Scriitorul, "prieten" al pădurii

Când îl cuprinde frenezia,
Din scris el nu se mai opreşte
Şi muza tare-o chinuieşte,
De o apucă-apoplexia
Se face din copaci hârtia,
Dar nicio clipă nu gândeşte,
Ci, fără milă, mişeleşte,
Îşi varsă peste ea prostia
El spre pădure, simpatia,
În felu-acesta îşi arată...
Care-i motivul? Apatia
Şi liniştea de cine-i dată?
Da, are scuze, căci hârtia,
Pe care scrie-i reciclată!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către un copac

Stejar, ori fag, ce vei fi fost,
A tale "moaşte" vor să-nvie
Chiar transformate în hârtie
Pe care scrie-acum un prost
Să-ţi faci iluzii, n-are rost,
Nu scriu pe tine poezie
C-ar fi curată tragedie,
Talentul meu e cam anost.
Dar o speranţă se arată,
În soarta-ţi ce părea ingrată
Şi-n lumea asta mult umblată,
Ai exista chiar şi-un mileniu
De-ar fi hârtia reciclată,
Şi-ajunge-n mâna unui geniu.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia

Prilej la unii de mândrie,
Deşi de alţii e blamată
Fudulă tare se arată
La noi, "mândreţea de prostie"
E-o mare-a ţării avuţie,
Ea pe nedrept e contestată
De orice fiu, de orice tată,
Când le arată simpatie
Şi fi-va iraţional,
Aşa cum e la chel tichia
Ne-am plânge soarta în final
Firesc ne-ar paşte apatia
Iar doliu-ar fi naţional
De ar muri subit, prostia.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru "Pufina"

E hârtia scumpă! Da!
N-am să mă mai şterg... aşa
Ori mai ieftiniţi hârtia,
Ori... mă şterg cu pălăria!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În societatea informaţională, nimeni nu gândeşte. Ne aşteptăm să eliminăm hârtia, şi când colo, am eliminat gândirea.

citat din Michael Crichton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul milostiv îşi face bine sufletului său, pe când cel fără milă îşi chinuieşte trupul său.

Solomon în Pildele lui Solomon, Folosul şi piedicile în calea dreptăţii - 11:17
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Birocraţia

Ia hârtia, na hârtia,
Mă tot plimb şi mă întreb:
Oare cu birocraţia
Intrăm noi pe drumul drept?

epigramă de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumulare

L-admir cu toată simpatia,
Şi vreau să îl privesc mai des:
Include parcă-n el prostia,
Votanţilor ce l-au ales.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipuri de reţete

Dacă ar durea prostia,
Oare, medicii ce-ar face?
Ar cam risipi hârtia
Cu reţete prostănace.

epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

E timpul mare inamic,
Ce te transformă fără milă
Şi treci direct de la idilă,
Spre amintiri din cele "şic"
Ne amăgim naivi, un pic,
Spre-a nu ne fi de toate silă
Şi ne urcăm pe-a vieţii grilă,
În mare grabă, spre... nimic
Când bătrâneţea-n orice zi,
Tot mai perfidă se arată
Te-mpovărează făr-a şti
Ca parteneră mult ingrată
Atunci te-ntrebi: pe unde-or fi,
Hormonii tăi, de altădată?

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are de scris cartea vieţii lui; hârtia este răbdătoare.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vox populi

C-o inerţie mai caducă
Decât putea răbda hârtia,
Noi acceptăm să ne conducă...
Obedienţa şi prostia.

epigramă de Cornelia Cociş-Inovan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet solitar

Stingher mi te aşezi într-un colţ,
Un colţ de hârtie rece
Privind naiv cum mă descalţ
De sentimentul tău rece.

Nu şti, nu vrei, nu faci
Şi teama cântă pentru tine
Gândeşti, în continuare taci
Aproape, dar departe de mine.

Ai vrea, dar dorinţa o stăpâneşti
Cu greu, e prea puternic
Sentimentul ce-l urneşti,
Precum un mare vornic.

Tai, adaugi, compui
Cuvinte necunoscute
Pe hârtia rece te transpui
Lăsând în urmă cute.

Liniştea eu ţi-o privesc
Ce o creezi trasând zadarnic
Doar o clipă mai zăbovesc
Un chip frumos, cucernic.

Lacrima-ţi pătează hârtia,
Aş vrea să şterg şi să aşez
În locul durerii, iubirea
Zâmbetul să-ţi creionez.

Un colţ să-mi laşi şi mie
Să pot eu continua
Cu un final, o simplă linie
Un nou început în viaţa ta.

poezie de Diana Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de dor, rătăcită-n pustiu
De când nu mi-ai scris, nici macar nu mai ştiu...
Nu mai ştim ce-i cerneala, hârtia, caietul
Stăpân peste noi e acum Internetul..
Cu gândul la el ne trezim,
La culcare ne ducem cât mai târziu.
Trăim, simţim şi iubim mutual
O viaţă avem, şi-o trăim virtual...

Elena Bulancea în Personală (14 septembrie 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Multe-a mai răbdat hârtia
Pe-a industriei cărare!...
Uneori chiar şi prostia
Deghizată-n cugetare.

epigramă de Ion Cănăvoiu din Cobra regală (1994)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nigrim şi discipolii

Înfierând, aşa cum ştim,
Ura, falsul şi prostia,
Demni urmaşi ai lui Nigrim,
ÎnNIGRIM şi noi hârtia.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza cea de joi

Muza mea de astăzi, muza cea de joi,
Îmi şopteşte versuri c-o privire blândă
Care mă încântă şi îmi face, moi,
Braţele să-mi fie gata de osândă

Şi să-i fie valuri peste trupul cald,
Mângâind alene rotunjimi de stâncă,
Sub priviri albastre-n care azi mă scald
Aşteptând în umbra şoaptelor "Nu, încă!".

Simt cum timpul intră-n marea de nisip,
Valuri se animă, devenind secunde
Ce cuprind în ele străluciri de chip
Şi, doar într-o clipă, mâinile-mi flămânde.

Versul se sfârşeşte-n şoapte rare, moi,
Şi-n îmbrăţişarea muzei. (Cea de joi).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furt

Opreşte timpu-n loc şi fură-i secundarul,
să uite să mai treacă peste IUBIREA noastră,
şi schimbă-l cu norocul, când întâlneşti coşarul!
Norocul răsădeşte-n priviri de floare-albastră!

Topi-vom apoi clipa cu torţele IUBIRII,
doar tinereţea, veşnic, ne va lumina chipul,
zilele n-or mai umple cămările -amintirii,
vom fi îndrăgostiţii care-au păcălit timpul.

Fă asta primăvara, în zorii dimineţii,
când fluturii curtează magnolii înflorite
şi oamenii şi-ascultă, zâmbind, duhul blândeţii,
fără să pizmuiască iubirile-mplinite.

Să nu ai nicio milă de timpul fără pas!
Nu va băga de seamă că n-are secundar
şi, când, de oboseală, va face un popas,
fură-i şi viitorul, bagă-l în buzunar!

Aşa, IUBIREA noastră rămâne în veci vie
şi nimeni, niciodată, n-o va putea ucide.
Nici vântul, nici pământul nu trebuie să ştie!
Doar noi vom şti că timpul nimic nu mai decide...

Opreşte timpu-n loc şi fură-i secundarul!
Hai, nu mai zăbovi, să nu treacă hotarul!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!