+respectul +fata +de +parinti

Mi se pare că la mulţi dintre adulţi nu le face plăcere atunci când copiii mici le pun întrebări ştiinţifice. "De ce este luna rotundă?" întreabă copilul. "De ce este verde iarba? Ce este un vis? Cât de adânc poţi săpa o groapă? Când este ziua planetei? De ce avem degete?" Prea mulţi profesori şi părinţi răspund cu iritare sau ridiculizare, sau repede trec la alt subiect: "Ce te aşteptai ca luna să fie, pătrată?" Copiii descoperă destul de repede că oarecum astfel de întrebări îi irită pe adulţi. Mai câteva experienţe de acest gen, şi un alt copil a fost pierdut de ştiinţă. De ce adulţii ar trebui să se pretindă omniscienţi în faţa unor copii de 6 ani, eu nu o să pot să înţeleg în viaţa mea... Ce e în neregulă cu a admite că nu ştim ceva? Este respectul nostru de sine chiar atât de fragil?

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi respectul faţă de părinţi sunt, fără îndoială, sentimente sfinte.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!