Hologramă

M-ai trezit plângând un gând
din viitoarea mea nefericire
ca să-ţi alin fiind, durerea,
prin conştient inconştient.
Secunda primitivă s-a ascuns
într-o dimensiune pururi viitoare
punând distanţă între ape
acele trei globule surde, de pământ,
ce devenite roşii prea devreme
au relevat privirii tutelare
cum un hormon îşi naşte neuronul
prin însumare fără de consens.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iubesc

Am să te iubesc ca pe-un apus de soare,
Într-o superbă seară de vară.
Am să te iubesc ca pe-un răsărit de soare,
Cu raze prea firave să zboare.

Am să te iubesc în trei dimensiuni,
Cu riscul a multiple explozii de pasiuni.
Te voi iubi în vis, în gând şi-n real,
Cu pasiunea unui lunatic neconvenţional.

Am să te iubesc în două dimensiuni
Ar putea fi suficient si fără distorsiuni.
Te voi iubi si fără a treia dimensiune
Chiar cu riscul de a face hipertesiune.

Am să te iubesc si-n ultima dimensiune
Pe care o simt numai alături de tine,
Ca pe un punct de lumina stelară,
Navigând pe-a îndrăgostiţilor orbită lunară.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

spirale violet-aurii

aşa de tare şi
cu o viteză uimitoare saltă
fulgere subţiri, subţiri
teiubescuri zvelte…
tu nici nu ştii
tot atâtea scenarii
«drobi de sare», fericiri trec prin
ochii mei
Ultima oară secunda abia zbătândă
mi te închipuia la moartea mea
şi plângeam de cât amar
ţi-am provocat cu acest banal prilej
nu pentru mine, ci de plânsul tău
am plâns
îţi căutam – mort fiind – fruntea
să-ţi spun în culori că
te aştept într-o viaţă viitoare
mai bun
mai puţin susceptibil… şi la fel de
iubibile vieţile tale să le slujesc, tu nu,
tu aruncai batiste în urmă
jurai să nu te mai naşti dacă
tot trebuie să mor atâta…

Secunda în care scriu aici
te întoarce
în secunda care va veni şi tot aşa!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât?

între tristeţi şi bucurii,
între noi doi prea cusurgii,
cât te-am dorit, cât m-ai dorit,
cât m-ai iubit, cât te-am iubit

şi sus pe cer prin vântul alb,
prin nori albaştri, soare cald,
cât te-am privit, cât m-ai privit
cât m-ai gonit, cât te-am gonit

pe gânduri moarte, fără vise,
pe raza lunii prea aprinse,
cât te-am chemat, cât m-ai chemat,
cât m-ai uitat, cât te-am uitat

pe amintirile din noi,
se scaldă soare şi noroi,
cât te-am durut, cât m-ai durut,
cât m-ai avut, cât te-am avut

pe noi albeaţa ne-a cupris,
în noi mai arde foc nestins,
cât te-am simţit, cât m-ai simţit,
cât m-ai jelit, cât te-am jelit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul în gând

am încercat într-o zi de aramă
să-ţi scriu nişte păsări
de cuvinte
pe ape trecând

am încercat într-o zi de ţărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ

am reuşit într-o zi de ecou
să-ţi aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există globule roşii, există globule albe, poate că există, cine ştie, şi globule rosé.

citat din Jean Carmet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada absenţei

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nţelegi cât mi-e de rău...

Prin absenţa ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Şi ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...

Şi te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanţă,
Visul fără de substanţă,
Ca o ploaie de scântei...

De la care nu ai cum
Să aştepţi o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Şi-un mărunt ecou postum.

poezie celebră de George Ţărnea din Declanşatorul de plăceri (1999)
Adăugat de Mica pariziancă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsetul mamei

Afară plouă şi e frig,
Durerea mă apasă,
Demult prin sat eu n-am mai fost,
Soarta nu mă lasă.

Ochii mei din nou îi şterg,
Pe perina cea udă,
Sunt singură şi tot aştept,
Copiii ca să-mi vină.

Adorm plângând şi îi visez
Că au venit acasă,
Dar lacrimile m-au trezit,
Durerea mă apasă.

Cu greu mă-mbrac şi ies în prag,
Afară-i tot mai rece,
Luminile se sting prin sat,
Dorul, nu mai trece.

poezie de Stelian Daniel (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ascuns privirii mele

Te-ai ascuns privirii mele,
m-ai lăsat singur pe lume.
Am în suflet chinuri grele,
m-aş plânge dar n-am cui spune.

De-acuma sunt muribund.
Inima mi-ai sfâşiat.
La tine nu pot s-ajung,
că la cer te-ai înălţat.

Străine-s toate-n jurul meu.
Un chin e viaţa pe pământ.
Mă voi ruga la Dumnezeu
să te urmez cât mai curând.

Sus, în ceruri, împreună,
o veşnicie vom trăi.
Vom fi stele lângă lună
şi nopţile vom străluci.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima, icoana iubirii

într-o zi
ştiu, ştiu vei pleca
ducând cu tine lacrima şi dorul
şi o bucată ruptă dintr-un suflet
ce a crezut odată
doi înseamnă noi
azi caut durerea să-mi mângâie trupul
rănit de întrebări, păşesc agonic prin spini
tristeţea curge din lacrimi amare
cuvântul, odată altar
trist şi întunecat se ridică la cer
icoană, e lacrima noastră
pe cer, coloană infinită de lacrimi
se zbate în drum milenar
cuvântul nostru a rămas uitat între astre
rug e durea ultimului gând
ce pot să-ţi dau pe lacrima durerii
la schimb nu am
decât un trup, un suflet şi un gând
imaginar şi ireal
pentru un înger căzut pe pământ
atât mai am pe acest pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul frunzei

Mai lasă-mă o clipă
să te mângâi
frunză căzută pe cărare
frumuseţea ta,
o port cu mine
din timpul pomului în floare
simt emoţia nestăvilită
alin durerea
cu o rugă fierbinte
ce urcă în zboruri neştiute
vei renaşte-n primăvară
în muguri de speranţe
şi flori de giuvaer
m-ai dezbrăcat de verdele privirii
când focul iubirii ardea
apoi te-ai transformat
în galben zâmbitor
vântul oftează
în lunga dezmierdare
sub muzica suavă
pe foaia toamnei
aştern cu gânduri simple
poemul pentru tine...
frunză pierdută,
între pământ şi cer.

poezie de Maria Ciobotariu (8 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

O să plec, bade, din lume,
fără să-mi pese de tine,
să nu îmi mai ştii de nume,
că poate-ţi va fi mai bine!

O să plec spre altă soartă,
într-o noapte fără stele,
şi-am să-ţi las un dar, la poartă:
o oală şi trei ulcele.

Oala e plină cu doruri,
ulcelele, cu dorinţe,
iar pe poartă-ţi scriu trei rânduri,
să te cruţ de suferinţe.

Te rog, nu mă căuta
nici în crâng, nici pe câmpie,
nici prin amintirea ta,
nici în cânt sau poezie!

Nici în zbor de fluturi albi,
nici în ochii de cicoare!
Nu-ntreba vulturi codalbi
dacă mă zăresc sub Soare!

Rămâi, bade, sănătos,
liniştit şi-n bucurie,
prefăcut şi mincinos,
păcălind altă Mărie,
(cu aceeaşi pălărie!)

Bade, rău m-ai pustiit
glumind cu inima mea!
Mă vindec, te-am părăsit,
nicicând nu m-oi mai vedea!

Ne mai leag-un fir de gând,
din apus la răsărit...
Mă dezleg de el, iertând,
că mult... prea mult te-am iubit!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina scapără prin ploi şi numai tu, Doamne o ştii,
Tu ai da-o, tu ai zidit cu ea cruce şi zidul plângerii
Ai pus piatră pe piatră în fântânile întunericului
Cu mâna Ta, cu ochiul Tău
M-ai primit fără haine şi fără speranţe
M-ai zidit în zborul păsărilor până la cer,
Atingindu-L cu dragoste,
Însă eu am umblat prin pietre desculţ
Şi m-am hrănit cu soare
Îndestulând iubirea altora, mârturisind
Şi dăruindu-le cămaşa
Acum îţi cer, rugându-te să mă ierţi
Pentru fiecare dimineaţă
În care m-am trezit şi poate au uitat
Să mă rog şi să-mi întind mâinile în forma crucii
Singur în gând ca un copil ce în inimă, zideşte cuvântul.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul numelui de fată

Ţi-aş colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aş face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.

Ţi-aş colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aş fi nici eu acela pe care l-ai uitat.

Ţi-aş colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ţi aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ţi cânt să mai apuc!

Ţi-aş colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ţi colind!

Ţi-aş colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştient sau inconştient, oamenii fac sacrificii, de un fel sau altul. Din nefericire, cei mai mulţi sacrifică sănătatea, familia, religia sau alte valori, pentru a câştiga plăcerile trecătoare ale bogăţiei, ale puterii sau ale renumelui.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi trebuie consimţământ

Îţi trebuie consimţământ
Din partea forţei tutelare,
Acum, la orişice mişcare,
Să mori de ciudă, pe cuvânt!

Să sapi o palmă de pământ
În curtea casei din dotare,
Îţi trebuie consimţământ
Din partea forţei tutelare.

Îţi taie orişice avânt
Această tristă constatare
Că nu-i departe ziua-n care,
Când vei dori să tragi un vânt,

Vei cere-ntâi consimţământ...
(Din partea forţei tutelare)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trăieşte conştient sau inconştient, lucrează şi îşi află Sinele prin simboluri.

citat clasic din Thomas Carlyle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!