Libertinajul, desfrâul chiar, se potrivesc cu civilizaţia, sau cel puţin aceasta se acomodează cu ele. Dar deruta, când se întinde, este redutabilă pentru orice civilizaţie, care se îndreaptă atunci către cei ce n-au fost încă atinşi de ea. Barbarul începe să seducă, să fascineze spiritele delicate, spiritele chinuite, care-l invidiază şi-l admiră, uneori în mod deschis, cel mai adeseori într-ascuns, dorind, fără să şi-o mărturisească totdeauna, să i se aservească. Este de netăgăduit că ele se şi tem de el; dar această teamă, nicidecum salutară, contribuie, dimpotrivă, la aservirea lor viitoare, ea le slăbeşte, le paralizează şi le cufundă şi mai mult în obsesie şi impas.

Emil Cioran în Căderea în timp, Scepticul şi barbarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogul este una dintre formele care contribuie cel mai mult la înflorirea vieţii spirituale. Eremiţii spirituali sunt excepţii. Omul de cultură este însetat după replică şi contrareplică. Are nevoie de aceasta pentru a-şi ascuţi gândurile, pentru a-şi oţeli voinţa, pentru a scăpa de sentimentul singurătăţii şi lipsei nemiloase de înţelegere care-l înconjoară. Atât de mult le simte nevoia, încât, fără să vrea, începe dialogul chiar şi cu persoane necompetente, cu oricine se află în jurul său, pentru a avea cel puţin iluzia unui dialog.

Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă eu mai cârtesc puţin, îi spunea inima, o fac pentru că sunt inimă de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o civilizaţie nu poate în nici un mod supravieţui, pentru a putea ajunge la faza de călătorii interstelare, fără să îşi limiteze numerele. Orice societate cu o explozie a populaţiei semnificativă va fi obligată să îşi dedice toate energiile şi abilităţile sale tehnologice pentru a hrăni şi a îngriji populaţia de pe planeta sa natală. Aceasta este o concluzie foarte puternică şi nu este în nici un caz bazată pe idiosincraziile unei anumite civilizaţii. Pe orice planetă, indiferent de biologia sau sistemul său social, o creştere exponenţială a populaţiei va înghiţi toate resursele. Dimpotrivă, orice civilizaţie care se angajează în explorări interstelare serioase şi colonizare trebuie să exercite o creştere a populaţiei egală cu 0 sau ceva foarte aproape de aceasta pentru multe generaţii.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crezi că poţi încălca o promisiune pe care ţi-ai făcut-o ţie pentru că "nu ştie nimeni", spiritul tău este ştirbit şi rănit pentru că începe să realizeze că tu nu te poţi baza pe tine. Preţul e uriaş şi nu şi-l permite nimeni. Aşa că data viitoare când îţi promiţi că faci ceva, fă! De dragul tău şi pentru binele tău. Aşa-i că vrei ca cei din jur să nu îşi încalce promisiunile faţă de tine? Orice suferinţă ai în viaţa ta sau te temi să aduci în viaţa ta, va veni înzecit tocmai ca să te ajute să rezolvi această suferinţă şi temere o dată pentru totdeauna şi – mai mult – să te facă să realizezi că dacă e vreo problemă, tu eşti autorul şi soluţia în acelaşi timp.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un părinte spune copilaşului său că sub pătuţ se află un crocodil care-l va mânca, micuţul paralizează de teamă. Dar când îi arată că acolo nu este nimeni, de fapt, copilul se eliberează de orice teamă. Frica este tot atât de reală ca şi crocodilul de sub pat. În mod asemănător, mulţi dintre noi se tem de fantasme, de o mulţime de umbre sinistre, care nu au nici o legătură cu realitatea.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritele avântate nu sunt deloc mai puţin pricepute la lucrurile de rând decât spiritele de rând, la cele avântate.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cunoaşterea adevărului este important să-l avem, nu din ce impuls l-am căutat, pe cel care l-am găsit. Dacă spiritele libere au dreptate, spiritele legate n-au dreptate, indiferent dacă primele au ajuns la adevăr prin imoralitate, iar celelalte au stăruit până acum în neadevăr prin moralitate. De altfel, nu ţine de natura spiritului liber că acesta are păreri mai juste, ci mai degrabă că s-a eliberat de tradiţie, fie cu noroc, fie cu un eşec. De regulă, o să aibă totuşi de partea sa adevărul sau cel puţin spiritul de cercetare a adevărului; el pretinde argumente, ceilalţi – credinţă.

citat clasic din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui epigramist, în vizită la cimitir

Când ţi-aude epigrama
Chiar şi mortul îşi dă seama
Şi salută cu ardoare
Spiritele... viitoare.

epigramă de Nicolae Ţaţomir din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum este caracteristică spiritelor mari de a face să se audă în puţine cuvinte multe lucruri, tot astfel spiritele mici, dimpotrivă, au darul de a vorbi mult şi de a nu spune nimic.

citat celebru din La Rochefoucauld
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritele mari au voinţă, spiritele mici au doar dorinţe.

proverbe arabe
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O civilizaţie este distrusă doar atunci când dumnezeii ei sunt distruşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proximitatea fizică prin situarea faţă către faţă nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spaţiul intim al fiinţei noastre, e dansul a două eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar şi atunci cand tac, care sunt împreună chiar şi în distanţă. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am aşezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le poate unge până şi cel mai banal cuvânt al meu, când reuşesc cu îmbrăţăşarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile şi tristeţile lui şi când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când şi el doreşte să-şi facă loc în mine şi când lumea lui începe să fie decorată de cromatica fiinţei mele.

citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ţi vină să plângi atunci când te gândeşti la oameni, să iubeşti totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranţelor.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruzimea, în literatură cel puţin, este un semn de superioritate. Cu cât un scriitor este mai talentat, cu atât el îşi pune personajele în situaţii mai fără de ieşire; le urmăreşte, le tiranizează, le constrânge să înfrunte toate măruntele împrejurări ale unei clipe de impas sau pe cele ale agoniei.

Emil Cioran în Căderea în timp, Cea mai veche dintre spaime
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar acei care ne invidiază

Nu doar acei care ne invidiază sau urăsc
Ne trasează limitele şi ne asupresc; cei care ne iubesc
Ne limitează nu mai puţin.
Fie ca zeii să-mi garanteze, eliberat de toate
Iubirile, libertatea îngheţată din înălţimile
Vidului. Dorind puţin,
Omul are totul. Nedorind nimic,
El este liber. Neavând şi nedorind,
El este egal, deşi doar om, cu zeii.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrând-nevrând, suntem cu toţii psihanalişti, interesaţi de tainele inimii şi ale izmenelor, scafandri ai ororii. Vai şi amar de spiritele ale căror adâncuri sunt limpezi!

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, La izvoarele vidului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice enunţ cu privire la educaţie nu numai că descrie o realitate, dar construieşte şi prescrie ceea ce aceasta trebuie să devină în perspectivă. Discursul normativ face loc, de obicei, voluntarismului şi subiectivismului. Reperele valorice ale educaţiei viitoare se pierd în spaţiul nedeterminat al reveriei. De regulă, terminologia educaţională suferă de o ambiguitate semantică şi imprecizie referenţială. Când se desenează obiectivele, cuvintele îşi dau concursul pentru a nega realitatea existentă şi se pregătesc pentru a adula virtualitatea. Substanţa limbii, în această încercare de trasare a proiectului, se rarefiază, mlădiindu-se în conformitate cu alura şi valoarea ţintei. Încă din faza conturării scopului, discursul însuşi vine în întâmpinarea ţintei chiar făcând-o în parte. Există o forţă presupoziţională a cuvintelor care se actualizează în orice proiect didactic. Cuvântul educativ este un cuvânt insinuos. Discursul pedagogic nu numai descrie sau prescrie, ci crede că şi face efectiv ceea ce este doar în proiect. Premisa aceasta este: a spune înseamnă deja a face! Făcutul se ascunde la adăpostul spusului. De multe ori, discursul despre educaţie se limitează doar la a spune ceva despre ceea ce se face, pentru a se crede că se şi face ori s-a făcut cu adevărat. Uneori, se vorbeşte mult şi se întreprinde puţin sau deloc.

Constantin Cucoş în C. Cucoş, Minciună, contrafacere, simulare. O abordare psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1997 (1997)
Adăugat de Constantin Cucoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir şi groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morţii şi juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconştientul meu. Această relaţie cu moartea m-a influenţat fără îndoială... În tinereţe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viaţă a stat sub semnul morţii.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!