Vălurim timpul

vălurim timpul pe cupole de cer,
numărăm anii, lunile, zilele,
ne uităm, strâini, la lumile care pier
şi rupem din calendar filele.

sleim toată viaţa fântânile,
de vis, de iubire, de dor,
precum odinioară zânele
sorbeau apă dintr-un izvor.

despicăm fulgerele în două,
peste visele noastre deşarte,
ne cuprinde bucuria când plouă
şi ne zbatem între viaţă şi moarte.

cu sângele răvăşit de furtuni,
supuşi, muşcaţi de-ndoieli ancestrale,
aşteptăm să apară minuni
din cerurile noastre astrale.

eu niciodată nu pot ca să ştiu
cum noi am fost urziţi din slavă
şi viţa ne-a dat sclipet viu,
ca să gustăm din propria otravă...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (27 noiembrie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pui cu timpul?!

Cădelniţa timpului
apare peste tot şi nicăieri,
din când în când
se vede o umbră străvezie.
Zilele şi lunile
au dispărut din calendar,
iar anii s-au schimbat.
stau şi mă întreb,
unde sunt,
că nu se zăreşte
decât o ceaţă purpurie.
Într-un târziu aflu,
că acum este de mult.
Uite ce repede timpul s-a scurs!

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori am impresia că timpul e doar în închipuirea noastră, numărăm săptămânile şi anii crezând că astfel suntem stăpâni pe viaţa noastră. Dar dacă totul e doar o simplă iluzie, dacă zilele de ieri nu s-au încheiat de fapt, iar zilele noastre de mâine sunt deja de mult zilele de ieri ale altuia?

citat din Asko Sahlberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A umplut păiejenişul colţul nostru de fericire

ca parte din blestem.

a umplut păiejenişul colţul nostru de fericire

pe pereti oglinzile au ruginit,
a umplut păiejenişul
colţul nostru de fericire
inimile noastre plâng
dup-atâta iubire...
pe ape pescăruşii se joacă ca-n vis,
e semn că furtuna va trece,
dup-atâta zbucium
vom poposi în lumină
între soare şi paradis...
sentimentele noastre- relicve de dor-
au rămas ca nişte statui
ale nimănui.
ploi şi furtuni au trecut peste noi
şi-am strâns apa în pumni,
ca să ne răcorim sângele,
plânge-le, iubito, plângele..

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii 1977-2018

Trecut-au anii peste noi în zbor,
Ne-a fost si greu, ne-a fost şi mai usor,
Dar prin furtuni ne-a sprijinit unirea,
Curajul şi respectul şi IUBIREA!

madrigal de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doar azi...

Dacă nu-ţi pierzi minţile, nu eşti îndrăgostit,
dacă nu-ţi ia minţile, nu e cea care să te
completeze, dacă nu-i cedezi ei timpul, e doar
un simplu anotimp, dacă nu o simţi în toate
anotimpurile, a fost doar vreme trecătoare!

Dacă îţi aminteşti doar azi de ea, nu ea a fost,
e şi va fi iubirea ta, dacă doar azi îi dăruieşti o
floare, un sărut sau cine mai ştie ce, nu ea e
persoana ce îţi domină timpul şi viaţa, dacă
doar azi îi vorbeşti... nu ea e şi va fi versul tău!

O singură zi dintr-un calendar rătăcit nu poate
cuprinde rătăcirea ta, cu o singură zi dintr-un
an nu poţi recupera anii trecuţi... anii pierduţi, o
simplă zi... dacă nu-ţi aminteşti ce iubeşti, ce
te-a făcut Om, în fiecare clipă şi zi, nu e iubire!

O singură zi... poate fi ziua în care imităm ori
jucăm un rol în care credem că suntem
îndrăgostiţi ori iubiţi şi suntem... iubiţi la
comandă dar nu îndrăgostiţi, iubirea şi Omul,
femeia şi iubirea nu are zi, toate acestea...

Toate acestea au timpul, ziua devine un veac
şi veacul devine o zi, toate depind de prima şi
singura clipă în care s-a născut iubirea dintre
un El şi o Ea, la multă iubire... şi anii nu-i
pomeniţi, iubirea nu are ani şi nici,, trecere"!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Call of war

în neaua întinsă / în viscol aşteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleaşcă cu cai negri sau o maşină se va împiedica de noi.
şi atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.

aşteptăm printre morminte şi flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecţie peste care aşezăm bandajele sterile ale uitării.

[orice ne controlează creierul ţine de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconştient,
orice informaţie modelează lupta dintre noi şi pânza de zăpadă în care ne zbatem.]

dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ştergem sângele

& pornim mai departe / aşa ca doi evadaţi dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care aşteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.

prin frig, viscol şi vânt, caii noştri sunt pregătiţi,
la fel de mult ca şi noi ca să moară. orice informaţie despre puterea lor de
supravieţuire ne va ajuta. să nu ne uităm părinţii, casa / copiii.

[dar orice informaţie ne trezeşte la realitate şi ne îngroapă cu tot cu visele noastre
în ea.]

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece anii

Vor trece anii şi cândva vor aşterne
Un colb diafan pe scoarţe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viaţă în pagini prăfuite.

Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi şi am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut şi ele!

Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag şi fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viaţa ta!"

Şi ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.

Nevăzut, timpul va zbura
Peste ale sipetului foi ce au fost albe
Şi praful vechimii îl va scutura
Peste ele, peste pletele-mi dalbe.

În nopţile târzii de toamnă
Când frunzele arămii se desprind şi mor
Cu nostalgie amintiri or să apară
Şi de anii tinereţii îmi fi-va dor...

Atunci viaţa mea reciti-o-voi pas cu pas
Iar apoi lin eu voi adormi,
Şoptind încet, cu molcom glas -
"Ce păcat... S-au dus... Trecut-au anii..."

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele lumii...

Un izvor de patimi
Peste lume plânge
Cântă şi suspină dorurile-n el
Viaţa se răsfrânge
Pulsând cu putere
În a lumii vene
Dragostea e sânge.
Cercurile-nchise se desfată-n lacuri
Schimburi contra schimburi
Între membrii lor
Erosuri tocite
De prea multe veacuri
Rău pe rău iubeşte
Ca pe-un bun al său.
Ce tristă impresie...
Aşteptări deşarte...
I-am răspuns la zâmbet
zâmbind către el
Nici o diferenţă nu e între cercuri
Bun pe bun iubeşte
În acelaş fel.
Neobişnuinţa
Ca o sperietură –
Te face să simţi al bătăii ritm
Sparge cercuri strâmte
Naşte diferenţa
Sângele din patimi curge peste lumi
Roşu e culoarea patimei ce plânge
Erosul din cercuri în acelaş fel
Toată lumea-i roşie
Toată lumea-i sânge
Neobişnuinţa viaţă e în el.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

S 1: Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.
Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 2: De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 3: La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 4: Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.
Refren 1Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru, VĂ TREZIŢI!

S 5: Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.
Refren 2: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare din Pe calea lui Zamolxe - Renaşterea neamului românesc (octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

priveşte norii aceia,
de ce taci,
vine ploaia şi ne-acopere
cu răcoarea umedă a picăturilor,
de ce taci,
eu îţi mulţumesc
pentru tot ce mi-ai dăruit,
acum suntem unul,
ţi-am cunoscut toate secretele,
de ce taci,
norii aceeia pot aduce şi grindină,
nu vezi
că totul a amuţit,
greierii, lanul, pădurea, tu,
mi-e teama pentru tine,
noi doi suntem universul deslănţuit,
în acest câmp
trăsnetul ne poate ajunge,
nu plânge,
nu mai plânge,
încheie-ţi rochia,
nu vezi că florile s-au zgribulit,
locul acesta,
va rămâne sfânt în amintirea noastă,
nu mai privi înapoi,
puţin ne pasă ce va fi mâine,
străpunge timpul senină,
ce dacă vântul ne biciuie faţa,
închide-ţi ochii însângeraţi
şi priveşte c-un secol înainte,
visează,
nevrotică de false miraje,
cu iluzia că de azi înainte
n-o să mai plouă.
hai să trăim acolo
unde moare raţiunea,
fără zile cu fulgere,
în liturgicile procesiuni
unde ţipătul păunilor
se opreşte într-o oază de dor.
de ce taci
şi-ţi tragi trupul peste al meu,
de frica acestui pustiu,
care-şi scufundă fulgerele în noi.
soseşte murmurul ploii,
ne mântuie şi ne spală
de tot sterilul care ne-a acoperit.
eşecurile noastre nu ne mai interesează,
contemplăm totul
printr-un ochi al lui Şiva,
care ne împinge cu plânsul fără cuvinte
spre oaza de linişte a morţii.
acum creşte frigul primelor umbre
şi muşcaţi de lumina fulgerelor
respirăm cristalul aerului
căutându-ne inimile
care au început să bată
ca două aripioare de pescăruşi
pe o mare agitată, fără speranţe.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunăm din rouă stele-mbârligate

Fulgerele piaptănă pletele norilor,
În oglinda cerului cuvintele topesc
Rugăciunea pusă în pâine şi sare
Sub o cruce a hramului domnesc.

Prin cuib de faguri plouă cu petale
De miere cu seminţe-nmiresmate,
Ştiu s-ascult cum dăinuie misterul
Iubirilor ascunse în clipe minunate.

Migala întrebării curge în vad nou
Pe inflorescenţa florilor de toamnă,
Părul tău întinde visu-mi peste hău,
Oglinda rugăciunii cerurile răstoarnă.

Pe-un ram de filigran se înalţă-o casă,
Paratrăsnet pun cuvintele-mi toiag,
Pe brazdă curge sare şi pâine rumenită
Când dorurile toate ne zâmbesc în prag.

Cerul se întoarce în sângele domnesc
Şi plouă cu iubire în luciu-i minunat,
Adunăm din rouă stele-mbârligate
În culori albastre către grizonat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!