Doar trupul este muritor

Chefliu, cu trupul de aramă,
Urmând înalta lui simţire,
Îl trage lutul către cramă
Şi sufletul, spre nemurire.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui amic chefliu

Tălâmb, saşiu, niţel tehui,
O poză-i fac şi-l pun în ramă
Şi-apoi, ca firmă poţi să-l pui
La cramă!

epigramă de Arcadie Chirşbaum din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre înalta societate

N-a făcut nimic în viaţă,
Dar nu a tăcut din gură
Şi-uite-aşa pornind din piaţă
E-acum şef la prefectură.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul şi trupul sunt ca o pereche de căsătoriţi. Trebuie să îmbătrânească împreună. Altfel, ori sufletul chinuieşte trupul, ori trupul şicanează sufletul.

Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treapta spre nemurire

În mamă stă divina însuşire
De-a pune trepte noi spre nemurire.

distih de Viorica Pop (martie 2011)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie...

Sfântul Ioan de Kronstadt în Viaţa mea în Hristos (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup şi... suflet

În viaţa noastră trecătoare,
Cu gândul mai păcătuim,
Ba şi cu fapta des greşim,
Cum "şanse" are fiecare
Pedeapsa ameninţătoare,
Ne face să ne mai strunim
Cer popii să ne spovedim,
Să luăm măsuri suplimentare
Şi-astfel, se căina Gigel,
O pocăinţă cât un plai,
Plăcerea o simţea în el,
Cu gând de-ascet, lipsit de grai,
Era cu trupul în bordel
Şi sufletul tânjind spre rai...

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Care de-argint şi aramă,
Prove de-oţel şi argint,
Sfărâmă spuma,
Putrezi buşteni ridicând.

Stepa curgătoare,
Şi făgaşul imens al refluxului,
Se mişcă în cercuri spre răsărit,
Către coloanele pădurii
Către trunchiurile înmugurind,
Al căror frunziş de puhoiul luminii este lovit.

poezie clasică de Arthur Rimbaud, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleidoscop

În fiecare toamnă
se pierd în cascada întunericului
frunzele copacilor.
Luminate de lună,
legănate întru adormire
pe braţe invizibile,
plutesc spre pâmânt
în atingeri mistice...
nestematele ramului.
În zodia scorpionului,
Natura, ajunsă la maturitate
şi împietrită de răceala nopţilor
îşi sparge sub privirea stelelor
amfora cu aramă.
Forţele supreme,
în templul lor divin,
urmând ritualul naşterii
şi al morţii,
eliberează spre regenerare,
materia universului,
Iar spiritele pământului
în jocul lor magic
din jurul tronului sacru,
rostogolesc nemărginirea timpului
spre o altă destinaţie!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şapte zile

Mi-e trupul gol şi sufletul plin ochi
Priveşte printre vârfuri de copaci
La ceruri. Să nu-i fie de deochi
Nu s-a mai dus la curve şi la draci.

De şapte zile poate şi mai bine
Mă pune să visez numai la tine
Sunt istovit cu trupul de nesomn
Dar îl urmez, că sufletul mi-e domn.

Mi-e trupul rob şi sufletul stăpân
De şapte zile, poate şi mai bine
Priveşte peste vârfuri către tine
Se uită-n cer şi zice: mai rămân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui chefliu

Îi înţeleg abţinerea,
De ce renunţă la pahar:
Îi vine soacra şi nu vrea
S-o vadă-n dublu exemplar.

epigramă de George Piteş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui chefliu

Vinul slăbeşte vederea!
Asta ştiu, că s-a mai spus.
La tine, alta e durerea,
Când bei vin, tu vezi în plus!

epigramă de Ion Butulescu
Adăugat de Virgil Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă priveşti către înalta societate te revolţi, iar dacă îţi îndrepţi atenţia către cetele de îngeri te linişteşti.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

Steaua stă să se oprească
Din a vieţii licărire...
În sentinţa sa lumească
Este lut, întru pieire.
Are lacrimi în privire
Lutul pieritor spre mâine,
Călător spre nemurire,
Suflet cald cu gust de pâine.

Zâmbet chipul i-l alină
Călător fără de soartă,
Călător fără de vină –
Dulce pâine, pâine coaptă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!

Şi încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieţii mele-n spre amurg.
Şi se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naşte din nou,
Alergându-se în neştire prin spaţiu.
În timp ce lutul meu se preface-n ţărână,
Încerc să mă agăţ de scară, dar nu e palpabilă.

Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine nemurire

Şi gândul meu spre tine nemurire,
Se aşterne în braţele de lut,
Căci ascunzi în tine, o piatră de iubire
Şi aştept să mor, să te sărut.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (24 februarie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

In progress... finit!

Se ceartă poeţii... 'şi-mpart nemurire!
Sunt mulţi, se agită, n-au loc de-un cuvânt...
O, Doamne, calmează-i şi dă-le vestire
că şi "lutul" lor se va-ntoarce-n pământ!

Baloane de spumă adună din "glorii"
şi fac stocuri mari, (pentru ele-ar ucide)
cu vorba,-mplinind gânduri aleatorii,
îndreaptă simţirea către suicide.

Sub "muşchii" crescuţi de-a lor pană cerească,
clipesc ticăloase orgolii mărunte
ce-ncearcă să fure menirea-ngerească
din casa Luminii, s-o-ascundă sub frunte.

Se ceartă poeţii, 'şi-mpart nemurire,
iar muza se face că nu-i mai cunoaşte,
c-o dor răutăţi şi venin din privire...
Da-i iartă, 'i-mbracă în vers şi-i renaşte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui chefliu

Din cele trei cărări bătute-ntruna,
Azi văd c-a apucat numai pe una.

distih de Eugeniu Petrovanu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea trebuie să-şi descopere propria cale. Trebuie să învăţăm să ne întărim corpul şi sufletul. Mai întâi ne vindecăm sufletul, apoi şi trupul va fi sănătos. Când sufletul este sănătos, trupul va deveni în mod automat sănătos. În acest fel, sufletul şi trupul se vor afla în armonie şi vom fi împăcaţi şi mulţumiţi cu viaţa noastră. Ne vom vindeca pe noi şi pe ceilalţi şi vom adânci fericirea noastră şi pe a celorlalţi.

citat din Mikao Usui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!