Circarii

Se strecurau cu greu printre noroaie,
vagoane şi căruţe colorate,
cătându-şi loc la margini de cetate
şi adăpost de nesfârşita ploaie.

Întâi deshamă caii de povară
şi le pun pături groase pe spinare,
de foc se îngrijeşte fiecare
apoi aşează tabăra de seară.

Aveau de la vlădica o scrisoare,
anume lângă obşte să rămână,
trei zile -nu o-ntreagă săptămână-
cu trupa lor de circ la sărbătoare.

În zori de zi, alaiul se porneşte,
pe uliţi către curţi împărăteşti,
cu personaje parcă din poveşti
şi-un măscărici ce lumea porecleşte.

Un goliat rupe lanţuri ca pe aţe,
contorsioniştii înspăimântă lumea,
un acrobat înfăptuie minunea,
de-a rupe lanţuri grele doar pe braţe

Oriunde ai privi e-o încântare
de jonglerii, dresuri şi acrobaţi,
o ţigăncuşă-i strică pe bărbaţi
purtându-şi nurii ca o provocare.

Femeile se-nchină sub năframă,
când focuri se aruncă din gâtlejuri.
Admiră cai buieştri în manejuri,
ori plâng la un sfârşit de melodramă.

Aleargă timpul fără frâu să-l strângă,
cât bucurii inundă adunarea.
Petrec, dar li-i destulă provocarea
şi oboseala, ajunge să-i înfrângă.

Trei zile, doar atât a fost de mas.
De-ajuns pentru circari ca fiecare,
Să dea ce-i bun şi-n zori se urcă-n care,
Pornind spre alte locuri de pripas.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrelul

Să-mi daţi un strop de vin şi pâine,
ca unui menestrel hoinar.
Eu doar trăiesc de azi pe mâine,
de griji şi soartă n-am habar.

Am fost odată om cu stare,
aveam nevastă şi copii,
dar m-au gonit în lumea mare,
războaie crude şi urgii.
Am fost în lupte, printre leşuri
privind la câmpul plin de sânge,
am dobândit noi înţelesuri
şi am pornit pe strune-a plânge.
Eu am văzut putreziciunea
nenorocirii şi durere
şi-am înţeles deşertăciunea
vieţii fără mângâiere!
A povestit întreaga seară,
de vremuri aspre, de războaie,
acordurile de ghitară,
scânceau prin picurii de ploaie.
Un strop de vin şi-un colţ de pâine
i-au dat ferindu-l de şiroaie,
ca oaspete de azi pe mâine
în şură, pe un braţ de paie.
Dormea chircit, visând pesemne
la viaţa lui cea zbuciumată,
şi pe obraz îi lasă semne,
o lacrimă adevărată.
Atât a plâns, un bob de jar
cât răul din întreaga viaţă.
De griji, de chinuri şi amar,
el uită până dimineaţă.
În zori se-nchină şi porneşte.
Nu ştie unde-l duce pasul.
Din loc în loc îl omeneşte,
mulţimea să-i asculte glasul:

- Eu nici nu cânt, doar povestesc
de câte-am reuşit să strâng.
Prin lumea largă rătăcesc
şi traiul meu pierdut îl plâng.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om, şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi,
Căci viaţa e frumoasă orice ar fi.

poezie de Vladimir Potlog (26 octombrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai departe de ziua de marţi!

nici în timpul acestei vieţi nu ne putem întâlni.
zilele de marţi sunt numeroase, mult prea numeroase.
după fiecare zi de marţi urmează o altă zi de marţi, apoi alta şi tot aşa la nesfârşit
oricât aş încerca,
timpul meu refuză să se împartă în alte zile.

dar tu poţi fi cu adevărat fericită şi în absenţa mea,
e suficient să înveţi cântecul de leagăn al Morgothiei
sau să te pierzi printre copacii sacri ai druizilor.

nu aştepta să fiu dezlegat de povară unei zile fără de sfârşit.
mai bine oglindeşte-ţi chipul
dincolo de iubire,
dincolo de durere,
dincolo...

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţuri de iubire

Arini înţărcaţi
Printre copacii grosolani,
Lasă-mă!
Are lanţuri grele
Amintirea mea,
Şi este o pasărea captivă
Care desenează cu triluri
După-amiaza.
Lucrurile care se duc
Nu se întorc niciodată,
Toată lumea o ştie,
Flaute în furtună,
Prin mulţimea limpede a vânturilor
Este inutil să plângi.
Lasă-mă!
Lanţurile de iubire
Pentru tine le simt.
Lasă-mă!
Lanţuri
Pentru aţi aminti mereu.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (decembrie 2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

Şi iar m-am pierdut pe cărare,
Pământul se-nvârte mereu ;
Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
Să nu transformi în ateu!

De mine-ai prins lanţuri prea grele
Ce-au fost să mai pot să le trag
Urmându-mi cărarea spre stele
Cu visu-mi atât de dulceag.

Mi-e talpa întregă o rană
Pe care nu pot s-o strivesc
Şi ea îmi e, poate, dojană
Că-s mult prea catâr şi trăiesc.

De ce nu mai e sărbătoare
De-o bună spinare de ani
Să curgă iubirea-n pahare
Să bem toţi acei mai sărmani?

Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
C-aş pune răbdarea în cui.
În ea îţi spun tot ce mă doare
Dar Tu să nu zici nimănui!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim cu Tine-n Noul An

Păşim cu Tine-n Noul An
Căci ştii cărarea bine
S-avem privirea spre Liman
Prin văi şi pe coline.

Păşim cu Tine-ncrezători
O, Domn al vieţii noastre
C-aşa vom fi învingători
Şi-n lupte şi-n dezastre.

Tu-n orice clipă ne vei da
Puteri să-nvingem greul
Şi crucea s-o putem purta
Să nu domnească "eul"

Prezenţa Ta ne va spori
Avântul spre Cetate
Şi vom putea călători
Cu multă demnitate.

În lumea plină de nevoi
Nu mergem fără Tine
Chiar fără aşternuturi moi
Dulcea odihnă vine.

Vom însemna în calendar
De fiecare dată
Mesajul Tău atât de clar,
Povaţa-nmiresmată.

Vor trece zile, săptămâni
Şi lunile s-or duce
Dar nu vom fi lipsiţi de pâini
Şi n-om cădea sub cruce.

Cum pân-aci ne-ai ocrotit
În anii cei din urmă
La fel, în anul ce-a sosit
Vei îngriji de turmă.

Dezamăgiri nicicând n-au fost
De-a Ta călăuzire
Ai fost şi fi-vei adăpost
În drum spre Nemurire.

Nu avem teamă de furtuni
(Venit-au şi-or să vină)
Iar când veni-vor legiuni
Fugi-vor de Lumină.

Lângă Cuvânt vom sta mereu
Fiinţa s-o hrănească
De-o fi uşor, sau de-o fi greu
Credinţa o să crească.

Păşim cu Tine-n Noul An
S-ajungem la răsplată
Eşti dătător de sfânt elan
Pe marea-nvolburată.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare - HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă lase să-L gândesc.
Cu-ai mei ochi de muritor nu am şanse să-L privesc.
Am o aripă de flutur, lângă tronu-I de Vecie,
înălţată prea în grabă, lăsându-mi lumea pustie...

Mi-am pierdut juma de suflet în Durerea despărţirii
de doi ochi curaţi, de Înger, ce-au închis Minunea Firii...
Da, mi-e Dor fără de margini de Nemărginirea Sfântă
care mi-a furat IUBIREA, regăsindu-mă înfrântă!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte de păcate,
să pot să mă-nalţ şi eu, când mă voi sfârşi prin Moarte,
că mi-e Dor, fără de margini, de doi ochi curaţi, de Înger,
ce-au închis Minunea Firii şi de-atunci doar plâng şi... sânger...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost

eroi au fost odată
într-o dată ce nu a fost niciodată
sau dacă au fost
au fost în altă dată
când dacii liberi mureau râzând
cu sufletul curat şi faţa către cer
noi, ne târâm,
în morcila cotidiană
zi de zi
în fiecare zi
nu uităm nici o zi
nu urcăm, coborâm în tăcere
desigur ordonaţi
suflete chinuite, suflete frânte
totul e straniu
doar o cioară obosită mai cântă
viaţa asta, o piesă proastă
cu sinistre personaje pe scenă
noi, suflete în lanţuri
nu vorbim
nu vedem
doar murim în fiecare zi
puţin câte puţin
lăsând să curgă pe pământ
nimicul din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roba primăverii

Zână bună, minunată, cu corfiţa înflorată
Şi eşarfe colorate peste locuri strămoşeşti,
Îţi las poarta descuiată, musafirii să-ţi primeşti,
Tu cu flori lumea îmbracă şi cu muguri noi pe crengi.

Cu odele păsăreşti venite din lumea largă
Oamenii să-i veseleşti cu copiii laolaltă,
Timpul tău de florăreasă iubirii să-l dăruieşti,
Ca să fii viu înalţată, lângă vara îmbujorată,
Basm real, cu noi poveşti.

poezie de Valeria Mahok (21 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria unui mac

În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care oraşul se pierde
şi-unde friabilii maci trăiesc nesfârşit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
şi-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
şi nopţi colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

În fiece an au avut rânduiala
Să deie pe cea mai frumoasă copilă,
Zălog pentru cerb, să îşi vindece boala
Şi-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.

Iar anul acesta pe cea mai gingaşă
Frumoasă din ţară cerut-a ca preţ,
Pe fata pe care arcaşul acasă
O vruse mireasă-n palatu-i măreţ.

Aşa că porneşte cu arcul şi calul
Şi câinele doar pe cărări nepătrunse,
Cu două săgeţi a răpus animalul,
Salvând pe miresele-n peşteri ascunse.

Şi-şi vede şi draga întinsă pe patul
Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,
O saltă în braţe şi-o duce-n palatul
Gătit pentru nuntă, onor, veselie.

Urmarea-i ştiută, oraţii şi prunci
Şi-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.
Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,
Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi sărbătoresc pentru mine

În zori de zi am rătăcit
printre pliurile vieţii mele unde,
amintirile aniversărilor au rămas
proaspete ca şi faţa unui copil poznaş.
Copilă fiind de-ajuns îmi era
o mică cutie cu trei funde roşii
pe scara fericirii voioasă urcam
cu mâna ceru-atingeam
şi de lumina solară ochii-mi umpleam.
Văd însă şi aniversări
când inima de lacrimi era plină,
pacheţele cu daruri lipseau şi nu era lumină...
Lumea întreagă o simţeam ca duşman,
un cer cenuşiu îmi era talisman
şi de lume eram mereu mai străină.
Azi însă, după ce am învăţat
să fac pace cu cealaltă eu,
sărbătoresc căci cunosc sensul durerii
şi ştiu că din lacrimi cresc florile mierii.
Astăzi sărbătoresc pentru mine,
adaug nopţilor mele noi vise
şi-n dimineţi cu realizări ele vor fi ninse.
Astăzi închin o cupă de viaţă soarelui,
vântului, apelor şi iubirii...
Ridic spre înalturi cupe de cristal
din ele beau însetată nectarul vieţii
ce-i acum lângă mine păstrat în antal.
Urări de La Mulţi Ani pentru mine
şi ca odată, acum îmi dăruiesc,
o mică cutie cu trei funde rosii...
Eu cu voi în bucurie o golesc
de conţinutul preţios
compus din trei elemente de folos:
pace, iubire şi-un zâmbet reverenţios!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă au trecut trei veşnicii, nu trei zile, de când Dio, îmbrăcat ca de sărbătoare, a făcut primul pas într-o şcoală. Şcoala din satul natal: locul pe unde îngerii vin pe pământ!

Costel Zăgan în Deşertul de catifea (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinistrat, fără casă, fără strat

Afară înmurgea şi Dunărea mugea.
Tresar şi acum din coşmar şi parcă aud:
-Părăsiţi casele!
Luaţi actele, haine groase şi pături!
Luaţi haine groase şi pături!
Dar de fiecare dată reuşesc
Să pun capăt visului,
Zăvorând casa şi privind în urmă-
La stratul cu flori: De nu mă uita!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!