disimulat

Mai nou hoţia oficializată s-a disimulat în politică.

Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea, există la noi, manifestată fie direct, fie disimulat, dar tenace, atâta ostilitate faţă de Caragiale, abisalul Caragiale, geniul inteligenţei radicale, cel mai eficient dintre marii români demascatori ai Prostiei.

Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când Mântuitorul a întemeiat Biserica, ea a suferit mereu persecuţii. Altădată persecuţiile se făceau pe faţă, astăzi ele se fac în mod mai disimulat. Dar în prezent, ca şi în trecut, Biserica este mereu combătută. De aici datoria imperioasă pentru noi de a trăi, zi de zi, ca nişte catolici cu răspundere!

citat din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura meschinăriei

Pletoase vremuri,
încâlcite de păduchi
VORACE
care adoră să locuiască
în curăţenia
SUFLETELOR GINGAŞE
ce, în naivitate,
'n IUBIREA lor de
oameni,
ofrand-aduc
LUMINA-n
BUNĂTATE,
matricei înţepenite de
EGO în explozie,
parşiv disimulat,
de ură înecat
în elevare
gratuită,
în simbioză cu
GROSOLĂNIA,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri în zigzag

e providenţial,
îmi spuneam pe atunci
când viitorul avea un accent mai
puţin grav
decât prezentul,
numele tău rostit,
nu făcea Luna ovală
să cadă din oglindă,
dar trimitea de la nord spre sud
ecouri în zigzag
deşteptând primăvara
ascunsă sub pământ

o lupta începută
o continuă mereu altcineva
se spune,
la fel e şi cu iubirea,
stă cineva la pândă
disimulat în umbra trupului tău

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult timp m-am încăpăţânat să caut un om care să ştie totul despre sine şi despre ceilalţi, un înţelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenţii: noul ales avea şi el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconştienţă sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinţei, ale speranţei - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Şi nu-mi conteneam căutarea, şi totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârşit prin a înţelege tirania Speciei şi am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picaj în sumbru

Foşneşte în clipociri frunze de frunze linul, tot din creţe unde,
De pe cupola infinită ca metal topit ce fierbe în molcom
Sub spaţiul sumbru, apăsat de gri în vapori ca de la candele de dom
Dintr-o biserică tăcută, apocaliptică, fără hotar, sau nesfârşind niciunde.

E în Univers, pe o planetă de undeva, vâltoarea de-un întins deşert lichid,
Ce începe în hulă să înteţească în dune uriaşe picuri prinşi în valuri,
Ce se împing până se sparg să-şi sufle spuze în înspumate raluri
Peste-un mormânt de abis, de pasăre de oţel, profund, cu pântecul livid.

Picase navă de pe cer, pierdută lumii, în strigăte de deznădejde, de oroare
De atâta singuratic, fără a bănui că pasageri vor deveni deodat' martiri
Chiar de înălţau, în multe limbi şi fel, de cruci, cu rugile priviri...
S-au stins în naosul adânc de ocean, disimulat într-o biserică oarecare.

Se plânge în şuvoi de lacrimi suflet adunat dintre părinţi, copii, soţii, prieteni dragi,
Rămaşi să poarte greu lăsat de gol apăsător, straniu pezant prin lipsă
În gând, nemaisfârşit de întins, imagini de inexistent ajunse un nu pe-un necrolog de listă
De trup, cu trup, încleind cu visele într-un tot, în sângele prelins din pântec de oţel în picuri roşii... fragi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!