Trecute ierni

Şi blânde-au fost şi nemiloase
Cu lumânări neputincioase
Şi câte una friguroasă...
Că nu-ţi venea să intri-n casă.

epigramă de Nicolae Muntean din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea zi de sâmbătă a lunii februarie s-a dovedit a fi cea mai friguroasă din an. Iarna se întorsese peste noapte, viscolea şi era un ger de nu-ţi venea să ieşi din casă pentru nimic în lume. Îmi stabilisem o întâlnire pe care aş fi putut s-o anulez oricând şi de care, de fapt, nu era neapărată nevoie. S-ar fi rezolvat totul electronic, doar că bărbatul cu pricina mi-a propus nişte spaghetti quattro formaggi, cu un zâmbet care m-a făcut să accept instinctiv, fără obişnuitele secunde de ezitare... M-a condus acasă, taman în cealaltă parte a oraşului. Pe drum, m-am bucurat de toate stopurile semafoarelor. Am vorbit în continuare despre noi şi am râs ca şi când ne ştiam şi slăbiciunile, şi visele. Şi aşa ar fi fost dintotdeauna.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

- Iarăşi pe teren iubite
Şi de mine nici nu-ţi pasă.
- N-am ce face, mă trimite.
(Şi mai scap şi eu de-acasă!)

epigramă de Nicolae Muntean din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu Moş Nicolae - parodie după poezia "Un altfel de Moş Nicolae" de Violetta Petre

Te-am aşteptat cu sufletul pe masă,
Am dus căţelul la bucătărie
Şi fredonam lasciv, cu voce joasă,
Când tu ai apăsat pe sonerie.
Ai apărut timid, cu sacu-n spate,
Aveai nu fes, ci-n cap o pălărie,
Având priviri profund interesate,
Când ai simţit mirosul de iahnie.
Mi-ai spus politicos o "Seara bună",
Şi ochii îţi luceau ca niste stele,
Dar nu visând o seară împreună,
Ci când ai dat cu ochii de chiftele!
Oftând, cu capoţelul descheiat,
Te-am invitat apoi să intri-n casă:
Visam să mă conduci, flămând, spre pat
Dar lacom, ai pornit-o către masă!
Ardeau în beznă două lumânări,
Era-ntuneric tare în odaie,
Dar m-a lovit un iz ciudat în nări
Şi-ai intrebat, grăbit, de am o baie.
Deşi dorinţa mă făcea neroadă,
Mi-a fost destul de greu ca să pricep,
Că-n loc să mă inviţi la o lambadă
Dansai pe loc, de unul singur, step!
Când am aprins lumina de la baie,
Simţind în suflet cum mă arde jarul,
Văzui că nu e moşul Nicolae,
Ci tizul său de vizavi, coşarul!
Te-aştept la cotitură Nicolae,
La rândul tău, o ţeapă o să iei,
N-o să te-aştept în casă, ca o oaie,
Ci-o să mă culc cu renul de la trei!

Eşti un bătrân, ce sigur nu mai poate,
Şi cari pe stradă peria în spate!

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Basme (1892)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului, care nu ieşise din casă de când o făcuse mă-sa, se mira şi sta în loc uimită, văzând frumuseţile câmpului. Aci îi venea să descalece ca să adune câte un mănunchi de flori din mulţimea aia ce acoperea văile şi dealurile, flori de cari nu mai văzuse ea; aci îi venea să se dea la umbră sub câte un copaci nalt şi stufos, în care miile de paseri cântau fel de fel de cântece, aşa de duioase, de erau în stare să te adoarmă; şi aci în urmă să se ducă la câte un şipot de apă limpede ca lacrima ce izvora din câte un colţ de piatră din coastele dealurilor; susurul acestor izvoare o făcea să se uite galeş la ele şi-i plăcea să le vază curgerea lor cea şerpuită ce aluneca pe pământ, încungiurate de mulţime de floricele şi verdeaţă de primăvară. Dară la toate astea calul o îmbărbăta şi-i da ghes să meargă înainte şi să-şi cate de drum. El îi spunea că voinicii nu se uită la d-alde astea, decât după ce duc trebile la capăt bun. Îi mai spuse că are să mai dea de o cursă pe care i­o întindea tată-său, şi o şi învăţă cum să facă să iasă şi de astă dată biruitoare.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâc, covidule, sâc!

Tu, hoinar pe căi terestre,
Nu ai cum să-mi intri-n casă,
Că am plase la ferestre
Şi-o să-ţi iei, măi Covy, plasă!

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori nu ţi-am dat flori
şi versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ţi-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-aşteaptă?
Tu ai uitat şi n-ai venit
să mă mângâi c-o şoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
şi inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am aşteptat, dar n-ai venit
şi-ţi culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ţie nici nu-ţi pasă?
Mă străduiesc să-ţi dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deţine,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparţine!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieţii,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Derută

După tragicul regim,
Toată lumea azi ne minte,
Şi de-atuncea nu mai ştim
Încotro e înainte.

epigramă de Nicolae Muntean din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între generaţii

"Vom face-o lume nouă!"
Spunea un tinerel,
Bătrânul: "Bravo vouă,
Şi noi ziceam la fel!"

epigramă de Nicolae Muntean din Antologia epigramiştilor români 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tranziţie

Lucruri stranii se petrec,
De îţi vine dor de ducă,
Toate apele ne trec,
Birurile ne usucă.

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aviatorul prevăzător

La amanta de la "zece"
Noaptea vrând a o petrece,
Completând atent ţinuta,
Îşi luă şi paraşuta.

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Juraşi pe luna nouă
Că eşti ca şi o mută;
Eu spun o vorbă, două,
Iar tu abia... o sută.

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna de miere

Patru săptămâni de vis
(Spun ades profanii)
Totul e de nedescris,
Dar urmează... anii.

epigramă de Nicolae Muntean din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mi-aduc aminte că erai departe
Când te-a adulmecat fiinţa mea
Aveai în mână o frumoasă carte
Şi tot citeai din ea câte ceva

Era atâta lume pân' la tine
Şi-atâta întuneric m-ascundea
Că nici acum nu înţeleg prea bine
Cum ai putut să intri-n viaţa mea.

Prizoniera iernii într-o casă
Cu nuci şi mere coapte mă hrănesc
Şi uite că de tine îmi mai pasă
Cred chiar c-am început să te iubesc.

poezie de Anca Roxana Constantin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale privatizării

Prin privatizare
Ne-a rămas şi nouă:
Degetul cel mare
Între alte două.

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate câte sunt

Toate câte sunt, sunt cam demult;
Şi păsări şi ape şi ramuri
Toate se scurg în vad de tumult
Şi-n urmă le vin alte neamuri.

Doamne, toate le văd şi le cred
Şi de toate ţie îţi pasă.
Dintre toate un lucru nu-ţi cred
Că poţi goni moartea din casă.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La înmormântarea soţului

Ascultând discursuri pline
De laude-n conţinut,
Soaţa se-nnecă-n suspine:
"Vai de mine, ce-am pierdut!"

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căpătâiul bolnavului

Bolnavul, când s-a spovedit,
Aşa cum face-orice creştin,
Un preot blând l-a miruit
Iar doctorul a spus "Amin"!

epigramă de Nicolae Muntean din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pânzei de păianjen

Împletite-n ţesături lipicioase,
Fibrele nu sunt nicidecum fragile;
Conspirate, încât să pară futile,
Iau până şi zâmbetul de pe oase.

Arhitecturate cu mişcări agile,
Potrivite-n poziţii ingenioase,
Împletite-n ţesături lipicioase,
Fibrele nu sunt nicidecum fragile.

Ademenite şi hipnotizate cu zile,
Vieţile lichefiază neputincioase;
Clipele li se drenează nemiloase
Transformându-şi nisipul în argile
Împletite-n ţesături lipicioase...

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!