Lacrima, icoana iubirii

într-o zi
ştiu, ştiu vei pleca
ducând cu tine lacrima şi dorul
şi o bucată ruptă dintr-un suflet
ce a crezut odată
doi înseamnă noi
azi caut durerea să-mi mângâie trupul
rănit de întrebări, păşesc agonic prin spini
tristeţea curge din lacrimi amare
cuvântul, odată altar
trist şi întunecat se ridică la cer
icoană, e lacrima noastră
pe cer, coloană infinită de lacrimi
se zbate în drum milenar
cuvântul nostru a rămas uitat între astre
rug e durea ultimului gând
ce pot să-ţi dau pe lacrima durerii
la schimb nu am
decât un trup, un suflet şi un gând
imaginar şi ireal
pentru un înger căzut pe pământ
atât mai am pe acest pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

femeie, îngerul iubirii
te scalzi în bolţi cereşti
şi roua zorilor îţi mângâie în zori obrajii
mă ard cuvintele tale
şi ţip în noapte dorul meu
te caut printre lacrimi şi suspine
şi te găsesc în lacrima din noi
te voi învăţa femeie într-o noapte
sărutul
ce odată într-o gară ne-a unit pe noi
sunt rug aprins în zorii zilei noi
în ochii tăi se oglindeşte marea
păşesc pe drumul dintre doi
doi tineri visători şi goi ce au visat odată
azi mângâi lacrima ce curge şi plânge
o alint cu un sărut
caut un suflet, să îţi dăruiesc o mare
dau de pământ cu legi, cu toate, cu păcate
lasă poarta iar deschisă
să pătrund la noapte în gând
să sărut un trup, o floare
femeie, demon, înger, pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima iubirii

februarie a trecut sau a zburat demult
o amintire roasă de un gând pe calendar
lacrima a curs şi s-a scurs între noi
cuvântul a sângerat la margine de veac
înlăcrimat cerşeam privirea, eu, ultimul damnat
fulgii cădeau în clipe apuse şi târzii
iar mugurii îngheţau în palmă
bătea o inimă pe ram şi ciripitul era taină
curgeau lumini peste timpuri
mă rătăceam prin anotimpuri
mirosea a zăpezi prin pădurile de ieri
căutam o femeie, prin tăceri, aici, pe nicăieri
nu veneai, eu plecam
eram veşnicul prezent pe un drum absent
lacrimi curgeau pe cearceafuri frământate de noi
cu patima iubirii dintăi
tornada iubirii răvăşise o mare în noi
eu scriam, tu tăceai
timpuri curgeau între noi, eu căutam un loc de doi
azi sunt doar un trecut
un om ce a iubit în noapte, odată, o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să tac sau să cânt

tristeţea a ucis lumina în jur
curg lacrimi, şuvoaie, şiroi
păşesc prin noroi
nimeni nu vede nimic
este sfârşitul, nu...
am ars, văpaie în vânt
mă izbeam de nori, pluteam pe albastre zări
cădeam, mă ridicam apoi
mai pur, mai curat, mai bun
acum zac pe pământ
aş vrea să tac, dar nu mai pot
să tac privind în jur...
tu crezi că sunt nebun
mă afund în lacrima unui cuvânt
şi plec să lupt, să cânt
ştiu, ştiu...
mă lupt cu morile de vânt
dar plec să mor luptând, cântând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu...

între umbre şi suflet e un singur cuvânt
femeie, trandafir sălbatic pe potecile dorului
floare ascunsă în parfumul luminii
trupul tău,
apropiat de gândul dintâi
în lacrima pură a sufletului
de ce, nu ştiu...
de ce te chem mereu
de ce azi zările-s pustii
de ce amurgurile-s vii
de ce-au plecat cocorii
nu ştiu...
de ce în fiecare zi
eu mor de dor, de aprig dor, ameţitor
nu ştiu...
ştiu, ştiu, că ochii tăi sunt ochii mei
iar trupul meu este al tău

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima unui copil

răbdaţi, răbdaţi
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol şi pur
durerea se zvârcoleşte în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toţi şi de toate
dormiţi oameni, dormiţi bine
nu ştiţi unde mergeţi
doar vă târâţi prin zoaie şi scrum
aţi murit de mult, fără să ştiţi
azi, cadavre ambulante la colţuri de drum
ştiu că mâine o să mor şi totuşi scriu
cu lacrimi şi sânge pe scoarţa lumii
ştii, şi lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură şi minciuni
aţi uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe ţărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolţi într-o zi, pentru voi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăncuş

cuvântul tău e tunet, nu cuvânt
eşti muntele cioplit de zei
într-o clipă de mânie, de beţie, de melancolie
pe acest tragic pământ
priveam extaziat şi mut
te ascultam
şi lacrimi se opreau în gând
ne-am cunoscut
acolo'n târg
la standul acela, lângă crâng
plecam apoi prin parcul de platani uscaţi
erau odată pe aici
gingaşi trandafiri pătaţi
noi amândoi
desigur acompaniaţi de prieteni mulţi
tot scriitori
tot între noi
la o crâşmă uitată de timp
în acel burg, la margine de gând
am aşezat pe masă
un cuvânt sau poate nouă
am vorbit o seară întreagă
despre iubirea pură pe pământ
în prag se aşezaseră doi heruvimi
să asculte glasul unui om
venit din munte
să cânte, să cuvânte şi sufletul să încânte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bolnav

un spital bolnav la margine de veac
ştiu, ştiu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul aruncat pe un pat murdar de spital
azi nu am nimic de spus
ce s-a spus, nu s-a spus
sunt suflet răpus
într-o lume urâtă, bolnavă şi hâdă
paşii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge, puroi şi gunoi
decor ireal
feşi nu am
spitalul e oropsit şi sărac
de boli, de griji, nevoi
zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima să spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă şi timpul rănit
şi totuşi cântam
pe acorduri de suflet
aici doar tăcerea vorbeşte
eu zac pe un pat bolnav de spital
afară timpul zgârie tăcerea
mă dor timpanele sufletului
furios, ţip
chem sora
să închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o ţară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea a plâns şi s-a stins...
dimineaţa,
un dric aşteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraş murdar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima nopţii

nu-mi amintesc totul
încerc să mă uit
mă ascund între nori
ştergând faţa de gânduri
am rămas tăcut
trup de lut răstignit pe o cruce
s-au uscat trandafirii, pângeau în curte ciulinii
nu mai cântă aici privighetoarea
ce tristă e astăzi şi zarea
mă apuc să mă scriu
timpul acum se despică
lăsând durerea să curgă
străin în ceaţă
îmbătat de tristeţe
se scurge ceara pe ferestre de suflet
din lumânarea uitată pe masă
va veni odată aici o primăvară
nu azi, nu acum
nu mai caut cenuşa în pulberi de gânduri
sunt suflet rătăcit, efemer
mă voi deschide în o mie de ochi
să ascult ziua cum plânge în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

curg lacrimi de piatră
geme durerea şi plânge tăcerea
pe picioarele lumii arzând
se frânge ultima clipă în candela vieţii
fumul urcă stingher spre lacrima cerului
înveşmântat în rănile sufletului
caut lumina răstignită pe o cruce
adie letargic apusele zări
în psalmul unui suflet chinuit
mă sprijin de spini
căutând noi rădăcini
să înflorească în zorii cei noi
un trandafir în palmă din cuvinte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frunzele sufletului

visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut şi petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenuşa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puţin decât ieri, puţin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
ştiu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii paşi
vibrează tăcerea în anii pierduţi
de nimeni ştiuţi, de nimeni cunoscuţi
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, şi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ramurile sufletului

rătăcit şi stingher într-o lume străină
între vene obturate şi spasmele lumii
sub pietrele timpului şi lacrima cuvântului nerostit
între speranţe reci, atât de seci
te caut între mare şi cer
tu eşti departe, eu aici
priviri, speranţe, uitate toate
tăcerea astăzi ne desparte
un cuvânt ce curge, nu ajunge să astupe rana din suflet
ce lungă este depărtarea dintre noi
doi tineri nebuni
ascunşi sub ţipătul gândului şi pana cocorului
eu scriu, tu scrii
cuvântul ne desparte
rătăcim apoi între polii iubirii
iubirile curg, iubirile pier
fără trecut, fără viitor
uşor-uşor
ce trist tango în doi, dar fără noi
în ochi lumină străină
urlă tăcerea paşilor pierduţi, ţipă durerea
ce tristă este şoapta ultimului sărut
se scurge azi în abisul ireal
tu unde eşti, mai eşti, eu cine sunt
am întins privirea în zare
căutând adevărul, lumina şi viaţa, în ochii tăi...
pe pajiştile pârjolite ale sufletului
în amurgul zilei şi cântecul vântului
visam o clipă de iubire
pe verdele crud al ierbii cosite în ajun
făceam culcuş de flori
să te iubesc cu patimă în zori
focul privirii m-a cuprins, m-a atins
am ars în lanul de secară
gândul, pas cu pas, să vină
să stingă văpaia din suflet
pe trecătoarele poteci,
pe unde uneori mai vii, mai treci
un drum împletit, un drum în doi
printre ramuri despletite de dor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

atingi uşor a mea chemare
cu un sărut acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt născut între noi
eram un ţărm uscat de mare
o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă duioasă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium acum
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc uşor de întrebări
să te învesc cu roua norilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pas divin spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pleoape

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
păşeam pribeag printre veacuri
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o viaţă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de ploaie
lumina a rămas tăcută între pleoape
se scurgeau tăceri pe cărări
purtate de vânt pe aripi frânte
ardeau lumânări în taina depărtării
ce lungă era distanţa între ziduri
adiau umbre pe trupul de piatră
cuvintele zăceau închise'n tenebrele lumii
eu scriam cu lacrima
despre spini, despre iubire
căutând în suflet surâsul luminii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri obosite

mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniştea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescăruşilor
liniştea curgea oblic
printre obosite şoapte
drumuri mergeau agonic în tristeţea serii
erau încărcate de întrebări eşuate
azi păşesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt ţipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în faţă, uşa timpului...
cioc-cioc-cioc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!