Inducerea-n eroare
Limbaju-a devenit cameleon,
Căci nu mai are nicio relevanță;
E doar schimbare de culoare sau de ton...
Minciună ascunsă de perfid, cu eleganță.
Ce-auzi nu e nimic adevărat,
Căci nu cel ce declară are dreptate;
Răstălmăcirea-i drept cu atestat...
Simțurile-s "false"... cu serenitate.
În țara falei nude, e tot de-avalma;
Imaginea-i ciuntită după vrere,
La spus, pe gură ți se pune palma...
Realul e mistificat, tristu-i plăcere.
Ce zici, ce scrii, gândirea, sunt prostii,
Nici nu ai drept de-a fi, o existență;
Sunt găști, partide, haite, seminții...
Tu să dispari, n-ai dreptul la prezență.
Cu toții-s critici, genii, fac cenzură,
De-s ziariști, știu totul... să conducă.
Televizor... e sticla pentru murătură
De-adevăr, pus sub capac, minciună să inducă.
Valorile umane - sau produse
De sine stătător - nu-s câștigate;
Le stabilesc escroci, hoți, minți induse
Care transformă, numai ce vor ei, într-o dreptate.
Așa-i o țară, ce-i a mea, ajunsă,
O parte de Pământ, ce-i sunt idilizat;
De-o specie de acefali, zilnic distrusă...
Fuduli, perverși, samsari ce-au scos-o la mezat.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre minciună
- poezii despre adevăr și minciună
- poezii despre valori umane
- poezii despre valoare
- poezii despre timp
- poezii despre televiziune
- poezii despre schimbare
- poezii despre prostie
- poezii despre plăcere
Citate similare
Șah la rege
Popor, v-ați pervertit, cu minți spălate
Vă plângeți zilnic, nici nu știți ce vreți!
De voi depinde totul și puteți!
Nimic nu faceți, ca s-aveți dreptate...
V-ați chinuit - c-ați vrut - în comunism,
Plângeați pe Rege, România Mare,
Lui Ceaușescu i-ați cerut plecare...
V-ați păcălit cu "intervenționism".
Sunteți unici în gustul de omor
Asasinând stăpân ca de-obicei.
Călăii-s deputați, vă conduc ei...
Se îmbracă-n țoale boierești, și-și zic" popor".
Pe Rege-l huiduiți că vă vrea bine
Cu refuz de-adevăr pentru minciună.
Vă conjur să-nvățați calea cea bună
Și nu să faceți Europa de rușine.
Român ne-i regele de când copil,
Cu bunele și rele, ce-a trăit...
Nici nu vă doare pentru cât a pătimit,
Că pentru voi a stat de tânăr în exil.
Nicio ambiție deșartă el nu are,
Doar tată bun dorește să vă fie...
La neam de viță veche vă reînvie!
... Naivi ce sunteți, preferați pierzare.
Trăiți într-o minciună, vă furați,
Vă dezbinați, pentru-alții în partide.
Țara le-o dați, v-au luat-o și-o vor vinde...
Pe vechii, noii comuniști, îi venerați!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre monarhie, poezii despre comunism, poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre tinerețe sau poezii despre tată
Câte sunt...
Sunt străzile goale de-o fostă eleganță
Nu doar în veșminte ce n-au importanță,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproșcat, făr-a fi interzis.
Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu șiroaie mânjite
Și case și oameni cu fețe sfrijite.
Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Și-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranță, sunt cușca cu lei.
Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunțe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca și cum n-ajunge că mâine nu e
Și-ncearcă să mintă... că nu știu de ce.
Sunt satele țării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o șpagă la șeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.
Sunt pline orașe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape și urbe și țara din criză...
Cu toți bugetari, ași-n orice-expertiză.
Sunt toate deodată, căci sunt și fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ți ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".
Sunt toate anapoda și-s fără ieșire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puțin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre șefi
- poezii despre viitor
- poezii despre sat
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poluare
- poezii despre ploaie
- poezii despre oxigen
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rude, poezii despre muncă, poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre prietenie sau poezii despre noroc
N-ai "v"...
Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.
Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.
Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".
Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.
Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!
Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recoltă, poezii despre poezie, poezii despre naivitate, poezii despre victorie, poezii despre versuri, poezii despre limite sau poezii despre dreptate
Dregători
Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.
Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!
Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?
La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!
Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!
Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre școală, poezii despre nevinovăție, poezii despre negru sau poezii despre existență
Pierdut țară!
Vă spun din proprie experiență
-Ce-am câștigat c-onoare și cu chin-
Că-n țara, unde-am-nceput o existență,
Îmi este spre rușine, strâmb destin.
E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăț; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greșească precum alți, până mai ieri.
E țara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câștig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.
Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de țărâna unde-au fost-
Și n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoț, un prost.
N-am drept nici să-mi fac singur adăpost
Pe cimitirul trecerii de timp;
Unde-au sălaș ai mei și-au ținut post
Și m-au născut... crescându-mă-n răstimp.
Printr-o minciună mi se ia mașină
De pe tărâmul ce-i al meu cu acte;
Avize n-am, că n-am dosar cu șină...
N-am voie să-mi fac casă, să-mi spun carte!?
Nevinovat mă pierd printre procese
-Că nu mint, spaga mi-e uitată-
Iar vinovaților nu-i cazul să le pese,
Căci le plătesc... pierdutu-n judecată.
Sunt zilnic mai scârbit, irevocabil,
C-o țară mi-a furat poporul meu;
Mi-a luat și dreptul inalienabil
De-a fi bunul produs, de Dumnezeu.
Nu pot fi-n țara mea nici imigrant
-Scursură ce nu stie furt, minciună-
Sunt pur și simplu nimeni, ignorant;
N-am drept la spus, sunt sursă de ranchiună.
Și mă topesc de dorul de trecut,
-Dar nu mai văd, pe străzi, dintre ai mei-
Sunt doar alb-nergru, evului film mut;
Sutana dintre atâți arhierei...
... Un biet profug, un naturalizat,
Ce mi-am lăsat copii -uitând... genetic-
'n pământ străin ce m-a exorcizat;
De necredință, lipsă d-omenie, de patetic.
Sunt doar un navetist de circumstanță,
În viață, ce-am greșit fugind de rău
Și m-am întors -crezând în importanță-
S-ajut pe-ai mei, să nu cunoască hău,
S-acopăr hăul, melancolic, ce mi-e rană,
Să fiu printre bătrâni în a mea țară,
Să plâng în cimitir, în vechea strană,
Să-ncerc să îmi scot semeni din ocară!...
Din școli, ce le-am făcut p-aici ș-acolo,
Citind și exersând de zi cu zi,
Valoare n-am!... Alții și-o strigă în tremolo;
Făcută pe furiș, doar pe hârtii.
Am gust de-a spune, fără de oprire
-Căci inima vreau toată s-o debarc
Și-ntreb de am vreo șansă, la citire-
Sau îmi pun țeava lângă tâmplă, s-o descarc.
Fric-am să mor, aici, să fiu lignit,
Un nimeni care sunt, din întâmplare;
Și-un Păunescu ați negat și răstignit!!!
... Unde-am uitat să venerăm pe cel ce moare.
Așa c-o să mă-ntorc, de unde nu-s,
Să plâng, de unul singur, nedreptatea
De-a fi, printr-o greșeală, un produs
De popor, țară făr-a ști... umanitatea!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre trecut sau poezii despre vorbire
Pagină de lume
Stau gânditor pe-un scaun, nemișcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... și oricui c-o altă parte!
Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Și vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!
O fadă mângâiere o am, fiindcă mă știu
Că-s lume cu de-ai mei și va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toți fată, fiu
Și lumi ce-au fost, vor fi cum spițele pe-o roată!
Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imagine sau poezii despre filme
S.O.S. țara mea!
Vreau să vorbesc de țara mea;
O mână de pământ sfințit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.
E țara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinți s-o aibă
-Plecați de timp, sleiți de treabă
Ei ce-o credeau nemuritoare.
E țara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperți, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.
E țara unde breasla moare
Cu diplome fără de școală
Și dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orișicare.
E țara unde cultul moare
Cu preoți ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăți de-nmormântare.
E țara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.
E țara unde viața moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialiști-n vorbă
Și șpaga lor amețitoare.
E țara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Țiganii, se-nmulțesc în gașcă
Și fură ca să-și facă stare.
E țara unde unde visu-mi moare
Și m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Și moartea ei profund mă doare.
E țara unde totul moare,
Cu pușcării drept experiență...
De n-ai partid, n-ai existență...
Hoți, delatorii au onoare.
Viața mi-aș da, s-aibă progres
Țărâna -ce la alții-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre medicină sau poezii despre biblioteci
Înșelăciune
Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăți pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Și niciodată tați și mame n-ar naște invers, din copii.
Sau ne autoînșelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste și harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.
Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfințite că sunt sfânte
Și apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!
E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minți surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remușcări se îmbolnăvind și fără ban.
E dragostea clamată des în lingușiri încântătoare
Spusă la spin, din interes, c-ar fi o roză înfloritoare,
Sau violând sentiment pur pus dar în palmele întinse...
Și l-aruncând cum avatar de poze false, "self" pretinse.
Urâtul searbăd viitor spus în cuvinte meșterite
De hâd ce n-are niciun scrupul de-alte hoții la fel, leite,
Și rău făcut nu-i e morală când singur țel e să conducă
Ca el și-ai lui să-și facă plinul... chiar lumea toată de-o să ducă.
Nici în religie nu-i sigur că biblici îi sunt slujitorii
Când raiu-l vând pe nevăzute și vina singură o au norii,
Iar cartea multă adevărată nu mai e semn de înțelepciune
De istețimea n-ai furat-o cu diplome de înșelăciune!
Se pare azi că-n general e cea mai scumpă slăbiciune!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr, poezii despre înțelepciune, poezii despre încredere, poezii despre vânt sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Oh țară...
Ce păcat că mă trag, azi, din țara rușinii
Și-i păcat reciproc, că și ea m-a pierdut...
Și-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!
Și-a mânjit plai de vis, de ambiții deșerte
-Jucând rol de-un popor, ce-și pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moț... Atotprovocatoare!
Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viață, conștiință, rușine, credință...
Și mă plâng, că n-am cui, ca și alții înfrânt,
De-o izbeliște sumbră... În vid de conștiință.
Unde-mi sunt și părinții, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simț, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aș dori să reînviu... Frumusețea splendorii!
Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Și nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinți, s-o redau la nepot...
Sunt român gând și sânge... Pentr-o eternitate!
Deci îmi iartă, tu țară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel și-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre sânge, poezii despre supărare, poezii despre simbolistică sau poezii despre respect
Ipostază
Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, știut, neștiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alții, ce nu-s eu și nu mă știu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Și nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe șleau!
Și cin' l-ar fi scris și nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat și nu-l știu,
Timpu-mi pierd -neștiut cât îl am- doar să fac retușări și obiecții,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alți răi; e mereu prea târziu
Și rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecții!
Ce simplu-i de spus necunoașterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neștiinței;
Căci sunt din mulțime și reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluții, să fac semnu' egal... neputinței!
Și atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că și voi tot la fel l-ați jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine și-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l știu blestemat,
C-ar fi, el, reușit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre cuvinte sau poezii despre ignoranță

Scrisoare către Dumnezeu
Doamne, nu vreau nimic să-ți cer;
Totul e, oricum, efemer!
Și doar Tu știi ce merităm,
Cu ce-ncercări ne confruntăm;
Te rog doar, să m-ajuți s-accept
Ce nu e bun, ce nu e drept!
Nu vreau, Doamne, nimic să-mi dai;
Dacă nu vrei, nu mă lua-n Rai!
Ajută-mă numai să lupt
Cu ce-i parșiv, cu ce-i corupt,
Toate câte mi-e dat să-nfrunt,
Aici, unde-i greu, pe Pământ.
Doamne, să nu crezi că cerșesc,
Cer numai dreptul să iubesc,
În rest, tot ce crezi că greșesc,
Sunt pregătit să ispășesc!
Nu cer, fiindcă mi-ai dat mereu
Mai mult decât am cerut eu!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre religie, poezii despre iubire, citate de Leliana Rădulescu despre iubire, poezii despre corupție, poezii despre cerșetorie, poezii despre Dumnezeu sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre zbor, poezii despre verb, poezii despre tristețe, poezii despre proverbe sau poezii despre pandemie
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre sclavie, poezii despre sadism, poezii despre nebunie, poezii despre libertate sau poezii despre gânduri

Rugăciune universală
Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înțelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!
Cauză Primă, drag străbun
Ce minții mele pui hotar
Vreau doar să știu că Tu ești bun
Iar eu sunt orb și n-am habar.
Dar chiar și-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău și ce e bine
Și Trupu-n Soartă l-ai țesut
Însă Voința mă susține.
Și ce-mi dictează Conștiința
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez ființa
Și caut Raiul care-mi place.
Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aș putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuși precum un prunc.
Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.
Să nu lași mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.
De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greșesc și n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.
Și scapă-mă de-a mea Trufie
Și de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nțelepciunea nu ți-o știe,
Nici bunătatea cea aleasă.
Ce-i jalea unui om mă-nvață
Și cum să-ndrept ce e greșit
Să ofer milă și povață
Ca să-mi revină însutit.
Deși sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poți să mă îndrumi socot
În viață și când moartea vine.
Pâine și tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu știi de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.
Tu, care ai Spațiul ca templu
Și ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ți știu Cuvântul.
poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre rai sau poezii despre pâine
Neghiobie
Dac-ar fi, ce-i mizerabil,
Nesimțit, deci inodor,
Ar fi și prostul explicabil...
Nevăzut... așa, ușor!
Dar cum aerul e plin
-Cel ce-i respirat, eter-
De minciună și venin...
Lipsa-i de mult... caracter!
E de neînțeles fetidul
Mânjind măștile spurcate...
Cum nu-i observat perfidul
De mulțimile înșelate!
Stau prostit, cu ochi de vită,
Prins pe sticla colorată;
Fruntea în palme, rău, lovită
Și cu gura larg, căscată...
... Nu mai știu dicționar,
Nici să-i dau interpretare,
Când minciuni, nespuse arar,
Sunt strigate-n gura mare...
... Adevăruri măsluite,
În direct, din cotituri,
Îmi plesnind roșii sleite
În ochi, verzi... cum murături.
Se convin, cu toții bocne
De tembeli inoculați,
Că ocnașii de prin ocne
Nu-s calici, doar dez... mățați!?...
... Și să n-avem nicio teamă,
Că nu-s lacomi, ne vor bine;
Bunătăți, de sare în zeamă,
Ne promit că e pe... vine.
Caut, prin cuvinte vechi,
Sinonim la... vrut cobie,
Luminând-mi gând zevzechi
De-un parfum... de neghiobie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre promisiuni, poezii despre ochi verzi sau poezii despre măști
Erecție
Orice sămânță își are vis să fie o zi cotiledon,
Să se înalțe de la sol ce e și cheie în sunet, zvon-
Și adversar, de la pământ trântit încearcă o flexie,
Să se înalțe apoi ca nou, învingător... 'n erecție!
Chiar mintea, în lenea ne simțirii ajunsă o debilă,
Se răzvrătește de-i sedată, în țipăt umple filă,
Așa că și de prostu-ar fi așa, fără reflecție,
O zi se va trezi și el c-un cap... într-o erecție!
Așa-i și-n general speranța că va fi tot mai bine
De când ne tot decidem soarta, crezând fără rușine,
Căci votu-n sine nu-i cinstit, e partizan, elecție,
Să își ajungă lingău scop; pe-a altuia... erecție!?
Ah, cât naiv am fost mereu, credeam demult răscoală,
Cum c-ar fi fost cu adevărat ni se spunea la școală-
Ca apoi să aflu că-i mai mult o jalbă, un vrut, pretenție...
Cum revoluția-i, ce-a fost, la șmecheri... o erecție!
Mă tot întreb cum alții sunt ambiții de popoare,
Sârguincioși, cinstiți și mândri mai albi, sau de culoare-
Și ce-am putea și noi, culoar, să ne luăm pentru lecție,
Poate-om fi tot la fel de exemplu; un neam... într-o erecție?!
E tot dorință, cea mai sfântă, totul de-o viață, mai presus,
Ce doar credința nu ce-a oarbă, în barba popii- ci-n Iisus,
Că-i doar un scop, fiind orișicui, cel ce-are în predilecție
Un rai cinstit și drept să fii... Înălțarea-i tot... erecție!
Sunt multe piedicile în viață, emuli, prietenii ostile
Și-s fără leac, că vinovat nu se tratează cu "pastile",
Doar singur tu... Și să nu crezi în Viagra, e tot o frecție
Și riști, sculat, să nu mai ai cui (s)pune... de-o erecție?!
Într-un final, sunt subiecte, semne de interjecție,
Ce pot sfârși nefericit erecția în... decepție!!!
Rămânând minții așa ceva, o v(l)agă de percepție...
Un acceptat, ca să nu zic... de-o prea bună intenție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau lecții de engleză
Înghețat de ger
Oare de ce judeci, când n-ai nimic de judecat?
Te crezi judecător sau poate împărat?
Pentru toți sunt zile, timp, pentru a socoate
Caci trăim în pace și-n zisa libertate.
Ziua nu-i mai ziuă, noaptea nu-i la fel
Pentru acel suflet, înghețat de ger
Un ger al răutății, ar fi destul de-ajuns
Dar cel al răzbunării, în inimă-i ascuns.
Dreptatea nu-i dreptate, în lumea de pământ
Căci numai după unii, stelele se învârt
Ei sunt aceia care, tot timpul au dreptate
Iar viețile cinstite sunt calea către moarte.
poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre răutate, poezii despre pace sau poezii despre noapte
Mintea de pe urmă...
Vă rog, iertați bădărănia mea de moldovean
Din stânga Prutului, și fără educație aleasă.
Credeam c-aici, în dreapta, măcar aer am...
Dar nu, eu nici aici nu sunt în Țara mea, acasă.
În stânga Prutului eu ma sufoc de izul rusofon,
Iar dreapta îmi impută lipsa de cultură.
Chiar n-ai tu, Țară, pentru mine un șopron,
Ce m-ar adăposti de friguri și de ură?!
Chiar nu găsești tu, Țară, pentru mine-un vad,
Să-l trec nestingerit, nedezbrăcat la vamă?
Chiar totul e aici, privatizat,
Și ție ți-a rămas doar numele de Mamă?!
Chiar n-ai o tablă ca să-ți scriu un vers,
De unde-s, ce-i cu mine, ce mă doare?
Dar poate, cineva din Univers,
Prin mine ți-a transmis mesaj de sărbătoare...
Penibil, nimerit pe site particular,
În loc să-mi cer de la stăpân iertare,
Jignesc întreaga Românie cu un vers murdar,
Cu iz politic, în ajun de sărbătoare?!
Desigur frații mei dispun pe drept
De drept nestingherit să mă arunce-afară
Desigur nu mai pot cădea eu fraților la piept
Căci n-are moldoveanul loc în Țară
Și, cam demultișor, la Cotroceni
S-a pus pe noi o cruce mare, groasă.
De aia fratii mei când vad basarabeni,
Vomită pân' și propria angoasă...
PS... dacă poetul este limitat
La ce se poate și ce nu se poate...
Și dacă Țara-i scoasă la mezat...
Și dacă la mezat e scoasă libertatea..
poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2011)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre Moldova, poezii despre vamă, poezii despre sărbători, poezii despre politică, poezii despre patrie sau poezii despre mamă
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet, poezii despre prezent sau poezii despre numere