Fabula fricosului

Mergea odată, frate, un om cam între vârste
pe cărările unei păduri înguste,
şi se gândea că: "Dacă îmi apare
o jivină oarecare,
cu ce mă apăr, Doamne, că nu am nimic
nici tu armă, nici tu topor, şi nici cuţit".
Şi tot gândindu-se, aşa, îndată
aude mormăind în faţă,
o namilă de urs cât bivolul din vale.
Atunci, el neştiind ce să mai facă
se prăvăli pe cale,
ca mort să se prefacă.
Ursul veni la el, îl ascultă un pic
îi puse botul jilav pe la urechi şi nas,
dar personajul pe loc a rămas
chiar dacă, mormăind ursul a plecat
el de acolo, însă, nu s-a mai ridicat.

Şi morala este, ca un dos de palmă
personajul meu a murit de spaimă.

fabulă de Nicu Petria (ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

mormăind în grota în care hibernează
ursul brun îşi caută pădurea
ursul alb îşi caută gheţarii
nici unul neînţelegând
unde sau de ce au dispărut

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul va fi mereu personajul negativ dacă lăsăm vulpea să spună povestea!

aforism de Ciprian Dragne
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul şi vulpea

Într-o bolniţă de fiare
Ursul vine grav bolnav,
Văitându-se că moare
După vechiul său nărav.
Vulpea, hoţomancă mare
Nu-l ia în seamă defel,
Spune că nimic nu are,
C-o fi surmenat niţel!
Or, poate din mierea dulce
Nu se simte tocmai bine
Şi îi cere să se culce:
-Somnul e mai bun, Martine!
-Dar, cumătră, doar un hap!
Dă-mi te rog, că am să Mor, Mor!
Am dureri grozave-n cap
Şi-apoi, oasele mă dor!
Doftoriţă mare, vulpea-
Cunoscută între haite-
S-a făcut că nu aude,
Lăsând ursul să se vaite.

MORALA:
Aşa-i, când ai simulat
Rişti să fii astfel, tratat!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea se opri, iară după ce veni ursul la dânsul, se căzni până ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă şi ursul plecă mormăind de unde a venit. A doua zi, pornind dis-de-dimineaţă, a mers toată ziua. Când era însă pe la scăpătatul soarelui, ajunse şi el la împăratul ce-l trimisese. Cum ajunse, îi înfăţişă pe fata împăratului stririlor. Împăratul, cum văzu pe Ţugulea, intră în grozile morţii. El îl credea pierit. Apoi priimi cu mare cinste pe fată şi-i pregăti pentru dormit cămara unde dormea mă-sa. Lui Ţugulea îi dete şi luă o cămară în palaturile împărăteşti. Apoi spuse împăratului tot ce păţi până ce îi aduse fata.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi... Să nu-şi mai vază umbra!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, dacă ai să-mi dai
Dă-mi o muiere cu mălai,
Căci eu am fost, voi fi hoinar
N-am de nici unele-n hambar!

epigramă de Nicu Petria (ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul – poem diamant

Toată
iarna hibernează
mormăind în bârlog
apoi iese şi caută-n pădure
tot timpul fructe, miere şi peşte
mergând legănat printre copaci
ajunge şi-n oraş
devenind uriaşul
gunoier!

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gusteau (văzând că Remy tocmai vrea să mânânce o bucăţică de pâine de la masa cuiva): Ce faci?
Remy (mormăind): Mi-e foame! Nu ştiu nici unde mă aflu şi nici dacă voi mai găsi mâncare pe undeva.
Gusteau: Remy, tu eşti mai presus de aşa ceva. Tu eşti un bucătar! Un bucătar creează! Un hoţ fură. Tu nu eşti un hoţ.
Remy: Mi-e foame.
Gusteau (zâmbind): Va veni şi mâncarea, Remy. Este întotdeauna mâncare pentru cei care adoră să gătească. (Dispare.)

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actualei puteri

Nu mai avem nici boi nici vaci!
Dar nu e bai, sunt la Guvern
Acolo se ascund drept "vraci"
Ca să ne bage în... Infern!

epigramă de Nicu Petria (10 aprilie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

mă reîntorc în tăcere
suflet încrustat într-un timp oarecare
chem dimineţile în zile senine
nimeni nu vine, nici nu avea cine, nici nu avea de ce
eram personajul obscur într-un joc inocent
timpul, pas rătăcit între ani
veghez lipsa
aici nimic nu se petrece
doar vremea mai trece
privesc îngândurat gânduri îngrămădite
pe un ciot, oglinzi sparte şi umbre deşirate
m-am aşezat demult în braţele tristeţii
mă prăbuşesc în imperceptibile tăceri
timpul a murit în tăcere
în poartă un dric mai aşteaptă
să poarte speranţa pe ultimul drum
ce viaţă, ce soartă
să bat străin din poartă în poartă
căutând a mea soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi Ursul

Într-o toamnă-aşa târzie
Un noiembrie să fie
Au decis animalele
Să-şi aleagă regele.

Animale s-au bătut
Să se-aleagă cu-un ţinut.
Însă în lupta finală,
Să rămână un stăpân
Au rămas, vreau să vă spun,
Vulpea şi cu ursul brun.

Mai demult, bunica vulpii
Se aflase-n fruntea turmii,
Dar muncind puţin şi rar,
A lăsat un gust amar.

Bunicuţa a-nvăţat-o
Pe vulpiţa urecheată
Nişte şiretlicuri fine
Pe ursul brun să-l domine.

Ursul brun le-a explicat
Animalelor din sat:
Dacă-o vreţi pe nepoţica,
Vă conduce iar bunica.

Speriaţi de-această veste
Că bunica din poveste
S-ar întoarce să le facă
Viaţa-mară încă-o dată,
Animalele au spus
Regele să fie urs.

fabulă de Marius Cătălin Nistor (16 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Cătălin Nistor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

A venit şi luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceaţă deasă
Totul se transformă în noroi.

Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem şi ne plângem inutil.

Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.

Nici o zi nu ne mai e întreagă
Seceraţi suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.

Vine toamna ca o izbăvire
Vine toamna ca un ultim pas
Vine toamna sa ne dea de ştire
Cât de trişti şi singuri am rămas

poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Matematica nu ar fi fost, "nimic nu ar fi fost": nici zero şi nici fizica, chimia sau arhitectura, nici roata şi nici calculatorul, nici tiparul şi nici telefonul, nici informatica şi nici cibernetica. Dar, faţă de toate aceste entităţi materiale inventate de om, şi faţă de universul cunoştinţelor acumulate, cunoaşterea îl ajută pe om să gândească toată viaţa, să creeze şi să-şi imagineze, să iubească natura şi pe semenii săi, să fie emotiv şi curajos, să fie consecvent şi ordonat, să viseze şi să fie fericit.

Marin Vlada în Gazeta Matematică – 115 ani de apariţie (2010)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac..." Iar când anina cârligul de copac, ea striga: "Văleu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!" În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului. Şi iaca aşa a rămas ursul pâcâlit de vulpe!

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul

Ursul un căţel de fapt cuminte
Plânge-n lanţul lui de fier
Nu mai vrea să mă asculte
Ai plecat şi ai uitat de el

Doamne cum să -l fac să mă -nţeleagă
Că stăpânul lui s-a tot dus
La plimbare nu mai vrea să meargă
Către cer priveşte cât mai sus

L-am luat în braţe şi l-am mângâiat
I-am vorbit că tu ne iubeşti
Niciodată tu nu ne-ai uitat
De departe nouă ne zâmbeşti

Acum stă pe labe şi ascultă
Vântul ce-i aduce şoapte
Ne privim dar inima mi-e ruptă
Te voi aştepta şi eu la noapte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!