Lui Taliarh

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! -
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în ştiri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate;
poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate...
Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. –

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoscătorii beau vinul cu artă şi ştiu când să se oprească din băut; proştii şi beţivii beau vinul aşa cum boii beau apa din jgheab.

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (29 decembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun e vinul ghiurghiuliu

Bun îi vinul ghiurghiuliu
Cules toamna prin târziu
Mai pe brumă, mai pe-omăt
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be
Dar eu nu mă pot ţine
Bun îi vinul, bine-mi place
Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.

Bun îi vinul şi gustos
Când îl bei cu om frumos
Dar de-l bei cu om urât
Se opreşte vinu-n gât.

cântec interpretat de Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară braţul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Şi amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi sorb aerul din preajmă,
Vreau să-ţi sorb lumina din preajmă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să stau pe scaunul tău,
Vreau să stau pe scaunul tău.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Dă-mi patul tău şi dă-mi lingura ta.
Dă-mi perna ta şi dă-mi strachina ta.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Sfâşie-ţi pieptul şi dă-mi inima,
Trebuie să-ţi mănânc chiar acum inima.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Aleargă şi mori la marginea urbei.
Chiar acum aleargă şi pieri la marginea urbei.

E pletos şi pocit, pare tânăr,
N-are loc de mine pe lume,
N-are loc de mine pe lume.

Mă uit la el, râsul m-apucă,
Râsul m-apucă şi râd, şi râd,
Şi numai eu ştiu de ce râd...

Numai eu şi Moartea ştim de ce râdem,
Numai noi doi, numai noi doi,
Şi poate şi Soarele... Poate şi Soarele.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeoaica suflă ce suflă şi dacă văzu că nu poate să-i prăpădească, nici să pună mâna pe dânşii, plesni fierea într-însa de necaz, căzu şi crăpă ca necuratul; iară ei aşteptară până să moară bine, apoi neguţătorul băgă degetul în gaura inelului, după cum îl învăţase Galben-de-soare, şi zidul pieri ca şi cum n-ar mai fi fost şi-i rămase inelul în deget. După ce se uitară la stârvul zmeoaicei şi făcură haz de dânsul, îl lăsară corbilor şi porniră mai departe şi merseră şi merseră, până ce ajunse la curtea împărătească. Ajungând, se înfăţişă la împăratul; acesta priimi cu multă cinste pe Ileana Simziana. El nu mai putea de bucurie, şi se îndrăgosti de dânsa de cum o văzu. Iară Ileana Simziana se căina şi se întrista în sufletul ei că n-avea trişte. Cum se poate, zicea ea, să ajungă pe mâinile unora şi altora, pe cari nu putea să-i vază de urâţi ce-i erau. Inima şi ochii ei era tot la Fătul-Frumos care o scăpase din mâna zmeului.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul zise fetei de împărat să se urce ea într-un pom ce era acolo, şi să privească la lupta lor. După ce se urcă fata în pom, necheză Galben-de-soare de trei ori şi toată herghelia de iepe se adună împrejurul lui. Apoi deodată se arătă şi armăsarul iepelor, plin de spune şi sforăind de mânie. Şi văzând pe Galben-de-soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dânsul cu turbare şi se încinse o luptă să te ferească Dumnezeu! Când se da armăsarul la Galben-de-soare, muşca din pieile de bivol; iară când se da acesta la armăsar, muşca din carne vie, şi se bătură, şi se bătură până ce armăsarul, sfâşiat, hărtănit de sus până jos şi plin de sânge, fu răzbit şi biruit; iară Galben­de­soare scăpase teafăr, fiindcă se hărtănise pieile de bivol. Atunci se dete fata jos din pom, încălecă şi luară herghelia, mânând-o de dinapoi; iară armăsarul abia se târa după dânsa. După ce băgă herghelia în curtea împăratului, se duse de-l înştiinţă. Atunci ieşi Ileana Simziana şi le chemă pe nume. Armăsarul, cum îi auzi glasul, îndată se scutură şi se făcu ca întâi, fără să se cunoască semn de rane pe el. Ileana Simziana zise împăratului să pună pe cineva să-i mulgă iepele, ca să se îmbăieze amândoi. Dar cine putea să se apropie de ele? că azvârleau din copite dezvânta unde loveau. Daca nimeni nu putu, împăratul porunci iarăşi fetei de împărat să le mulgă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar oamenii noştri de stat!... Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud, căci totdeauna au luat cărbunele cu mâna sărmanului ţăran, care, la urma urmelor, tot el a plătit gloaba. Vorba ceea: "Capra b... şi oaia trage ruşine". De-ar şti boii din cireadă ce mână bicisnică îi duce la tăietoare! - Dar nu ştie sărmanul dobitoc şi de aceea tace şi rabdă! Duce în spate toate sarcinele şi hrăneşte pe netrebnicii cari îşi râd de dânsul! Păstori nu-s, şi cânii lipsesc. Ş-apoi ştii că într-un sat fără câni se primblă mişeii fără băţ!...

Ion Creangă în Scrisori
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul

Euforic, bun la toate,
Vinu-i vechi şi ghiurghiuliu,
El îl bea pân' nu mai poate,
Eu beau până pot să scriu!

epigramă de Constantin Mîndruţă din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog...

vino, te rog, haide, dă-mi mâna,
ţi-aş ţine-o o clipă ca totdeauna
şi-aş pune pe-o rază o floare culeasă,
cu ea răsăritul să-ţi intre în casă

vino, te rog, haide, dă-mi mâna
şi ochii mai dă-mi, eu să-ţi dau luna
şi zâmbetul tău acela, şăgalnic,
dă-mi-l te rog, să-mi zboare amarnic

vino, te rog, vino, n-ai teamă,
întinde o mână să-mi mângâi o rană,
să mângâi un vis care nu-mi doarme,
mă ţine în noapte şi spune,, of... Doamne"

vino, te rog, încearcă, fă pasul,
mie mi-e teamă şi-mi tremură glasul,
mi-e teamă să spui iar vorba ciută,
,, nu te iubesc, eşti o nălucă"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna şi visele tale,
Păşeşte cu mine-mpreună,
Ţi-oi face din stele cunună
Şi voalul din nori şi petale!

Dă-mi mâna, e-n faţă altarul,
Vrem El să ne lege destinul,
În noi să păstreze seninul
Şi-n suflet s-abunde nectarul.

Dă-mi mâna, inelul ţi-oi pune
Să fie pecete-a unirii,
Iau Cerul drept martor iubirii
În bine şi-n rău ne cunune!

Dă-mi mâna, când pragul te-oi trece
Pe braţele mele pluteşte,
Cuvinte de dor îmi şopteşte
Şi lasă sfiala să plece!

Dă-mi mâna, sub teii în floare
În cânt de viori să valsăm
Şi-n doi să-ndrăznim să visăm
Iar Cerul în noi să coboare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (4 iunie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclipire de dimineaţă

Soare, dă-mi să beau lumină,
Ca să pot uita de cei
Doi sâni albi, ca de regină,
Ce domnesc în ochii mei!

Doamnă, dă-mi un sân al tău,
Crud, curat, catifelat,
Vreau din cupa lui, de rău,
Bând, să spun: m-am vindecat!

Sânilor, daţi-mi, vă rog,
Drumul mâinii de pe voi,
Ochiul meu, ca un milog,
Vă cerşeşte pe-amândoi!

Ochiule, dă-mi întuneric,
Vreau să-l beau, să uit cu jind
Sânul alb, curat, feeric
Şi balsamul său sclipind!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (24 martie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sârg, în pârg

Se coace sufletul în mine
De neastâmpăr şi de sete,
Mă rog la toamna care vine
Să nu mai vină pe-ndelete.

Vino mai repede cu vinul,
Ca să-mi astâmpere obida,
Şi-n schimb îţi voi mări tainul
Când se va coace agurida!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul de Cotnari

Vinul dulce de Cotnari,
Lăudat de cronicari,
Poate multe face, drege:
Poate limba s-o dezlege,

Din timizi face-ndrăzneţi,
Din afoni "mari" cântăreţi,
Dintr-un sclav el face-un rege
Şi sprinţare din betege.

Face gloabele-armăsari,
Cai pur-sânge din măgari,
Mari "deştepţi" din nătăfleţi
Şi din slute frumuseţi.

Prelungeşte tinereţea,
Uşurează bătrâneţea;
Viaţa grea, cu tot amarul,
O-ndulceşte el, Cotnarul.

poezie de George Budoi din Elogii vinului şi viei (21 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice oaie ştie că lupul nu vine, s-o mulgă.

aforism de Cornel Stelian Popa (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După pensionare

Drag mi-au fost pe lumea asta,
Calul, vinul şi nevasta...
Dar, de-un timp nevasta spune,
Că tot uit la ce sunt bune!

epigramă de Eugen Coţa din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare de toamnă

Dă-mi mâna şi vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!

Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu paşii foşnind,
în lumea cu raze de soare
ce roşul pădurii aprind.

De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-aşteaptă mereu
şi pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.

Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miez de toamnă

E miez de toamnă în calendar,
Fierbe vinul în butoaie.
Şi din cer iar şi iar
Cad stropi reci mărunţi de ploaie.

E miez de toamnă în calendar.
Şi vântul bate ba mai încet, ba mai tare
Cad frunzele de pe copaci,
Cum se rup filele din calendare.

E miez de toamnă în calendar,
Dar se mai aud cum păsările cântă
Şi crizantemele au înflorit iar,
Toamna seamănă cu o mamă blândă.

E miez de toamnă în calendar
Şi fierbe vinul în butoaie.
Pentru fiecare gospodar,
Toamna este o bucurie mare!

poezie de Vladimir Potlog (4 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul

Vinul e mai bun ca apa -
Spune-un călăreţ în şa -
Sensul nu-l pricepe iapa,
Însă-l ştie soaţa sa.

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Efecte"... de toamnă

Toamna asta e bogată,
Struguri sunt prin via toată,
Dar vinul din mustărie
Nu te scapă de... prostie!

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!