Unui palavragiu (autoepitaf)

Zac în inimă c-un ghimp
Ce mi-l ştie doar pământul,
A trecut atâta timp
De când nu mai iau... cuvântul.

epitaf epigramatic de Stelian Filip din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile prietenilor şi ale familiei tale nu îmbătrânesc niciodată. Doar te miri că a trecut atâta timp sau că a trecut atât de repede.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul românilor

O împărţire-n mod fluent
O fac doar prin cronologie
În timp trecut şi timp prezent
Şi ce urmează... nu se ştie!

epigramă de Alexandru Gecse din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecţionată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sărutul

Mă tem când mi-l apropii
să nu-i văd altă faţă
să nu-i desfir cuvântul
într-o lume la-ntâmplare
de auzit
de-a valma
de auzit
de chin
nu ştie ce aştept
când arde câmp de maci

poezie de Eli Gîlcescu (28 mai 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit.

Anne Frank în Jurnalul Annei Frank
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am suflet bun atâta timp cât nu mi-l calci în picioare!

aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei din cele mai ciudate cuvinte

Când pronunţ cuvântul Viitor
prima silabă se îndepărtează deja în trecut.

Când pronunţ cuvântul Linişte
o distrug.

Când pronunţ cuvântul Nimic
creez ceva ce nu încape în nici o nefiinţă.

poezie clasică de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

Inimă uzată în timp trecut,
Retrage-te din bine şi din rău,
Râzi, inimă, în amurgul tău
Şi-oftează-apoi, şi te visează lut.

poezie clasică de William Butler Yeats din Vântul printre trestii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lucruri necesită timp ( grook )

Când simţi cum ţi se insinuează,
încet, în creier al depresiei ghimp,
este bine să-ţi aminteşti
că unele lucruri necesită timp.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi versul

Cumva resimt durerile umane
Ce mult aş vrea să simt doar bucurii
Dar din păcate-s suflete sărmane
Ce-acceptă azi doar a se chinui

Aş lua din ei tot greul disperării
Să îl prefac, dă Doamne-n altceva!
În fulg purtat de vânt în largul zării
Te rog să-mi pui, în vers, puterea ta

Să-ncerc să-i liniştesc, poate cuvântul,
Mi-l vei blagoslovi dinspre etern
Ajută-mi Doamne inima şi gândul
Să pot iubirea ta spre ei s-o cern

Şi nu îmi pasă Doamne ce vor crede
Atâta timp cât îi va vindeca
Nu toţi percep ceva ce nu se vede
Dar vor iubi şi asta va conta

Adu-mi, te rog, exact ce le lipseşte
Să pun în poezie ce-i divin
Acel ceva, de sus, ce îi trezeşte
Din nepăsare, teamă şi suspin

poezie de Adi Conţu (22 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc

Mă arcuiesc in timp,
Tintesc mai sus
Iar daca ochii
Nu m-ajută
Si-n loc de albatros
E-o haină ruptă
Atunci m-aplec
Sărut pământul
Si lui, doar lui
Incredintez cuvântul.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi versul

Cumva resimt durerile umane.
Ce mult aş vrea să simt doar bucurii,
Dar din păcate-s suflete sărmane
Ce-acceptă azi, doar a se chinui.

Aş lua din ei tot greul disperării,
Să îl prefac, dă Doamne-n altceva!
În fulg purtat de vânt în largul zării,
Te rog să-mi pui în vers puterea ta.

Să-ncerc să-i liniştesc, poate cuvântul,
Mi-l vei blagoslovi dinspre etern,
Ajută-mi Doamne inima şi gândul,
Să pot, spre ei, iubirea ta s-o cern.

Chiar nu îmi pasă Doamne ce vor crede
Atâta timp cât îi va vindeca,
Nu toţi percep ceva ce nu se vede,
Dar vor iubi şi asta va conta.

Adu-mi te rog exact ce le lipseşte,
Să pun în poezie ce-i divin,
Acel ceva, de sus, ce îi trezeşte
Din nepăsare, teamă şi suspin.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât căutătorul porneşte de la premisa că "ştie ceva", este doar un subiect de amuzament pentru Libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!