Primăvară fără cuc

fulger - ghem de frică, cioburi
luminează neguri ape
şarpele pândea aproape
licitaţiile de joburi;

primăvară fără cuc
frunză veştedă-n livadă
pasărea ce stă să cadă
din poveştile lui Muck -

clipă tăinuind averi
păşunea mea pe care iezii
se scaldă-n laptele amiezii
cu aevăruri în doi peri

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: "Pereţii au urechi şi ferestrele ochi". Un duşman de lup - ş-apoi ştiţi care? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la peretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu faţa acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colţ al cerului
pasărea a ţipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săpând după ploaie

Săpând după apă
Speram un tezaur
Pândea un balaur
Pământul se crapă

Sub oricare stâncă
Genunuile gem
Temerile ghem
Mimozele plâng că,

Au secat pâraie
S-a uscat argila
Picătură mila,
Relele, şuvoaie...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă

Abia ne-am revăzut o clipă
Şi iar ne-a despărţit talazul
Pândea din umbră nenorocul
Când tu-mi încolăceai grumazul.

Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe
Un înţeles de-o viaţă-ntreagă
În fâlfâirea unei clipe.

Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră şi afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

Foaie udă, mătrăgună -
- picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scâncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima-n pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise de aur, o ciută

Cernea o sită nevăzută
Însingurarea în troiene
Petale de roze pe gene
Din vise de aur, o ciută

Şi mugurii noştri de frig
Se închideau în câte-o stază
Când soarele defoliază
Irizările pe dig

Cantonaţi în municipii
Sau în corturi solitare,
Fluturii cu aripi rare
Adoptau alte principii

Un mezat cu false joburi
Umplea străzile de febră
Trotuarele o zebră
Strălucea în zeci de cioburi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alertă după sărbători

Vine-o veste cam ciudată
Pe la orele amiezii,
Că o capră, colindată,
A sosit acas' cu iezii!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile de primăvară

am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subţiază încet

în poveştile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greşit pe lumea asta

//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//

am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi

dependenţele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc

visele noastre de argon, xenon, neon şi mai ales heliu

am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum îşi lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar

las cutterul din mână sa cadă pe parchet

// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//

dar mă mişc liber

când deodată în poveştile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo şi am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleştar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv

mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile şi unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică

M-am împrietenit cu şarpele casei
în plâns tandru, sărutându-i
ochiul alb, de hârtie.

Degeaba închipui armuri protectoare
amintirea mea e apa
oprită în hainele tale.

Pasărea ce te iubeşte
îţi va desena chipul
cu aripa.

Am să-ţi aduc cioburi culese
din oglinda mare a tăcerii.

poezie de Violeta Pasat din volumul ,,Pasărea confident" ed. ORION - Bucureşti (2004)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt o partitură

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bradului

Când eram eu mai mică
Pe bunic îl ascultam
Stăteam fără de frică
Şi poveştile gândeam.
Şi-mi spunea bunicul
Cum o pasăre rară
Cu pene ca nucul
A rămas în iarnă iară,
N-a avut unde să stea
Copacii cu frunza rară
N-au primit-o pe ea.
Când pasărea era să moară
Un înger a luat-o-n zbor
Într-un pom cu crengi, dară
Dese şi cu frunze-n cor.
Pe culme e bradul verde
Şi zăpada albicioasă
Pasărea nu se mai pierde
În iarna grea geroasă.
De-atunci bradul nu-i povară
Pe vânt şi pe ghiaţă
Fie vară şi chiar iarnă
El e verde pentru viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai aproape primăvară

Erai aproape primăvară
Iar eu o toamnă spre sfârşit
Acum nu sunt decât un mit
Ce-şi lasă frunzele să piară.

Erai aproape primăvară...

poezie de Lucian Bostiog din Şi-ţi scriu o lacrimă-n palmă (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, nevasta şi soacra

Duce-o viaţă fără frică
(Nu-i o vorbă în doi peri!)
Ca o ţară foarte mică
Între două mari puteri!

epigramă de Ion Bindea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Eu m-am născut la orele amiezii,
În patul vechi, cu paie, de acasă,
În zi de primăvară, răcoroasă,
Când mai durau puterile zăpezii.

Privea prin geamuri mama mea frumoasă
Cum se-ntindeau la crengile livezii,
Să prindă muguri, caprele şi iezii
Şi mai făcea, spontan, câte-o grimasă.

En nu ştiu dac-a vrut să fiu o fată,
Atunci când, de durere, a ţipat
Şi-am apărut pe lume, deodată,

Dar ştiu că tatăl meu s-a bucurat
Când moaşa a ieşit îmbujorată
Şi i-a şoptit complice: e băiat!

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia mărului

În ziua a şaptea,
Când şarpele se odihnea,
Dumnezeu a venit la el,
Spunând: " Am inventat un joc nou."

Surprins, şarpele, şi-a holbat ochii
La interlocutor.
Dumnezeu a continuat: "Vezi acest măr?"
Îl strivesc şi, iată, cidru."

Şarpele a tras o înghiţitură bună
Şi s-a arcuit într-un semn de întrebare.
Adam a băut şi a spus:" Fii Dumnezeul meu."
Eva a băut şi şi-a desfăcut picioarele;

Apoi, a chemat şarpele şpanchiu
Şi s-au distrat pe cinste.
Dumnezeu a dat fuga şi i-a povestit lui Adam,
Care, în furia beţiei, a încercat să se spânzure în livadă.

Şarpele a dat-o pe explicaţii, smiorcăindu-se " Stai! Stai!"
Dar din cauza băuturii i se împleticea limba.
Eva a început să ţipe: "Viol! Viol,"
Lovindu-l în cap.

De-acum, oriunde apare şarpele, ea strigă:
" Iată-l, iarăşi vine! Ajutor! Vă rog, ajutor!"
Disperat, Adam sparge un scaun de propria căpăţână,
Iar Dumnezeu spune: " Sunt foarte mulţumit de povestea asta".

Şi toate se duc dracului.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

o frunză aproape

o frunză aproape albă atinge
pleoapa fără intenţie - «pardon»
şi trece mai departe, aparent
grăbită
îşi priveşte ceasul… «cât e…» – zic
«iarnă fără douăzeci şi două de amurguri»
răspunde şoptit
un vânt aşteptând pensionarea, tuşind
îşi drege glasul şi… «eşti
în urmă, fato, zău…»

frasin curat de singur
nud
îşi întinde încheieturile
«bună dimi…, fum străin.» pardon
eu sunt ceaţa
Eu sunt
ceaţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele casei

se spune că fiecare casă e binecuvântată şi e ocrotită de şarpele ei
aşa că mi-am încolăcit speranţele şi bucuriile de zidirea în care m-am ferecat
şi an de an, mă lepăd şi mă regăsesc în pielea mea cea nouă

viaţa, îmi oferă laptele zilei să mă înlănţuie, să mă apere
să alunge gândurile de mărire şi de schimbare
ce m-ar putea îndepărta de temelia vieţii

alungă Doamne ispitirea vieţii
şi lasă-mă să mă cuprind iar în alt mâine
o piele cade, alta creşte-n mine, zidindu-mă în viaţa care mă cuprinde

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!