+mireasa +fara +cantec

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa fără cântec

Tu mireasă dragă unde-ţi este valsul?
Ochii-ţi sunt luceferi rătaciţi prin stele,
Sufletul te doare, nu poţi tine pasul
Frânt îţi este dansul, zbor de rândunele.

Nu simţi armonia, freamătul din cântec,
Nu auzi vioara, pentru tine cântă
Inima-i o rană, plânsul tău descântec
Ciuta rătăcită ce spre-nalt se-avântă.

Chipul ca de ceară, lumânare stinsă,
Jalea curge-n tine clocotind prin vene
Suferinţa surdă peste tot e-ntinsă,
Plâng până şi zeii, ploi nepământene.

Doar pentru o clipă îţi doreşti să-auzi
Muzica iubirii - cântul pentru voi,
Valsul să nu fie pentru mirii surzi
Ci să fie zborul... pentru amândoi.

poezie de Angelina Nădejde (19 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul stejarului (Oanei)

Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc şi crud sufletul şi-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric şi de ger

Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele

Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Şi crescând să-i facă umbră şi murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă şi lemn
Vă poftim să luaţi aminte pomi şi oameni la un loc:

La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuţa peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana – fata pădurarului –
Dulce-n glas, la suflet bună şi frumoasă de nespus...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!