Ulise, oftalmologul lui Polifem

Ulise, un viteaz aheu,
-Cred că era puţin miop-,
A nimerit la un ciclop,
Umblând pe mare teleleu.
Să-i "dreagă" ochiul, n-a fost greu,
C-un par aprins, căci al său scop,
A fost să treacă de-acest hop,
Şi să-l trimită la Morpheu
Apare astfel ca un drog,
Sintagma de oftalmolog...
De-atunci, oftalmologi, pot spune,
Prin al ciclopului blestem
Pe mulţi din pacienţi "pe bune",
I-au confundat cu Polifem.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea moartă

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină şi fac un ocol,
cu ochii-n pământ şi privind speriaţi
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemaţi,

Căci mulţi au fost martori războiului dur
în care oşteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimişi să-i aducă ce mult şi-a dorit:

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn şi chirpici
cu horn, cu şindrilă, şi plină de prunci.

A vrut-o stăpânul, dar n-a reuşit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
şi mulţi au murit căutând fără rost.

Se spune c-adesea la margine-apar
o fată şi-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc şi dispar
în umbrele nopţii, spre-un loc tăinuit,

Apoi se ivesc dintre ceţuri, duium,
oştenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
şi toată pădurea-i plouată cu scrum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpuri eoliene în Dobrogea

Eol, al vânturilor zeu,
N-a dispărut ca Diogene
Ci pe meleaguri dobrogene,
Morişti învârte teleleu
Ba chiar mai mult, lui nu-i e greu,
Ca la odrasle pământene
Prin chiloţei, sau prin izmene,
Să vânture discret, mereu
Iar din eoliene câmpuri,
El naşte mii de kilowaţi
Căci dinspre mare, rânduri, rânduri,
Trec nori de aer alergaţi...
Când trage Marea Neagră vânturi,
Noi, devenim mai luminaţi.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarvăzător

Prin polenul florilor,
Îmi pot vedea destinul
Îl iau şi îl împrăştii,
La margine de-abis.

Precis...

Va infuria demonii,
Va răpi toţi aştrii,
Îi va îndruma pe toţi,
Pe drumul nepermis.

Revenind...

În corpul meu, cu greu,
În mii de bucăţele,
La va uni lumina
Mă va orbi sclipind.

Zâmbind...

Către al meu destin,
Îl voi lua în braţe
Să-l scap de norii, negri
Să-l las pe flori dormind.

Atunci...

Voi spune că am fost,
Un om fără greşeli
Al meu clarvăzător,
În vremurile de-atunci.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica şi medicul

Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul
Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.

În şcoală eu, fireşte, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânţi, muză mânia,
Căci ea pe mulţi trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.

Deseară, când băiatul se duce la părinţi,
El spune ce-i prin şcoală şi prinde să recite:
Să-mi cânţi, muză mânia, căci ea pe mulţi trimite
La iad; vestitul doctor a prins să crişte-n dinţi
Ca cei scoşi din sărite.

Atâta i-a fost şcoala baiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ţinea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.

Trecură zile multe, şi-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; făţiş venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani şi bine,
Eu resalut, şi dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis şoptind în fine:

Mulţam de ostăneală! Tu vrei să-nveţi pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La şcoală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulţi trimit, amice, la iad! Deşi nu ştiu
Nici boabă de sintaxă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor şi se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, şi îi arătă cum se întrebuinţează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare şi la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu laţul, şi îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare şi mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieşi din pivniţă şi veni milogindu-se la muma voinicului ca să-şi facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegeşte nu ştiu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, şi da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste fiinţe de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânzul

nu a fost un prânz a fost d
oar un mânz
a fost prea puţin a
fost a
proape un cal nu
a fost chiar un cal nu a fost
un prânz
cu toate cuţitele furculiţele (?!) por
ţelanurile nu
au nechezat de plăcere
co
mesenii din jurul tăbliei de e
bonită întinsă în scop
ecumenic – pa
pa-i va mângâia pe cre
ştet pe mâncătorii din a
sia de
cai mai bonsai

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărarea lui Zeus

Pe-al său Olimp, cu plinătate,
Stă Zeus tare supărat,
Că-n România i-au furat,
Mai mulţi, a sa identitate
Şi ziarişti, cu fermitate,
La rangul său i-au ridicat
Pe mulţi pigmei, ce-au colorat
Tranziţia cu voluptate
Iar jurnaliştii din Olimp,
Fideli şi-acolo-acestei ginte,
Se pregătesc de mai mult timp,
Având în contra sa un dinte
În coaste să-i înfigă-un "ghimp",
Spunându-i: zeul-preşedinte.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sintagma cea mai dăunătoare este: "Întotdeauna a fost astfel".

citat din Grace Hopper
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Circe, vrăjitoarea

Când Circe s-a înfuriat,
Ea bunătatea îşi "ucise"
Şi-atunci, aheii lui Ulise,
Pe toţi în porci i-a transformat

Iar mai apoi, s-a-nduplecat,
Iertării calea îi deschise
Doar la urmaşi le mai prezise,
Destin porcesc, ce s-a păstrat...

Astfel, vedem ca-n altă eră,
Cum porcii printre noi prosperă
Şi perspectiva este tristă,
În stabilirea altor "norme",
Căci Circe-acum nu mai există,
În oameni, porcii să-i transforme.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul oftalmolog

Doi ochi frumoşi, o nebunie,
L-au dus pripit la primărie.
De-o vreme este pesimist
Şi-i scoate ochii c-un dentist!

epigramă de Ştefan Marinescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost doar un vis

Tânără fecioară,
zveltă căprioară,
aleargă sprinţară
prin pădurea rară.
Roteşte privirea,
căutând iubirea.
Tânăra codană,
ca fata Morgană,
c-un cântec din gamă
iubitul îşi cheamă.
Prim pădurea deasă,
fecioara frumoasă,
tot umblând aiurea
îşi strigă iubirea.
Profund indignată
că-n pădurea toată
n-a aflat iubirea,
îi plânge privirea.
Pe frunze culcată,
în vis i se-arată
iubitul căutat
şi mult aşteptat,
care,
din ceruri coboară,
cu ea se însoară.
Nunta se porneşte,
lumea chefuieşte...
Dar,
când zorii s-au aprins,
visul ei s-a stins.
Păcat.
A fost doar un vis.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurire

-Cred că-i grea, de bună seamă,
Noaptea nunţii, aşa-i, mamă?
- Din ce-mi aduc aminte eu,
- La prima nuntă-a fost mai greu!

epigramă de Gheorghe Băcneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui oftalmolog (banul e ochiul dracului)

În rai a fost repartizat,
Dar el în iad s-a transferat.
A strâns în juru-i toţi ciracii
Să scoată ochii la toţi dracii.

epigramă de Gheorghe Leu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de laudă

Laudă inimă a mea pe Domnul,
Căci astăzi baţi doar pentru El.
Să-L laude prin imnuri, tot omul,
Ca să primim coroană sus în cer.

Lăudaţi ochi ai mei pe Domnul,
Căci astăzi priviţi a lui mărire
Precum frunzele adoră pomul,
Şi filosoful stă-n gândire.

Lăudaţi urechi pe Domnul Dumnezeu
Căci auziţi glas de păsărele
Precum se-nalţă sus mereu,
Aşa să fie imnul vieţii mele.

Căci cum inima, privirea şi auzul
Nu au fost de om create
Nici Soarele, luna sau amurgul.
Toate pentru-n scop au fost lăsate.

Laudă omenire pe Domnul Sabaot
Căci tot ce vezi îi aparţine,
Nu îţi asuma tu tot,
Laudă-L şi dă-i iubire.

rugăciune de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 mai 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui oftalmolog

Pacienţi tratează-o mie,
Zi şi noapte, fără stop,
Însă cu a lui soţie...
E miop!

epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicul oftalmolog punându-i pacientului câteva picături în ochi

"Ai să simţi, rog să mă crezi,
Că nu mai e cum a fost.
Spune, acuma cum mă vezi?"
"Păi cum să vă văd? Tot... prost."

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în eter

Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se căţărau pe nori,
erau poveşti ce adânceau misterul
îndrăgostiţilor rătăcitori.

O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reţinut-o integral.

Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.

Ştia să lupte şi o dovedise
în crâncene-ncleştări cu un duşman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.

Era îndrăgostit şi-avea nevoie
de-o aură şi de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre şoimani.

Iar ea, din lumea bună a cetăţii,
frumoasă, ca o sfântă între sfinţi,
era întruchiparea voluptăţii
în ochii lui ce-o adorau, cuminţi.

Şi se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.

S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
şi, fără a mai sta pe gânduri,
la uşi întunecate au bătut.

A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a ştiut,
căci de atunci şi, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai ştiut de vreun sărut.

El pare fericit şi străluceşte
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-aminteşte
că stelele sunt lacrimi în eter.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!