Visul mutilat al tinereţii

garda pretoriană fusese inculpată de un inchizitor plictisit şi îmbătrânit înainte de
vreme,
întrebările au săpat gropi adânci în livada de caişi,
atât de adânci încât pânza de apă a izvorului minciunii a fost tulburată.
comandantul a fost adus şi torturat în faţa oamenilor ce cândva îi executau ordinele,
ţipetele lui au declanşat avalanşe modeste pe crestele unor munţi aparţinând unor zei
cu nume uitat.

fecioara de albastru a îmbrăţişat picioarele stăpânului şi a început să plângă
neconvingător,
martorii s-au mirat de îndrăzneala convenţională a unei fete neştiutoare
şi au aruncat cu suliţe fără vârf în visul mutilat al tinereţii.

lăsat amanet unor cocori fără aripi,
cerul s-a întunecat
mult prea târziu.

poezie de Eduard Dorneanu (30 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pravila toamnei

Sub căutătura-i de Don Quijote de la Istru,
zăgăzuit în nepăsare maiestuoasă,
cu mult lărgita-i albie patriarhală,
când soarele dă în pârg,
fluviul îşi şerpuieşte molcomit istoria milenară
ce curge îndărăt
spre Cetatea Medievală a Severinului.

De când şi-a tras (b)arca pe uscat,
la fiecare început de toamnă,
de ziua lui,
încercând să sfideze uitarea,
îşi descarcă prinosul de singurătate.

La umbra castanilor
– ce se toropesc năuciţi –
pe o bancă parfumată cu arome de prune
– din recolta anului trecut –
asistă neputincios la solemnitatea
– ostentativ de timpurie –
a frunzelor de toamnă.
Îşi zâmbeşte sieşi cu frumuseţea
mult prea încercatului suflet.

Lăsat amanet unor cocori cu aripi necoapte,
cerul invită la dumbrăvi de cugetări adânci
despre inteligenţa naturii.
Îşi împleteşte pacea amurgului
cu ecoul amintirilor;
i se pare că totul devine rezonabil.
Se mulţumeşte să fie modest:
,, dacă simt adierea brizei ruginii, trăiesc!"

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simţeam de parcă aş fi fost eliberat pe cauţiune,
mă aşteptam ca la ştiri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au şters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îţi strige absenţa.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secţionam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat şi au sugerat unei autorităţi fără putere să îmi tundă pletele,
aşa înţelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învăţat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămaşi să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de Eduard Dorneanu (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreaţi două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute şi incantaţii învăţate de la druizii străbuni.
cu ochii închişi de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
şi de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munţi.
ţi-am strigat numele în faţa altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ţinut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeţii,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinereţea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranţe
şi chiar dincolo de ea.

poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cercului închis

Aici am trăit, am iubit şi am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,

Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Paşii tăi, strecuraţi printre noapte şi zi,
Până ce nu mai ştiu dac-ai fost, dacă eşti,
Prea de cât mă robesc unor paşi femeieşti,

Unor ochi, unor sâni, unor glezne şi-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?

poezie de George Ţărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am pornit

Am fost eu vântul care fuge,
Trecând neobservat prin lume?
Am fost eu râul care curge,
Fără să fi lăsat mici urme?

La început am fost un izvoraş,
Căutând o cale spre un râu,
Cu chipul blând de copilaş,
Devenit cu duritate mai târziu.

Am pornit ca simplă adiere,
Cu timiditate viaţa s-o prefir,
Prinzând din ce în ce putere,
Transformată în vajnicul Zefir.

Am fost un firicel de iarbă,
Prinzând noi rădăcini adânci,
Din ani mi-am făcut o salbă,
Urcând pe ale timpului stânci.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără incertitudine şi fără necunoscut, viaţa nu ar fi altceva decât o repetiţie fadă a unor amintiri trăite cândva. Omul ar deveni victima trecutului său, iar tiranul de astăzi ar fi acelaşi ego lăsat nesupravegheat ieri.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai uitat

Florile fără un nume,
Le-am adus în faţa ta
Să uităm de tot de lume,
Să putem din nou zbura!
Zâmbetul tău fără semne
Îl privesc ca pe-un magnet,
Cânt cântece despre lemne
Dar n-am învăţat să iert...
Băncile nu au atingeri,
Sufletele se separă,
Nu vreau cântece de îngeri
Vreau o altă prima oară!
Praful vine peste toate,
Inimile nu tresar,
Eu nu cred, a fost odată?
Gheaţă, umbre şi trotuar...
Multe pagini s-au umplut
Cu versuri doar despre tine,
Niciodată nu mi-ai spus
C-am fost rău sau c-a fost bine.
Lacrimile nu îngheaţă
Dacă râzi neîncetat,
Cine eşti tu?
Altă viaţă?
Tot ce-a fost
Tu n-ai uitat...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele căzătoare

te-ai aşezat timidă în braţele arcaşului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerşit încă de la început o moarte lentă şi dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelaţie.

şi pentru că nimeni nu ar fi înţeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut şi stingher.

după ce ultima ţigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o găsi: a ajunge la ea pe neaşteptate şi nu ca rezultat al unor sforţări sau al unor experienţe.

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor mitingişti nemulţumiţi

Mitingiştii-s ofuscaţi,
Iar acum se jeluiesc:
Fără vin, fără cârnaţi,
Cică nu mai pesedesc.

epigramă de Vasile Ilin-Mihoveanu
Adăugat de Vasile Ilin-Mihoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea in editie de lux

sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să îşi sărbătorească ziua de naştere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înţepenite pe volan şi mă pândeşte cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristeţea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, aşa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei şchiopi, va fi minunat...

sunt prea lungi versurile tale, ţipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepoziţiile compuse şi verbele tale îmi ard faţa
aşa să ştii...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeţi la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâşiată de colţii geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...

până la urmă am aruncat-o cu forţa în mijlocul toamnei, şampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...

la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim feţele
iar unul din noi
a murit.

poezie de Eduard Dorneanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de dune

am încercat să îmi vând armele pe un preţ de nimic într-un bazar, departe de tine.
negustorul mi le-a evaluat cu ochi răi, întrebându-mă dacă le-am furat sau doar le-am găsit în deşert.
nu am ştiut să răspund,
crescusem atât de înalt, încât vorbele mele nu încăpeau în cortul de pânză ponosită
şi a trebuit să-l omor.

murdar de sânge, am reuşit să mă strecor printre oameni ferindu-mi privirea şi strângând din dinţi,
cu banii luaţi pe o marfă nevândută, mi-am cumpărat un cal înaripat de la un profet mincinos.
fără nici o grabă am zburat peste arinii retezaţi de o dimineaţă venită prea târziu
şi am poposit liniştit în braţele de bronz ale unei femei pe jumătate îmbrăcată în lumină.

djinii s-au grăbit să îmi ridice casa cu acoperiş albastru asemeni cerului fără nori.
credeau că împreună vom porni către cetatea în care sunt zidite fecioarele dervisilor.
timpul era viu, clepsidra neîntoarsă
şi buzele nemuscate de gelozia ta

poezie de Eduard Dorneanu (8 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigale pe o fotografie a mea trimisă unor prieteni. 5 (Smarandei)

De ce în ochii tăi albaştri
Pluteşte-atâta vag mister?
Ori te-ai uitat prea mult la cer
Şi-ai năzuit mereu spre aştri?

madrigal de Cincinat Pavelescu
Acest madrigal face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doreşti aşa de mult binele familiei tale, încât ratezi de multe ori şansa unor bucurii fără egal, căci te pierzi în temeri de tot felul, toturându-ţi sufletul atât de fragil.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reuşit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieşeau aburi de dorinţă amestecaţi cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalţi pelerini,
am strănutat cu subînţeles şi am ieşit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiţi şi plini de necazuri, împărţeau tăcerea.
m-am aşezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinereţea în schimbul unor amabilităţi fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopţii şi au devenit păsări fără cer
ceilalţi au cântat cum au putut balade despre eroii căzuţi în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineaţă ai venit şi tu, firavă şi la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de paşii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai aşezat în spada mea fără să îţi pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde ruşinate,
mi-am şters sabia de inocenţa unei copilării netrăite
şi am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiul e atât de important în viaţa sexuală, încât ar trebui lăsat pe mâna unor profesionişti.

Marius Zaharia în Taxa de protecţie şi alte tentative de umor (iunie 2016)
Adăugat de Marius Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor parlamentari

Mai tot timpul fără şir,
Pun în vorbe "sensuri" noi
Şi bârfesc mai abitir
Ca-n "Drăgaica" de la noi.

epigramă de Gheorghe Burghelea din revista "Haz de Necaz", nr. 45 (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu spui că eşti un om fără nume. Nu eşti aşa pentru soţia şi copilul tău. Nu vei rămâne aşa pentru mult timp pentru colegii tăi apropiaţi dacă le poţi răspunde la întrebările lor simple când aceştia vin în biroul tău. Tu pentru mine nu eşti fără nume. Să nu rămâi fără nume pentru tine - este un prea trist mod de a fi. Tu îţi cunoşti locul tău în lume şi te evaluezi în mod corect, nu în termenii idealurilor naive ale tinereţii tale, nici în termenii pe care ţi-i imaginezi tu greşit că ar fi idealurile profesorilor tăi.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!