căldura
şi fierbe mustul în crame
sorbit ca pe sângele Domnului
în zilele de tihnă şi praznic.

Şi care bogat îşi umple
traiul atât de discret.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste praguri

Cum se ţes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrăţişată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec paşii tineri
şi uşile rămân adesea închise,
lumina se opreşte pe geamul ferestrelor.
Nopţile căzute pe acoperişurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
şi nu mai ştie de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat şi rarefiat
ca un peşte scos din apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără corp şi paşi

tăceri rupte din tainele nopţii
îmi lasă teama în simţuri
într-un timp continuu, fără corp şi paşi
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul

multe întâmplări se pot manifesta
în viaţa fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu şi de performanţe
sedimentate-n scrieri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!