Deruta

Învăţ să privesc înainte,
În spate a nins mai demult…
E rece şi umed pe stradă
Încerc să citesc printre rânduri
Scrisori începute-n trecut.

Cuvinte sau spusele mele arzând
n-au nici un ecou acum
când dragostea moare plăpând -
e-un cântec ce prinde culoare…
de ce mai priveşti în pământ?

poezie de Cristiana Crivăţ
Adăugat de Cristiana Crivăţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

Învăţ când învăţ pe alţii
Învăţ când ascult
Învăţ când citesc
Învăţ de la copii
Învăţ de la animale
Învăţ de la natură
Învăţ să respir
Învăţ să trăiesc
Învăţ să iubesc
Învăţ... sa fiu OM...
Învăţ...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan .C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc să citesc printre rânduri. Când scrisul nu e prea îngrămădit.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare neexpediată

Frate, ce mai face mama, a ieşit de sub zăpezi?
Tata mai înjură floarea, adulând copacii verzi?
Ai mai fost pe la morminte, lumânări le-ai mai aprins?
Sau le-a măturat furtuna, ori tăcerile le-au nins?

Plânge mama, când ne vede cum ne dezrădăcinăm,
Fiecare-n altă lume, peste lacrimă călcăm.
Şi ce crivăţ ne desparte şi ce iarnă-i între noi!
Nu ţi-e frig de-atâta ură? Am rămas numai noi doi.

N-am avut copilărie, te-am crescut, te-am apărat
Şi-a plâns mama dând în mine, când de tine am uitat.
N-aveam timp de joacă, frate, parcă n-aş fi fost copil-
Te aveam pe tine-n spate, tu iubit, eu în exil.

Suspinam în versuri, noaptea, adormind în zori pe-o stea,
Era clipa mea de joacă, mă jucam în lumea mea.
Şi acum arunci cu vorbe, curge sânge când te-aud.
Cât erai de vulnerabil şi acum,. cât eşti de crud!

Biata mama n-are tihnă, nu are nici în mormânt-
Ar ieşi să ne împace, dar e-un munte de pământ,
Ce-o apasă şi o ţine prizonieră. De-aş putea,
Aş scârma ţărâna rece, să o scot cu mâna mea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori

Iţi scriu şi acum scrisori imaginare
Căutând orbit lumini de felinare
Să văd măcar,
Am obosit s-aud doar sunet de cicoare.
Îmi pipai scrisul încet, nesigur
Citesc cu mâna şi mă-nfrigur
Pierdut, absent.
Nebun, desigur.
Citesc din nou acum văzând
Fiori mă trec, un negru gând
Sunt pete doar.
Niciun cuvânt.

poezie de Ana Nistor (noiembrie 2011)
Adăugat de Ana Nistor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nins

A nins azi-noapte, ca-ntr-o iarnă-a noastră,
Când nu era mai nimeni pe pământ,
A nins azi-noapte în pădurea-albastră
Cu mine-n braţe şi cu tine-n gând.

Eram un fulg şi-n dansul fantomatic
Mă strecuram timid, printre aezi,
Am prins din zbor, un zâmbet enigmatic
Să îl aştern în versurile verzi,

Unde ai mai lăsat un pic de verde
Nemângâiat de albul din penel,
Voi pune un poem şi nu voi pierde
Flori de cicoare-n vechiul tău castel.

A nins azi-noapte, azi se odihneşte
Un cer albastru cu tăceri de vis;
Când îţi privesc zăpada,-n mine creşte
Un munte de iubire... ce-ai ucis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între fereşti?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Şi-azi nici o bucurie-n tristeţi nu mai găseşti.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Şi-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Şi teamă mi-e şi-n mine să mai privesc acum.

Şi totuşi tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape şi-acuma primăvara
Şi, cine ştie, poate şi-acuma îmi mai scrii...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins din nou

A nins din nou
Ca un ecou
Al rugaminţii mele,
Totul e alb
Curat şi nou,
Iar din senin cad stele!
A nins din nou!
Ca-ntr-un tablou,
Ninsorile se-aştern...
Fulgi albi de nea,
Pe tâmpla mea,
Îmi spun să nu mă tem!
M-afund în alb,
E-atât de cald,
Iar fulgii-s mici şi moi,
Mă las uşor,
Pot să şi mor
Şi să-nviez, apoi...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnez cu (s)lava iubirii

Dragostea stă să erupă
dragostea e un vulcan
n-a trecut decât o clipă
şi parcă-a trecut un an

Dragostea e un vulcan
lava toată-i în cuvinte
merg de parc-aş fi Pan
de jos Doamne înainte

Toată lava-i în cuvinte
n-a trecut decât o clipă
îndărăt Doamne-nainte
dragostea stă să erupă

Dragostea e un vulcan
pre nume Costel Zăgan

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 februarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă simt singură uneori, îmi zic: e ok să fii singură. Acum e momentul să învăţ mai multe despre mine şi să mă privesc la rece.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu flori de măr

A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple şi alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.

Nu ştiu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenuşă,
Mai am puterea să înmuguresc.

Şi uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăşi sufletul se umple...
Şi-mi amintesc că am murit demult...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papirusurile vieţii - I

Citesc printre lacrimi
Şi mă devoră tăcerile – strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!

Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruşi şi bacilli fragmentându-l
Atâţia luptători mor pe baricade fără ca să lupte!

Citesc printre lacrimi
Din profeţii de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Şi morţii să se topească-n proriul abis!

Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufaşului faraon i se închin!

Citesc printre lacrimi
Şi viaţa în taină mi se zbate,
Au pus peste tot viruşi şi venin,
Pământul se culcă pe patul de moarte?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă

iubirea mă învaţă că viaţa e frumoasă
un cântec de speranţă cu textul sublim
lumina îmi vorbeşte într-o limbă duioasă
e ninsoare de stele în forul intim.

învăţ de la păsări să zbor către soare
învăţ de la arbori înfrunzirea pură
învăţ de la munte că sunt nemuritoare
să fiu mereu dârză fără dram de ură.

învăţ de la ecou să răspândesc cuvântul
de la curcubeu deprind culorile magiei
mă las de el purtată prin lume ca vântul
ce împrăştie norii pe cerul nostalgiei.

învăţ de la îngeri să preaslăvesc pământul
leagăn de visare sfântă, sursa energiei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!