Stare de spirit
Tristețea a-ntâlnit căderea...
Nu știu de ce le-asociem
căci dacă... ne-nălțăm,
ne pierdem și contact și prevederea,
necaz nu mai disociem
și "avortăm"...
... Eliminați, suntem nimic,
întregu-i la întâmplare;
în pierdere de-adrenalină
supus de limpic,
nu găsim scăpare!
Și avem vină?...
... Neimportant a cui,
n-avem ieșire,
ne prăbușim pe zi ce trece...
Pierdut, îți spui;
ah, nemurire
îs deja rece...
Și nu-i scăpare,
depinde veșnic de un altul;
orice ai face
importanță n-are,
e doar hazardul,
e o carapace...
... S-o spargi?
Nici vis nu e, s-a dus,
ești ros de neputință
cum bacteriofagi
specifici... Ești intrus!
Căință...
... Nu-i îndeajuns,
la mult abis, pericol e ieșirea;
Când nu e oxigen
în azotat ascuns,
e grea reîntregirea...
Și-ngenunchem!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata
Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înțeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...
Când orice probă-i ignorată
Și adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...
Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Și bec aprins, fără lumină...
... Așa e "dreptul", râs în barbă
Cu ușa-nchisă... luată clanță;
Justiția pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăți... fără balanță!!!...
Căci... "altul"... n-are importanță!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decizie mortală
Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
că așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!
... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.
... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!
... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, să înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!
Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă
E și mai mult decât aproape;
Când simți un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare așa cum bănuiești,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaș, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu ești.
E somnul ce te ține treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeș la pervaz...
E suferința-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.
Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleț,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuș din palmă, în mângâiere
În păr, pe creștetul semeț
Zdrobit pe umăr, cap să-și pună.
E tot neant, de nu ești tu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celălalt
Se umple timp de tine, spațiu-i vid
Dacă nu ești, mi se oprește totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e țel... cenușă este focul.
Nu mai e sunet de-ți dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai ești un sunet
Și nici speranță nu-i când bun rămas
Nu-ți lași... nici fulger nu-i de nu ești tunet.
Nici vânt n-adie de nu te atinge
Și amprentă-și caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Ești poezia vieții din neantul prozei.
Cum un cristal de gheață nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulcești
Sorbind sarea și amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... ești gesturi îngerești.
Ești nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existența însăși cum lumea-i doar una
Ce-o ți tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăind muncind...
Cu ce ne distanțăm de animale
De avem zilnic doar un scop;
Să ne-oferim simțuri anale
Mâncând?!... Putând visa în loc!
Planeta vinde totul "free",
De ce plătim mereu orice?
N-avem puterea, să stăm!... Vii
De ce-adunăm, muncim, de ce?
Facem din viață maraton
De la început pân' la sfârșit.
Trăim, perpetuu monoton...
Murim și nu știm ce-am găsit.
Ne pierdem clipe prețioase
Cosând, șofând, muncind din greu.
Pretinse ființe armonioase
De când n-ați fost, la Atheneu?
V-ați creat singuri un sistem
Să-aveți mai mult de oferit.
Ați și uitat de Bethleem...
Erați scăpați, v-ați răstignit!...
Dar nu-i deajuns un sacrificiu.
De-ați fi muncit doar prin iubire,
Făceați din muncă un artificiu
Căci câștigase-ți... nemurire!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abis ce ești
Abis ce ești,
Ești rece, și de ceață-nvăluit
Ești drumul fără de sfârșit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.
Mai stau o viață și cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar și pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute și nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.
Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viață,
Nu m-aștepta, mai am un pic speranță.
Îngeri sublimi, veniți de mă luați,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalți,
Te las abis, rămâi hain și rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,
Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea
poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Axiomele convingerii
Ești veșnic primul... de ești ultimul mereu!
E o mare calitate, nimeni nu te depășește și nu-i greu!?!
distih de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima ieșire... de serviciu
E prea des moartea, omniprezență,
La fiecare în parte una,
Că-i ca o hidră... ca și Luna,
Cu-o parte ascunsă, în decadență...
... Căci e-n perpetuu anacronic,
Doar ea persistă într-un etern
De neschimbat, mai mult infern...
Că rai, se pare-i doar canonic.
Eu, am mai conversat cu ea,
În fond ea a monologat,
Să știu c-a fi nu-i doar distrat...
Să-mi dea semnal cât e de rea.
O văd, alăturea îmi merge,
Așa tacită, pe ascuns,
Ea, ce deține nepătruns
De firi și nume... ce tot șterge.
Fatal traseu e-n neclintire
De milioane de-ani, milenii,
Chiar rugi de-au fost, serale denii...
Stoic... prezentă-i la întâlnire.
Inconturnabila ieșire...
Ne... raționala-n timp, ivire.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teorema speranței
De lumea s-ar sfârși-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost și n-o mai fi,
E-o dispariție... de... nume!
Cum nume și l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Și nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!
Soluția-i că "noi" și "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanți să-și pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...
PS
Norocul nostru cu un... Terente!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treceri
Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Și numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi și trag cu ochiul
Și m-amăgesc că sunt mereu același, retușat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alții!"... Mi-e deochiul!
Mă trec o genă în urme de urmași
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezași...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când știința va cunoaște nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.
Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinență
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut și s-au uitat,
Dar n-am alți aliați, nu-i nicio penitență;
Mă trece gândul c-au fost toți la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Și am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descurajare
Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!
Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!
Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea
Un pumn de suflet veșnic în alertă
Ce-și duce viața-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.
Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi și oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învățat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.
Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învățat, ni-l face ampenaj.
Aspiră veșnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou și cântec, fără bani și orișicui...
Ea doar iubește-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.
Să avem pasărea model de existență,
S-o facem simbolul de vis, de reușită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri și-o avem iubită...
E-o binefacere divină! Să-i girăm perpetuă prezență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sex free...
Mi-aș dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puțin un bigam
De ocazie... barem.
Viața-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat și la fată,
Totul trece prin vrej.
Să te înfrupți cu nesaț,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maț.
Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creștem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!
Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... și făcut,
Lăsați soare și lună!
Suntem plini de dorinți,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminți.
Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Își dorește "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!
Suntem, așa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Și când vrem, nu putem.
Ne mințim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alții vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!
Ne mințim sentimente
De perverși sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".
Suntem handicapați
Din rețineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul dați!
Recunoașteți natura,
Dogme, naibii lăsați.
Obiceiuri schimbați...
Și trăiți... AVENTURA!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea devreme pentru sfârșit, inexistență
... deci se-nmulțește zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
și nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai știu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aștept să vii,
întins pe șapte cu douăzecișișapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foști matrozi silitori,
sfărâmați, dispersați în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puțin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să știu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
și nu am nici-o stație de praf sau gaz
din toți ce-au fost și nu mai sunt de mult;
mulți otrăviți cu Separanda și Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
și-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... și-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
și nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi ști nimic, nu știu...
Normal că nu-i nimic, că este așa de mult
și nu e loc de prea mult spațiu, fiind prea mult... și ocult...
rămân, că voi fi veșnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Și atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!
... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluș, ce cade neputând tot aștepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uzura
Ce ciudată e ființa umană...
Se aruncă nebună-n tumult,
Se iubește și cade în capcană;
Ce-i puțin, ea dorește mai mult.
Dragostea îi e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton, expirat.
Tot ce-a fost altădată iubire,
De năvalnică, oarbă dorință,
Nepăsare-i, de nu-i "ne" simțire;
E rutină, nimic, neputință.
Explicație sumară ar fi;
Timpul trece și sapă rigole,
Întâlnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.
Jocul dragostei tale dispare;
Te sărută pe frunte din milă.
Libidoul etern, nu-l mai are;
Sexu-îl face arar și din silă.
Fulgerarea de piept nu mai e;
Stai la masă, în pat, e totuna.
Gândul zboară, la cine, sau ce;
Te ferești de atingeri... cu luna.
Copiezi, "anormal", din natură;
Neleal, fără griji, doar cuplarea...
Scopul e doar instinct, aventură;
Viața-i schimb, adulter, încercarea.
Poate fi doar exces de-analiză.
Cuplul vrea libertate... oftează.
Nu frumos, ci defectul e miză;
Nu ce ai, ce-are altul, contează.
Sau e doar o statistică, calcul.
Poligami, din demult am luat lecții.
Preferăm animalic, tot altul;
Cu efect... de progres în selecții.
Ce e mult, ni se pare puțin.
De iubiri, ne vrem veșnic capcane.
Vrem carnaj de plăcere, din plin...
Ce ciudați suntem... ființe umane.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăbușire
Ne prăbușim pe zi ce trece în prostie
Plătindu-ne licențele fără vreo probă
Numai cu bani ne luând examen, meserie
Să tăiem oameni, în halat dăm legi din... robă.
Ne prăbușim pe zi ce trece-ntr-o minciună,
Căci și omoru-i prezumat... inexistent;
Furt, tâlhării, bulău, 's purtare bună.
C-un plic negând... și prezumatul e absent.
Ne prăbușim pe zi ce trece-ntr-un pervers;
Nu e nevoie azi de cinste, de respect
Conduși fidel de trădători pe sens invers
D-ideologie, crez, speranță, fals adept.
Ne prăbușim pe zi ce trece-n desuetul
Plin de pipițe, nuli în pagini, pe ecrane,
De etalon cum prozatorul e poetul
Și țigănimi sunt seriale și rromane...
"Ne prăbușim pe zi ce trece" e-un semnal
Ce-ar trebui tras ca anunțul de alarmă;
Chiar dacă dansu-i hora groazei, da-i și bal,
E și cultură... Doar conștiința să nu doarmă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!